Publicitate

■ doi şoferi care transportau lemn fără a avea acte în regulă au fost sancţionaţi cu amenzi ce au totalizat 80 de milioane de lei vechi ■ au fost confiscate două autoutilitare şi peste 8 metri cubi de lemn ■

Aproape în fiecare zi, oamenii legii din judeţul Neamţ se confruntă cu cazuri în care indivizi certaţi cu bunul simţ fac trafic de lemne tăiate, cel mai probabil, fără forme legale. Astfel, în cursul zilei de duminică, 29 iulie, un bărbat din Borca a fost sancţionat contravenţional cu 5.000 de lei amendă, conform Legii nr. 171/2010 R. A fost prins de către lucrătorii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz şi cei din cadrul Ocolului Silvic Poiana Teiului, care au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor care aduc atingere fondului forestier naţional. Poliţiştii l-au depistat în trafic pe bărbatul de 45 de ani, în timp ce acesta transporta cu o autoutilitară, pe DN 17 B, din localitatea Farcaşa, 6.02 metri cubi de cherestea răşinoase. Poliţiştii, împreună cu lucrătorii silvici au constatat existenţa unor neconcordanţe între materialul lemnos transportat şi cel consemnat în avizul de însoţire. Conform procedurii, s-a dispus confiscarea lemnului care era în plus, respectiv 3.88 metri cubi de cherestea şi a autoutilitarei. Tot la finele săptămînii trecute şi un sătean din Gherăeşti a fost sancţionat contravenţional, iar materialul lemnos şi autoutilitara confiscate. „Cadrele Secţiei de Poliţie Rurală Sagna împreună cu un lucrător din cadrul Ocolului Silvic Roman au acţionat pe linia combaterii infracţiunilor la regimul silvic. Astfel, poliţiştii au depistat în trafic, un bărbat, de 58 de ani, din Gherăeşti, care transporta cu o autoutilitara, pe DJ 207 A, din Roman, 4,6 metri cubi de cherestea răşinoase. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a constatat că bărbatul nu deţinea aviz de însoţire a materialului lemnos. În cauză, s-a dispus confiscarea cantităţii de 4.6 metri cubi de cherestea răşinoase, care a fost predată în custodia Ocolului Silvic Roman, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 171/2010, cu amendă de 3.000 lei. De asemenea, poliţiştii au confiscat autoutilitara folosită la transport“, a anunţat conducerea IPJ Neamţ.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.