Contactează-ne

Politica

Se caută soluţii pentru a spăla „ruşinea aleşilor“

Știe publicată cu

în data de

■ numărul hotărîrilor ce au nevoie de două-treimi din voturi ar putea fi restrîns printr-o modificare legislativă ■ poate atunci vor trece şi în Consiliul Local Piatra Neamţ solicitările de achiziţie terenuri pentru dezvoltarea unor afaceri ■ au fost destule cazuri cînd unii aleşi au votat „contra“, fără să fi avut un motiv plauzibil ■

Monitorul de Neamţ şi Roman a scris în repetate rînduri despre o situaţie revoltătoare întîlnită în mod frecvent în Consiliul Local Piatra Neamţ. Proiectele ce prevăd achiziţionarea unor terenuri de către persoane fizice sau private din municipiu care doresc să pornească sau să-şi extindă o afacere pică pe bandă rulantă fără nici o explicaţie. Pentru ca astfel de proiecte de hotărîre să treacă este nevoie de două-treimi din votul consilierilor. Cum în CL Piatra Neamţ aritmetica voturilor arată o majoritate extrem de fragilă, la un vot, a liberalilor aliaţi cu cei de la PMP, proiectele ce au nevoie de două-treimi stau la mîna PSD şi ALDE. Iar în cazurile descrise anterior aceştia s-au abţinut la vot, în majoritatea situaţiilor şi proiectele de hotărîre au picat. Nu că ar fi aceasta o problemă în sine, însă au picat fără nici un fel de explicaţii. Ceea ce este revoltător şi inadmisibil în opinia noastră. În mod normal, indiferent de cine solicită să achiziţioneze un teren în scopul menţionat, acesta ar trebui să beneficieze de următoarea „abordare“ din partea primăriei şi consilierilor locali. În primul rînd ar trebui identificate suprafeţele ce pot fi vîndute şi cele care, din raţiuni administrative, nu pot fi scoase la vînzare. Astfel încît solicitantul să afle de la bun început, înainte de a se apuca să cheltuie bani şi să piardă timp pentru a-şi realiza documentaţia, dacă terenul pe care îl doreşte poate sau nu să ajungă în posesia sa. Dacă e dintre cele ce nu pot fi vîndute, omul află acest lucru din start. Dacă terenul poate fi vîndut, atunci solicitantul se apucă de cheltuit bani şi de umblat pe drumuri pentru a-şi întocmi „dosarul“. După ce face acest lucru, în condiţiile legii, cu documentaţia completă se prezintă în faţa aleşilor locali. Care, nu contestă nimeni acest lucru, au dreptul să voteze cum vor. Însă, dacă resping solicitarea, acest lucru ar trebui motivat. Fie că e vorba de un amendament care să crească preţul, fie că sînt identificate „lipsuri“ în documentaţie. Astfel încît solicitantul să poată să-şi îmbunătăţească oferta sau să-şi completeze dosarul. Însă în prezent lucrurile nu se întîmplă deloc aşa. Solicitările sînt respinse, explicaţiile lipsesc cu desăvîrşire, iar cei care solicită fie înjură în barbă pentru că au pierdut timp şi bani şi nu înţeleg unde au „greşit“, fie, şi unii zic că asta se doreşte, înţeleg că trebuie să „deschidă nişte uşi cu capul“. După cum hîtru numeşte românul atît de hulita, dar atît de întîlnita practică de a da şpagă. Cum mesajul dat eventualilor investitori este unul negativ în cazul ambelor explicaţii, am încercat, într-o conferinţă de presă, să aflăm dacă primarul Dragoş Chitic şi echipa liberală au căutat şi poate au şi găsit soluţii pentru a rezolva astfel de situaţii. „Aveţi dreptate, agenţii economici care vor să investească sînt în mod constant blocaţi. Din păcate este o problemă de legislaţie. Din discuţiile pe care le-am purtat la nivel central pe această temă, a rezultat că se fac demersuri pentru a fi modificată legea şi a restrînge numărul cazurilor în care pentru adoptarea unor hotărîri e nevoie de două-treimi din voturi. Este o situaţie întîlnită la nivel naţional. Cît priveşte ceea ce se întîmplă în Consiliul Local Piatra Neamţ, cei de la PSD şi ALDE văd că o ţin în continuare pe aceeaşi linie greşită. Sper că îşi vor da seama că greşesc şi vor înţelege că ei trebuie să voteze în interesul cetăţeanului şi nu la comandă politică“, a fost răspunsul primarului Dragoş Chitic. Completat de cel al consilierului liberal Mihai Obreja: „E cu atît mai greu de înţeles cu cît în comisiile de specialitate, unde de obicei vin şi solicitanţii, sînt de acord că demersul este unul legal şi corect, iar avizul e pozitiv. Dar în plen aţi văzut şi dumneavoastră cum votează. Practic invers“, a declarat Mihai Obreja.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politica

”Şedinţele foto ale ministrului PSD Sorina Pintea nu rezolvă problemele Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ”

Știe publicată cu

în data de

■ susţine senatorul PNL de Neamţ Eugen Ţapu

Într-un exerciţiu de imagine menit să îndepărteze atenţia opiniei publice de la gravele probleme cu care se confruntă sistemul sanitar, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, ţine prima pagină cu vizitele neanunţate prin spitalele României. În tot acest timp, bolnavii, dar şi corpul medical, sunt nevoiţi să suporte toate lacunele unui sistem subfinanţat, scăpat de sub control. Bolnavii vin cu medicamente şi lenjerii de acasă, în unele cazuri stau câte doi în pat, iar corpul medical abia face faţă presiunilor şi lipsurilor din spitale, cele mai multe dintre ele cauzate de neplata datoriilor către furnizori. În luna martie a acestui an, PNL Neamţ, prin vocea senatorului Eugen Ţapu, i-a adresat o interpelare ministrului Sorina Pintea, cu privire la situaţia datoriilor înregistrate de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, la acea dată de un milion de euro, datorii care ar fi trebuit achitate de către minister. Nici până în acest moment ministrul Sănătăţii nu a răspuns, deşi peste câteva zile se împlinesc trei luni de la acea interpelare şi avea obligaţia să ofere explicaţii în 30 de zile. ”Lipsa de reacţie la o problemă vitală pentru locuitorii judeţului Neamţ denotă dezinteres maxim din partea ministrului PSD, Sorina Pintea, a declarat, dezamăgit, Eugen Ţapu. Acest gen de atitudine denotă şi sfidare, dar arată clar lipsa soluţiilor pe care ministerul ar trebui să le aibă. Cu ce sunt vinovaţi nemţenii că sistemul este gestionat greşit? Câţi mai trebuie să se chinuie şi să moară în spitale, doar pentru că ministrul Pintea nu are soluţii? În România secolului XXI, se moare în spitale, iar doamna ministru se ţine de şedinţe foto, care însă nu rezolvă problemele Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ”. Nu în ultimul rând, Eugen Ţapu consideră că vinovat de această situaţie se face şi Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. ”Îl vedem mereu la televizor, în spatele oricărui oficial PSD care dă declaraţii. Dar nu am văzut până acum o preocupare efectivă pentru acoperirea datoriilor Spitalului Judeţean Neamţ. Probabil pentru că, aşa cum am mai declarat în urmă cu câteva zile, Ionel Arsene are atât de puţine în comun cu medicii şi profesorii”.

