Publicitate

Ziua a IV-a a „Vacanţelor muzicale la Piatra Neamţ“ a fost rezervată învăţământului superior muzical. Mă grăbesc să-i atribui, înainte oricărui comentariu, calificativul de SERIOZITATE, perfect motivat atât în segmental individual, cât şi în cel colectiv, de ansamblu. Cred că celelalte domenii ale învăţământului nostru ar trebui să ia exemplu. Le-ar folosi, fără îndoială. Demonstraţia ne-a fost oferită de cele trei mari unităţi reprezentative, respectiv Universităţile Naţionale din Bucureşti şi Iaţi şi Academia din Cluj Napoca, în cadrul recitalului de pe scena TT, cât şi al concertului Orchestrei Universităţii „George Enescu“ din Iaşi, în Piaţa Turnului. Prima parte a serii a fost reprezentată de recitalul vocal- instrumental susţinut un grup de tineri aflaţi pe diverse trepte de pregătire şi care au dovedit că stăpânesc tehnic vocea şi instrumentul, că ştiu să parcurgă partitura şi, lucrul cel mai important, că ştiu să o interpreteze, în respect pentru creatorii de muzică. A vorbi despre virtuozitatea unora dintre ei nu ar fi o vorbă fără conţinut şi este suficient să mă opresc la clarinetistul Sergiu Cebotari, la violoncelista Izabela Ghergu (un plus de apreciere pentru zâmbetul care nu i-a lipsit de pe chip) sau de chitaristul Eugen Toboş. Nu putem să nu evidenţiem faptul că ceea ce ajunge la public şi îi oferă satisfacţiile pe care le aşteaptă reprezintă doar o mică, dacă nu infimă parte din ceea ce se află îndărătul măiestriei lor: mii de ore petrecute cu instrumental în mână, eforturi, îndârjire, lacrimi, îndoieli sau deznădejdi, renunţări la bucuriile vieţii de tineri. Ei vor fi soliştii de mâine, instrumentiştii formaţiunilor muzicale din ţară, cei care vor da consistenţă şi valoare muzicii noastre. Ce diferenţă colosală între ei şi mulţimea altora care aleargă după succese de moment de tipul modelingului sau al altor asemenea! În cadrul aceleiaţi seriozităţi dovedite se plasează şi faptul că în locul unei formule de genul „las’că vă descurcaţi voi“, dascălii au fost prezenţi, fără excepţie, alături de învăţăceii lor şi le-au asigurat acompaniamentul. Admirabil! Şi asta fiindcă în arta celor care se produc se regăseşte şi bună parte din munca deloc uşoară, de dascăli. Dacă în prima parte a manifestării, am admirat prestaţiile individuale ale tinerilor, în cea de a doua i-am ascultat în cadrul unui ansamblu. Orchestra conservatorului ieşean este, înainte de toate o formaţie mare, de anvergură. Este şi firesc şi îmi place să cred că nu există instrumentist care să nu facă parte din ansamblu, fiindcă acolo se contopesc armoniile, se cizelează, se şlefuieţte discursul muzical. Este un ansamblu echilibrat, acoperitor pentru toate compartimentele orchestrale, capabil să susţină orice partitură instrumentală. A sunat omogen, fără stridenţe, a asigurat sonorităţilor consistenţă şi profunzime şi a fost stăpânit cu siguranţă şi profesionalism de către dascălul-dirijor Bogdan Chiroşcă, deţinător al unei experienţe şi palmares concertistic şi didactic deosebite. Trebuie să spunem că nu este chiar simplu de stăpânit un asemenea uriaş care, prin forţa împrejurărilor, nu rămâne acelaşi şi este împrospătat în permanenţă de alţi şi alţi instrumentişti. Soliştii serii au diversificat registrul concertului, dovedind măiestrie şi talent. Mă opresc, dintr-un motiv absolut subiectiv şi sentimental, numai la Octavian Cezar Ionescu, pe care l-am văzut, ca vecin de bloc şi de scară, crescând cu anii şi cu timpul, de la pantalonaşii scurţi până la tânărul de astăzi. Am fost întotdeauna impresionat de statura lui de brad carpatin dar mai ales de frumuseţea, forţa şi timbrul rar al vocii sale. Cred cu tărie că viitorul îl va aşeza în constelaţia marilor reprezentanţi ai scenei lirice româneşti. Altfel, programul ochestrei „George Enescu“ a fost complex, diversificat, a apelat la o largă paletă de genuri muzicale şi a satisfăcut publicul prezent. Ca o notă de originalitate, remarc inspiraţia organizatorilor (ai noştri sau ai Iaşiului), de a proiecta secvenţe de film pe fondul muzicii lui Zimmer „Piraţii din Caraibe“, avându-l în rolul principal pe actorul pe care l-am salutat în titlu. Pentru a încheia, nu-mi reprim, totuşi, nedumerirea că în program nu şi-a făcut loc nicio creaţie românească. Ce bine ar fi sunat în Piaţa Turnului una dintre rapsodiile lui Enescu sau una dintre cele patru suite simfonice ale lui Achim Stoia. Aşa s-a petrecut şi în alte seri şi poate că nu ar fi neavenită pentru organizatori (nu mă îndoiesc, plini de probleme), sugestia de a cere includrea repertoriului naţional în alcătuirea programelor. Altfel, şi cea de a patra zi a „Vacanţelor…“ se înscrie printre reuşite.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.