Contactează-ne

Actualitate

„Riscăm ca peste 20-30 de ani să nu mai avem ţară“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ academicianul Dinu C. Giurescu a decedat zilele trecute, la vîrsta de 91 de ani ■ istoricul a poposit şi prin Neamţ cu diverse ocazii, la una dintre ele acordînd un interviu Monitorului ■

O mare personalitate a României, academicianul Dinu C. Giurescu, a murit marţi, la vîrsta 91 de ani. Remarcabil istoric, a fost membru titular al Academiei Române, deputat, vicepreşedinte de partid, licenţiat al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, doctor în istorie şi profesor universitar. În anul 2011, în mai, la Durău, Dinu Giurescu a participat la o manifestare de înaltă ţinută, iar în periplul să prin judeţ a acordat un interviu cotidianului Monitorului. Considerăm că cele spuse atunci de academician sub titlul „Sentimentul meu este că, aici, la Neamţ, istoria este la ea acasă“ sînt încă de actualitate, drept pentru care le republicăm. Vizita în Neamţ, mai precis la Durău, a două personalităţi marcante ale ţării, cel puţin în ceea ce priveşte istoria, academicianul Dinu C. Giurescu şi profesorul universitar doctor Mihai Retegan, cu prilejul Simpozionului Judeţean „România secolului al XX-lea“, manifestare iniţiată de Şcoala Grinţieş cu sprijinul ISJ Neamţ, a constituit pentru ţinutul străjuit de Ceahlău unul dintre marile evenimente culturale ale anului. De prezenţa celor două somităţi, ce au conferenţiat pe tema „Istoria comunismului din România“, s-au bucurat peste 150 de profesori de istorie din învăţămîntul preuniversitar, precum şi alte persoane împătimite de istorie de pe meleagurile Neamţului. În ziua ce a urmat simpozionului, pe 25 mai, zi alocată de către gazde odihnei celor doi invitaţi, dar şi cunoaşterii zonei, beneficiind de generozitatea domniilor lor, ce, aflîndu-se în trecere prin zona Bicaz, aveau să zăbovescă pentru cîteva clipe şi-n Biblioteca Orăşenească, am încercat un scurt dialog pentru a surprinde unele impresii despre ceea ce a însemnat popasul printre moldovenii vegheaţi de Olimpul Românilor.

Reporter: Domnule academician Dinu Giurăscu, cum v-aţi simţit aici la poale de Ceahlău, locul unde istoria cu legenda îşi dau mîna de- o veşnicie? Dinu C. Giurescu: Da. Este adevărat. Aici se află unul din locurile ţării unde istoria, legenda şi existenţa de fiecare zi a oamenilor se împletesc. Mărturisesc că eu cunoşteam Ceahlăul doar din ilustraţii şi din scrieri. Acum m-am aflat pentru prima oară la Durău. Am trăit de astă dată pe viu cele citite în urmă cu foarte mulţi ani din opera lui Calistrat Hogaş. Atunci, mi se păreau acele descrieri frumos trase din condei şi nu simţeam acel sentiment remarcabil pentru natură pe care l-am simţit aflîndu-mă la Durău. Uite, mi-am zis, am avut fericirea să trăiesc un pic din emoţia marilor scriitori cînd au călcat Ceahlăul. A fost deosebit de frumos şi de plăcut. Trecînd peste asta însă, cel mai mult m-a impresionat interesul oamenilor de aici pentru actul de cultură. La simpozion am avut surpriza să văd în sală peste o sută de profesori de istorie din şcolile Neamţului, un lucru rar întîlnit astăzi. Şi m-a impresionat şi un alt aspect. Acela că o şcoală cum este cea de la Grinţieş, o şcoală de arte şi meserii, a putut să fie sufletul şi motorul acestei manifestări. Evident şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Neamţ.

„Trebuie să avem cunoştinţă de ceea ce se întîmplă cu propria noastră istorie, aşa cum a fost ea, nu cum vrem noi s-o modelăm“

Rep.: Să înţelegem că cele trăite şi simţite la Neamţ au fost pe placul dumneavoastră. Şi cînd spun asta mă refer şi la auditoriul numeros ce a ţinut să fie prezent la conferinţă. D.C.G.: Da, aveţi dreptate. Ca sentiment general, am impresia că evenimentele culturale au mai multă însemnătate în diferite zone ale ţării, cum a fost cazul în Neamţ, decît la Bucureşti. În Capitală eşti copleşit de tot felul de manifestări, unele trăsnite şi altele alambicate. A vorbi despre istoria naţională la Bucureşti e mai rău decît aici. Aici se păstrează încă dorinţa de a-ţi afirma identitatea, ca român şi ca act de cultură. La Bucureşti sînt unii apostoli, între ghilimele, ai multiculturalismului sau ai globalismului cultural şi cînd îi văd cum predică, mi-aduc aminte constant de internaţionalismul proletar. Am trăit acele vremuri cînd se spunea că „piatra unghiulară a internaţionalismului este fidelitatea şi iubirea faţă de Uniunea Sovietică“. Parafrazînd, putem spune acum că „piatra unghiulară a noii aşa-zisei culturi este globalismul şi ataşamentul faţă de această tendinţă“, care şterge identitatea naţională. Şi o spun cu toată seriozitatea, fiind foarte preocupat de învăţămîntul preuniversitar, unde istoria românilor a dispărut ca materie formativă. Aceasta se află undeva pe-o linie de garaj, manualul de clasa a XII-a nici nu se mai numeşte istoria românilor, ci doar istorie, principiul cronologic în expunerea istoriei a dispărut făcînd să dispară însăşi realitatea. Şi asta, deoarece se ştie că istoria noastră pe orice ramură se desfăşoară cronologic, azi, mîine, poimîine, ieri, alaltăieri. Acum au decupat diferitele evenimente sau evoluţii pe nişte teme mari, şi-o luăm de la antichitate şi pînă la preşedinţii de astăzi ai României şi iar ne întoarcem la Evul Mediu şi ajungem la realitate. De ce? Pentru că cineva a venit cu ideea asta stranie că trebuie să studiem temele mari. Nu! Înainte de a ajunge la temele mari, trebuie să avem cunoştinţă de ceea ce se întîmplă cu propria noastră istorie, aşa cum a fost ea, nu cum vrem noi s-o modelăm.

„Riscăm să nu mai avem ţară, să avem doar o numire geografică, un mall, în care sînt nişte oameni“

Rep.: Decizii cel puţin controversate… D.C.G.: Revenind de unde pornisem, sentimentul meu este că, aici, la Neamţ istoria este la ea acasă. Aici, prezenţa lui Ştefan Cel Mare încă dăinuie. Mai sînt oameni care spun că „noi sîntem aici din vremea lui Ştefan“. E foarte mult. Înseamnă că într-adevăr această personalitate e dominantă pentru istoria românilor. Am vizitat cu mulţi ani în urmă biserica de la Războieni. Asta, după ce fusese restaurată. În Pisanie, Ştefan spune: „şi cu voia lui Dumnezeu au fost biruiţi creştinii de către păgîni şi au căzut acolo mulţime mare dintre ostaşii Moldovei“. Asta înseamnă o conştiinţă de o etică deosebită în faţa istoriei. Adică, înfrîngerea mea este cu voia lui Dumnezeu. Este fantastic! De altfel, cu prilejul restaurării s-au descoperit sub pavimentul naosului principal trupurile unora din cei căzuţi la Războieni. Deci, istoria e aici, e prezentă alături de noi, pe cînd la Bucureşti, cu turnurile acelea de sticlă şi de beton, care te înăbuşă şi tot vuietul de acolo, la care se adaugă absenţa obiectului de studiu din şcoli, istoria dispare şi odată cu ea, identitatea noastră. Neavînd identitate ţara dispare… Şi dacă mergem tot aşa, riscăm ca peste 20-30 de ani să nu mai avem ţară, să avem doar o numire geografică, un mall în care sînt nişte oameni. Să sperăm că n-ajungem acolo.

„Voi reveni cu plăcere la cea de-a doua ediţie a manifestării dedicate istoriei“

Rep.: Aţi fost îndrumătorul tezei de doctorat a profesorului nemţean Daniel Diaconu. Cum vi se pare acest tînăr, mereu preocupat de studiul istoriei locului, a Ceahlăului, a legendelor…? D.C.G.: A făcut o teză bună. Pe urmă, cînd a început să-mi trimită lucrări noi, inclusiv cele care explorau datinile şi legendele locului, mi-am zis: acest tînăr menţine viu spiritul locului. Şi el este într- adevăr unul din cei care contribuie în mod real şi substanţial la aducerea istoriei în minţile contemporanilor lui. Face o treabă foarte bună, îmi pare bine că am putut şi eu să contribui cu ceva la desăvîrşirea sa, dar meritul este numai al lui, inclusiv la teza de doctorat. În concluzie, Daniel este un reprezentant foarte bun al culturii nemţene şi nu numai. Rep.: Veţi mai reveni pe aceste locuri, despre care nouă ne place să spunem că sînt pline se spiritualitate? D.C.G.: Da, dacă voi fi sănătos. I-am spus şi doamnei inspectoare Luminiţa Vîrlan că voi reveni cu plăcere la cea de-a doua ediţie a manifestării dedicate istoriei. Asta mi-o doresc din respect faţă de gazde, care mi-au făcut o primire frumoasă şi ospitalieră. Şi fiindcă am avut prilejul să intru şi în biblioteca din Bicaz, vreau să felicit acest colectiv ce se străduieşte în această instituţie. Cînd văd rafturile pline de cărţi din toate domeniile, iar istoria aşezată la loc de cinste, astfel încît tinerii să poată găsi cu uşurinţă tot ceea ce-i preocupă, nu pot decît să mă declar fericit. Asta confirmă cele spuse, că Neamţul este un loc de o încărcătură emoţională aparte, cu oameni ce se învrednicesc a face doar lucruri serioase. Apoi, nu pot să fiu fariseu şi să nu recunosc că m-am bucurat de interesul presei nemţene, a Monitorului, ziar pe care l-am cumpărat (academicianul se referă ediţia de miercuri, 25 mai, în care a apărut o pagină dedicată simpozionului de la Durău) şi-l duc acasă pentru a-l păstra în dosarul meu. (A consemnat Ion ASAVEI)

Academicianul Giurescu, aprecieri pentru Monitorul

În 2011, academicianul Dinu C. Giurescu, plăcut surprins de modul de prezentare în Monitorul de Neamţ a interviului luat de către colegul Ion Asavei, cu prilejul prezenţei sale în Neamţ, la Simpozionul „România secolului al XX-lea“, a ţinut să adreseze acestuia o scrisoare de mulţumire. „Stimate Domnule Coleg, Am primit numărul din Monitorul de Neamţ şi Roman (vineri 27 mai 2011) cu interviul meu şi al colegului Mihai Retegan. Aţi redactat gîndurile mele şi vă mulţumesc mult. Păstrez amintirea întîlnirii noastre şi vă urez spor şi sănătate pentru a continua cuprinzătoarea Dvs. activitate. Cu alese sentimente, Dinu C. Giurescu. 5 iulie 2011“. „De-a lungul timpului, academicianul Dinu C. Giurescu a călcat plaiurile nemţene cu diferite prilejuri, fiind impresionat de istoria locurilor şi de multitudinea de personalităţi culturale de elită care prin operele lor artistice au creat o dimensiune aparte acestei zone“, spunea despre renumitul istoric profesorul Daniel Dieaconu. S-a născut la 15 februarie 1927 la Bucureşti. După mamă era nepotul cunoscutului întemeietor de şcoală geografică românească – Simion Mehedinţi. Şi celălalt bunic avea un nume ilustru: Constantin Giurescu, un eminent istoric, răpus însă prea devreme, în 1918, la 48 de ani, de gripă spaniolă. De la acesta a rămas casa copilăriei sale din strada Berzei, din Bucureşti, distrusă apoi din ordinul lui Ceauşescu. Iar tatăl, de asemenea, ilustru: Constantin C. Giurescu a fost un istoric de mare prestigiu, apropiat politic al istoricului Gheorghe I. Brătianu. Dinu Giurescu a urmat cariera tatălui şi bunicului său de pe tată, fiind licenţiat al Facultăţii de Istorie, în 1950, ca în 1968 să obţină titlul ştiinţific de doctor în istorie. A predat la Universitatea de Artă, Secţia Istoria şi Teoria Artei-Muzeografie (1968-1987) şi la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie (1990-1997). Era membru al Academiei Române din 2002 (membru corespondent din 1990). Pe 24 aprilie 2014 a devenit vicepreşedinte al Academiei Române. Academicianul a scris peste 30 de lucrări de autor şi în colaborare, primind de la Regele Mihai I decoraţia „Nihil sine Deo“. Dintre cărţile publicate enumerăm „Istoria ilustrată a românilor“, „Guvernarea Nicolae Rădescu“, „Imposibila încercare. Greva regală, 1945“, „România în al doilea război mondial“, „Cade Cortina de Fier – România 1947“, „De la Sovromconstrucţii nr. 6 la Academia Română“. A scris numeroase studii şi lucrări în diverse domenii: „Contribuţii la studiul broderiilor de la Trei Ierarhi“, „Arta metalelor preţioase în Ţara Românească în secolele XIV-XVI“, „Ţara Românească în secolele XIV-XV“, „Relaţiile economice ale Ţării Româneşti cu Peninsula Balcanică în secolele XIV-XVI“, „Nicolae Titulescu, Documente diplomatice“ şi „Mihail Kogălniceanu, Documente diplomatice“ (în colaborare).

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Roman: Invitaţie la o nouă petrecere estivală

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Primăria Roman va organiza duminică, 18 august, al doilea picnic din această vară ■ vor fi activităţi sportive, moment artistice şi lecturi de poveşti ■

Conducerea Primăriei Roman lansează o nouă invitaţie celor care apreciază ieşirile la iarbă verde şi petrecerilor în aer liber. Locuitorii urbei vor avea posibilitatea să participe, cu mic, cu mare, la alte două evenimente organizate de municipalitate. Al doilea picnic programat să aibă loc în această vară va fi organizat duminică, 18 august, în ambianţa naturală a Parcului Municipal. „Este vară, este soare, avem un parc minunat şi mulţi dintre cei dragi s-au întors acasă, astfel că nu există un moment mai bun de a petrece împreună, din nou, la un picnic în Parcul municipal, la care Primăria municipiului Roman vă invită să luaţi parte duminică, pe 18 august. Continuăm tradiţia ca, măcar de două ori pe an, în lunile mai călduroase, să vă invităm să ieşim la iarbă verde într-unul dintre cele mai mari şi frumoase parcuri din Moldova, pentru a ne bucura de natură, dar şi pentru a lega noi prietenii“, se arată în invitaţia lansată pe pagina de socializare a Primăriei Roman. Reprezentanţii administraţiei locale au creionat şi un program al zilei. Copiii sînt invitaţi, din nou, în „Poiana cu poveşti“, un proiect care a întrecut aşteptările iniţiatorilor. Aceasta se va muta din faţa primăriei, în parc, unde copiii vor ascula, cu nesaţ, poveşti, în lectura unor voluntari. Tot pentru cei mici au fost pregătite mai multe ateliere unde copiii vor putea desena, iar un „mega robot“, tot voluntar, va fi prezent pentru a-i amuza pe cei mici. În zona de fitness a parcului, antrenorul Bogdan Huci invită iubitorii de sport în aer liber pentru a face mişcare. Şi amatorii de ciclism sînt invitaţi în parc, alături de echipa MTB, pentru a participa la o întrecere pe pista special amenajată, unde au fost pregătite cîteva traseie cu obstacole. În foişorul din parc se va organiza un concurs de talente locale, iar pe terenul cu gazon sintetic se va desfăşura un meci de fotbal, doritorii fiind aşteptaţi să se înscrie în competiţie. Iubitorii de şah vor putea participa la un concurs desfăşurat în aer liber, în parc fiind aduse de la CSM mese speciale şi table de şah, iar pe lacul artificial din parc se va organiza un concurs de vîslit. Ca şi la picnicul anterior, iubitorii de animale vor avea posibilitatea să adopte un cîine din expoziţia ce va fi organizată şi la această ediţie a picnicului de reprezentanţii adăpostului de cîini comunitari al Direcţiei LocatoServ. Primăria anunţă că are în pregătire şi organizarea celei de a doua petreceri din ştrandul municipal, eveniment ce ar urma să se desfăşoare vineri, 23 august.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Surprize pentru mirii aflaţi la Nunta de aur

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ cuplurile căsătorite în 1969 sînt aşteptate cu actele doveditoare la Primăria Tîrgu Neamţ ■ data limită este 30 august ■

