Contactează-ne

Actualitate

Şef nou la DSP Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ de luni noul şef este Radu Firăstrău ■ “vom face tot posibilul să limităm răspîndirea acestui virus”, susţine acesta ■

Direcţia de Sănătate Publică Neamţ are un şef nou începînd de luni, 23 martie, în persoana lui Radu Firăstrău.

Ordinul intră în vigoare de astăzi. Am mai cerut de cîteva ori schimbarea conducerii DSP Neamţ pentru lipsa de comunicare, pentru neştiinţa legislaţiei în domeniu şi din punctul meu de vedere pentru slaba implicare managerială din partea conducerii”, a declarat George Lazăr, prefectul de Neamţ, în cadrul unei emisiuni realizate de jurnalistul Valentin Bălănescu, de la Mesagerul de Neamţ.

„Începînd de astăzi, 23 martie, ocup funcţia publică de director executiv în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ. În ordine invers cronologică, am absolvit cursuri de managementul calităţii în domeniul medical, în domeniul managementului spitalicesc, am o experienţă de aproximativ doi ani în conducerea CAS Neamţ, profesia de bază este cea de avocat. Sînt perfect conştient de gravitatea situaţiei din momentul actual în legătură cu virusul SARS-Cov2, nu am venit pe această funcţie să fac ucruri uşoare. Sînt adeptul implementării măsurilor în mod rapid şi ferm.

Cel mai valoros lucru pe care îl are România în acest moment este sistemul medical, care se bazează în cea mai mare măsură pe resursa umană, de aceea fac apel la întreaga populaţie să fie responsabilă şi să protejeze medicii, asistentele şi întreg personalul din domeniu. Am urmărit cu maxim interes toate conferinţele de presă şi articolele apărute în presa judeţeană cu privire la COVID-19, ţin să multumesc acestora pentru modul obiectiv de transmitere a informaţiilor oferite de către prefect sau colegii din CSJU. Vreau să mulţumesc personalului DSP pentru munca depusă în această perioadă. DSP Neamţ va transmite prin intermediul dvs., al presei, mesaje clare şi simple către cetăţeni în aceste timpuri dificile, transparenţa şi promptitudinea în comunicare sînt principii pe care mi le voi asuma.

Vă asigurăm că sîntem la datorie 24 ore din 24, se lucrează seara, în weekenduri, inclusiv în schimburi de noapte, şi vom face tot posibilul să limitam răspîndirea acestui virus. Avem însă nevoie de responsabilitatea, disciplina individuală şi colectivă a întregii populatii pentru că doar astfel putem învinge în această luptă”, a transmis Radu Firăstrău.

 

FOTO: Mesagerul de Neamt

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

FOTO/Pamflet: O groapă şi doi muncitori. “Mobilizare şi eficienţă” marca Apa Serv

Știre publicată în urmă cu

în data de

Avarie la Sarata. Dacă ar fi prima, ne-am mira, dacă ar fi ultima, ne-am bucura. Dar e doar una dintre multe altele. Foste şi viitoare. Nu despre asta vrem însă să vorbim acum. Primind pozele de la cititorii Monitorul ne-a izbit o… “discordanţă”: cât de mare e groapa/avaria şi cât de mici sunt muncitorii. Asta spune totul despre “mobilizarea şi eficienţa” marca Apa Serv.

 

Citește știrea

Actualitate

Cardul de sănătate a (re)devenit obligatoriu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ măsura este valabilă cu începere de la 1 iulie ■ sînt şi excepţii, cabinetele medicilor de familie şi ambulatoriul clinic de specialitate ■

Luna lui Cuptor aduce noutăţi în domeniul medical şi după ce în pandemie nu a mai fost nevoie de cardul de sănătate, cu începere de la 1 iulie 2020 utilizarea acestuia redevine obligatorie.

Astfel, toate serviciile medicale, de îngrijiri la domiciliu, medicamentele şi materialele sanitare, precum şi dispozitivele medicale, se obţin numai cu cardul de sănătate. Ecxepţie fac serviciile acordate de cabinetele medicilor de familie şi în ambulatoriul clinic de specialitate, acestea putînd fi accesate fără utilizarea cardului, pînă la data de 30 septembrie 2020, precizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

„La 1 iulie, va fi reluată obligativitatea utilizării cardului naţional de sănătate pentru serviciile medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi şi de către furnizorii de investigaţii paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale şi furnizorii de medicamente“, anunţă CNAS.

Aceeaşi sursă mai arată faptul că normele legale în vigoare, HG 438/2020 privind completarea anexei nr. 2 la HG 140/2018, pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului cadru care reglementează condiţiile accordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, conţine o serie de alte măsuri aplicabile pînă la 30 septembrie, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspîndirea coronavirusului.

Consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped, pot fi acordate şi la distanţă, utilizînd orice mijloc de comunicare.

Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii pe oră; consultaţiile la medicul specialist din ambulatoriu se accordă fără a fi necesar biletul de trimitere; în urma consultaţiilor acordate la distanţă de medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale, documentele fiind transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică; medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile; pentru situaţiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise casei de asigurări de sănătate prin mijloace electronice de comunicare, acestea putînd fi folosită şi pentru transmiterea de către casele de sănătate a documentelor eliberate, necesare asiguratului.

De menţionat este faptul că s-a prelungit pînă la data de 30 septembrie, termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră pînă la această dată.

Este vorba de biletele de tratament pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, bilete de trimitere pentru specialităţi paraclinice; recomandările medicale pentru dispositive medicale, tehnologii şi dispositive asistive – ce se depun sau transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive; deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigaţiei PET – CT.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Se fac teste la cerere Covid 19, dar cu plată

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

În condiţiile creşterii numărului de cazuri de Coronavirus, o parte a populaţiei vrea să afle dacă este sau nu purtătoare asimptomatică a bolii.

În aceste condiţii şi aparatul de testare a virusului de la Spitalul Municipal Roman trebuie pus la treabă, aşa că oricine poate, la cerere, şi, evident contra cost, să se testeze. Purtătorul de cuvânt al SMUR, Andreea Trifan, a precizat condiţiile în care se pot face astfel de testări, la cerere.

„La Spitalul Municipal de Urgenţă Roman se efectuează teste de depistare a virusului SARS Cov2 cu aparatul Real Time PCR. Pacienţii internaţi în spitalul nostru sînt testaţi, gratuit, conform metodologiei transmisă de Direcţia de Sănătate Publică Neamţ. Persoanele care au nevoie de rezultatul testării în vederea internării în altă unitate sanitară sau în vederea tranzitării unei ţări sau la cerearea unui angajator se pot adresa unităţii noastre. Se recoltează proba dimineaţa, iar în cursul după amiezii se eliberează rezultatul“, a precizat Andreea Trifan.

Aparatul de testare a virusului este o donaţie generoasă a unui grup de oameni de afaceri romaşcani şi a costat aproximativ 45.000 de dolari. De menţionat că în judeţ mai există un al doilea aparat de testare Real Time PCR, achiziţionat din fonduri ale Consiliului Judeţean care a costat 55.588 lei.

Mai trebuie spus că şi în cazul analizelor care se recoltează şi se fac la CPU, pacientul, dacă doreşte să intre în posesia rezultatelor, trebuie să achite o taxă de 30 lei, indifferent dacă este asigurat sau neasigurat. Pacienţii internaţi în spital, în schimb, primesc la externare pe lîngă scrisoarea medicală şi rezultatele investigaţiilor paraclinice.

Citește știrea

Trending