Contactează-ne

Actualitate

Roman: Fără gaze naturale pe 9 străzi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Delgaz Grid îi informează pe romaşcani că pe 20 februarie este sistată alimentarea cu gaze naturale pe 9 străzi din municipiu. Întreruperea este preconizată a avea loc între orele 8.30-16 şi este efectuată pentru realizarea unor lucrări la sistemul de distribuţie a gazelor. „Delgaz Grid informează că, în scopul efectuării de lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale pe 20 februarie, începînd cu ora 08.30, la consumatori din municipiul Roman, străzile Cuza Vodă, Dumbrava Roşie, Smîrdan, M. Kogălniceanu, Ştefan cel Mare, Dobrogeanu Gherea, Elena Doamna, Oituz şi bd-ul Republicii. Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începînd cu ora 16.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sînt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie). Delgaz Grid regretă disconfortul creat prin întreruperea distribuţiei gazelor naturale şi mulţumeşte consumatorilor pentru înţelegerea şi sprijinul acordat în finalizarea acestor lucrări”, se precizează în comunicatul de presă al Delgaz Grid.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending