Contactează-ne

Actualitate

Şi bicăjenii sînt nemulţumiţi de ApaServ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Asociaţia de Proprietari Nr.1 a acumulat un debit de 465 milioane şi apa a fost întreruptă

La Bicaz, apa potabilă constituie un prilej de dispută între ApaServ Piatra Neamţ, în calitate de furnizor şi cei 180 de proprietari de apartamente, în calitate de beneficiari.

Disputa a explodat zilele trecute ca urmare a sistării furnizării de apă în urmă cu trei săptămîni, pe motiv că Asociaţia de Proprietari Nr.1 a acumulat un debit de 465 milioane, bani greu de adunat de la populaţie pentru a fi viraţi la firma prestatoare de servicii ApaServ.

Nu întîmplător, marţi, 18 februarie 2020, membrii Asociaţiei s-au adunat în sala de şedinte a Primăriei Bicaz pentru a discuta în mod organizat despre necazul lor. La adunare au fost prezenţi Nicolae Sălăgean, primarul oraşului şi Florin Gavril, reprezentantul ApaServ, filiala Bicaz, care au explicat proprietarilor de apartamente, modul în care pot ieşi din situaţia gravă în care se află.

„În primul rînd trebuie neaparat să realegeţi conducerea asociaţiei, să întocmiţi dosarul acesteia, să vă înscrieţi la judecătorie pentru legalizare şi-apoi să vă prezentaţi la conducerea judeţeană a ApaServ, pentru a discuta modul în care se va putea eşalona debitul şi modul de plată a datoriilor“, a spus şeful ApaServ Bicaz, care le-a deconspirat bicăjenilor şi felul în care se va putea trece la convenţiile individuale, un mod de relaţii mult mai suple dintre firma furnizoare şi beneficiarii de servicii, măsură care îi va absolvi pe bunii platnici de răii platnici, aceştia din urmă suportînd doar ei consecinţele comportamentului lor lipsit de responsabilitate.

Parte dintre cei prezenţi la adunare şi-au exprimat dezaprobarea faţă de constituirea lor în asociaţie, pe motiv că nu mai au încredere în astfel de activitate asociativă, care i-a dezamăgit în felul cum a gestionat activitatea de-a lungul timpului, astfel încît s-au trezit cu acest debit uriaş faţă de furnizorul de apă. Nici primarului oraşului nu i-a fost uşor să convingă audienţa de modul cum trebuie respetată legalitatea.

„Existenţa asociaţiei de proprietari este obligatorie. Numai constituţi în astfel de organism puteţi relaţiona cu conducerea ApaServ. După cum s-a văzut, deşi debitul există am reuşit să obţinem un răgaz de o lună pentru a realege o nouă conducere a asociaţiei cu care să intrăm în legalitate şi-apoi să se poată negocia şi stabili măsurile de reluare a unor relaţii serioase şi stabile pentru perioada viitoare. Personal, vă asigur de tot sprijinul meu, atunci cînd vă veţi împotmoli în a intra în legalitate şi chiar în a ajuta unele cazuri sociale în recuperarea debitelor“, a declarat primarul Nicolae Sălăgean.

În cadrul aceleaşi întîlniri, unul dintre bicăjeni, Daniel Leonte, a adoptat o atitudine ceva mai justiţiară, punînd diverse întrebări, printre care cea despre lipsa investiţiilor ApaServ pe raza oraşului Bicaz, în speţă privind reabilitarea infrastructurii legate de instalaţiile de aprovizionare cu apă a locuinţelor, care a depăşit vîrsta de 50 de ani. „Ce se face cu banii noştri, ai bicăjenilor, în Master Planul judeţului nefigurînd cu nici o investiţie la Bicaz, pe tema înstalaţiei de aprovizionare cu apă?“, a spus bicăjeanul.

Deşi n-a fost deloc uşor, pînă la urmă s-a reuşit alegerea şi votarea noii conduceri a Asociaţiei de Proprietari Nr.1 Bicaz, administrator fiind desemnată Mariana Savu, o doamnă vrednică, ce a acceptat să gestioneze în viitor activitatea celor 180 de gospodării ale primei asociaţii din cartierul Mărceni. Ce va să fie de-aici încolo, doar Dumnezeu ştie!

