Contactează-ne

Actualitate

Şanse în magistratură au juriştii cu vechime

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cei care au 5 ani în domeniu pot deveni judecători sau procurori ■ la nivel naţional sînt 82 de locuri, dar lista ar putea fi suplimentată ■

Juriştii care au cel puţin 5 ani vechime în domeniu şi care ar dori să opteze pentru o carieră în magistratură au acum această ocazie după ce Consiliul Superior al Magistraturii organizează un nou examen. Testarea are loc la Bucureşti şi se va încheia pe data de 8 iulie. Se urmăreşte ocuparea unui număr de 48 posturi de judecător la judecătorii şi 34 de posturi la parchetele de pe lîngă judecătorii. De menţionat este faptul că în judeţul nostru nu sînt posturi scoase la concurs în parchete, iar la judecătorii sînt trei locuri, cîte unul la Piatra Neamţ, Roman şi Bicaz. De menţionat este faptul că cine trece de acest examen trebuie să meargă acolo unde este trimis şi unde are obligaţia de a rămîne o anumită perioadă de timp, scopul fiind acoperirea deficitului de personal din sistem. „Distinct de posturile scoase la concurs, a fost aprobată lista posturilor de judecător (325) şi procuror (47), în privinţa cărora Plenul poate dispune suplimentarea“, conform anunţului de organizare a examenului. La suplimentare ar mai putea fi 3 posturi la Judecătoria Piatra Neamţ, 2 la Judecătoria Tîrgu Neamţ şi unul la instanţa din Bicaz. După perioada de depunere şi verificare a dosarelor, concursul începe pe 2 iunie, cu proba scrisă, eliminatorie, tip grilă, de verificare a cunoştinţelor juridice la dreptul civil, drept procesual civil, drept penal şi procedura în materie penală. Cine trece de acest prim hop intră în examen, din nou, pe 16 iunie 2019, cînd are loc testul de verificare a raţionamentului logic. Mai apoi, în perioada 28 iunie – 5 iulie, are loc interviul, ulterior urmînd a fi afişate rezultatele finale. Se pot înscrie în concurs cetăţenii români, licenţiaţi în drept, care au o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani. Vorbim aici de grefieri cu studii superioare, notari, avocaţi, consilieri juridici sau jurişti. Aceştia nu trebuie să aibă nici cazier judiciar, nici cazier fiscal. După afişarea rezultatelor finale, noii magistraţi vor fi verificaţi dacă sînt apţi din punct de vedere medical şi psihologic, dar se va verifica şi buna reputaţie. Doritorii trebuie să achite o taxă de înscriere în valoare de 650 de lei. Rămîne de văzut cîţi doritori vor fi la acest concurs, care are reputaţie, ca toate examenele de admitere în sistemul judiciar, de a fi destul de dur. De regulă sînt şi 10, sau poate chiar mai mulţi pe un loc, însă cei care reuşesc să intre în sistem sînt privilegiaţi din punct de vedere matrerial şi au o poziţie de invidiat în societate, făcînd parte dintr-un cerc elitist.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Liberalii nemţeni, mulţumiri după rezultatele la prezidenţiale

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în al doilea tur îi aşteaptă pe toţi cei care au votat anti Dăncilă să voteze pro Iohannis

Preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc, senatorul PNL Neamţ Eugen Ţapu Nazare şi prim vicepreşedintele PNL Neamţ, George Lazăr, au susţinut, joi, 14 noiembrie, o conferinţă de presă în care au mulţumit nemţenilor pentru modul în care au votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale şi şi-au exprimat speranţa că în turul II toţi cei care au votat anti Dăncilă vor vota pro Iohannis. “Vreau să le mulţumesc tuturor cetăţenilor din judeţul Neamţ care s-au prezentat duminică, 10 noiembrie, la vot, deşi prezenţa în judeţul Neamţ nu a fost peste media naţională. Sper ca în turul al doilea prezenţa să fie peste media naţională, dreptul de vot să fie exercitat de fiecare cetăţean, iar judeţul Neamţ să fie în topul naţional, să arate că sînt primii când e vorba despre decizii cu privire la destinul ţării. Le mulţumesc colegilor care s-au implicat în activitatea de campanie, au avut un aport definitoriu la rezultatul obţinut de candidatul Klaus Iohannis la Neamţ. PNL a reuşit şi a câştigat această competiţie cu preşedintele Klaus Iohannis, datorită unui cumul de factori: candidatul pe care l-a avut PNL, infrastructura de partid, munca colegilor din judeţ şi votul cetăţenilor. Pentru turul al doilea îi îndemn pe toţi cei care în primul tur au optat pentru un candidat care nu a obţinut voturile necesare pentru accederea în ultima fază a competiţiei să vină spre candidatul PNL, spre domnul preşedinte Klaus Iohannis. Spun asta pentru că preşedintele Klaus Iohannis a arătat în aceşti 5 ani că are conduită, că a fost un apărător corect al valorilor fundamentale, a fost un susţinător clar şi ferm al drepturilor şi libertăţilor individuale, al valorilor tradiţionale, creştin populare, creştin ortodoxe ale acestui popor, a dat dovadă de toleranţă. Voi avea discuţii cu partenerii de act guvernamental din judeţ, care au votat moţiunea de cenzură, să îl susţină pe preşedintele Klaus Iohannis. Vă anunţ că în campania din turul II vom avea o poziţionare prin care vom susţine valorile pro-europene şi transatlantice şi le vom aminti cetăţenilor că preşedintele Klaus Iohannis va continua trendul acesta, de transformare a României într-un hub energetic, într-un hub de dezvoltare. Dau asigurări că nu se va vorbi de tăieri de pensii sau salarii. Acest mesaj fals promovat de unii este parte a unei demagogii care nu are legătură cu realitatea, iar aceste minciuni se vor demonta aşa cum a fost demontată cea de aseară că preşedintele a purtat cască. Sînt doar acţiuni de manipulare şi deturnare de la realitate. Preşedintele Klaus Iohannis va continua drumul corect, ca împreună să facem România Normală, ca ţara noastră să fie respectată, aşa cum trebuie, la nivel internaţional. Iar Guvernul Orban va da dovadă de echilibru şi va lucra pentru dezvoltare, inclusiv pentru dezvoltarea judeţului Neamţ”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc. Senatorul Eugen Ţapu Nazare a catalogat victoria liberalilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale ca fiind “un moment de istorie locală”. “Pentru prima oară după Revoluţie, PSD a pierdut judeţul Neamţ, iar PNL este pe primul loc. Este un moment de istorie locală. Este şi un început de drum nou, după 30 de ani în care, sub dominaţia PSD, judeţul Neamţ a ajuns în topul sărăciei, fără niciun kilometru de autostrada, fără nicio investiţie majoră. O considerăm doar o victorie de etapă, campionatul se încheie anul viitor, după alegerile parlamentare. Acum este doar un prim pas, urmează turul al II-lea, alegerile locale şi, la final, parlamentarele. Rezultatul din turul I este meritul echipei, al unor oameni, în special primari, care nu s-au lăsat intimidaţi sau şantajaţi, chiar dacă au existat suficiente tentative de intimidare. PSD a refuzat să dea primarilor liberali banii de care aveau nevoie. Nu a fost uşor în toti acesti ani de dominaţie PSD: şantaj, ameninţări, alocări insuficiente. PSD a împărţit judeţului după culoarea politică, nu după interesele comunităţii. Pe de altă parte, în judeţul Neamţ au intrat sume importante. Dar să nu vă gândiţi că preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene, a avut în vedere dezvoltarea comunităţilor. Pe ici, pe colo, cât să se mai vadă ceva. Iar banii, ştiţi foarte bine, au mers către o singură direcţie, către o singură firmă, o chestiune de care DNA ar trebui să se intereseze”, a declarat Eugen Ţapu. Felicitări pentru colegii liberali care s-au implicat în campanie a adresat şi George Lazăr. Felicit în primul rând organizaţiile PNL din judeţul Neamţ care s-au bătut la baionetă aş putea spune, pas cu pas, pentru a câştiga alegerile. Fie că vorbim de organizaţii în care avem primari liberali sau de organizaţiile în care avem viceprimari, consilieri sau membrii zeloşi care s-au bătut pentru câştigarea alegerilor. Felicit modul în care s-au organizat alegerile, alegeri organizate de PNL şi Guvernul Orban. Alegeri care s-au defăşurat fără incidente majore. PNL şi Klaus Iohannis au fost cei care au fost promotorii identificării de soluţii legislative ale votului din diaspora, care s-a desfăşurat în condiţii decente, fără cozi, fără umilirea fraţilor noştri din diaspora. Noi ne respectăm alegătorii şi fraţii din diaspora. Preşedintele Klaus Iohannis s-a opus asaltului făcut de cei de la PSD la adresa justiţiei şi a statului de drept din România. PNL şi preşedintele s-au opus la acest asalt care a fost dus constant de cei de la PSD la justiţia din România. Preşedintele Klaus Iohannis va continua să apere valorile democratice”, a declarat George Lazăr.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Siguranţa transporturilor este în vizorul poliţiştilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţia Română, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, participă în perioada 13 – 14 noiembrie 2019, la o acţiune organizată la nivel european sub egida RAIPOL, ce are ca scop siguranţa cetăţeanului şi asigurarea integrităţii infrastructurii critice. Peste 2.500 de poliţişti, inclusiv din Neamţ, de la transporturi, ordine publică şi rutier acţionează pentru prevenirea şi combaterea furturilor de componente de la infrastructura critică (transportul feroviar, telecomunicaţii, aprovizionarea cu electricitate, petrol şi gaze naturale, transport şi depozitare carburanţi, etc), a faptelor săvîrşite cu violenţă, depistarea migranţilor ilegali şi verificarea legalităţii transportului şi depozitării mărfurilor periculoase. Se acţionează în trenuri de persoane şi marfă, în staţiile şi triajele feroviare, precum şi în alte zione cu un nivel criminogen ridicat pe linia infracţiunilor vizate. De asemenea, sînt vizate mai multe obiective economice care gestionează infrastructuri critice. Totodată sînt efectuate verificări şi la centrele de colectare materiale feroase şi neferoase adiacente, pentru descurajarea valorificării ilegale a componentelor sustrase de la infrastructura critică. La acţiune participă şi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, jandarmi şi poliţişti locali. Acţiunile organizate de Poliţia Română, în primele 9 luni ale anului în curs, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de metale au avut ca rezultat ridicarea în vederea confiscării a 63 de tone de materiale feroase şi 12,6 tone de materiale neferoase (cupru) respectiv 1.167 de tone de mărfuri periculoase şi 42,5 tone de deşeuri periculoase.