Biroul de presă al PNL Neamţ

Citește știrea

Politica

Klaus Iohannis un Preşedinte prea mare, pentru o Constituţie aşa mică

Știe publicată cu

în data de

Nici nu se uscase bine cerneala pe documentul oficial al Jurământului faţă de ţară, pe care Klaus Iohannis îl depusese la preluarea mandatului de preşedinte în 2014, că acesta a şi început să dea semne că se simte incomod în limitele reglementărilor Constituţiei României. Părea surprins de existenţa reglementărilor privind funcţia de Preşedinte, de parcă nici nu frunzărise Constituţia, înainte de a candida. De-a lungul celor 5 ani de mandat, în care el şi o bună parte a românilor s-au suportat reciproc, Constituţia României s-a dovedit pentru Klaus Iohannis o haină prea strâmtă, pentru hatârul pe care el îl face românilor, de a urca săptămânal Dealul Cotrocenilor, ca pe o golgotă, convins că trebuie să-şi ducă crucea de a ne conduce spre Europa, către care numai el ştie drumul. Constituţia noastră se dovedeşte astfel a fi mult prea mică pentru anvergura fostului primar de Sibiu, pe care, de voie sau nevoie, unii români am trebuit să-l preferăm necoptului Ponta, în 2014. Privindu-l mai îndeaproape, mie mi se pare că Klaus Iohannis are în el ceva apucături monarhice, dacă îi observăm cu atenţie apetitul de a face şi desface guverne, de a numi prim miniştri capabili să încropească guverne după „pohta ce-am pohtit!“, de a dizolva parlamente, de a numi miniştri după criterii personale, de a ataca direct ordonanţele de urgenţă şi, de ce nu, de a modifica Constituţia ori de câte ori are chef de un Referendum. Îl bănuiesc de ceva vreme pe Klaus Iohannis că tânjeşte după prerogativele regale din perioada monarhiei 1881 – 1947, care include şi dictatura regală a lui Carol II, în care au fost interzise şi nişte partide. Nu cred că în fibra sa, Klaus Iohannis este republican, dar dacă îi arde de monarhie, va trebui să se alăture principesei Margareta, custodele Casei Regale şi să dea la pace cu prinţul consort Duda. Dacă nu ar fi PSD-ul în Parlament, sunt convins că PNL-ul, în frunte cu Orban şi Rareş, ar fi dispus să-i satisfacă toate toanele monarhiste lui Klaus Iohannis şi ar modifica Constituţia, pentru a transforma România într-o monarhie, sau cel puţin într-o republică prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis este bântuit funciar de sindromul proprietăţii

Mai rar om politic român care să fie marcat funciar atât de mult de sindromul proprietăţii, precum preşedintele „tuturor românilor“, Klaus Iohannis. La început au fost „Meditaţiile Mele“, care au atras după sine „Casele Mele“. După ce a obţinut mandatul de Preşedinte, şi-a dorit să aibă şi „Guvernul Meu“ în 2015, pe care i l- a dat în administrare imberbului Cioloş, care s-a jucat cu el până l- a pierdut la urnele de vot în 11 decembrie 2016. Recent, Klaus Iohannis şi-a tras „Referendumul Meu“, cu care se fuduleşte la toate paradele şi sindrofiile Uniunii Europene. După numărătoarea DA- urilor de la Referendum, Preşedintele îşi doreşte „O Nouă Majoritate Parlamentară“, pentru care l-a trimis în lume pe Rareş Bogdan să i- o aducă, călare pe mârţoaga PNL, un poney de 27%, plimbat de dârlogi de bufonul cu tichie cu zurgălăi, Ludovic Orban. Cu „Noua Sa Majoritate“ , Klaus Iohannis vrea să pună pe picioare un nou „Guvern al Meu“, pentru a reedita „succesul“ din 2015.

