Contactează-ne

Advertorial

Senatorul Ţapu: ”După trei luni, efectele Ordonanţei Lăcomiei aruncă România în instabilitate economică şi sărăcie”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ “prejudiciile se măsoară în miliarde de euro”, mai susţine parlamentarul nemţean

Senatorul liberal Eugen Țapu Nazare trage un semnal de alarmă cu privire la efectele negative ale aplicării Ordonanţei 114, aşa-zisă ordonanţă a lăcomiei. În opinia acestuia ”prejudiciile produse de Ordonanţa 114 se măsoară în miliarde de euro, prejudicii calculate nu de membri de partid, ci de specialişti şi analişti independenţi. Principalele companii româneşti listate la Bursă au pierdut circa 1,76 de miliarde de euro, iar pierderea suferită în lei este şi mai mare, ca urmare a deprecierii monedei naţionale, accelerată tot de efectele ordonanţei. ALRO, Banca Transilvania, Transelectrica, Romgaz sînt companiile care au înregistrat cele mai mari pierderi, cuprinse între 36% şi 8,5%, în ordinea enunţată, dar lista poate continua”. Senatorul liberal a atras atenţia şi cu privire la vulnerabilitatea sectorului bancar care, lipsit de predictibilitate, se vede nevoit să majoreze anumite costuri, suportate tot de clienţi. ”Sectorul bancar, un sector care ar trebui să aplice politici prietenoase de creditare pentru români, persoane fizice şi juridice, este la fel de afectat. Sub presiunea impusă de guvern, opt principale bănci din România au anunţat că sînt nevoite să-şi majoreze unele costuri suportate de clienţi, cum ar fi micşorarea dobînzilor la depozite sau creşterea anumitor comisioane. Acestor măsuri se adaugă şi limitarea băncilor de a dezvolta o serie de programe de dezvoltare pentru sute de mii de IMM-uri”, a mai declarat senatorul Eugen Țapu. Acestor pierderi li se adaugă scăderea profitului companiilor româneşti din domeniul energetic, cu pînă la 50%, dar şi pierderile înregistrate ca urmare a anunţului făcut de marii jucători din piaţa IT, privind neparticiparea lor la licitaţiile pentru implementarea tehnologiei 5G. În consecinţă, statul român este cel care pierde sume importante la buget, ceea ce pune sub semnul întrebării dezvoltarea investiţiilor, dar şi plata pensiilor şi a salariilor din sistemul bugetar.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Cristina

    10 aprilie 2019 at 9:19 AM

    Dle Tapu, e de noaptea mintii ce scrieti. Saracele banci!!! Va rog sa luati statisticile si sa vedeti in ce proportie se finateaza IMM-urile, si ce procentaj reprezinta creditele catre populatie. De fapt, banca inrobeste omul de rand, cu IMM-urile mai vedem noi cum ii finantam si la ce costuri!!! Ati vazut ce profit declara bancile anual? A, deci ordonanata e super, mai da apa la moara bancilor sa mai scada dobanzile la depozite, si asa foarte mici, si sa mai mareasca niste comisioane deja mari.

    Dle, candidati pe undeva? Sa stiu sa nu va votez. Nu trageti PNL-ul mai jos decat e.

    A se retine ca nu-s simpatizant PSD, desi asta mi-ati replica, dar sa luati bancile in brate, cand fac ce vor cu statul si omul de rand in aceasta tara, e absolut strigator la cer!!! Rusine sa va fie!!!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

“România primește 33 miliarde de euro pentru dezvoltarea economiei”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Deputatul PNL de Neamţ Mugur Cozmanciuc a anunţat că România va primi 33 de miliarde de euro, din care 19 fonduri nerambursabile, bani ce vor fi folosiţi pentru dezvoltarea economiei şi pentru a fi contruite spitalele regionale de care este atîta nevoie.

“România va primi în total 33 de miliarde de euro  – din care 19 miliarde fonduri nerambursabile. În urma negocierilor care au fost purtate de statul român, țara noastră obține un pachet foarte mare, al 6-lea în Uniunea Europeană, fiind a doua țară din Europa de Est ca sumă totală pe care o va primi, după Polonia.

Fondurile vor fi folosite pentru dezvoltarea economiei românești, pentru sprijinirea companiilor românești, pentru angajații români și pentru a construi noi spitale regionale de care avem atât de mare nevoie.

Până acum, guvernul PNL a atras fonduri europene substanțiale pentru combaterea pandemiei: 300 de milioane de euro pentru plata șomajului tehnic, 350 de milioane de euro pentru dotarea spitalelor, 225 de milioane de euro pentru sprijinirea a peste un milion de români aflați în situații defavorizate sau risc de sărăcie, 20 de milioane de euro stimulente pentru medicii aflați în prima linie, 682 de milioane de euro pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Totodată, este important să reamintesc faptul că Guvernul PNL a recuperat întârzieri de ani de zile: au fost semnate contractele pentru spitale regionale din Iași și Craiova pe care PSD a eșuat să le facă în 6 ani, au fost lansate 13 apeluri de proiecte cu finanțare europeană care cumulează peste 800 de milioane de euro, s-a evitat dezangajarea a 600 de milioane de euro încă din primele săptămâni de guvernare”, a declarat Mugur Comznciuc, preşedintele PNL Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Senatorul Eugen Ţapu: PSD nu a trecut testul solidarităţii

Știre publicată în urmă cu

în data de

Senatorul PNL de Neamţ, Eugen Ţapu-Nazare a emis recent un comunicat de presă în care afirmă că PSD nu a trecut testul solidarităţii pe care îl presupune traversarea epidemiei de coronavirus şi a încercat să profite de suferinţa oamenilor pentru a obţine voturi prin minciună şi dezinformare.