Actualitate

Învăţământ gratuit?! Părinţi, mâna pe portofele că veţi auzi doar: bani, bani şi iar bani

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Învăţământul în România e la fel de gratuit pe cât de sincere sunt promisiunile politicienilor în campania electorală. De câteva zile a început anul şcolar şi deja prin mai toate şcolile se organizează şedinţele cu părinţii care, hai să nu ne mai ascundem după deget, înseamnă în principal prilej de “prelucrare” a părinţilor ca să scoată bani din buzunar pentru fondul clasei, pentru văruit, pentru dotat, pentru…

Aşa s-a întâmplat în fiecare an, aşa se întâmplă şi în pandemicul an 2020. Chiar dacă politicienii s-au bătut cu cărămida în piept că dau ei bani de tablete, de dezinfectant, pregătesc ei şcolile, le dotează etc. Şi, dacă e să verifici, banii, în marea lor parte, au plecat din buget, însă… nu prea vedem unde au ajuns. Că tot părinţii trebuie să scoată din buzunar, de unde au sau mai ales nu au, banii pentru toate scrise mai sus şi încă multe altele.

Aşa că să scoatem din vocabularul legislativ această mincinoasă noţiune de “învăţământ gratuit”, că din mintea părinţilor a ieşit demult. În plus, poate onor băieţii ăştia politicieni se gândesc să vină în sprijinul amărâţilor de părinţi cu o măsură de genul: banii daţi pentru învăţământul “gratuit” să fie deduşi din birurile pe care trebuie să le plătim. E clar că statul nu e capabil să asigure condiţii de gratuitate pentru învăţământul OBLIGATORIU şi, dacă tot compensez eu, părinte, să-mi fie reduse dările pe care statul mi le cere cu acele sume cu care acopăr impotenţa lui administrativă.

Poate vom discuta cu altă ocazie şi despre părinţii care exagerează, care se “roagă” ei să fie daţi bani în plus, negândindu-se că învăţământul trebuie să fie accesibil tuturor, nu doar celor cu dare de mână. Dacă tot vor condiţii de cinci stele pentru copiii lor, ceea ce pot să înţeleg, de ce nu-i duc la o instituţie de învăţământ privată unde să înveţe în puf şi cu cele mai noi tehnologii pe masă? Şi poate altădată o să vorbim şi despre faptul că la şcoală au dreptul să meargă şi copiii celor angajaţi “în privat”. Bugetarii, majoritatea dintre ei, foarte bine că a fost aşa, nu le doresc răul, şi-au luat salariile întregi în perioada stării de urgenţă, deşi au stat acasă, dar cei de la privat au trecut prin şomaj tehnic sau poate chiar au ajuns în şomaj sau au suferit tăieri de salarii pentru că şi angajatorii, privaţi, în majoritatea cazurilor, abia mai gâfâie din cauza crizei economice.

Însă ar trebui să fim corecţi şi oneşti în ambele sensuri: dacă un bugetar care a luat leafa întreagă poate plăti tot felul de “fonduri ale clasei”, ca şi în anii trecuţi, un angajat din HORECA, de exemplu, de unde să dea bani ca în alţi ani dacă el nu a avut unde munci până mai ieri? Sau copilul acelui angajat nu mai are dreptul la educaţie?

Şi mai am o întrebare, tot retorică: dacă apuc să cotizez pentru tot ce mai trebuie cumpărat ca al meu copil să beneficieza de învăţământ “gratuit” şi, nu-mi doresc, dar înţeleg că se poate întâmpla, se închide şcoala pe motiv de COVID, mi se returnează banii daţi?

Dreapta măsură sau dacă vreţi calea de mijloc ar trebui să fie căutată, şi chiar găsită, în tot ceea ce facem: aşadar, cu respect, îi rog pe directorii de şcoli şi diriginţi să o lase mai uşor cu fondul clasei şi alte solicitări de bani, că mulţi români abia mai au din ce pune o pâine pe masă, iar pe părinţii “cu lovele”, la fel.

Iar pe ceilalţi care cotizează deşi poate îşi rup de la gură fiindcă nu au mari posibilităţi, le spun, tot cu respect: nu e ruşine să nu ai, nu e adevărată nici măcar zicerea că “dau oricât pentru educaţia copilului meu”, aşa că… N-avem mulţi bani pentru că ne plătim cinstit taxe şi impozite şi muncim pe brânci pe te miri ce salarii. Din taxele şi impozitele plătite de noi îmbuibaţii de politicieni ar trebui să asigure cu adevărat învătământ gratuit, iar directorii de şcoli să ne aştepte cu sălile de clasă “la gata”, nu “la roşu”. Dar avem şi noi o datorie: să nu mai acceptăm să le plătim fără număr, fără număr, ca la manelişti. Să fim o naţiune, nu o turmă.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.527 de cazuri noi. Neamţ – 45 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ, în total au fost înregistrate 2.764 de cazuri

Până pe 18 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 110.217  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

88.235 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.527 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 581 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 4.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 17.09.2020 (10:00) – 18.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 48 de decese (28 bărbați și 20 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 17 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

44 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.081. Dintre acestea, 447 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.185.923 de teste. Dintre acestea 25.254 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.065 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.189 la cerere.

Pe teritoriul României, 11.684 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.962 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 38.999 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 8 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.087 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 578 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 519 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 152.800 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.599 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.905 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  111 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Mugur Cozmanciuc: Deşi Neamţul este la coada clasamentului la atragerea fondurilor europene, Arsene şi-a pus bonus la salariu de 25%,tocmai pentru succesul în atragerea de fonduri europene!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, are un salariu lunar de peste trei ori mai mare decât în 2016, deși judeţul Neamţ este printre ultimele din ţară la câştigurile salariale. În 2017, nemţenii aveau cel mai mic salariu din România!

Din păcate pentru nemțeni, actualul președinte al Consiliului Județean a fost preocupat să se ”premieze” singur, deși nu a făcut ceea ce era necesar să atragă fonduri europene pentru dezvoltare.

Presa naţională a relatat recent că „lista funcțiilor din cadrul Consiliului Județean Neamț aferente personalului plătit din fonduri publice la 31 martie 2020 îl are lider pe președintele Consiliului Județean. Cu un salariu mare.

Potrivit newsweek.ro (https://newsweek.ro/politica/student-la-distanta-la-35-de-ani-platit-cu-5000-de-la-buget-ionel-arsene-fuge-politia-medicala),Ionel Arsene câștigă suma de 23.400 de lei, adică 4.870 de euro pe lună. La acest salariu s-a ajuns și pentru că Arsene și-a pus un bonus de 25% pentru că a atras fonduri europene. Asta, deși județul Neamț este unul dintre cele mai modeste în ceea ce privește atragerea fondurilor europene în exercițiu 2014 -2020!”.

Ionel Arsene, i-ai mințit pe nemțeni și ți-ai bătut joc de ei. Nu ai făcut nimic pentru acest ca în județ să crească nivelul de trai.

Potrivit datelor prezentate de Guvernul României la 30 iunie 2020, comparativ cu celelalte judeţe, după valoarea totală a contractelor semnate raportată la numărul de locuitori, judeţul Neamţ este pe locul 41 în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, urmat doar de judeţul Teleorman.

Comparativ cu celelalte judeţe, după valoarea contractelor semnate, Neamţul este pe locul 34!

Și ce a făcut Ionel Arsene?Și-a adăugat încă 25% la salariu pentru că judeţul pe care l-a condus 4 ani se află printre cele mai sărace, inclusiv la absorbţia fondurilor europene!

Degeaba Guvernul pregătește un program bun, dacă există un președinte pesedist de Consiliu Județean care nu a fost în stare să absoarbă banii!

Pe 27 septembrie vom intra în normalitate. Alături de o echipă liberală puternică, vom aduce în Neamţ banii europeni care li se cuvin nemţenilor pentru creșterea nivelului de trai pe care o merită, ca şi cetăţeni europeni!

Citește știrea

Trending