Primăria Tîrgu Neamţ pregăteşte surprize cuplurilor care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie. „Mirii“ care au spus Da în faţa ofiţerului de stare civilă în anul 1969 şi au domiciliul stabil în Tîrgu Neamţ sînt aşteptaţi, pînă pe 30 august la sediul administraţiei publice locale, la biroul 5, să depună copii după documentele doveditoare, respectiv certificatul de căsătorie şi buletinele sau cărţile de identitate ale ambilor soţi. Cele mai longevive cupluri vor fi sărbătorite pe 7 septembrie, în cadrul unei acţiuni organizate de primărie cu prilejul Zilelor Oraşului Tîrgu Neamţ. Autorităţile locale au dat în toamna anului 2013 startul acţiunilor de omagiere a cuplurilor care au parcurs împreună cinci decenii de viaţă, cu bucuriile şi cu greutăţile inerente. Au fost sărbătorite la acel moment 15 perechi care împliniseră 50 de ani de căsătorie. De atunci încoace, plini de emoţie, seniorii urbei s-au adunat anual în sala de şedinţe a Consiliului Local Tîrgu Neamţ unde au fost serviţi cu cîte o felie de tort şi au ciocnit o cupă de şampanie cu primarul. Oficialităţile şi-au făcut obiceiul să înmîneze fiecărui cuplu cîte o diplomă cu ocazia nunţii de aur, pentru cei 50 de ani petrecuţi împreună, la bine şi la greu. Se mai oferă un cadou în bani, iar doamnelor, un buchet frumos de flori. De regulă, invitaţii profită de prilej pentru a discuta cu autorităţile locale despre problemele cu care se confruntă locuitorii de vîrsta a treia. La fiecare activitate de acest gen, participanţii au asistat şi la o slujbă religioasă în care preoţii au înălţat mulţumiri la Ceruri pentru binefacerile de care s-au bucurat cuplurile în cele cinci decenii de căsătorie, rugîndu-se pentru ca vîrstnicii să aibă în continuare zile senine şi fericire. În altă ordine de idei, La Tîrgu Neamţ, cetatea continuă să atragă miri şi mirese dornici să realizeze între zidurile medievale fotografii pentru albumul de nuntă. Avînd în vedere că se realizează astfel şi o promovare a monumentului, cei interesaţi au putut utiliza în plus, contra unei taxe plătite la Complexul Muzeal Neamţ, şi paraclisul din incinta fortăreţei pentru cununia religioasă oficiată de preot. Dacă se solicită, se pot efectua şi cununii civile cu aprobarea Primăriei Tîrgu Neamţ, fiind necesară în acest caz şi plata unei taxe. Moda cununiilor religioase între zidurile vechi a început în vara lui 2009, cînd ansamblul arhitectonic din vremea voievozilor muşatini a fost reintrodus în circuitul turistic după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Locul predilect pentru oficierea cununiilor civile rămîne însă sala de şedinţe a Consiliului Local Tîrgu Neamţ. În prima jumătate a acestui an s-au înregistrat 46 de căsătorii, numărul menţinîndu-se în limitele anterioare, avînd în vedere că în 2018 au spus „Da“ în faţa ofiţerului de stare civilă 42 de cupluri. Printre cei care merg la Stare Civilă sînt şi localnici care muncesc în străinătate şi solicită transcrierea actelor pentru căsătorii încheiate peste hotare, cererile fiind făcute atît personal cît şi de rude apropiate, împuternicite prin procuri notariale. Dar, astfel de transcrieri se pot face şi la ambasadele şi consulatele româneşti, aşa că nu există o evidenţă exactă pentru toate căsătoriile tîrgnemţenilor ce se oficiază în afara ţării. În evidenţele Primăriei Tîrgu Neamţ au mai fost menţionate 222 naşteri în intervalul ianuarie-iunie, cu 20 mai puţine decît în aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, a crescut numărul deceselor, fiind declarate 161 în primul semestru din 2019, comparativ cu intervalul similar din 2018, cînd erau înregistrate 142.

