Contactează-ne

Actualitate

Şi la Tîrgu Neamţ, declaraţie de unire

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Consiliul Profesoral al Liceului Vasile Conta a semnat documentul ce militează pentru revenirea Basarabiei în vechile hotare ale României

Ziua Unirii Basarabiei cu România, declarată anul trecut sărbătoare naţională, a fost marcată şi la Tîrgu Neamţ printr-o serie de activităţi cu caracter patriotic. Una dintre ele a avut loc pe 26 martie, la Liceul Vasile Conta, unde membrii Consiliului Profesoral au semnat, simbolic, Declaraţia de Unire cu Basarabia, alăturîndu-se astfel demersurilor făcute de multe localităţi de peste Prut care doresc revenirea în vechile hotare. Documentul, semnat în trei exemplare, purtînd antetul Liceului Vasile Conta şi logo-ul Centenarului Marii Uniri, pe un fond tricolor, are următorul cuprins: „Declaraţie de Unire. Prin actul votat la 100 de ani de la votul Sfatului Ţării de la Chişinău, prin care Basarabia ruptă din trupul Ţării Moldovei la 1812, se unea cu România, dorim să facem tot ce stă în puterea noastră pentru reîntregirea ţării în Anul Centenar 2018. Generaţia de astăzi are datoria morală pentru a lupta pentru aceleaşi idealuri apărate cu preţul vieţii lor de înaintaşii noştri. Noi, românii, nu putem sărbători Centenarul Marii Uniri fără o parte din teritoriile româneşti, care, în 1918, s-au unit cu România. Nu trebuie să uităm suferinţele trecutului, chinurile fraţilor, părinţilor şi bunicilor noştri care au luptat pentru pămîntul acesta românesc, umiliţi prin lagărele sovietice, de unde unii nu s-au mai întors. Mai mult, împotriva voinţei lor, fraţii noştri din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost îndepărtaţi de la trupul patriei istorice din voia lui Hitler şi a lui Stalin. Prin prezenta, noi, Consiliul Profesoral al Liceului Vasile Conta, ne asociem demersurilor confraţilor din Republica Moldova (Basarabia) de a lupta împreună pentru recunoaşterea valabilităţii actului Unirii citit de bistriţeanul Iuliu Hossu, la 1 Decembrie 1918, şi proclamăm Unirea necondiţionată şi pe vecie a Basarabiei, în vechile ei hotare, cu România Mare. (…) Aşa să ne ajute Dumnezeu“. Şi Filiala Tîrgu Neamţ a Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români a marcat Ziua Unirii Basarabiei cu România prin proiecţia filmului istoric Dracula – Coroana, care a putut fi urmărit, marţi, 27 martie, atît la Casa Culturii, cît şi în sala de festivităţi a Liceului Vasile Conta. Preotul Gheorghe Marian Filip, coordonatorul ATOR Tîrgu Neamţ, ne-a spus că filmul este realizat de Asociaţia Culturală Lupii Albi de la Tîrgovişte, în regia lui Bogdan Jianu. Printre protagonişti se numără şi străjerii Cetăţii Neamţ, din cadrul ATOR Tîrgu Neamţ, ei avînd la activ numeroase participări la activităţi şi festivaluri medievale desfăşurate în localitate şi în ţară.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending