Contactează-ne

Actualitate

Satul Olimpic, ce mai dispută între politicieni

Știe publicată cu

în data de

■ preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene, susţine că nu a avut cunoştinţă despre realităţile din strada Fabricii ■ el aruncă vina în „ograda“ deputatului liberal Laurenţiu Leoreanu ■ acesta ţine să-i reamintească şefului CJ că cele 2.000 de suflete au fost duse acolo de ex-primarul Dan Ioan Cărpuşor ■ fostul edil PSD susţine că dacă exista interes, puteau fi accesate fonduri europene pentru rezolvarea problemelor ■

Problemele legate de situaţia dramatică a celor aproape 2000 de romaşcani înghesuiţi în cele patru blocuri cu locuinţe sociale din strada Fabricii, au fost readuse recent în atenţia opiniei publice în urma unui reportaj realizat de jurnaliştii unui post naţional de televiziune. Întrebat despre subiect, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, arată cu degetul spre fostul primar liberal, Laurenţiu Leoreanu, care, la rîndul lui aruncă „pisica moartă“ în curtea fostei administraţii social-democrate, condusă de ex- primarul Dan Ioan Cărpuşor. În reportajul de la Antena 3 intitulat „Romii, România şi Geografia“ se reîncălzeşte un subiect mult discutat în 2004, cînd activiştii pentru drepturile etniei rrome au făcut valuri pe tema segregării rasiale din ghetoul cunoscut de localnici sub numele de Satul Olimpic. Şeful CJ Neamţ, care este şi liderul judeţean PSD, s-a declarat „siderat“ de ceea ce a aflat din presa naţională despre viaţa de calvar a celor aproape 2000 de suflete care trăiesc în condiţii greu de imaginat, dar consideră că despre acest subiect trebuie întrebat deputatul liberal Dan Laurenţiu Leoreanu. „Sînt efectiv siderat de ceea ce am văzut în acel reportaj, în ce condiţii de ghetou locuiesc oamenii de acolo. Vina ar putea fi aruncată pe umerii unora şi altora. Spun asta, pentru că de 15 ani Romanul se află sub administraţia de dreapta. E, însă, prea mult să-l acuzi pe actualul primar, Lucian Micu, că n-a intervenit, pentru că acesta n-a avut cînd. Cel care trebuie întrebat despre aceste realităţi e actualul deputat PNL, Dan Laurenţiu Leoreanu, care nu se ştie ce a făcut trei mandate de a lăsat oamenii aceia să locuiască într-un asemenea ghetou. Dacă aţi văzut reportajul, trebuie să ştiţi că acolo trăiesc peste 400 de copii. Eu nu am avut ştiinţă că există un asemenea loc în judeţul Neamţ. «Marea familie romaşcană» pe care o tot clama fostul primar Leoreanu e reprezentată doar de cercul lui de interese şi a celor care au bani? Sau o comunitate este formată din toţi oamenii care locuiesc în ea – şi cei bogaţi şi cei săraci, care au nevoie de asistenţă socială. Dacă actualul primar va veni la Consiliul Judeţean, cu siguranţă vom găsi fonduri pentru a-l sprijini să rezolve problema, să construim nişte locuinţe decente pentru acei oameni amărîţi“, a declarat Ionel Arsene. În replică, deputatul PNL Laurenţiu Leoreanu susţine că la mijloc e vorba de ipocrizie. „După zece ani de administraţie social- democrată centrală şi locală PSD, domnul Ionel Arsene descoperă «mărgica găinii» din povestea lui Ion Creangă. Romaşcanii şi presa locală au fost martori la faptul că în timpul mandatului meu au existat dovezi concludente despre preocuparea noastră de a ameliora această situaţie. Am construit acolo o baie publică, am reparat acoperişurile celor patru blocuri, care erau acoperite cu eternită, am construit o capelă, am amenajat un cabinet medical. Am ştiut că avem acolo o problemă, pe care am tratat-o ca atare. Am asigurat transportul gratis al copiilor către şcolile şi grădiniţele din oraş. S-au făcut bianual campanii de transport a tone de gunoi menajer, s-au făcut dezinsecţii şi dezinfecţii…“, a declarat Laurenţiu Leoreanu, primar al urbei în perioada 2004 – 2016. Predecesorul său la Primăria Roman, fostul edil PSD Dan Ioan Cărpuşor, recunoaşte şi el că în strada Fabricii au fost construite la începtutul anilor 2000 acele locuinţe sociale, dar spune că a fost singura soluţie de dezamorsare a unei veritabile bombe sociale şi ecologice care exista în Roman. „Din păcate, cele prezentate de jurnaliştii de la Antena 3 sînt lucruri reale, dar o realitate este şi aceea că acest subiect este adus în atenţia opiniei publice anual, din 2008 şi pînă acum. Romaşcanii ştiu însă că mutarea locuitorilor din «blocul NATO» a fost recunoscută ca o realizare a admnistraţiei Cărpuşor pentru că ceea ce se întîmpla în acest imobil reprezenta un pericol pentru locuitorii municipiului. Nu mai exista canalizare, nu mai exista energie electrică, dejecţiile erau aruncate direct pe geam în stradă, iar acolo se făceau schimb de informaţii cu hoţi din Moldova. Lucrurile erau foarte complicate, poliţiştii se arătau neputincioşi în faţa delicvenţei în creştere. La nivelul bugetului de la acea vreme, s-a luat decizia de a transforma acele hale în locuinţe sociale cu un minim de confort, după criteriile care existau la vremea aceea pentru o locuinţă socială. Mărturiile se găsesc în arhiva televiziunilor şi din acestea se poate observa că fiecare locatar a primit o cameră. E adevărat că grupurile sociale erau în exterior. Oamenii de acolo aveau acces la o spălătorie. În felul acesta am rezolvat două probleme: mutarea «bombei» sociale din mijlocul Romanului şi o locuinţă pentru aceşti oameni“, a precizat Dan Ioan Cărpuşor. Acesta a recunoscut că după trecerea anilor, cei care s-au mutat acolo nu au mai îngrijit spaţiile, ci le-au distrus, dar toate aceste probleme ţin şi de gradul scăzut de educaţie al locatarilor din acest cartier. Pe de altă parte, fostul primar PSD susţine că sucesorii lui în această funcţie ar fi putut apela la un proiect european pentru modernizarea acestor locuinţe.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Hoţi şi bandiţi