Citește știrea

Actualitate

Muzee şi biblioteci şcolare din Piatra-Neamţ în anii interbelicihg

Știre publicată în urmă cu

în data de

Într-un articol pertinent publicat de profesorul Ion Tăzlăunanu de la prestigioasa şcoală moldavă, Liceul Naţional Iaşi, în „Preocupări Didactice“ – Anul IV, No.1-2, Volum comemorativ, Institutul de Arte Grafice Gh.Asachi, societatea cooperativă – Piatra Neamţ – 1939, a Şcolii Normale de băieţi Gh.Asachi Piatra Neamţ, se referea la muzeele şcolare cunoscute în urbea noastră pe care mi-a fost dat să văd în câmpul meu de activitate ca profesor la Şcoala Normală de băieţi din Piatra Neamţ, fiind considerate de acesta ca „muncă şi realizări admirabile în domeniul unuia din cei mai de seamă factori de cultură: muzeul“. Şi, continua eruditul profesor de Ştiinţe Naturale la „normalişti“ şi la Rareş, din Piatra, între anii 1932-1936: „Muzeul reprezintă pentru regiune un puternic factor educativ, un minunat mijloc de popularizare a ştiinţei, mai cu seamă la noi unde numărul celor neştiutori de carte este încă mare“. Pledoaria pentru asemenea „vestigii ale trecutului“ este binevenită pentru că „strângerea de obiecte pentru cel pasionat de astfel de muncă îi oferă pe lângă o nespusă plăcere putinţa dezvoltării spiritului de cercetare, de observaţie şi pătrundere a adevărului“. În drumurile făcute prin judeţ, am întâlnit astfel de muncă la învăţători, preoţi, profesori. Nicăieri n-am constatat semne de oboseală sau plângeri asupra greutăţilor materiale, ci toţi mi-au mărturisit satisfacţia ce o au, de pe urma acestui fel de muncă extraşcolară. Trecând la periplul său în acest domeniu de educaţie şcolară, „transferatul“ de la Liceul de băieţi din Năsăud, face o remarcă interesantă de preţuire a învăţământului nemţean, că „înainte de a face cunoscute câteva muzee şcolare ori începuturi din oraşul Piatra Neamţ şi din judeţ, trebuie să amintesc că în majoritate ele sunt regionale si că s- au născut în bună parte în urma exemplului dat de un mare dascăl pe care l-a avut şcoala pietreană: M. Stamatin şi că: unii colecţionari învăţători au fost şcolari ai regretatului profesor pietrean“. Iată în cele ce urmează muzeele care au deservit în perioada în discuţie nu numai şcoala ci şi neamul: 1. Muzeul Stamatin „care până acum câţiva ani a purtat numele de Muzeul Cozla“ fiind întemeiat în 1919, de profesorul de ştiinţe naturale de la liceul din Piatra Neamţ (Rareş). El s-a născut cum însuşi întemeietorul spune într-un apel lansat pentru colecţionare de material: „în vederea propăşirii culturale a oraşului şi judeţului, în scopul păstrării de material, care ar servi în viitor la caracterizarea în viitor a vieţii actuale“. În colecţionarea de material a fost ajutat şi de profesorul Ion Filip. Se pare că acest muzeu a fost conceput după tipul acelor „HEIMATHMUSEEN“ din Germania, întrucât în „gândul întemeietorului“ aşa cum reiese din apel era acela de a strânge de preferinţă obiecte regioanle din orice domeniu de activitate din judeţul Neamţ… dar si materialele străine de localitate, care ar interesa prin valoarea lor artistică, ştiinţifică ori istorică, vor fi tot aşa de bine venite“ (ca cele germane amintite). Este de remarcat că dascălul rareşan „a ştiut să intereseze la colecţionare pe elevi- ca niciodată până atunci- pe învăţători, profesori, medici, oameni de toate clasele sociale şi numai într-un