Contactează-ne

Actualitate

Roman: Expoziţie inedită

Știe publicată cu

în data de

■ Romică Ştefan a deschis la Roman Art Gallery o expoziţie inedită de pictură ■ evenimentul a fost vernisat de artiştii Iosif Haidu şi Mihai Percă ■

Manifestările de la Roman Art Gallery au fost reluate marţi, 12 martie, cu vernisarea expoziţiei pictorului local Romică Ştefan, unul dintre cei mai talentaţi şi cunoscuţi artişti plastici ai municipiului. Expoziţia a fost vernisată de Iosif Haidu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România care a subliniat originalitatea operelor expuse de confratele său. „Expoziţia deschisă de Romică Ştefan are menirea a ne pune pe gînduri. Am avut prilejul ca împreună cu unul din colegi noştri, Mihai Percă, să cunosc anticipat demersul artistic pe care l-a făcut Romică Ştefan. În cîteva discuţii pe care le-am avut cu el, încă de săptămîna trecută, mi-am dat seama care sînt intenţiile creative pe care le are. Cei care au intrat în acest spaţiu generos dacă au fost foarte atenţi chiar de la intrare au putut vedea că au fost expuse o serie de lucrări care demonstrează modalitatea artistului de a concepe, de a structura operele. Este cu totul şi cu totul inedit, dat fiind faptul că, de cele mai multe ori, sîntem obişnuiţi cu ceea ce se numeşte facilul plastic, cu modalitatea de a recepta lucrurile foarte uşor. De data aceasta, la Romică Ştefan lucrurile stau altfel, pentru faptul că ne pune pe gînduri şi trebuie să valorizăm cel puţin cîteva lucrări care ar sta oricînd la îndemîna oricui să le privească ţi să constate subtilitatea exprimării plastice a artistului. Plecăm de la acestă expoziţie, fără putinţă de tăgadă, mult mai bogaţi spiritual şi cu o mare satisfacţie a împlinirii sufleteşti“, a spus, printre altele, Iosif Haidu. Şi pictorul Mihai Percă a vorbit cu mare însufleţire de expoziţia romaşcanului. Poetul Emilian Pal a dat citire unor poeme referitoare la perioada pictată de artist, dinainte de 1989, iar amfitrioana galeriei , Rodica Păduraru, a reamintit celor prezenţi la vernisaj cîteva repere biografice ale artistului, absolvent al Facultăţii de de Arte Decorative, Secţia Pictură Murală, din cadrul Academiei de Artă Bucureşti. Artistul a realizat de-a lungul carierei sale şi foarte multe lucrări de artă bisericească, începînd cu anul 2013, în multe localităţi din ţară. Operele sale se găsesc în colecţii particulare din ţară şi străinătate, dar şi în multe muzee.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Încă 153 de salariaţi după tîrgul de job-uri

Știe publicată cu

în data de

■ după interviu, alţi 153 de nemţeni, din care 5 cu studii superioare, şi-au găsit de lucru ■ Bursa generală a locurilor de muncă a avut loc în urmă cu o lună ■

