Publicitate

■ poliţiştii au fost sesizaţi sîmbătă că din Prefectură s-ar fura mobilă ■ a fost trimis un echipaj şi se efectuează verificări ■

Poliţiştii nemţeni au de rezolvat un caz mai puţin obişnuit. Sîmbătă, 17 martie, a fost făcută o sesizare cum că s-ar fura mobilă din Prefectură. Şi au trimis un echipaj care a preluat o plîngere în acest sens. Şi de atunci fac verificări să vadă dacă s-a comis sau nu o infracţiune. Conform informaţiilor ce circulă public, în condiţiile în care comunicatul purtătorului de cuvînt de la Poliţia Neamţ a fost extrem de laconic, poate n-o fi ştiut mai multe, poate nu are voie să spună mai multe, scandalul a pornit de la nişte piese de mobilier ce ar aparţine fostului prefect Vasile Panaite. Şi care ar fi vrut să le ia acasă, dacă tot a fost mazilit săptămîna trecută. Unii, se pare la cel mai înalt nivel, au bănuit că ar fi vorba despre un furt în toată regula. Şi au anunţat poliţia. „A existat într-adevăr o astfel de sesizare, de sîmbătă 17 martie 2018, moment în care un echipaj a ajuns la faţa locului, a preluat plîngerea iar acum se fac cercetări pentru a se stabili situaţia de fapt. Nu există un dosar penal ci deocamdată se fac numai verificări“, a declarat Elena Bulgărea, purtător de cuvînt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ. Tot pe surse, fostul prefect ar putea dovedi că nu vroia să ia decît ce era al său prin facturi, iar bunurile în cauză nu ar figura în inventarul instituţiei pe care a condus-o pînă de curînd. Probabil că verificările nu vor duce la conturarea vreunui dosar penal, în condiţiile în care toată povestea e una ce bate înspre ridicol. Un fost prefect care ar vrea să-şi fure biroul, canapeaua sau scaunul, ar fi chiar ceva nemaiauzit, chiar şi în România. Pe de altă parte să bănuieşti că un fost prefect ar vrea să fure ziua în amiaza mare şi să pui pe drumuri poliţia e la fel de… ridicol. Mai ales că toată tevatura credem noi s-ar fi putut rezolva printr-o simplă discuţie între fostul prefect şi actuala conducere a instituţiei. Altfel, s-a ajuns iată măcar la un subiect de presă, dacă nu vor exista şi altfel de urmări. Remintim că săptămîna trecută, Vasile Panaite a fost schimbat din funcţia de prefect, fiind înlocuit de Daniela Soroceanu, care ocupa funcţia de secretar general al judeţului. Decizia Guvernului Dăncilă păcătuieşte prin aceea că nu oferă nicio explicaţie pentru această înlocuire, context în care circulă o sumedenie de zvonuri, fiind unii, nu puţini, care se întreabă dacă între schimbare şi calitatea de martor a lui Panaite în dosarul lui Ionel Arsene nu există vreo legătură? Şi dacă nu cumva va fi schimbat şi suprefectul, care are aceeaşi calitate. De martor.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.