Contactează-ne

Actualitate

Scurtcircuit şi joaca unor copii cu focul

Știe publicată cu

în data de

■ pompierii au fost chemaţi să stingă flăcările care au cuprins acoperişul unei case din Bicazu Ardelean ■ incendiul a fost provocat de efectul termic al curentului electric de la un conductor defect ■ jocul copiilor cu focul a produs pagube unei locuinţe ■

Casa unui localnic din satul Ţepeşeni, comuna Bicazu Ardelean a fost mistuită de foc, „vinovat“ de acest eveniment neplăcut fiind un conductor electric defect. S-a întîmplat joi seară, pe 26 iulie, iar militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au fost chemaţi în ajutor prin apel la numărul unic de urgenţă 112 înregistrat la ora 20.17. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamţ. Forţele profesioniste au fost sprijinite de opt pompieri voluntari cu trei autospeciale de stingere din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă din Bicaz, Bicazu Ardelean şi Bicaz Chei. Flăcările au fost stinse la ora 21.45, nu înainte de a transforma în scrum acoperişul casei de locuit pe o suprafaţă de aproximativ 120 metri pătraţi şi o cameră de locuit de la etajul imobilului cu o suprafaţă de circa 20 de metri pătraţi. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au evacuat din locuinţă o parte din mobilier şi aparatura electrocasnică. La final specialiştii au cercetat şi au ajuns la concluzia că totul a fost provocat de „efectul termic al curentului electric de la un conductor electric defect”, conform unui comunicat al ISU Neamţ. Într-un alt caz, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanţă al judeţului Neamţ a fost anunţat miercuri, 25 iulie, la ora 15.15, prin Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu la o locuinţă particulară, în comuna Boghicea, satul Nistria, localitate aflată la limita judeţelor Neamţ şi Iaşi. La locul indicat de apelant s-au deplasat trei echipaje de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un autocamion de intervenţie şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor din cadrul Detaşamentului de pompieri Roman, fiind sprijiniţi şi de patru voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Boghicea. Ca urmare a producerii incendiului, au ars aproximativ 600 de kilograme de articole de îmbrăcăminte şi lenjerie, trei dulapuri, două paturi şi acoperişul locuinţei confecţionat din astereală de lemn şi învelitoare din plăci de azbociment pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jocul copiilor cu focul.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Sancţiuni consistente la textile cu probleme

Știe publicată cu

în data de

■ sancţiunile s-au cifrat la 62.000 lei ■ marfă neconformă de peste 271.000 lei a fost retrasă de la comercializare ■

Lucrătorii din cadrul Protecţiei Consumatorilor Neamţ au ars la buzunar vînzătorii de produse textile. S-a întîmplat în perioada 20 – 30 martie cînd a avut loc o acţiune de verificare a modului de comercializare, denumire, marcare şi etichetare a produselor textile, făcînd parte dintr-o serie de controale, pe acestă temă, la nivel naţional. Au fost verificaţi 51 de operatori economici, valoarea produselor controlate fiind de 1.008.099 lei. La 47 operatori economici au fost identificate abateri de la prevederile legale, valoarea produselor cu abateri fiind de 271.234 lei. „Au fost aplicate 26 avertismente şi 25 amenzi contravenţionale în valoare totală de 62.000 lei şi s-a dispus măsura opririi temporare de la comercializare pentru confecţii textile în cantitate de 3.307 bucăţi, în valoare totală de 271.234 lei“, conform unui comunicat al Protecţiei Consumatorilor Neamţ. Printre abaterile depistate de comisari se numără nemarcarea compoziţiei fibroase (la 5 operatori economici); informaţiile marcate pe etichetă nu erau complete: lipsa denumirii produsului, lipsa instrucţiunilor de întreţinere (3 firme); nemarcarea în limba română a tuturor informaţiior de pe etichetele ataşate produselor, implicit a compoziţiei fibroase (42 de firme); detalii legate de promoţii, respectiv data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri disponibil; data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice, dacă oferta specială nu a început încă (de ex: în cadrul promoţiei „-20%. Oferta specială“, produsele aveau ataşată cîte o etichetă de culoare roşie „-20%“, fără a avea înscris preţul nou, promoţia de tip „Cumperi şi primeşti 50% la al doilea produs“, nu specifica faptul că reducerea se aplică produsului mai ieftin). În acest context, comisarii vin cu recomandări utile pentru consumatori: achiziţionaţi produse numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care aveţi neapărat nevoie, în caz de reclamaţie; acordaţi o atenţie deosebită la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existînd riscul ca acestea să fie contrafăcute; eticheta oricărui produs trebuie să menţioneze compoziţia fibroasă a acestuia, denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres; orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil; respectaţi instrucţiunile de întreţinere – acestea trebuie să acopere toate tratamentele, în următoarea ordine: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu.

Citește știrea

Actualitate

Infractori la închisoare

Știe publicată cu

în data de

Un tînăr de 25 de ani, din Cordun a ajuns la închisoare pe 23 aprilie, după ce a fost condamnat la 2 ani de detenţie pentru furt calificat. Faptele au avut loc în perioada 21-22 mai 2015 cînd, în calitate de angajat al unei firme din localitatea amintită, a sustras 11 termocupole cu fire de platină, cauzînd un prejudiciu de 46.584 lei. În aceeaşi zi, un pietrean de 61 de ani a fost depistat la Girov şi dus la penitenciar după ce fusese condamnat definitiv pentru loviri la 1 an de detenţie. Asta după ce pe 19 mai 2014, cu alte persoane, a agresat victima care a suferit leziuni vindecabile în 25-30 de zile de îngrijiri medicale.

Citește știrea

Actualitate

La ITM, acţiuni dedicate Zilei securităţii şi sănătăţii în muncă

Știe publicată cu

în data de

■ în fiecare an acest eveniment este marcat la data de 28 aprilie ■ manifestări pe această temă au început de pe 19 aprilie ■

În fiecare an, la 28 aprilie, Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) sărbătoreşte Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă (SSM) pentru a promova la nivel mondial prevenirea accidentelor şi a bolilor profesionale. Acest eveniment reprezintă, în fapt, o campanie de sensibilizare pentru a focaliza atenţia internaţională asupra tendinţelor în domeniul SSM. 28 aprilie este, de asemenea, o zi în care mişcarea sindicală din lume onorează memoria victimelor accidentelor şi bolilor profesionale şi organizează acţiuni şi campanii în întreaga lume. „Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ s-a alăturat organizaţiilor internaţionale, instituţiilor şi autorităţilor naţionale care sînt active în promovarea SSM, preluînd tematica campaniei «Securitatea şi sănătatea în muncă o proiecţie către viitor» şi sărbătorirea Zilei internaţionale a securităţii şi sănătăţii în muncă. Preocupările noastre vizează conştientizarea angajatorilor, lucrătorilor şi a altor părţi responsabile pentru SSM în contextul unei lumi într-o continuă schimbare“, a declarat Ioan Popescu, directorul ITM Neamţ. Programul dedicat zilei de 28 aprilie din acest an, a început practic, în data 19 aprilie, cu premierea elevilor unor licee din Piatra Neamţ, cîştigători ai concursului pe teme de securitate şi sănătate în muncă „Ştiu şi aplic. Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind de pe băncile şcolii“, a continuat pe 23 aprilie, cînd s-a organizat o întîlnire de informare/prevenire/educare pe teme privind securitatea şi sănătatea în muncă la care au participat copiii/tinerii din cadrul Complexului de Servicii „Elena Doamna“ din Piatra Neamţ. Pe 24 aprilie a fost Ziua porţilor deschise la ITM Neamţ şi o prezentare a semnificaţiei Zilei de 28 aprilie şi a temei sub care se desfăşoară acţiunile în 2019. Anul acesta OIM marchează 100 ani de realizări în domeniul SSM, dezvăluind cîteva din provocările şi oportunităţile apărute în crearea unor medii de lucru mai bune. Inspirată de aniversarea centenarului, tema aleasă de OIM în acest an este „Securitatea şi sănătatea în muncă o proiecţie către viitor“. Campania abordează noile modificări în practicile de lucru, globalizarea, modificările demografice, tehnologiile (digitalizarea şi TIC, munca pe platforme, automatizarea şi robotica), organizarea muncii, dezvoltarea durabilă şi mediul înconjurător care creează noi preocupări în viitor. Provocările crescînde includ riscurile psihosociale, stresul asociat muncii şi bolile netransmisibile, în special bolile circulatorii, respiratorii şi cancerul. Situaţia este îngrijorătoare deoarece statisticile arată că în fiecare an 2,78 milioane de lucrători mor în urma unor accidente de muncă şi boli profesionale (din care 2,4 milioane sînt legate de boală). Un număr suplimentar de circa 374 milioane de lucrători suferă accidente de muncă cu incapacitate de muncă sau îmbolnăviri profesionale. Din punct de vedere economic se estimează că zilele de lucru pierdute din cauze legate de SSM reprezintă aproape 4% din PIB-ul mondial, iar în unele ţări pînă la 6%. „Pe lîngă costul economic trebuie să recunoaştem suferinţa umană incomensurabilă provocată de aceste îmbolnăviri şi accidente. Încheiem nu înainte de a transmite, pentru victimele accidentelor de muncă, – în primul rînd – un mesaj de solidaritate faţă de cei afectaţi şi familiile lor, dar şi un mesaj de unitate şi de acţiune conjugată a tuturor celor implicaţi: instituţii ale administraţiei publice, întreprinderi şi reprezentanţi ai salariaţilor, pentru reducerea accidentelor de muncă şi a efectelor acestora, conştienţi fiind că eradicarea acestora nu se va putea realiza niciodată“, a mai spus Ioan Popescu.

Citește știrea

Trending