Contactează-ne

Politica

Scandalul deşeurilor s-a reaprins prin CJ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ proiectul privind atribuirea contractului de salubrizare pe zona Roman a picat din nou ■ liberalii s-au abţinut iar, motivînd că mai aşteaptă răspunsuri ■ discuţiile pe marginea subiectului au fost încinse ■

Spiritele s-au aprins repede în şedinţa de Consiliu Judeţean Neamţ, de miercuri, 28 februarie, chiar la punctul 5 de pe ordinea de zi, unde era proiectul de hotărîre privind atribuirea şi încheierea contractului „Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare a unităţilor administrativ- teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară «Econeamţ» din Zona 2, judeţul Neamţ“. Celebrul contract pentru colectarea deşeurilor din zona Roman, pus şi repus pe ordinea de zi a mai multor şedinţe de CJ, dar picat de fiecare dată nefiind întrunite cele două treimi voturi pentru necesare pentru a fi adoptat. Cei care s-au abţinut de fiecare dată au fost consilierii liberali, care au afirmat la un moment dat că au oarece neclarităţi legate de proiectul de hotărîre şi că au făcut adrese la instituţiile statului pentru a se lămuri. Aşa au spus şi în ultima şedinţă, precizînd în plus că de la unele instituţii au primit răspuns, de la altele nu. Dar pînă la următoarea şedinţă ordinară speră să primească informaţii şi de la „restanţieri“ şi să poată vota în cunoştinţă de cauză. Şi au strecurat şi o nuanţă interesantă: vor vota pentru sau împotrivă cînd vor avea toate clarificările. În discuţie a intervenit şi consilierul PSD Neculai Puşcaşu care a afirmat că s-au plîns mai mulţi primari şi viceprimari din zona respectivă că sînt probleme cu colectarea gunoaielor. Şi că dacă liberalii ar spune punctual ce-i nemulţumeşte sau ce instituţii întîrzie cu răspunsul poate ar putea ajuta şi social- democraţii pentru deblocarea situaţiei. Şi a cerut să se spună deschis dacă e sau nu răfuială politică, pentru că în opinia sa „e penibil ceea ce se întîmplă“. A urmat un schimb de replici cu liberalul Florin Hopşa, care a vrut să ştie care sînt comunele în care sînt probleme, poate că e acelaşi operator, Puşcaşu a dat un exemplu şi apoi a produs replica şedinţei: l-a întrebat pe Hopşa, care locuieşte în Roman, de cîte ori a mers în oraş şi a văzut care este situaţia. Răspunsul a fost unul simplu: în fiecare zi dacă tot locuieşte acolo. În dispută a intervenit şi secretarul judeţului, Daniela Soroceanu, care a amintit despre faptul că este afectat bugetul judeţului Neamţ, că există pericol de infrigement şi că, în ultimă instanţă, consilierii care se opun se pot trezi că vor fi chemaţi în judecată şi vor avea şi nişte bani de dat. Şi vicepreşedintele Ion Asaftei a vorbit în acelaşi registru, că ar putea fi consecinţe grave, dar liberalii au rămas fermi pe poziţii. Un reprezentant al aparatului tehnic al CJ a reiterat neplăcerile provocate de neadoptarea hotărîrii, că nu se încasează redevenţa, de vreo 75.000 de lei pe două luni, că se cheltuie aproximativ 18.000 de lei lunar pentru pază şi conservare, că utilajele pot fi depăşite moral şi se pot uza, că e ■ pericol achitarea creditului făcut de judeţ pentru implementarea proiectului. În plus, că operatorul care a cîştigat licitaţia s-ar putea adresa instanţei de judecată, deşi sînt şi voci care spun că neoficial deocamdată i-ar conveni situaţia sau mai corect spus amînarea, dată fiind perioada de iarnă grea. Cîteva precizări pot fi făcute. Prima că în trecut unii dintre cei care acum sînt pentru proiect au pus ei înşişi piedici, în anumite faze, ceea ce îi aduce foarte aproape de limita ipocriziei. Pe de altă parte, în acest moment, proiectul de hotărîre în cauză pare a fi extrem de tehnic, în sensul că practic se oficializează rezultatul unei licitaţii care nu a fost contestată. La care documentaţia a fost votată de consilierii judeţeni. Şi, nu în ultimul rînd, dacă liberalii nu vor veni ei cu nişte clarificări pentru atitudinea adoptată, riscă să li se lipească eticheta că ori fac opoziţie de dragul opoziţiei, ori au alte motive de ordin politic pentru a se opune. Pînă ce aceste clarificări vor fi făcute, disputa rămîne deschisă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Guvernul PNL ia măsuri active de sprijin pentru angajaţi şi angajatori

Știre publicată în urmă cu

în data de

“P”

Guvernul PNL a adoptat o serie de măsuri active pentru a veni în sprijinul angajaţilor şi angajatorilor care au fost afectaţi de criza sanitară.

Prin intermediul acestor măsuri se are în vedere creşterea numărului locurilor de muncă şi revitalizarea economiei, care a fost grav afectată în ultimele 3 luni. Totodată, guvernul liberal continuă măsurile de sprijin pentru cei aflaţi în dificultate, pentru angajaţii şi angajatorii din sectoarele care, fiind încă sub restricţiile impuse de evoluţia pandemiei, nu-şi pot relua deocamdată activitatea.

Nimeni nu este şi nu va fi lăsat deoparte. Începând cu data de 1 iunie Guvernul plăteşte o parte din salariile celor întorşi la lucru. Astfel că, angajaţii care au primit indemnizaţia de şomaj tehnic, suportată de la buget în proporţie de 75% şi cărora le sunt menţinute contactele, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni de plata unei părţi din salariu, reprezentând 41,5 % din salariul de bază, dar nu mai mult de 41,5 % din câştigul salarial mediu brut.

Condiţia este ca respectivul angajat să fi avut contractual de muncă suspendat minimum 15 zile.  Angajatorii au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă până la 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri. Procedura de plată este aceea de decontare: angajatorii vor plăti costul salarial şi contribuţiile, iar apoi, în maximum 10 zile, vor primi fondurile aferente de la agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă.

Ofertă pentru stimularea angajărilor: Guvernul plăteşte jumătate din salariu în cuantum de maximum 2500 de lei lunar în cuantum de maximun 2500 de lei lunar, pe un an. Tot începînd cu 1 iunie 2020, angajatorii care încadrează cu normă întreagă persoane în vîrstă de peste 50 de ani ale căror contracte de muncă au încetat din motive neimputabile lor şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani, înregistraţi ca şomeri, primesc lunar pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2500 de lei.

Angajatorii au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni după împlinirea acestui termen. Nici  românii întorşi din străinătate, din cauza crizei sanitare, nu sunt lăsaţi în urmă. Aceştia vor fi ajutaţi să-şi găsească joburi. Măsura plăţii a jumătate din salariu, pe o perioadă de un an, se aplică şi în cazul încadrării în muncă a cetăţenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere.

Estimări recente arată că numărul românilor întorşi din străinătate şi aflaţi în căutarea unui loc de muncă se ridică la aproximativ 350.000.  Totodată, Guvernul a luat măsuri şi pentru cei care, deocamdată nu pot să îşi reînceapă activitate. De la 1 iunie 2020, indemnizaţia de şomaj tehnic, va fi menţinută, de la data de 1 iunie 2020, pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţiile stabilite până la ridicarea acestora.

De asemenea, este important de menţionat că pe marile sanţiere de autostrăzi şi drumuri expres se lucrează intens. Săptămâna trecută a fost semnat contractul pentru lotul Târgu Mureş-Ungheni din Autostrada Transilvania, au început lucrările la Autostrada Sibiu-Piteşti (tronsonul Sibiu-Boiţa). Mai mult chiar, foarte recent a fost semnat  a semnat contractul pentru tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Piteşti. Şi Autostrada Moldovei, un proiect esenţial pentru zona noastră, este în atenţia Guvernului PNL.  Astfel că, sectorul 1 Tg. Mureş – Tg. Neamţ măsoară circa 211 km şi se află în prezent în plină etapă de revizuire a studiului de fezabilitate.

Termenul actualizat estimat pentru finalizarea SF-ului este ianuarie 2021, urmând ca licitaţia pentru proiectare şi execuţie să se lanseze în Q2 2021. Şantierele lăsate în amorţire de guvernele PSD si-au reluat activitatea. Vechile proiecte ţinute ani de zile la sertar de pesedişti au prins viaţă  pe teren şi  vor avea noi fronturi de lucru în lunile următoare . Guvernul PNL a deschis lucrări pe 70 de km de autostradă şi drumuri expres din cei 164 de km aflaţi în lucru şi va inaugura fronturi de lucru pe încă 80 de kilometri până la sfârşitul anului.

Citește știrea

Actualitate

”Sprijinim prin măsuri concrete mediul de afaceri”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ afirmă senatorul PNL de Neamţ Eugen Ţapu-Nazare

Consecvent sprijinirii sectorului economic, Guvernul Orban a adoptat o serie de măsuri concrete care vin în sprijinul angajatorilor şi care intră în vigoare începând cu data de 1 iunie.

„Sunt vizaţi angajatorii care încadrează persoane ale căror contracte de muncă au încetat în perioada stării de urgenţă, tinerii care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională, dar şi persoanele în vârstă de peste 50 de ani.

Astfel, începând cu 1 iunie 2020, angajaţii care au primit indemnizaţia de şomaj tehnic, suportată de la buget în proporţie de 75% şi cărora le sunt menţinute contactele, beneficiază în continuare, pentru o perioadă de trei luni, de plata unei părţi din salariu, reprezentând 41,5 % din salariul de bază, dar nu mai mult de 41,5 % din câştigul salarial mediu brut. Singura condiţie este ca angajatorii să menţină raporturilor de muncă până la 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri.

Tot începând cu 1 iunie 2020, angajatorii care încadrează cu normă întreagă persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror contracte de muncă au încetat din motive neimputabile lor, dar  şi tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani, înregistraţi ca şomeri, vor primi, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei. Angajatorii au obligaţia menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni după împlinirea acestui termen. Măsura se aplică şi în cazul încadrării în muncă a cetăţenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere.

De asemenea, indemnizaţia de şomaj tehnic va fi menţinută, de la data de 1 iunie 2020, pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţiile stabilite, până la ridicarea acestora”, a declarat Eugen Ţapu-Nazare, viceliderul Grupului PNL din Senatul României.

Citește știrea

Actualitate

După ,,resetarea PSD-ului”, urmează ,,resetarea României”, sau invers?(I)

Știre publicată în urmă cu

în data de

Oricine s-ar afla la guvernare găseşte motive să-şi justifice nerealizările, prin aceea că au fost împiedicaţi să facă tot ceea ce şi-ar fi dorit să facă.

Exemplul celor doi ani şi jumătate, de guvernare PSD, în perioada anilor 2017-2019, este prea suficient. PSD a avut o putere, pe care a gestionat-o prost şi acest lucru i-a costat.

Acum, ferească Dumnezeu ca PNL să poată face tot ce-şi doreşte, sub bagheta lui Klaus Iohannis. PNL nu are nici măcar sprijinul popular, pentru a-şi permite să guverneze după capul acestuia.

Pentru a obţine acest sprijin popular, pe orice cale, Preşedintele Klaus Iohannis a părăsit retorica alegerilor anticipate şi ne vorbeşte din ce în ce mai des despre un mare proiect al său, privind ,,resetarea României” şi implicit ,,resetarea PSD”.

Există aceste proiecte, lansate de la Cotroceni, privind resetarea României, pe de o parte, şi resetarea PSD–ului, pe de altă parte. Nu este clar ce ar trebui să resetăm mai întâi, România, PSD–ul, ori amândouă la pachet. Din culise, corul obedient al menestrelilor ţine isonul preşedintelui, fără a avea vreo idee în ce măsură un partid sau o societate pot fi supuse resetării.

Pentru ,,resetarea României”, Klaus Iohannis şi-a propus mai demult să solicite tuturor partidelor un pact politic, precum ,,Pactul de la Snagov” din 1995.

Acum 25 de ani, pe 21 iunie 1995, Ion Iliescu a chemat toate partidele la Snagov, unde au convenit printr-o declaraţie comună, un set de propuneri privind viitorul României. A fost o dezbatere colectivă, neexclusivistă. Pe declaraţia de atunci, alături de semnătura lui Ion Iliescu, se găsesc semnăturile lui Corneliu Coposu şi Ion Câmpeanu, deşi relaţiile dintre aceştia nu erau dintre cele mai bune.

Pentru un astfel de pact, Klaus Iohannis a preferat să nu convoace pe nimeni. A convocat în schimb populaţia României, pe 26 mai 2019, să iasă la un referendum, pentru a răspunde la nişte întrebări aiuritoare, care s-au dorit a fi tezele unui proiect de ţară. Pentru astfel de întrebări, nici măcar un elev de a opta nu ar fi dat notă de trecere domnului profesor. Astăzi, numai vorbeşte nimeni despre esenţa acestor întrebări, decât despre victoria a la Pirus, a Referendumului.

Referendumul, de care a făcut atâta zarvă clopotul Cotroceniului, nu a fost un semnal de a aduna la aceeaşi masă toate forţele politice, pentru a zămisli un proiect comun viabil. A spart consensul, precum norii de grindină.

Se vede treaba că preşedintele Iohannis nu poate reedita evenimentul unic, al declaraţiei de la Snagov, din 1995. Nu poate, pentru simplu motiv că pandemia cu ,,Ciuma roşie”, care urmărea să-i afecteze mandatul viitor, prin Ordonanţa 13 din 2017, l-a obligat să ţină distanţa politică faţă de stânga, respectiv faţă de PSD, pentru a rămâne în carantină la Cotroceni, încă un mandat.