Știe publicată cu

în data de

■ un tînăr de Bîrgăuani i-a luat maşina unui vecin din curte ■ făptaşul era mort de beat şi fără carnet şi a plecat la plimbare cu autoturismul ■ în alt caz un individ a prădat casa unui consătean ■

Un tînăr mort de beat, cu o alcoolemie de comă alcoolică a furat maşina unui vecin, autoturismul fiind parcat în curtea victimei. S-a întîmplat la Bîrgăuani, iar oamenii legii l-au reţinut pe hoţul de 26 de ani care este acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi ameninţare. Autoturismul sustras a fost recuperat de poliţişti şi înapoiat proprietarului. Poliţiştii au fost alertaţi joi, 13 iunie cînd un individ de 52 de ani, din Bîrgăuani a reclamat că un tînar i-a sustras autoturismul din curtea locuinţei. Oamenii legii au găsit autoturismul pe o stradă din satul Breaza, condus de bărbatul de 26 de ani, din Bîrgăuani. Întrucît emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor s-a stabilit că era vorba de un şofer de ocazie pentru că nu avea permis. „Pe parcursul cercetărilor, tînărul l-ar fi contactat telefonic pe proprietarul autoturismului, căruia i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă, întrucît l-a reclamat pentru fapta comisă. Autoturismul sustras a fost recuperat de poliţişti, fiind restituit persoanei vătămate“, conform IPJ Neamţ. În baza probatoriului administrat, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmînd a fi prezentat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Tot pe 13 iunie, un bărbat de 34 de ani, din localitatea Băluşeşti, a fost reţinut pentru săvîrşirea infracţiunii de tîlhărie. Cercetările au stabilit că în acea zi, o femeie de 69 de ani, din Băluşeşti, s-a deplasat la locuinţa fiului său unde a surprins un bărbat de 34 de ani care avea asupra sa bunuri sustrase din respectivul imobil. Aceasta i-a solicitat să-i restituie bunurile, moment în care bărbatul i-ar fi adresat ameninţări şi ar fi împins-o, dupa care a părăsit locul faptei. Poliţiştii l-au depistat la scurt timp, fiind condus la sediu în vederea continuării cercetărilor. Din investigaţii au rezultat indicii că individul ar fi pătruns în imobil prin forţarea lacătului ce asigura uşa de acces şi a sustras o combină muzicală şi două boxe audio, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 300 de lei. Bunurile au fost recuperate şi restituite persoanei vatamate. Individul este bănuit că în perioada 3 – 12 iunie ar fi sustras din aceeaşi locuinţă patru paturi, un covor şi un televizor, în cauză fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Suspectul va ajunge în faţa unui procuror de la Parchetului Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Actualitate

Elicopter SMURD pentru un pietrean

Știe publicată cu

în data de

Un elicopter SMURD a fost solicitat vineri, 14 iunie pentru transferarea unui pietrean cu afecţiuni cardiace, la Iaşi. Pacientul în vîrstă de 52 de ani a fost preluat de pe stadionul Ceahlăul şi transportat pentru îngrijiri de specialitate la Institutul de Boli Cardio Vasculare Iaşi. Se pare că pacientul este un pietrean care face frecvent sport, iar în afară de faptul că merge la sală, seara alerga şi la stadion. Aşa s-a întîmplat şi în seara de joi, 13 iunie, cînd însoţit de un grup de prieteni, bărbatul a mers la stadion pentru a alerga. La un moment dat i s-a făcut rău, s-a aşezat, iar cei cu care venise şi-au dat seama că îi este rău. S-a încercat acordarea primului ajutor la faţa locului pentră că între cei prezenţi erau şi cadre medicale. Ulterior s-a cerut ajutor prin 112. Pacientul a fost resuscitat şi transportat la spital, însă a doua zi s-a luat decizia solicitării de suport aero pentru transferul pacientului la clinica de specialitate din Iaşi.

Citește știrea

Actualitate

Dascălii şi-au făcut „autoportretul“

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ a ieşit de sub tipar volumul ce reuneşte lucrările autobiografice ale cadrelor didactice din comuna Răuceşti ■ iniţiatoarea proiectului este învăţătoarea pensionară Domnica Vrînceanu ■