“Ne apropiem de data la care vom ieşi din starea de  urgenţă. Am trecut, şi este posibil să mai trecem, printr-o perioadă grea, marcată de îmbolnăviri şi, din nefericire, de decese. La fel ca majoritatea statelor lumii care s-au confruntat cu această epidemie şi noi am fost cuprinşi de teamă şi nelinişte. Dar ne-am unit în acest efort comun de a învinge epidemia şi am căutat cele mai bune soluţii pentru a merge mai departe. Români pentru români, umăr la umăr, într-o solidaritate care ne este specifică în momente de criză. Din păcate, PSD a înţeles altceva. Pentru PSD nu a contat decât căţăratul pe suferinţa oamenilor. Ipocrizie şi cinism, într-o permanentă goană după voturi, prin minciună şi dezinformare.

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a ţipat continuu că alocă fonduri, că rezolvă probleme, că Ministerul Sănătăţii nu-l ajută. Declaraţii şi poziţii de carton, nedemne pentru cineva care conduce o comunitate. Când s-a descoperit că la adăpostul stării de urgenţă preţurile de achiziţii sunt prea mari, a început să jignească. Femei, bărbaţi, colegi din Consiliu Judeţean Neamţ, nu a contat. A pus beţe-n roate oricărei iniţiative, oricărui demers constructiv, cu un cinism greu de imaginat.

Ceea ce s-a întâmplat în judeţul Neamţ nu este un caz singular. Totul a făcut parte dintr-o strategie bine gândită. Peste tot unde a avut pârghii de conducere, în special prin aleşii locali, PSD a boicotat eforturile PNL de a trece cu bine această criză. O atitudine nedemnă, pentru că pandemia de COVID 19 nu este despre PNL şi PSD, pentru că virusul nu alege după culori. Aici vorbim despre viaţă şi moarte”, a declarat senatorul Eugen Ţapu Nazare, viceliderul Grupului PNL din Senatul României.

Citește știrea

Actualitate

Decizii importante ale Camerei Deputaţilor pentru medicii de familie şi părinţii cu copii minori

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ medicii de familie, scutiţi de la plata impozitului pe clădiri ■ părinţii cu copii minori pot beneficia de zile libere pentru supravegherea acestora ■

Senatorul PNL de Neamţ, Eugen Ţapu-Nazare, a anunţat recent o serie de decizii luate în Parlament şi care vin în sprijinul medicilor de familie şi a părinţilor cu copii minori.

„Cei peste 11.000 de medici de familie din România, inclusiv cei 238 din judeţul Neamţ, sunt scutiţi de la plata impozitelor pe clădirile în care îşi desfăşoară activitatea cabinetele medicale, în urma modificării Codului Fiscal, aprobată de colegii din Camera Deputaţilor.

Această iniţiativă legislativă aparţine PNL încă din 2018, când am votat-o în Senat, dar a fost îngropată ulterior prin sertare, de adversarii noştri politici, care au condus Camera Deputaţilor în toţi aceşti ani. Am rămas, însă, consecvenţi şi astăzi putem da această veste bună medicilor de familie, a căror activitate de o importanţă majoră s-a văzut inclusiv în această perioadă, când s-au aflat şi ei în prima linie a bătăliei cu pandemia de COVD-19. O altă decizie importantă votată în Camera Deputaţilor vine în sprijinul părinţilor cu copii minori, care nu au cu cine-i lăsa în perioada suspendării cursurilor, dar şi în vacanţa de vară, dacă autorităţile decid să închidă programele ”after school”, taberele şcolare sau locurile de joacă.

Astfel, unul dintre părinţi va primi zile libere, zile care se acordă şi celor care au copii mai mici de trei ani. Cuantumul indemnizaţiilor aferente zilelor libere este suportat de angajator şi este 75% din salariul de bază aferent unei zile lucrătoare. Indemnizaţia este supusă impozitării şi plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, iar angajatorul poate recupera din Fondul de garantare a creanţelor salariale contravaloarea indemnizaţiei nete achitată salariatului aflat în concediu. Beneficiază de zile libere pentru îngrijirea minorilor, doar cu acordul angajatorului, salariaţii dintr-o serie de domenii cheie: sectorul energetic naţional, telecomunicaţii, radioul şi televiziunea publică, domeniul nuclear, asistenţa socială, transporturile în comun şi pe calea ferată, salubrizarea localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură, apă, comerţ alimentar, producţie şi distribuţie de medicamente, farmacii, distribuţie de carburanţi. În cazul persoanelor aflate în concediul pentru creşterea copilului, dreptul acestora la indemnizaţie se va prelungi cu încă 180 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Cererea pentru acordarea de zile libere trebuie însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere a celui de-al doilea părinte, din care să reiasă că nu a solicitat aceleaşi facilităţi la locul său de muncă”, a declarat Eugen Ţapu-Nazare, viceliderul Grupului PNL din Senatul României.

Citește știrea

Trending