Referendumul a trecut. La Cotroceni se bate în continuare apa în piuă

Deşi Referendumul i-a dat satisfacţie, Klaus Iohannis este nemulţumit în continuare şi a trecut la faza consolidării operei de manipulare a electoratului român, începută cu cele trei teme, din întrebările pe care nici el nu le-a înţeles. Tema opririi hemoragiei cazurilor de amnistiere şi graţiere a corupţilor, tema interzicerii modificărilor Codurilor penale prin ordonanţe de urgenţă şi tema că vrea şi el să aibă dreptul de a ataca la Curtea Constituţională, ordonanţele de urgenţă. Aceasta, deşi în România nu a existat în ultimii ani nici o amnistie sau graţiere, fie şi a vreunui necorupt, iar de la Guvernul Cioloş încoace nu s-a umblat la Codul Penal sau Codul de Procedură Penală prin ordonanţe de urgenţă. Aceste teme prezidenţiale ale Referendumului nu erau impuse de realitate, pentru a avea un rol corectiv, ci aveau un simplu rol preventiv, precum vestitul povestitor Ion Creangă care ne delecta în copilărie cu pilda drobului de sare. Ca să nu murim proşti, trebuie spus, pentru cine n-a înţeles încă, că am fost manipulaţi să credem că drobul se numea Liviu Dragnea, şi PSD. După Referendum, în liniştea dintre zidurile Cotroceniului, în timp ce reflecta asupra rezultatelor, Klaus Iohannis a avut nişte revelaţii, pe care a ţinut să ni le împărtăşească public. Una din revelaţiile sale este că la Referendum, românii nu au votat strict numai pentru a răspunde la cele trei întrebări, ci au răspuns la mult mai multe întrebări, pe care doar el a reuşit să le desluşească. Pe lângă întrebările referendumului, pe care Klaus Iohannis nu a ştiut să le explice, acesta a mai descoperit printre rânduri încă 5 – 6 întrebări, la care nici românii nu s-au prins că au răspuns. De exemplu, dacă românii au fost de acord cu interdicţia de a se emite ordonanţe de urgenţă în domeniul justiţiei, Klaus Iohannis a înţeles că interdicţia se impune extrapolată pentru toate domeniile existente din România. Klaus Iohannis s-a simţit obligat să ne transmită că la Referendum el a înţeles că „românii au arătat clar că România este o ţară europeană“, iar la alegerile din aceeaşi zi a înţeles că „românii au spus ferm că îşi doresc un parcurs european pentru România“. Această manipulare este sub demnitatea românilor, care din 2007, anul aderării la UE, tot votează pentru drumul lor spre Europa, lucru pe care Klaus Iohannis nu la observat până astăzi, considerând că doar acum, sub mandatul său, ei s-au dumirit pe unde vine Europa. Klaus Iohannis a vorbit fluviu şi vorbeşte în continuare, despre statul de drept şi despre independenţa justiţiei, fără să fi pronunţat o silabă măcar cu privire la derapajele DNA-ului, ale Procurorului General, ale Justiţiei şi ale protocoalelor acesteia cu SRI, sub mandatul său. În schimb, preşedintele cere public cetăţenilor „să reacţioneze şi să sancţioneze imediat derapajele, abuzurile şi acţiunile care nu sunt în concordanţă cu valorile şi regulile europene“. Nu cere aceasta partidelor, care pot reacţiona în Parlament, ci cere cetăţenilor, care nu pot reacţiona decât în stradă. Aceste mesaje publice nu sunt menite să detensioneze, ci să instige la violenţe. Cu astfel de mesaje au fost atraşi în 1990 minerii la Bucureşti. Preşedintele cere imperios tuturor partenerilor şi autorităţilor naţionale să respecte prevederile legilor şi ale Constituţiei. Aceasta ar fi un demers binevenit şi necesar, dacă însuşi Iohannis ar respecta la rigoare legile existente şi mai ales Constituţia. Este axiomatic faptul că puterea exemplului unui lider este un factor decisiv în determinarea conduitei unei colectivităţi. Aşa că toate discursurile prezidenţiale, inclusiv cele ale purtătorilor lui de cuvânt, nu prea sunt luate în serios de prea mulţi români, credibilitatea sa fiind pusă la îndoială, deoarece Iohannis una vorbeşte şi alta face. Pentru desele sale încălcări ale Constituţiei, în ce priveşte implicările politice, în raport cu unele partide, Klaus Iohannis trebuia suspendat de mult din funcţie. Numai pentru că a participat odată la lucrările Congresului FDSN prin 1995, preşedintele Ion Iliescu a avut de suportat o procedură de suspendare din funcţie, declanşată în Parlament de către PNL şi PNŢ-CD. Procedura a căzut la vot, dar Ion Iliescu a învăţat că prevederea constituţională, privind echidistanţa politică a preşedintelui trebuie respectată. Prevederea a fost respectată şi de preşedintele Emil Constantinescu. Recent, pe 3 şi 4 iunie, Klaus Iohannis a chemat partidele parlamentare la Cotroceni, să le consulte ce au înţeles din Referendum. Habar nu aveau reprezentanţii acestor partide, că această consultare era doar momeala cu care erau atrase într-o capcană.

