Contactează-ne

Actualitate

Roman: Avioane folosite la vînătoare de ţînţari

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Primăria Roman va efectua încă două runde de dezinsecţie aeriană ■ se fac demersuri ca şi localităţile învecinate să realizeze o astfel de operaţiune ■ s-a cerut şi sprijinul Direcţiei Silvice Neamţ ■

Conducerea Primăriei Roman a anunţat că în această vară se vor mai efectua încă două runde de dezinsecţie aeriană, motivat de faptul că pînă în noiembrie este risc ridicat de infectare cu virusul West Nile. Boala infecto-contagioasă se transmite prin înţepătura de ţînţar şi pot surveni complicaţii precum meningită, encefalită, sau meningo-encefalită. „Municipiul Roman şi operatorul SC Flaicor Serv SRL Bacău anunţă că, în sezonul cald, vor executa trei servicii de pulverizare aeriană de dezinsecţie pentru combaterea populaţiilor de insecte vectore de maladii transmisibile şi generatoare de discomfort: ţînţari, muşte, căpuşe,etc. pe domeniul public al municipiului Roman. Lucrările de dezinsecţie vor fi executate cu produse K-Othrine Profi EC250 şi Solfac EW050, substanţe omologate de către Ministerul Sănătăţii aflîndu-se înscrise în Registrul naţional al produselor biocide. Substanţele active sînt: Deltamethrin 25 g/L, Piperonyl butoxide 225 g/L, C“, se precizează în comunicatul Primăriei Roman. Conducerea administraţiei susţine că pe lîngă tratamentele aplicate pe domeniul public este indicat ca şi asociaţiile de proprietari să efectueze în spaţiile comune ale clădirilor proprietate privată, inclusiv pe casa scărilor şi în subsoluri, dezinsecţia pentru combaterea ţînţarilor cu următoarea frecvenţă: minim trei tratamente pe an şi ori de cîte ori este nevoie, corespunzător concentraţiei şi tipului de substanţe insecticide ce urmează a fi utilizate. Pentru spaţiile deschise ale persoanelor fizice şi juridice, dezinsecţia se realizează lunar, în sezonul cald, prin aplicarea de tratamente multiple pentru combaterea ţînţarilor adulţi şi a larvelor de ţînţari. Este necesară îndepărtarea apei restante din gospodării sau subsoluri deoarece este locul de dezvoltare a larvelor. Se recomandă utilizarea unui repelent şi purtarea de haine deschise la culoare, cu mîneci lungi şi pantaloni lungi, în cazul ieşirilor la iarbă verde. Se recomandă restrîngerea activităţilor în mediul extern, ţînţarul fiind mai activ în zori şi după apusul soarelui. Se mai recomandă şi evitarea scăldatului în ape stătătoare: lacuri şi iazuri şi frecventarea numai a ştrandurilor şi bazinelor de înot autorizate sanitar. O ultimă recomandare este legată de montarea de plase speciale la ferestre, care să împiedice pătrunderea ţînţarilor în locuinţe sau birouri. Primarul Lucian Micu intenţionează să facă o adresă către Direcţia Silvică Neamţ, în numele Asociaţiei Roman-Metropolitan, prin care să solicite cooperarea la acţiunea de dezinsecţie. Directorul Romsilva Neamţ, Doru Gherghel, a declarat că va analiza solicitarea primarilor şi va cere, la rîndul său, avizul conducerii centrale a Regiei Naţionale. El este nelămurit în cazul pădurilor retrocedate foştilor proprietari şi a mai spus că rămîne de văzut tipul de substanţe cu care se pulverizează la Roman, pentru că legea interzice folosirea anumitor substanţe în păduri.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Activităţi în şcolile din Neamţ, de Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Știre publicată în urmă cu

în data de

Activităţi de prevenire pe tema traficului de persoane vor fi organizate în mai multe unităţi de învăţămînt din judeţul Neamţ, pe 18 octombrie, cu ocazia Zilei europene de luptă împotriva traficului de persoane. Unităţile de învăţămînt prinse în proiect sînt Şcoala ,,Elena Cuza” din Piatra Neamţ, Colegiul Tehnic ,,Gheorghe Cartianu” din Piatra Neamţ, Colegiul Naţional ,,Ştefan cel Mare” din Tîrgu Neamţ şi Liceul Tehnologic Oglinzi din comuna Răuceşti. În perioada 14 – 20 octombrie 2019, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP) organizează o serie de evenimente dedicate marcării ,,Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane” – 18 octombrie, incluse în cadrul campaniei de informare şi prevenire “Săptămîna prevenirii traficului de persoane”. Campania vizează promovarea ,,Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 Octombrie”, precum şi informarea şi conştientizarea publicului cu privire la riscurile şi implicaţiile asociate traficului de persoane. În egală măsură, iniţiativa îşi propune să abordeze ambele dimensiuni ale traficului, respectiv cererea şi oferta care favorizează existenţa acestui fenomen. Această zi a fost instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum şi a propunerii înaintate de către Comisia Europeană, pentru a atrage atenţia asupra acestei forme de crimă organizată şi pentru a influenţa în mod pozitiv deciziile şi acţiunile guvernelor, autorităţilor locale şi celorlalte instituţii publice cu privire la sclavia modernă. În egală măsură, rolul acestei zile este de a creşte nivelul de conştientizare a populaţiei şi de a stimula comunicarea şi interacţiunea între organizaţiile care activează în acest domeniu. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane evaluează şi monitorizează, la nivel naţional, activitatea desfăşurată în domeniul luptei împotriva traficului de persoane de către instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale, îndeplinind rolul de raportor naţional.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Bilete de tratament pentru pensionari

