Contactează-ne

Administrație

Roman: Apa, şi cu ţîrîita, şi după program

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ criza apei a continuat şi în week-end la Roman, lichidul vital fiind furnizat doar 9 ore pe zi, dimineaţa şi seara ■ pe reţelele de socializare au apărut mesaje dure la adresa edililor şi Apa Serv ■

Avaria apărută miercuri, 25 septembrie, la conducta de aducţiune a apei în Roman şi problemele de presiune invocate de Apa Serv au creat necazuri consumatorilor din oraş şi în week-end-ul trecut. Conducerea companiei a informat că, pentru o perioadă, furnizarea apei se va face după un program de tipul celui instituit sîmbătă şi duminică, 28 şi 29 septembrie, adică între ora 7.00, pînă la 12.00 şi între 17.00 şi 21.00, restricţiile fiind puse pe seama scăderii nivelului hidrostatic din puţuri şi a consumului mare de apă: „ApaServ anunţă beneficiarii săi, că, din cauza scăderii nivelului hidrostatic din puţuri şi a consumului mare de apă, astăzi, 29.09.2019 în municipiul Roman se va furniza apa pînă la ora 12 şi în intervalul orar 17-22. Pentru informaţii suplimentare beneficiarii noştri pot suna la Dispeceratul ApaServ, care funcţionează non- stop la numărul de telefon 0233/2333.340“, era comunicatul oficial de pe site-ul companiei. Nevoiţi să se descurce cu apa la presiune scăzută şi în program restricţionat, oamenii şi-au vărsat mînia pe reţelele de socializare. „Mai are cineva vreun dubiu că treaba cu lipsa apei va fi de durată? Acum două zile primarul anunţa că totul s-a reparat. Estimarea cea mai optimistă avînd în vedere că se lucrează cu un singur escavator şi cu cinci oameni pe tot traseul conductei care e spartă din metru în metru, e de minim două săptămîni. Cineva din Parchet trebuie să se autosesizeze şi să înceapă urmărirea penală împotriva celor care s-au apucat de lucrări fără nici un fel de aprobări şi fără proiect de execuţie punînd în pericol securitatea şi sănătatea unui întreg oraş“, nota un romaşcan pe Facebook, sîmbătă, zi în care, în ciuda promisiunilor, apa la robinete nu venise. Alt concetăţean era de părere că „O să devină un obicei în a opri apa cînd vor ei. Ţineţi cont că această oprire a fost controlată doar pentru a testa populaţia municipiului. Sînt sigur că nimeni nu a făcut mai mult decît să latre că «vai nu avem apă!». Eu vă spun sincer că am încercat să fac mult mai multe, vă asigur şi vedeţi la ştiri cu ochii voştri. O dezamăgire totală a devenit oraşul unde m-am născut şi am crescut. Fiţi tare, romaşcani!“, nota alt romaşcan. „Este sîmbătă, mai facem şi noi baie?“, îşi striga furia altcineva. Părerea multora, exprimată pe Facebook este că nu s-au făcut nici un fel de eforturi investiţionale. „Un kilometru pe an de conductă veche, dacă am fi schimbat, timp de 30 de ani s-ar fi rezolvat ceva“, calculează altcineva, iar într-o altă postare se concluziona într-o notă ironică: „«Săracii cu jacuzzi» care votează prin Roman tot cu «bledonul»“. Alcineva întreba de ce nu funcţionează, ca alternativă, alimentarea cu apă de la Timişeşti, pentru cazuri de criză, iar un romaşcan arăta cu degetul spre municipalitate: „Primăria, consilierii locali ce fac? Cum pot permite celor de la Apaserv să-şi bată joc de cetăţeni, înseamnă că sînt «bara-bara» cu ei“.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piatra Neamţ: Proiect de 2,9 milioane de euro

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cu fonduri europene, va fi reabilitat Colegiul Tehnic de Transporturi

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a semnat  contractul de finanţare pentru  încă un  proiect european care va fi implementat în Piatra Neamţ, în perioada următoare şi va fi finanţat în cadrul POR 2014-2020 în proporţie de 98%, contribuţia proprie fiind de doar 2%. Valoarea proiectului este de 2,9 milioane de euro.

Este vorba despre „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Colegiului Tehnic de Transporturi”. Concret, vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a clădirii, reabilitarea acoperişului precum şi dotări specifice pentru creşterea şi îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale de care beneficiază 635 de elevi şi 50 de cadre didactice.