Deşi Klaus Iohannis a lansat ideea, deloc originală, că România are nevoie de un pact politic, din cauza măsurilor de distanţare politică, acest pact nu este demarat nici astăzi, pentru că  pe poarta Cotroceniului, nu are acces decât PNL–ul, pentru a avea cu preşedintele sfaturi de taină.

La un astfel de pact trebuie să contribuie toate partidele, fiind nevoie de un consens, marca Snagov. În lipsa unui pact, din Dealul Cotroceniului a fost rostogolit la vale, butoiul gol al ,,resetării României”. Nu ne-a precizat însă Klaus Iohannis, care este tasta pentru o astfel de resetare.

Resetarea României, între barbarism şi utopie

Din punctul meu de vedere ,,resetarea României” este un barbarism, oricum ai lua lucrurile, pe fond sau pe formă.

Pe fond, a reseta înseamnă a reveni la setările iniţiale sau a reinstala un program care a fost abandonat. Din această perspectivă, nu avem nicio şansă de a desluşi cum vede Cotroceniul că România poate fi resetată. Ştim doar atât, că resetarea o face electoratul, prin voinţă proprie, nu după cântarea Cotroceniului sau a menestrelilor.

Un ghid, pentru cei mai puţin sofisticaţi, ne desluşeşte că resetarea înseamnă a şterge toate resetările opţionale, pentru a reveni la setarea iniţială. Aici, Klaus Iohannis ne-a băgat în ceaţă, deoarece nu s-a pronunţat în vreun fel, la care setare iniţială vrea să revenim cu România. La setarea din 1995, din 1990, dinainte de 1989 sau la cea din perioada interbelică? Sau a traversat România vreo altă setare şi noi nu eram acasă?

Ceaţa este lansată intenţionat. Considerându-se că suntem o ţară liberă, fiecare este lăsat să aleagă singur, la care setare vrea să se revină, ca haloimusul instalat să ne oblige să apelăm la soluţia iohannisto–liberală, care zace în vreun sertar.

După Klaus Iohannis, nu este nevoie de nici un  proiect de ţară, pentru că la Cotroceni a fost desfiinţată ,,masa rotundă”. La o astfel de masă rotundă, nu au ce căuta partidele parlamentare, definite de preşedinte la pachet ,,PSD şi acoliţii”. Din această perspectivă, Klaus Iohannis este foarte ferm. România nu poate fi resetată, mai înainte ca PSD să se reseteze. După resetarea PSD–ului, Klaus Iohannis ne va dezvălui cum trebuie resetată şi România. Deci, suntem tot la mâna PSD–ului. După preşedinte, PNL este demult resetat, dar aşteaptă ca un cal nărăvaş intrarea în ieslea guvernării, unde va ronţăi liniştit, până se resetează şi PSD–ul. Dacă PSD–ul se va reseta sau nu, PNL–ul este decis să rămână stăpân pe iesle, până în deceniul patru, cel puţin.

Cu ce probleme interne se confruntă azi PNL-ul, după şase luni de guvernare, este limpede că trebuie resetat şi acesta. Mai puţin de o treime din populaţia României este dispusă să-i acorde vot de încredere, acordându-i astfel doar statutul de posibil aliat la guvernare, nu de decident unic.

În plan formal, resetarea României este o utopie, pe care o putem defini elegant ,,formă fără fond”.

Resetarea partidelor, o soluţie necesară, obligatorie

 În ce priveşte resetarea unui partid, problema poate fi considerată ca mai mult decât necesară.

Aproape toţi românii doresc ca scena politică să fie dominată, echilibrat şi ciclic, de două forţe politice, de dreapta şi de stânga, nu de două caricaturi. În cazul României, este vorba de PNL şi PSD, inclusiv ,,acoliţii acestora”, vorba preşedintelui.

Resetarea acestor două partide este mai mult decât necesară, deoarece se pune problema resetării lor la ideologiile iniţiale. Acum cele două partide se deosebesc mai mult prin oamenii care le conduc conjunctural, decât prin ideologii.

Bulversarea electoratului apare când PSD guvernează prin măsuri de dreapta şi PNL guvernează prin măsuri de stânga. S-a ajuns ca actul guvernării, să fie un act transpartinic, după dictonul ,,La vremuri noi, tot noi!”

Până şi corupţia, incompetenţa, sfidarea, hoţia şi nepotismul, au devenit transpartinice, fiind greu de deosebit sorgintea lor penelistă sau pesedistă.

Partidele au devenit ,,o apă şi un pământ”, iar despărţirea apelor se poate rezolva doar prin resetarea acestora, adică revenirea la ideologia pentru care s-au înfiinţat. Resetarea partidelor este o problemă internă a acestora, validată în schimb de către electorat.

Despre ,,resetarea PSD ” vom vorbi în lunea săptămânii următoare.

Citește știrea

Trending