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ 178 de nemţeni trebuie să ajungă la tratament pînă pe 22 octombrie ■ pînă acum au cerut bilete peste 6.200 de nemţeni, dar au primit acest drept numai vreo 2.700 ■

Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a primit o nouă alocare de bilete pentru tratament din acest an fiind ceva mai puţine bilete, în total 178. Beneficiarii trebuie să ajungă în staţiuni pînă la data de 22 octombrie, respectiv în bazele de tratament de la Amara, Bălţăteşti, Covasna, Vatra Dornei, Herculane, Felix, Eforie Nord, Mangalia, Neptun, Căciulata, Slănic Moldova, Tîrgu Ocna, Lacu Sărat, Sovata, Buziaş, 1 Mai – Oradea, Nicolina, Olăneşti şi Sarata Monteoru. „Biletele sînt alocate prin aplicaţie informatică, beneficiarii fiind înştiinţaţi telefonic despre repartizarea biletului de tratament. Lista cererilor aprobate poate fi verificatăla sediile Casei Judeţene de Pensii Neamţ din Piatra Neamţ şi Roman, cît şi pe pagina de internet a instituţiei www.pensiineamt.ro/bilete de tratament“, conform unui comunicat al Casei Judeţene de Pensii Neamţ. Mai trebuie spus că în seriile de pînă acum au fost valorificate 2.763 de bilete de tratament, însă la Neamţ sînt depuse deja 6.225 de cereri pentru anul 2019. Reamintim că prin publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 201 din 13 martie 2019 a H.G. nr.139/2019 au fost reglementate regulile de stabilire a numărului biletelor de tratament balnear pentru anul 2019, cît şi modul de acordare, distribuire şi de decontare a acestora. Astfel, pentru anul 2019 va fi asigurat în unităţile de tratament balnear proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice un număr maxim de 59.622 de locuri la tratament balnear, ce vor fi repartizate pe maximum 19 serii de trimitere. Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de: pensionar al sistemului public de pensii; asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii şi care care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale. Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar depune cererea de acordare însoţită în mod obligatoriu de copie după cartea de identitate, urmînd ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului. Repartiţia biletelor de tratament balnear se face pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor, funcţie de opţiunile făcute de solicitant şi în ordinea menţionată în cerere. Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri, punctajul aferent fiecărei cereri fiind obţinut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Începe să mai scadă cererea pe piaţa muncii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ societăţile nemţene caută 727 de noi salariaţi ■ circa jumătate din job-urile vacante sînt în reşedinţa de judeţ şi comunele limitrofe ■

Venirea toamnei a adus o reducere a numărului de posturi vacante şi dacă pe vară au fost perioade şi cu cîte 1.000 de posturi, acum cei interesaţi au de ales între 727 de slujbe. Cea mai mare recrutare de noi salariaţi ar putea avea loc în Piatra Neamţ şi comunele limitrofe unde sînt libere 357 de locuri de muncă, în timp ce la Roman sînt pe piaţă 303 job-uri. Cnform Agenţiei Judeţene pwntru Ocuparea Forţei de Muncă Neamţ cele mai puţine angajări ar putea avea loc la Tîrgu Neamţ unde se caută numai 67 de meseriaşi. Licenţiaţii nu prea au căutare, iar la Piatra Neamţ este de lucrui pentru un inginer constructor, un inginer textilist, un inginer mecanic, ar mai fi nevoie de un inginer producţie, alte două posturi sînt pentru funcţionari administrativi, ar mai putea găsi de lucru un economist, un maestru de sunet şi un maestru de lumini. La polul opus sînt 33 de locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi, ar mai fi nevoie de 16 dulgheri, 13 fierari betonişti, precum şi 9 finisori în construcţii sau 20 de zidari şi 14 zugravi. Alte 10 locuri sînt pentru cei care pot presta ca agent de securitate şi mai este nevoie de 9 ajutori de bucătar şi tot atîţia manipulanţi marfă, 14 ospătari sau 10 vînzători. În multe alte ocupaţii sînt mai puţine cereri lista completă putînd fi studiată la sediul Agenţiei locale pentru ocuparea forţei de muncă Piatra Neamţ. Cei cu studii superioare din zona Roman pot găsi cu greu de lucru pentru că piaţa oferă numai un post de inginer şef în industria prelucrătoare şi un inspector itp. Ceilaţi au şanse mai mari de angajare în industrie unde sînt libere 84 de posturi pentru confecţioner – asamblor articole textile, se mai caută 25 de operatori – confecţioneri în industria îmbrăcămintei sau 65 de muncitori necalificaţi. În alte domenii sînt libere alte 10 locuri de muncă pentru ingineri necalificaţi, dar este nevoie şi de 14 casieri, 13 lucrători comerciali, sau 7 manipulanţi marfă. Mai este de lucru pentru cei calificaţi în ocupaţii cum ar fi lăcătuş mecanic, praparator marrfă, pizzar, paznic, ospătar, recepţioner marfă, sudor, tinichigiu industrial. La Tîrgu Neamţ este doar un post pentru cei cu studii superioare şi se caută un inginer specializat în industria alimentară. În rest este de lucru pentru necalificaţi, muncitori la prepararea legumelor şi fructelor, se mai caută strungari, sudori, vulcanizatori, agenţi de securitate, precum şi zidari, zugravi, şoferi, dulgheri sau infirmiere.

Citește știrea

Trending