Publicitate

■ sistemul electronic de sănătate a rămas fără mentenanţă ■ acesta continuă să funcţioneze la cota de avarie ■ Casa Naţională a prelungit perioada de validare off-line a serviciilor ■ medici, farmacişti şi pacienţi sînt din ce în ce mai nervoşi ■

Problemele de funcţionare ale sistemului electronic de sănătate continuă să dea mari bătăi de cap medicilor, farmaciştilor şi pacienţilor din cauza faptului că răspunde cu mare întîrziere sau nu funcţionează deloc. Doctoriţa Angela Bica, vicepreşedinta Patronatului Medicilor de Familie Neamţ susţine că s-a ajuns la capătul răbdării. „Sistemul electronic funcţionează extrem, extrem de greoi, ba, am putea spune că mai mult nu funcţionează decît funcţionează. De exemplu, pe 15 mai a răspuns la o perioadă mai mare de timp. E bine măcar că restricţia de validare la 72 de ore a fost ridicată de Casa Naţională de Sănătate şi s-a luat decizia de validare a serviciilor la sfîrşitul lunii, măsură provizorie. Am fost anunţaţi că această procedură se va menţine pînă la remedirea sistemului electronic. Ceea ce se ştie este faptul că la nivelul CNAS nu mai există contract de mentenanţă a programelor informatice, iar licitaţia pentru noile programe nici măcar nu a fost anunţată. O asemenea procedură de achiziţii a unor servicii este de durată. Din păcate, toate aceste disfuncţii le resimţim noi şi pacienţii, care sînt din ce în ce mai nemulţumiţi de faptul să se pierd bani şi timp. Pacientul vine, e consultat, lasă cardul şi trebuie să se întoarcă mai tîrziu sau a doua zi după reţetă. Cert este că toate perioadele de nefuncţionare ale sistemului electronic aduc economii în bugetul de sănătate. Nemulţumirea noastră este că au existat colegi care din cauza defecţiunilor acestea atît de dese, în ultima vreme, n-au putut valida serviciile şi deconta facturile. S-a anunţat că decontarea se va face cînd va fi posibil“, a precizat Angela Bica. Acesta a spus că medicii de familie acordă în toată această perioadă servicii medicale «în orb», fără a şti care pot fi decontate şi care nu. „Situaţia de asigurat a unei persoane poate diferi de la o lună la alta. Medicul nu poate elibera reţetă pînă ce sistemul nu-i confirmă calitatea de asigurat a unui pacient. În momentul apariţiei unei deficienţe în sistemul electronic, medicul nu are cum verifica această calitate de asigurat a unei persoane, în timp real. Persoana putea fi asigurată luna trecută. De exemplu, eu, ca medic, o consider asigurată, dar poate ca sistemul, care merge aşa cum merge, s-o considere neasigurată. Ca medic am acordat servicii unei persoane care, de fapt, din cauza disfuncţiilor sistemului, apare ca neasigurată. E o nebunie totală, pentru că aceste servicii vor fi imputate medicului. Doctorul într-o atare situaţie va considera pacientul ca asigurat. Pacientul apare ca neasigurat, din cauza defecţiunilor sistemului, situaţie în care serviciul medical este invalidat. De aici contestaţii, nervi, imputări“, a mai spus Angela Bica. Asociaţia Medicilor de Familie Mureş şi-a creat o platformă proprie de monitorizare independentă care va putea fi folosită în a demonstra modul haotic în care a funcţionat în ultima vreme sistemul electronic al Casei de Asigurare, unul format din următoarele componente: SIUI (sistem electronic de verificare a calităţii de asigurat), SIPE (prescripţie electronică), CEAS (card electronic) şi DEAS (dosar electronic, încă nefuncţional).

loading...

1 COMENTARIU

  1. Haosul e de mult. Acum e haosul haosului.
    Să fie, oare, acest haos, o mare fumigenă care ajută la pierderea a sume importante de bani? De fapt, la direcționarea unor sume… către cine trebuie. Pentru că se poate, nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.