Publicitate

■ Ionel Arsene a contestat decizia judecătorilor nemţeni care i-au interzice deplasarea ■ el este sub control judiciar în cauză unde este judecat pentru trafic de influenţă ■ Curtea de Apel Bacău va decide definitiv dacă rămîne acasă sau poate să meargă în Belgia ■

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, a depus contestaţie împotriva deciziei judecătorilor nemţeni de a-i interzice o deplasare în Belgia, la Bruxelles, în interes de serviciu. El se află sub control judiciar în cauza în care este acuzat de trafic de influenţă, una din interdicţiile impuse fiind cea de a nu ieşi din ţară. Cu toate acestea, el a solicitat judecătorilor de la Tribunalul Neamţ modificarea, respectiv ridicarea interdicţiei în perioada 21 – 23 martie, cînd ar trebui să fie prezent la Burxelles, la o conferinţă pe teme economice. Instanţa de fond a respins cererea ca nefondată. „Respinge ca nefondată cererea de încuviinţare a depăşirii limitei teritoriale a ţării, cerere formulată de catre inculpatul Arsene Ionel, trimis în judecată în dosarul nr. 431/103/2018 al Tribunalului Neamţ pentru săvîrşirea unei infractiuni de trafic de influenţă, prevazută de art. 291 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6, 7 lit. a din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal – fapta din anul 2013, şi a unei infracţiunii de trafic de influenţă, prevazută de art. 291 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 6, 7 lit. a din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal – faptă din anul 2015, totul cu aplicarea art. 38 alin. l Cod penal“, conform instanţei. Demersul l-a costat pe Arsene 100 de lei, cheltuieli judiciare. A doua zi inculpatul a depus contestaţie, iar o decizie definitivă în acest caz va lua săptămîna viitoare instanţa superioară, Curtea de Apel Bacău, care va stabili dacă Arsene ajunge, sau nu, la Bruxelles. Reamintim că pe 21 februarie 2018 preşedintele CJ a fost trimis în judecată de procurorii DNA fiind acuzat de două fapte de trafic de influenţă de pe vremea cînd era parlamentar. „Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Arsene Ionel, la data faptelor deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, sub aspectul săvîrşirii a două infracţiuni de trafic de influenţă. Procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: 1. În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală. Banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari. 2. La data de 31 iulie 2015, inculpatul Arsene Ionel, în aceeaşi calitate, a pretins de la reprezentantul unei societăţi (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administraţia Naţională Apele Române (ANAR) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administraţiile bazinale. În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, inculpatul Arsene Ionel şi-a exercitat influenţa asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării, de către ANAR, a sumei anterior menţionate, demersuri rămase însă fără rezultat“, conform DNA. Procurorii au mai arătat că pe parcursul urmăririi penale au indisponibilizat mai multe imobile ce aparţin lui Arsene, fiind aplicat sechestrul asigurator.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.