an, Muzeul Cozla, prezenta donaţiuni din partea a 2015 persoane din care jumătate erau elevi“. Materialul colectionat era format din: tablouri, picturi, costume şi cusături vechi, obiecte vechi, monede, medalii, arme, cărţi şi alte scrieri vechi, colecţiuni de materiale, diverse obiecte în legătură cu războiul (primul război mondial). De activitatea acestuia s-au ocupat, pe rând, profesorul Stamatin si soţia acestuia, după care, la înfiinţarea de custode al muzeului, sunt amintiţi: „C. Teofănescu, maestrul de lucru manual de la Şcoala Normală, apoi prof.Grigorovici de la 1932-1937“, cu menţiunea că „meritul acestor doi custozi, este doar că sub ei s-au păstrat ordinea şi că materialul adunat cu atâta trudă de întemeietor, a fost în siguranţă“. Nimic mai bun de atât pentru un muzeu! Demn de amintit este şi organizarea muzeului de la Rareş. Astfel, „materialul muzeistic“ a fost depus în două săli a liceului, împărţit în două secţii: ştiinţifică şi alta istoric- etnografică (materialele expuse, după criteriile de mai sus au fost descrise în rândurile anterioare). Oricum, concluzia profesorului Tăzlăvanu era aceea că „puteam să socotim deci Muzeul M.Stamatin ca cel mai bogat din judeţul Neamţ. După ce prezintă şi date interesante despre Muzeul „Casele Naţionale“, organizat şi condus de preotul Constantin Matasă (a făcut obiectul unei descrieri în anii trecuţi), care „nu este un muzeu şcolar“ şi a altor muzee care fac obiectul dizertaţiei noastre ca muzeele şcolare de la Şcoala primară din Săvineşti (înfiinţat în 1933), cea din Dreptu, Muzeul din Humuleşti şi Muzeul din Broşteni la Piatra Neamţ sunt relevate, după cum urmează, după cel înfiinţat de Stamatin. 2. Muzeul de la Şcoala Normală de băieţi, împărţit în două secţii principale, etnografie-istoric şi de ştiinţe naturale, cu numeroase şi interesante piese aşezate în şase dulapuri mari, a răsărit din iniţiativa profesorului Victor Andrei şi a autorului acestor rânduri, cu concursul maestrului de lucru manual, C. Teofănescu şi al elevilor şcolii. 3. Muzeul de la Şcoala Nr.3 de băieţi, cu destul de variat material strâns în două dulapuri mari, este rodul muncii elevilor şi institutorilor şcolii, în frunte cu harnicul director E. Mitru. Nu putem trece cu vederea remarca laudativă faţă de muzeele răsărite pe lângă şcolile de sat. Existenţa lor mărturiseşte strădania unor dascăli spre luminarea trecutului românesc ca şi al frumuseţilor naturale ale ţării noastre şi în continuare, conchide că „spre acestea trebue să ne îndreptăm luarea aminte, ca unele ce sunt, pe nedrept , mai cunoscute“. Afirmaţii, spunem noi, valabile în parte şi în zilele noastre, iar pe meleagurile pline de istorie şi legende a ţinutului de la poalele Olimpului românilor, Ceahlăul, slujitorii învăţământului şi-au adus pe deplin contribuţia în acest domeniu. Stau mărturie bogatele informaţii din arhivă, presa şi memorialistica vremii. Aşadar, să ne bucurăm de astfel de începuturi, ne mai aminteşte dascălul de la Iaşi, „căci cum spune Gr. Antipa în lucrarea sa Reorganisation des Musées d’histoire naturelle (Reorganizarea Muzeelor de istorie naturală) publicată în memoriile secţiunii ştiinţifice seria III, tom IX, din 1934: „Situaţia muzeelor unei ţări dă măsura culturii atinsă de poporul său“. Noi subscriem! şi îndemnul către cei care muncesc pe un astfel de teren să progrese în această îndeletnicire.

