Contactează-ne

Actualitate

Se doreşte construirea unui bloc pentru medici

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Primăria Tîrgu Neamţ şi-a propus să ridice un imobil în care să existe cel puţin 20 de apartamente pentru specialiştii din sănătate ■ sînt vizaţi în special medicii debutanţi, proaspăt angajaţi, detaşaţi sau care nu au locuinţă ■

Primăria Tîrgu Neamţ face demersuri pentru construirea unui bloc de apartamente pentru specialiştii din sănătate care îşi desfăşoară activitatea la spitalul orăşenesc. Sînt vizaţi în special medicii debutanţi, proaspăt angajaţi, detaşaţi sau care nu au o locuinţă. S- ar dori ca respectiva clădire să aibă cel puţin 20 de apartamente, asigurîndu-le doctorilor posibilitatea de a locui, cu tot cu membrii familiei, în imediata vecinătate a locului de muncă. Imobilul ar urma să fie ridicat în curtea spitalului, unde s-a identificat terenul disponibil în acest scop. Aleşii locali au aprobat recent nota conceptuală şi tema de proiectare, acestea fiind etape premergătoare elaborării documentaţiei ce trebuie depusă la ANL, spre finanţare. Proiectul de hotărîre a fost iniţiat de primarul Daniel Harpa, care a semnat şi expunerea de motive, invocînd o solicitare venită din partea conducerii spitalului. Autorităţile locale au încercat să vină şi în sprijinul altor cetăţeni ai oraşului, aflaţi în căutarea unei locuinţe. Astfel, tinerii din Tîrgu Neamţ, care aveau nevoie de teren ca să-şi construiască o casă, au avut şansa să-l primească gratuit de la primărie. În această vară au fost disponibile 13 loturi a cîte 250 de metri pătraţi fiecare, iar persoanele interesate, cu vîrste între 18 şi 35 de ani, au putut depune cereri pînă pe 20 iulie, în baza Legii nr.15 din 9 ianuarie 2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Terenurile se află pe strada Tăbăcari, la intersecţia cu strada Sublocotenent Ion Moşneagu. În dosarul depus, solicitantul trebuia să adauge şi o declaraţie tip, din care să reiasă, în principal, că nu a deţinut şi nici nu deţine în proprietate o locuinţă ori un teren destinat construirii unei case, că nu are o locuinţă socială sau ANL, ori dacă are, se obligă să renunţe la ea în momentul finalizării construcţiei. Prin aceeaşi declaraţie, titularul se obliga să înceapă lucrările de construire în termen de un an de la data preluării terenului şi să finalizeze clădirea în maximum doi ani de la începerea ei.

Advertisement








Trending