Acordul Naţional, capcana întinsă de Klaus Iohannis partidelor, de a le înhăma să tragă la vehiculul său de campanie electorală

Îmbătat de succesul „Referendumului Meu“, dar convins că ambiţiile sale electorale sunt extrem de încorsetate, dacă programul său de campanie se rezumă doar la cele trei întrebări de pe buletinele de vot, Klaus Iohannis şi-a permis aroganţa să interpreteze într-o cheie personală rezultatul referendumului. Conştient că uriaşa forţă politică a succesului său cu Referendumul este diminuată masiv de nesemnificativa forţă juridică a acestuia, Klaus Iohannis şi-a permis aroganţa să extrapoleze efectele acestui referendum, extinzând cele trei teme votate cu alte teme din campania sa electorală. Teme care nu au făcut obiectul referendumului, dar pe care vrea să le înghesuie, ca la piaţă, într-o paporniţă, alături cu temele votate de români. Paporniţa astfel ticsită, cu toate temele sale de campanie prezidenţială, a fost botezată pompos de Klaus Iohannis drept „Acord Naţional“, un fel de pact, la care să subscrie toate partidele, cu obligaţia să le respecte întocmai, fără abatere, pentru a nu risca de a fi blasfemiate ca antieuropene. Dacă nu ar urma o campanie prezidenţială, demersul preşedintelui ar fi de bună credinţă şi deci salutar. Dar campania prezidenţială, în care suficiente partide vor avea candidaţi, alţii decât Klaus Iohannis, va debuta imediat, cu tot atâtea teme de campanie, câţi candidaţi vor fi. Acum campania prezidenţială va fi înghesuită într-o fundătură de către prevederile Acordului Naţional, care conţine doar temele lui Iohannis, deci dacă partidele sunt obligate să susţină aceste teme, vor susţine implicit campania lui Ioahannis, acceptând apriori să-şi surclaseze proprii candidaţi. Tăriceanu a declarat public că PSD şi ALDE au sesizat capcana, numită Acord Naţional, prin care coaliţia de guvernare este împinsă să joace în campanie pe cartea lui Iohannis, susţinându-l astfel implicit să obţină cel de al doilea mandat. În aceeaşi capcană riscă să cadă şi alianţa USR-PLUS, care va avea candidat propriu pentru Cotroceni. Referitor la Acordul Naţional, coaliţia PSD-ALDE declară că nu abandonează iniţiativa lui Klaus Iohannis. Dar îl va obliga pe acesta să includă în acest Acord şi temele de campanie ale candidatului său candidaţilor partidelor coaliţiei. Dacă în Acord vor fi incluse şi temele de campanie ale celorlalte partide, temele lui Klaus Iohannis riscă să se dilueze mult, transformându-i aroganţa în oftică.

Citește știrea

Actualitate

Alui Gheorghe, consilier onorific al PNL Neamţ

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ anunţul a fost făcut “la pachet” cu prezentarea unor proiecte culturale ce se doresc a fi realizate ■ Alui Gheorghe a vorbit şI despre “execuţia” sa în urma unei evaluări “tocmite” ■ deputatul Cozmanciuc şi primarul Chitic au mulţumit nemţenilor pentru votul din 26 mai ■