La Răuceşti s-a materializat o frumoasă iniţiativă a învăţătoarei pensionare Domnica Vrînceanu, soţie de preot şi cetăţean de onoare al localităţii. Urmare a unui proiect lansat vara trecută, a ieşit recent de sub tipar volumul Pentru neuitare de oameni şi fapte- Portrete de dascăli, apărut la editura Ars Libri, sub coordonarea învăţătoarei Domnica Vrînceanu (foto) şi a profesoarelor Mihaela Drăgănescu şi Domnica – Iulia Bălan. Cartea, dedicată Anului omagial al satului românesc (2019), reuneşte lucrări autobiografice ale cadrelor didactice din Răuceşti, care oferă cititorilor detalii despre viaţa personală, dascălii care le-au influenţat cariera, activitate didactică şi altele. „Să fii conştient de vocaţia profesiei tale, să fii propriul zugrav al propriului portret şi să împărtăşeşti aceste lucruri cu întreaga lume este un act de curaj şi de generozitate, în egală măsură. Iniţiatoarea acestui proiect, doamna învăţătoare Domnica Vrînceanu, doreşte să lase o moştenire pentru eternitate, astfel cu puterea exemplului personal, şi-a aşezat ea însăşi viaţa în cuvinte şi împreună cu ceilalţi autori de portrete au reuşit să surprindă poveşti de viaţă, sincere şi cu încărcătură emoţională pentru cititor“, notează în prefaţă inspectorul şcolar Elena Preda, aducînd un omagiu învăţătorilor, „făuritori de oameni“. Domnica Vrînceanu deschide seria „portretelor“ cu o serie de gînduri reunite sub genericul „Şcoala – Un altar în mijlocul copiilor“, în care face şi bilanţul celor 43 de ani de activitate didactică. Urmează apoi colaboratorii săi, educatoare, învăţătoare şi profesori: Alexandru Marian, Elena Marian, Mariana Craiu, Doiniţa Vornicu, Ileana Varvara, Maria Iacob, Vasile Predoaia, Mimi Ioniţă, Eugenia Ilinca, Ioan Macsim, Măriuţa Anisia, Gheorghe Ioniţă, Michaela Ioniţă, Maria Zaharia, Dorina Predoaia, Elena Cosău, Violeta Blaga, Gheorghe Smău, Gheorghe Filip, Ana Filip, Gheorghe Diaconu, Mirela Luca, Iulica Luca, Traian Anton, Nicolae-Rafael Tanase, Oana – Maria Movilă, Elena Petrariu, Loredana Buzău, Adriana Dumitreasa, Paula-Domnica Obreja, Ioana-Diana Apostoae, Gabriela Vrînceanu, Nelu Dumbravă. Au fost evocate, în aceeaşi lucrare, şi patru cadre didactice trecute la cele veşnice: Traian Anton, Ileana Dumbravă, Nicolae Vrînceanu, Elena-Viorica Cosău. „Prin apariţia cărţii autobiografice se doreşte a se aduce un modest, dar sincer omagiu celor care au găsit în ei miraculoasa forţă de a se dărui în fiecare clipă celorlalţi, acelora care au găsit curajul de a purta în sufletul lor permanent sentimentul răspunderii pentru destinul copiilor ce le-au fost încredinţaţi. Ei, aceşti oameni deloc simpli, educatori, învăţători, profesori sînt aceia care au ştiut să preia cu răbdare şi devotament pe umerii lor o mare parte din povara uriaşă a formării fiecăruia dintre cei ce suntem astăzi. Alături de părinţi, dascălii sunt cei care investesc în copii cele mai multe cunoştinţe, educaţie, dragoste, încredere, speranţă. Nimeni nu uită munca doamnelor educatoare care au învăţat pe micuţi la grădiniţă să se autoservească, să înveţe poezii, cîntece, jocuri, basmele bunicilor, să devină sociabili şi să se comporte frumos! Cu cîtă speranţă şi emoţie se înscriu copiii în clasa I şi cu cîtă speranţă în suflet sunt investiţi învăţătorii să conducă mintea în lumea minunată a cuvintelor, a scrisului şi socotitului, a tuturor tainelor pe care, parcă, numai noi avem îndemînarea să le dezvăluim copiilor. Respect şi preţuire profesorilor care au înălţat îndrăzneţ zborul şi au devenit cel mai adesea prieteni sau modele de viaţă! Pentru toate acestea, elevii Dumneavoastră acordă un zîmbet Portretelor de dascăli din amintirile anilor de şcoală, dăruiesc o floare şi o urare plină de dragoste tuturor dascălilor lor. Fie ca parfumul minunat al teilor, în fiecare an al vieţii dumneavoastră, să vă inunde sufletele cu tinereţe veşnică!“, transmite învăţătoarea Domnica Vrînceanu, în mesajul de la finalul volumului autobiografic. Ea a ieşit la pensie în 2017, după 43 de ani petrecuţi la catedră, dar a rămas aproape de şcoală şi comunitatea locală. S-a remarcat şi prin modul în care s-a implicat, timp de 16 ani, în rezolvarea problemelor comunităţii în calitate de consilier local şi preşedinte al Comisiei de învăţămînt, cultură. Autorităţile locale i-au conferit titlul de cetăţean de onoare al comunei Răuceşti, diploma de excelenţă şi titlul Cetăţean activ în comunitate, precum şi diploma Oameni de seamă ai comunei Răuceşti, o distincţie importantă, ce i-a fost înmînată în faţa peste 3.000 de participanţi la o ediţie precedentă a Zilelor Comunei.

Citește știrea

Trending