Bibliotecile şcolilor primare din urbea Piatra-Neamţ

Profesorul titular definitiv la catedra I-a de limba română, Victor N. Ţăranu, fost director în anul 1938, la şcoala normală de băieţi din Piatra Neamţ, conducătorul revistei Apostolul, al Cercului Didactic din localitate, inserează cu titlul „Biblioteci săteşti şi biblioteci şcolare“, câteva din bibliotecile şcolilor din aşezarea aflată în „triunghiul“ munţilor Pietricica, Bahrin şi Cozla, în revista „Preocupări Didactice- Anul IV.NO.1-2“ din anul 1939. Încă de la început se precizează „organizarea unei biblioteci şcolare cât şi punerea în circulaţie a cărţilor pentru publicul cititor, constituie una din cele mai grele şi meticuloase îndeletniciri (el însuşi bibliotecar la şcoala în discuţie)“. Totodată, trebuie să se ţină seama de gusturile variate ale cititorilor, în vederea contribuţiei la formarea caracterelor prin discernământul cel mai riguros al lecturilor. O bibliotecă trebue, deci, să conţină şi ea cărţi variate, căci altfel nu poate decât să stea totdeauna închisă, ori să fie cercetată rar de vreun specialist. Şi, interesant ar fi ca „o carte de interes general trebue să fie înmânată mai solemn: şcolarilor, la sfârşitul orei de curs; sătenilor, la biserică în sat (şi la oraş), la o consfătuire, specialiştilor , în mod trainic“. Apoi, cititorii „cei mai fervent să fie răsplătiţi prin laude, ori altfel de recompense: o diplomă, de exemplu, dacă cele citite au avut mai ales şi rezultate bune practice. Numai astfel cartea poate constitui pentru om o adevărată hrană sufletească şi un mijloc mai sigur de orientare în viaţă; iar pentru societate ar fi un câştig, căci s-ar lepăda credinţele deşarte, ideile false şi pornirile rele“. Are dreptate profesorul nostru! Face şi o trecere în revistă şi a bibliotecilor mari din ţară: Academia Română cu aproape 400.000 de volume, Biblioteca Universităţii din Cluj cu aproape 500.000 de volume, biblioteci la Tg.Mureş, Alba Iulia, Sibiu, Iaşi, Cernăuţi etc. Toate acestea servesc aristocraţiei culturale, acelui cerc prea restrâns de cărturari care, cu toată marea lor valoare ştiinţifică – nu au pornit încă la popularizarea cărţii. Pentru susţinerea celor afirmate argumentează prin aceea că „înscrierile izolate de până acum, în această direcţie, s-au irosit repede“. Totuşi, remarca că pentru „preoţi şi învăţători era atât de preţioasă revista Albina, Duminica Poporului a profesorului Mehedinţi, apoi conferinţele de la cercurile culturale strânse de Coşbuc, revista Ramura, darurile de la Casa Şcoalelor şi câteva foi judeţene…“. Şi încă ceva: „iniţiativa lui Haret, care a întocmit şi un regulament pentru bibliotecile populare, nu s-a continuat. Acţiunea domnului profesor I. Simionescu pentru popularizarea ştiinţei, prin biblioteca „Cunoştinţi folositoare“, nu au dus la rezultate scontate. A trebuit să vină tot iniţiativa regală cu Fundaţiile regale; revista Albina, precum şi cercurile culturale de la sate şi oraşe, prin tipărirea unor cărţi mai ieftine“. Revenind la situaţia bibliotecilor urbane, în cazul nostru, Piatra – Neamţ, dă ca exemplu „organizarea pe criterii noi, ştiinţifice, catalogarea bibliografică, fişiere cu sertare, după sistemul zecimal al Academiei Române, dar folosindu-se numai literele în loc de cifre la Şcoala Normală de băieţi Piatra Neamţ şi biblioteca liceului Petru Rareş ce are un catalog pe fişe alfabetice, după sistemul obişnuit al bibliotecilor mari, cu precizarea că un rol în modernizarea amintită, cu trimitere la Rareş l-a avut şi istoricul bibliotecii liceului Petru Rareş din Piatra Neamţ, întocmit de domnul C.Turcu, secretarul liceului. Bibliotecile şcolare din Neamţ, atât urbane cât şi rurale „au fost înzestrate la începutul lor de Casa Şcoalelor, apoi de Casa Regală- acelea de pe domeniile Coroanei Bicaz-Cârnu sau de pe vechea moşie regală Broşteni etc“. Dar tot învăţătorii „au fost aceia care s- au gândit la organizarea mai sistematică a bibliotecilor şi au făcut uneori propuneri concrete dându-se exemple printre altele Şcoala Nr.4 fete din Piatra Neamţ cu bibilioteci pe clase; la Şcoala Nr.1 din Piatra Neamţ se află o sală proprie pentru bibliotecă“. În privinţa bibliotecilor din şcolile primare tot învăţătorii, în mare parte şi-au spus cuvântul. „Biblioteca ar trebui să fie, după biserică şi şcoală, a treia instituţie în stat“, cum remarca un slujitor de şcoală. „Cărţile trebuie să împartă lumina, să întreţină obiceiurile, graiul şi credinţa… cărţi de basme şi literare, şi de povestiri istorice din trecutul neamului nostru“. Remarcă, totodată, profesorul Ţăranu, „vechimea unor bibilioteci şcolare din judeţ, ca acelea de la şcoala primară nr.1 de băieţi din Piatra Neamţ-din 1846-; şcoala primară de băieţi Nr.1 din Tg.Neamţ din 1870; din Nemţişor 1884 etc“. Dar iată un tablou de bibliotecile şcolilor primare din Piatra anului 1935, aşa cum reiese din articolul amintit, cuprinzând numele şcolii, anul înfiinţării, numărul volumelor: romane, traduceri, străine, total şi natura cărţilor: literare, ştiinţifice, reviste, total, după cum urmează: 1. Şcoala de băieţi No.1, 1846, 342, 74, 12, 428; 295, 78, 55, 428. 2. Şcoala de băieţi No.3, 1879, 529,57-, 586; 259, 82, 245, 586. 3. Şcoala de băieţi No.4, 1925, 594, 126, -, 720; 522, 198,-, 720. 4. Şcoala de băieţi No.5, 1926, -, -, -, 300; 217, 83, -, 300. 5. Şcoala de băieţi No.6, 1922, 290, 10, -, 300; 266, 34, -, 300. 6. Şcoala de fete No.2, 1931, 115, 10, -, 125; 103, 22, 1, 126. 7. Şcoala de fete No.4, -, 559, 60, 7, 626; 507, 119, 62, 688. 8. Şcoala de fete No. 5, 1929, 170, 10, -, 180; 160, 20,-, 180. 9. Şcoala de fete No.6, 1925, 200, -, -, 200; 200, -, 100, 300. 10. Şcoala mixtă Doamna, 1936, 43, 17, -, 60; 60, -, 30, 90. Aşadar, un număr de biblioteci remarcabile pentru acea vreme, 10, având în total 3718 volume.

Citește știrea

Trending