Scriitorul Adrian Alui Gheorghe a fost prezentat, într-o conferinţă de presă susţinută vineri, 7 iunie, ca fiind consilierul onorific al PNL Neamţ pe teme culturale. Postura, una inedită în “peisajul politic” nemţean, presupune colaborarea cu liberalii din Neamţ pe o serie de proiecte culturale, civice, fiind şi exemplificate şi două dintre acestea: realizarea unei statui în mărime naturală a lui Caragiale, la Piatra Neamţ, dar şi înfiinţarea unui club liberal, gîndit ca o platformă de dezbatere, urmînd să fie invitate, pentru a susţine prelegeri, personalităţi culturale şi nu numai. În declaraţiile făcute în conferinţa de presă Alui Gheorghe a menţionat şi “execuţia” sa din funcţia de director al Bibliotecii Judeţene, care s-a produs în urma unei “evaluări tocmite”, după cum s-a exprimat. Şi a mai menţionat că, deşi a cîştigat definitiv în instanţă, repunerea sa pe funcţie nu s-a mai produs, aşa că a concluzionat că i s-a făcut dreptate doar “formal”. Cît priveşte decizia de a veni alături de echipa liberală a motivat-o făcînd trimitere la faptul că în opinia sa politica are şi o consistentă dimensiune civică şi fiecare cetăţean trebuie să se implice după puterea sa. Mai mult, a considerat că alături de liberalii nemţeni poate continua o serie de proiecte culturale pe care a fost nevoit să le suspende după “execuţia” la care a făcut referire. Preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc, a ţinut să mulţumească rom=nilor în general şi nemţenilor în particular pentru prezenţa şi modul în care au votat la europarlamentare şi la referendum. Rezultatul obţinut de liberali la Neamţ l-a catalogat ca fiind bun, dar ar fi putut fi şi mai bun. Oricum, am înţeles că va urma o analiză pe fiecare organizaţie locală în parte şi nu este exclus să asistăm şi la sancţiuni, acolo unde rezultatele nu au fost pe măsura aşteptărilor. Cozmanciuc nu a pierdut ocazia să critice guvernul PSD, pentru ordonanţa de urgenţă privind alegerea preşedinţilor de CJ uninominal, într-un singur tur de scrutin. A susţinut că social-democraţii nu au înţeles semnificaţia votului din 26 mai şi fac o greşeală pe care au mai făcut-o şi alţii care au fost la guvernare şi anume să-şi dea legi favorabile. Atrăgîndu-le atenţia că pe viitor astfel de legi le-ar putea deveni potrivnice. Prezent şi el la conferinţa de presă de vineri, primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a ţinut şi el să le mulţumească pietrenilor pentru cum au votat pe 26 mai şi a precizat că uşile liberalilor pietreni sînt deschise pentru orice persoană care doreşte să contribuie la realizarea unei comunităţi moderne în oraşul de la poalele Pietricicăi. “Organizaţia PNL Piatra Neamţ este deschisă să primească în rîndurile sale orice persoană care doreşte să se implice în activitatea politică, care este strîns legată şi de activitatea administrativă, culturală şi civică a oraşului. Deşi avem în spate o istorie de peste un secol, sîntem un partid modern care reuşeşte să atragă personalităţi locale şi oameni de valoare dornici să-şi folosească experienţa şi pregătirea profesională pentru o comunitate modernă, europeană, dar cu identitate proprie. Sîntem în perioada în care împreună cu preşedintele Mugur Cozmanciuc vom reconfigura Biroul politic Local de la Piatra Neamţ şi, cu această ocazie, lansez o invitaţie să ni se alăture toţi cei care au un cuvînt de spus, care vor să contribuie la bunul mers al oraşului nostru, care vor să facă parte dintr-o echipă care va funcţiona pe principii sănătoase. Echipa liberală de la Piatra Neamţ este astăzi la conducerea municipiului Piatra Neamţ şi îşi propune să cîştige alegerile locale de anul viitor pentru a continua dezvoltarea oraşului, creşterea calităţii vieţii pentru fiecare cetăţean. Un prim exemplu este domnul Adrian Alui Gheorghe, o personalitate a locului, un om de cultură valoros şi apreciat care a demonstrat prin fapte profesionalismul şi capacitatea de a dezvolta acest domeniu. Adrian Alui Gheorghe este un ambasador al oraşului nostru prin realizările sale în domeniul culturii, un om care mai are încă multe lucruri de spus şi care este respectat la nivel naţional în breasla din care face parte”, a declarat Dragoş Chitic.

Citește știrea

Trending