Contactează-ne

Actualitate

Şofer, şi băut, şi laş

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o tînără de 19 ani a fost luată pe capotă pe trecerea de pietoni, de un şofer care a plecat de la locul accidentului ■ cînd oamenii legii au dat de el, omul era băut ■

Un accident de circulaţie, soldat cu rănirea unei persoane, l-a adus în prim plan pe un şofer care a plecat de la locul evenimentului nedorit înainte de venirea oameilor legii.

Mai tîrziu, anchetatorii au aflat şi motivul bizarei dispariţii – conducătorul auto nu s-a uitat în urmă şi a abandonat victima pe marginea drumului deoarece era băut.

Evenimentul rutier a avut loc pe 16 septembrie 2020, fiind anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 16:30. Poliţiştii de la Tîrgu Neamţ au fost anunţaţi că pe strada Ştefan cel Mare din oraş a avut un eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane, conducătorul auto părăsind locul accidentului.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat de 71 de ani, din Tîrgu Neamţ, conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare din oraş, pe direcţia centru – Timişeşti, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei tinere de 19 ani, din Brusturi, care era angajată în traversarea străzii regulamentar, pe trecerea pentru pietoni, acroşîndu-o, după care conducătorul auto şi-a continuat deplasarea, fără a opri la locul accidentului şi fără a anunţa organele de poliţie.

În urma impactului a rezultat rănirea tinerei, care a fost preluată şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale, fără însă a rămîne internată. „În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, în jurul orei 17.40, atît autoturismul implicat în accident, cît şi conducătorul auto au fost identificaţi pe raza oraşului Tîrgu Neamţ.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicînd o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Un alt accident de circulaţie, soldat cu două victime, a avut loc în aceeaşi zi, în localitatea Doljeşti. Asta după ce un tînăr localnic, de 22 de ani, aflat la volanul maşinii pe un drum în pantă şi curbă la stînga, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, întrînd în coliziune cu un autoturism care se deplasa regulamentar, din sens opus şi care era condus de o consăteancă de 49 de ani.

Ambii şoferi au fost răniţi, dar au refuzat transportul la spital. Nici unul nu era băut, dar a fost deschis dosar penal cu acuze de vătămare corporală din culpă.

FOTO: generica

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 95 de cazuri noi. Naţional – 6.481 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ, numărul total de cazuri a ajuns la 5.846, iar rata de incidenţă este de 1,86

Până pe 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

163.852 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.481 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 625 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

 

Până astăzi, 6.764 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese (52 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.975. Dintre acestea, 868 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.169.978 teste. Dintre acestea, 36.169 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.182 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.987 la cerere.

 

Pe teritoriul României, 27.834 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.602 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 52.185 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 51 de persoane.

 În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.025 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 953 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 7.184 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.047.290 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 10 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Tânăr decedat într-un accident rutier

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tânăr în vârstă de 23 de ani şi-a pierdut viaţa, miercuri, 28 octombrie, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din localitatea Păstrăveni.

“La data de 28 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au intervenit la un accident rutier produs pe DJ 155 I, soldat cu decesul unei persoane.

Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 42 de ani, din Grumăzești, conducea un autoturism pe DJ 155 I, în localitatea Păstrăveni, a surprins și accidentat un tânăr de 23 de ani, din Tupilați, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă.

La fața locului s-a prezentat un echipaj medical care a constatat decesul tânărului.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ

Citește știrea

Actualitate

Dragoş Chitic: “Pensiile speciale sunt furt din banul public”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Dragoş Chitic, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ şi candidat al PMP la alegerile parlamentare a declarat recent că “pensiile speciale sunt furt din banul public” şi a cerut decidenţilor politici să ia măsuri pentru a îndrepta acest lucru.

“Statul român plătește peste 12 miliarde de lei pensii speciale, în vreme ce, după zeci de ani de muncă, mulți dintre seniorii României au pensii extrem de mici, la limita sărăciei.

Mă voi bate în Parlamentul țării, împreună cu colegii mei din PMP pentru eliminarea pensiilor speciale.

Ipocrizia majorității politicienilor decidenți trebuie să înceteze. Opriți-vă din a vă mai bate joc de români! Criteriul corect și moral de acordare a pensiilor este contributivitatea.

Este nedrept și rușinos pentru politicieni să beneficieze de pensii speciale. Parlamentarii, primarii sau președinții de consilii județene sunt primii pentru care trebuie să se elimine aceste privilegii.

Vă invit pe 6 decembrie să facem dreptate și să Mișcăm România!”, a declarat Dragoş Chitic.

Citește știrea

Trending