„Consider că unul dintre fundamentele principale ale unei comunităţi îl reprezintă educaţia membrilor ei. Mai multe unităţi şcolare din Piatra Neamţ: creşe, grădiniţe, şcoli generale şi licee vor beneficia în perioada următoare de reabilitare, modernizare şi dotare din fonduri europene atrase în cadrul actualului Program Operaţional Regional al Uniunii Europene. Fondurile europene reprezintă o soluţie la îndemâna autorităţilor locale pentru realizarea de investiţii care să dezvolte comunităţile şi din acest motiv ne batem pentru fiecare cent nerambursabil care poate fi adus în oraşul nostru”, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Citește știrea

Actualitate

Regimul documentelor în perioada stării de urgenţă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ valabilitatea unor acte se menţine pe perioada stării de urgenţă plus 90 de zile de la încetarea acesteia ■ sînt norme noi şi la dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere ■

A fost publicată, pe 31 martie 2020, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2020, pentru modificarea şi completarea O.U.G. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Sînt noutăţi, după art. 33 din O.U.G. 1/1999, se introduce un nou articol, 33 ind. 2, cu următorul cuprins: (1) Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice se menţine pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări. (2) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere – cu drept de circulaţie, se menţine numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. 1 lit. b sau alin. 4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări.

Pentru aceleaşi perioade, se menţine şi valabilitatea prelungirii dreptului de circulaţie dispusă de procuror sau instanţa de judecată potrivit art. 111 alin. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 111 alin. 1 lit. b din O.U.G. 195/2002 rep. prevede că permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine cînd titularul acestuia a săvîrşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) si (4) din Codul penal, iar art. 111 alin. 4 din O.U.G. 195/2002 rep. stabileşte că permisul de conducere al conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă acesta a încălcat o regulă de circulaţie, eliberîndu-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, în situaţia în care regula de circulaţie încălcată este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) si c), sau dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile, în celelalte cazuri.

De asemenea, art. 111 alin. 6 din O.U.G. 195/2002 rep. prevede că la cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu cîte cel mult 30 de zile, pînă la dispunerea clasării, renunţării la urmărirea penală sau, după caz, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta.

„Din interpretarea prevederilor legale, rezultă faptul că dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere eliberate cu drept de circulaţie pentru săvîrşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei, precum şi cele eliberate conducătorilor auto implicaţi într-un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti, îşi menţin valabilitatea pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioada de 10 zile de la încetarea acestor stări“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ.

De asemenea, pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări, se menţine şi valabilitatea prelungirii dreptului de circulaţie dispusă de procuror sau instanţa de judecată potrivit art. 111 alin. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste prevederi au intrat în vigoare la data publicării O.U.G. 34/2020 în Monitorul Oficial al României, pe 31 martie 2020.

Citește știrea

Actualitate

Mare atenţie la tratamentele medicale pe timpul pandemiei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ nu cădeţi pradă soluţiilor miraculoase de pe diferite reţele de socializare ■ doar medicul este în măsură să recomande sau să întrerupă un tratament ■

Ministerul Sănătăţii şi Grupul de Comunicare Strategică şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă au iniţiat o campanie de informare ce vine cu recomandări utile în contextul pandemiei, cînd unii sînt tentaţi să treacă peste sfatul medicului şi să se trateze la întîmplare, cu medicamente minune.

Oficialii anunţă faptul că doar medicul dumneavoastră curant sau cel de familie vă pot recomanda să întrerupeţi sau să luaţi un medicament. Recomandările neoficiale vă pot pune viaţa în pericol.

Doar medicul este în măsură să decidă ce medicamente puteţi lua în contextul epidemiei de coronavirus. Nu modificaţi schema de tratament pe care o luaţi de obicei fără ca acest lucru să fie indicat de medic.

„Reţelele de socializare şi aplicaţiile de mesagerie sînt inundate cu informaţii neoficiale despre tratamente pentru noul coronavirus. Vă rugăm insistent să nu luaţi în considerare astfel de mesaje. Nu cădeţi pradă soluţiilor miraculoase apărute pe internet deoarece acestea vă pot pune sănătatea în pericol.

Dacă aveţi neclarităţi vă rugăm să vă informaţi doar din surse oficiale sau vă adresaţi medicului dumneavoastră. Evoluţia pandemiei este atent monitorizată de comunitatea ştiinţifică internaţională. Vă vom ţine la curent cu cele mai noi descoperiri ştiinţifice“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţiei Neamţ.

Legat de faptul că infecţiile respiratorii pot determina complicaţii pe termen scurt dar şi pe termen lung, pînă la acest moment nu există suficiente date legate de posibile complicaţii pe termen lung cu COVID 19. Studiile apărute pînă în prezent au constatat că la pacienţii infectaţi cu noul conoravirus modificările radiologice pot persista pînă la 4 săptămîni de la debutul simptomelor, acestea fiind însă ameliorate faţă de perioada spitalizării.

De asemenea, chiar dacă o persoană întruneşte criteriile de externare (două teste negative la interval de 24 de ore, absenţa febrei şi ameliorarea simptomelor, semnelor clinice şi radiologice), aceasta poate prezenta în continuare simptome uşoare pentru următoarele săptămîni. Pînă la acest moment nu s-a putut determina impactul pe termen mediu şi lung al infecţiei cu coronavirus asupra sistemului respirator şi asupra altor organe, la pacienţi vindecaţi şi externaţi.

Citește știrea

Trending