Comunitatea din Săbăoani, altădată cea mai mare comunitate rurală
din zona Moldovei, care numără 11.600 locuitori, din care 4000
risipiţi în lumea largă, pe unde i-a purtat destinul pentru o bucată
mai albă de pîine, s-a adunat, cu mic cu mare, aşa cum face în
fiecare an, în cea de-a doua duminică din august, pentru a se
bucura de întoarcerea acasă. „În fiecare an, aşa cum a hotărît
Consiliul Local, în cea de a doua duminică din luna august, cînd
majoritatea celor care locuiesc în străinătate se întorc în concediu,
organizăm această întîlnire de suflet, în care lumea este dornică să
socializeze, să vadă de s-a mai întîmplat în comuna natală. Oricum,
lumea este mult mai exigentă şi, pe bună dreptate, vor «o ţară ca
afară». Şi noi, rămaşi aici, acasă, dorim acelaşi lucru. De aceea, o
asemenea zi este şi un prilej de arăta oamenilor eforturile
investiţionale pe care le facem, pentru modernizarea comunei“, a
declarat Valeria Dascălu, primarul comunei Săbăoani. Şi raportul
prezentat de Valeria Dascălu în faţa concetăţenilor, este unul
pozitiv, căci faţa comunei s-a schimbat mult, în ultimii ani. Lista de
investiţii realizate, sau în curs de realizare la Săbăoani, este una
promiţătoare. Numai pentru 2019 conducerea Primăriei Săbăoani va
realiza, din fonduri proprii sau din fonduri guvernamentale şi
europene o serie de investiţii din categoria Şcoală, Stradă şi Spital.
Anul acesta este în curs de modernizare dispensarul uman, finanţat
prin fonduri guvernamentale (PNDL), valoarea proiectului fiind de
2.084.000 lei. Un alt proiect se referă la construirea de locuinţe
pentru tineri, destinate închirierii, în valoare de 764.000 lei. Reţeaua
electrică a comunei se află în curs de modernizare, pe strada
Romaniţei, proiect în valoare de 370.000 lei. Un alt proiect extrem
de important pentru comunitate este cel legat de asfaltarea reţelei
stradale din comună, proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării în
valoare de 2.283.000 lei, anul acesta fiind prinse străzile: Nucilor,
Artelor, Liliacului, Primăverii, Plaiului, Spicului din Săbăoani şi
Vasile Alecsandri, din satul Traian, proiect în valoare de 2.283.000
lei. Un alt proiect important pentru comunitate este legat de
modernizarea pieţii agro-alimentare, în valoare de 586.000 lei. Este
în curs de pregătire pentru a fi depus la Guvern, un proiect de
modernizare a străzilor: Cîmpului, Crizantemelor, Rîndunelelor,
Sportului, Trandafirilor, Triumfului, Veronica Micle, toate în
Săbăoani şi Veronica Micle, în satul Traian. Documentaţia se va
depune în perioada imediat următoare la Guvern şi are o valoare de
3.539.382 le. Se continuă şi modernizarea altor străzi, cu bani
europeni, proiect în valoare de 5.284.000 lei. Sînt în curs de
finalizare şi lucrările de modernizare a străzilor Ciocîrliei şi Carpaţi,
proiect în valoare de 2.372.000 lei.

Tot în acest an este în curs de
implementare proiectul tehnic şi studiu de fezabilitate pentru
extinderea reţelei de canalizare în satele Săbăoani şi Traian, proiect
în valoare de 95.000 lei. Proiectul este în curs de definitivare şi este
pregătit pentru a fi depus, spre finanţare, la Guvern. Sînt cuprinse
în proiect străzile: Antenei, Islazului, Unirii, Viitorului, Gloriei,
Mărţişorului, Amurgului, Macului, Garoafelor, Tineretului, Vaduri,
Salcîmilor, Bujorilor, Libertăţii, iar în satul Traian urmează a se
moderniza străzile: Veronica Micle, Mihail Sadoveanu,
Independenţei. Revenind la sărbătoarea de duminică, este de
remarcat faptul anul acesta nu a mai fost invitat nici un politician. În
jurul orei 18, în aplauzele participanţilor la eveniment, au urcat pe
scenă membrii Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă ai localităţii:
Alois Bacoşcă, Flavian Farcaş, Alex David Mărtişcă, Ionuţ Dorcu,
Gabriel Robu, Mihai Ciobanu, Alin Diacu, Andrei Diac, Sergiu
Dorcu, Paul Tamaş, pregătiţi de Marian Robu, şeful SVSU
Săbăoani, care au primit din mîna generalului Ioan Niţică, şeful
Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, diploma
de excelenţă şi medaliile pentru performanţa de a fi obţinut locul I la
etapa naţională a concursurilor profesionale organizată de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie ce a
avut loc la sfîrşitul lunii iulie pe hipodromul din Ploieşti. Aceştia
urmează a primi şi premii în bani pentru performanţa lor. La
sărbătoarea comunei Săbăoani au fost invitaţi să cînte îndrăgita
interpretă de muzică populară Margareta Clipa, interpretul Grigore
Gherman, formaţia Provincialii şi Ada Bend. Evenimentul festiv s-a
încheiat în jurul orei 22 cu un impresionat foc de artificii.