Citește știrea

Actualitate

Zilele Bibliotecii „G.T. Kirileanu“ Neamţ, ediţia 2019, ziua a III-a

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ultima zi a manifestării va aparţine în special lansărilor de carte ■ vor fi prezentate Maluri de Prut, volumul III, ABCDOGA - Un destin în Do Major şi Panorama comunismului în Moldova sovietică ■

Zilele Bibliotecii Judeţene G.T. Kirileanu Neamţ se vor încheia vineri, 15 noiembrie 2019, cu un program dominat de lansările de carte. Deoarece unii dintre invitaţii speciali participanţi la eveniment sunt pentru prima oară în Piatra-Neamţ, dimineaţa va fi rezervată pentru vizitarea obiectivelor turistice din municipiu. De la ora 12:00, în Sala Info-Club II, va avea loc o suită de lansări de carte. Prima va fi una recent editată de Biblioteca Judeţeană G.T. Kirileanu, Maluri de Prut, volumul III. Prezentarea va fi făcută de Mihaela Mereuţă – director-manager al bibliotecii judeţene, Mihael Balint – redactor al bibliotecii judeţene şi Mariana Vasilache – redactor la Radio România Chişinău. Următoarea carte lansată va fi ABCDOGA – Un destin în Do Major de Larisa Turea, volum prezentat chiar de autoare. Tot Larisa Turea va prezenta cartea Panorama comunismului în Moldova sovietică (editor: Liliana Corobca), apărută anul acesta la Editura Polirom din Iaşi, cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Întâlnirea cu cititorii va fi continuată cu conferinţa Consideraţii despre fenomenul migraţional şi imperativul implicării diasporei în dezvoltarea regiunii, susţinută de Valeriu Turea, şef al Biroului Relaţii cu Diaspora al Guvernului Republicii Moldova. La Filiala de Carte Străină, de la ora 15.30, în coordonarea prof. Doina Cecilia Iordăchescu, va fi susţinută o sesiune de lectură în limba engleză şi interpretare scenică, în cadrul Clubului de teatru pentru copii Learning without tears. De la ora 17.00, în Sala Cupola, scriitorul Valeriu Tănasă va susţine conferinţa Părintele Dumitru Stăniloae – luminătorul românilor. Evenimentul va fi însoţit de un medalion muzical religios şi de o expoziţie de carte Dumitru Stăniloae. Moderator va fi bibliotecarul Dan Iacob. Reamintim că, în perioada Zilelor Bibliotecii, înscrierea este gratuită, pentru toate categoriile de utilizatori. Clasele de elevi pot efectua vizite de documentare la toate secţiile bibliotecii, pentru cunoaşterea oportunităţilor de informare, studiu, lectură şi recreere, precum şi pentru asimilarea unor deprinderi de muncă intelectuală.

Citește știrea

Trending