Bursa generală a locurilor de muncă, eveniment în organizarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ, care a avut loc pe 12 aprilie, a făcut ca alţi 153 de nemţeni să-şi găsească de lucru. Din totalul celor selectaţi în vederea susţinerii interviului, aceştia au devenit cei mai noi oameni ai muncii din judeţ. „La o lună de la desfăşurarea Bursei generale a locurilor de muncă organizată în data de 12 aprilie 2019, AJOFM Neamţ a evaluat rezultatele şi din cele 358 de persoane selectate pentru interviu, au fost angajate un număr de 153, din care 5 persoane avsolvente de studii superioare“, conform AJOFM Neamţ. Cele mai multe locuri de muncă au fost ocupate în domenii cum ar fi: construcţii – 45, servicii – 46, industrie 62, din care 19 în industria mobilei şi 17 în industria textilă. Cele 5 locuri de muncă ocupate de cei cu studii suprioare au fost pentru inginer automatist – 2, inginer textile – 1 inginer mecanic – 1. Pe 12 aprilie, primul tîrg de job-uri din acest an, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, a scos din casă ceva mai mulţi nemţeni decît posturile disponibile pe piaţa forţei de muncă. Evenimentul a avut loc simultan la Piatra Neamţ, Roman şi Tîrgu Neamţ, iar la start au venit cu cererea de personal un număr total de 87 de agenţi economici din cele mai diverse domenii de activitate (37 în reşedinţa de judeţ, 38 la Roman şi 12 la Tîrg), care au vrut să recruteze nu mai puţin de 898 de noi salariaţi. Cele mai multe locuri de muncă au fost oferite în municipiul Piatra Neamţ (453), următorul fiind municipiul Roman (284) şi oraşul Tîrgu Neamţ (161). La bursa de muncă din 12 aprilie au participat 928 de persoane, din care 436 în reşedinţa de judeţ, 335 la Roman şi 158 la Tîrgu Neamţ, iar 72 de persoane au fost angajate pe loc şi 358 au fost selectate în vederea încadrării. În cadrul evenimentului au avut loc întîlniri directe între angajatorii ofertanţi de locuri de muncă şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau a celor care doresc să schimbe locul de muncă pe care-l au la momentul respectiv, cadru în care s- au făcut cunoscute condiţiile necesare pentru angajare şi în funcţie de îndeplinirea acestora s-a stabilit angajarea sau programarea pentru proba de lucru. La nivelul fiecărui judeţ, în funcţie de evolutia pieţei muncii locale, de condiţiile locale şi de solicitările agenţilor economici, vor mai putea fi organizate şi alte tipuri de burse pentru diferite meserii sau ramuri de activitate.

Citește știrea

Actualitate

Ajutoare de la Guvern pentru familii din Neamţ

Știe publicată cu

în data de

Guvernul a aprobat, printr-o hotărîre, acordarea unor ajutoare de urgenţă în valoare de 422.700 lei pentru 107 familii şi persoane singure care se afla în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situaţiei socio-materiale, de locuit şi de sănătate ale acestora. 105.000 lei au fost acordaţi pentru 20 de familii şi persoane singure din judeţele Alba, Bacău, Botoşani, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Neamţ, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vîlcea şi municipiul Bucureşti, care se afla în situaţii de necesitate cauzate de incendii. 317.700 lei ajung la 87 de familii şi persoane singure din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Dîmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Neamţ, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vîlcea şi municipiul Bucureşti, care se confruntă cu situaţii deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. „Ajutoarele de urgenţă au la bază anchetele sociale ale agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, centralizate la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi se acordă din bugetul alocat Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale“, conform unui comunicat al Ministerului Muncii.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Bătăuşi condamnaţi, trimişi la penitenciar

Știe publicată cu

în data de

Trei bărbaţi din Bozieni, condamnaţi la cîte cinci ani de închisoare pentru lovire, au fost prinşi de poliţişti şi încarceraţi în Penitenciarul Bacău. “La data de 23 mai, polițiștii de investigații criminale din cadrul I.P.J. Neamţ împreună cu polițiștii Secţiei de Politie Rurală Ion Creangă, însoțiți de luptători ai Servciului pentru Acțiuni Speciale, au depistat și reținut trei bărbați, din Bozieni, pe numele cărora erau emise mandate de executare a pedepsei închisorii. Cei trei au fost condamnați de către Tribunalul Neamţ la cîte cinci ani de închisoare cu executare fiecare, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. La data de 9 iulie 2016, doi dintre ei, în vîrstă de 21, respectiv 55 de ani, au lovit o persoană care a necesitat pentru vindecare 25 de zile de îngrijiri medicale. Tot atunci, cel de-al treilea, în vîrstă de 26 de ani, i-a aplicat mai multe lovituri aceleeași persoane vătămate, cauzîndu-i leziuni care au necesitat 85 de zile de îngrijiri medicale”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending