Actualitate
Şi au fost Zilele CNCH – 108…
■ „Apreciez că evenimentul a fost o reuşită deplină care, cu siguranţă, a contribuit la creşterea prestigiului şcolii noastre“, a declarat directorul Florin Irimia, referindu-se la Zilele Colegiului Naţional Calistrat Hogaş ■ pentru a treia oară consecutiv, liceul a primit certificatul de „Şcoală Europeană“n
„S-a tras cortina peste Zilele CNCH-108, care s-au desfăşurat între 7 şi 11 mai, dar ecourile nu s-au stins încă. Fără a fi o manifestare jubileu, nivelul şi diversitatea activităţilor alături de numărul mare şi însufleţirea participanţilor au făcut din această manifestare una de neuitat. Este imposibil de realizat o clasificare a activităţilor. Fiecare a avut frumuseţea şi specificitatea ei (…) Au fost tot atâtea momente care au făcut ca inimile calistraţilor să bată cu mai multă frenezie pentru şcoala lor, pentru acest prestigios colegiu centenar. Aceste manifestări, dincolo de valoarea lor intrinsecă, au şi menirea de a face să crească sentimentul de apartenenţă la această şcoală şi de mândrie că te poţi manifesta, elev sau profesor, în acest loc binecuvântat. Această manifestare grandioasă a zilelor colegiului a arătat, o dată în plus, capacitatea organizaţională, calitatea oamenilor Hogaşului, nivelul înalt de manifestare a unor idei, gânduri şi sentimente. Apreciez că evenimentul a fost o reuşită deplină care, cu siguranţă, a contribuit la creşterea prestigiului şcolii noastre dragi“. Am început oarecum atipic un articol de presă, cu un citat, dar am considerat că el redă cel mai bine ceea ce a fost la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş cu prilejul zilelor liceului 2018, cînd s-au împlinit 108 ani de cînd unitatea de învăţămînt fiinţează în peisajul educaţiei de pe tărîmuri nemţene. Declaraţia de mai sus aparţine profesorul Florin Irimia, directorul Colegiului Hogaş, el referindu-se la spectacole de muzică, poezie, teatru, expoziţii tematice, Ziua Porţilor Deschise, întîlnirea cu Raluca Spiridon, cercetător la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (fostă elevă a Hogaşului), diseminarea numeroaselor proiecte internaţionale, demonstraţia Clubului de Dezbateri şi Oratorie sau Concursul de matematică Constantin Borş. A mai fost Simpozionul naţional Reguli şi alternative în sistemul educaţional actual, sesiuni de referate şi comunicări ale cadrelor didactice şi elevilor, Festivitatea de premiere a Concursului internaţional Calistrat Hogaş (ajuns la cea de-a IX-a ediţie), lansarea celor şase publicaţii ale elevilor şi profesorilor (Anuarul CNCH, revistele Zece+, Adobiografiinţa, Calistraţii şi Smart Science CNCH, ziarul Hogaş Press) sau spectacolul de teatru cu piesa Dulce, amar al trupei Yuppies. Zilele CNCH – 108 au inclus în final şi proiectul Erasmus+ Escribimos nuestra historia. Creamos nuestro planeta, desfăşurat cu şcoli din Spania, Italia şi Portugalia, ai cărui participanţi au fost primiţi de primarul Dragoş Chitic, în ultima zi a manifestărilor, 11 iunie.
„Am reuşit să depăşim multe alte şcoli de renume din ţară“
Ar mai fi de adăgat şi faptul că, exact în debutul manifestărilor, pe 8 mai, colegiul pietrean a primit o nouă certificare a prestigiului său. Ministerul Educaţiei a anunţat cîştigătorii competiţiei naţionale „Şcoală Europeană“. Astfel, pe lista care cuprinde 61 de unităţi de învăţămînt, Colegiul Hogaş este pe poziţia a VIII-a, cu 176 de puncte (la egalitate cu Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab Rîmnicu Vîlcea şi Şcoala Gimnazială Stroe Belloescu Bîrlad), fiind pentru a treia oară consecutiv cînd titulatura „Şcoală Europeană“ este obţinută de liceul pietrean. „Colegiul a obţinut un punctaj foarte bun. Vom păstra acest certificat pentru următorii trei ani şi vom încerca să-l reînnoim. Am reuşit să depăşim multe alte şcoli de renume din ţară“, a mai afirmat directorul Florin Irimia. Conform ministerului, competiţia „Şcoală Europeană“ se adresează tuturor unităţilor de învăţămînt preuniversitar care au fost şi sînt implicate în programe europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale şi constă în evaluarea calităţii şi coerenţei managementului şcolii, reflectat în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii. Certificatul este recunoscut de instituţiile europene ca un bun exemplu de susţinere şi valorizare a parteneriatelor şcolare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. „Certificarea cu titlul «Şcoală Europeană» le conferă recunoştere şi prestigiu în cadrul comunităţilor educaţionale, iar eforturile pe care le fac pentru menţinerea titlului obţinut, determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi şi noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătăţire a managementului şcolar şi la dezvoltarea unei culturi organizaţionale solide“, se arată pe site-ul Ministerului Educaţiei. Aşadar, la liceul pietrean a mai trecut o ediţie a Zilelor Colegiului. Că a fost greu, că a fost uşor, doar cei care s-au implicat direct o ştiu, fie ei dascăli sau elevi. Urmează finalul de an şcolar, bacalaureatul pentru cei ce pleacă spre împlinirea educaţiei în alte zări, admiterea pentru viitorii „boboci“, şi planuri de viitor pentru cei ce vor mai lua loc în băncile Hogaşului vreme de unu, doi sau trei ani.
-
Actualitate17 ore,
MARSAT SA Roman
-
Educatie2 săptămâni,
Succes excepțional al elevilor din Rareș la National Space Society Space Settlement Contest 2024
-
Actualitateo săptămână,
Vasile Bogdan Gherasim, candidatul PNL Neamț pentru primăria Cândești
-
Prima pagină22 de ore,
Un tânăr inginer, ambasadorul andivei de Gherăești în Belgia, la „România cu bun gust”. „Oamenii mă cunosc și știu că am luptat pentru proiecte benefice”
-
Actualitateo săptămână,
Au rămas disponibile câteva bilete de tratament pentru pensionari
-
Actualitate3 zile,
Constantin Tudurache este candidatul PNL Neamț pentru Primăria Dochia
-
Actualitate2 săptămâni,
Cum scăpăm de bullying-ul din școli?
-
Prima paginăo săptămână,
Facilități fiscale pentru donatorii de sânge