Publicitate

■ în cazul unei catastrofe cu pînă la 20 victime, sistemul medical de urgenţă nemţean face faţă ■ a demonstrat acest lucru un recent exerciţiu de salvare a unor victime în cazul simulării unei explozii de mici dimensiuni ■ „La un eveniment grav, ca acel de la Colectiv, e clar că nu avem forţa necesară“, spune medicului Dragoş Barcă, de la CPU Roman ■

Recentul cutremur care a zguduit destul de serios România, din fericire mai puţin resimţit pe meleagurile nemţene, determină medicii urgentişti şi autorităţile medicale locale să facă o analiză a capacităţii de răspuns a resurselor medicale, în caz de dezastre naturale. În opinia medicului Dragoş Barcă, de la Centrul de Primiri Urgenţe al spitalului romaşcan, resursele medicale de urgenţă la noi sînt manageriate eficient. „Resursa prespital CPU-SMURD a făcut faţă cu bine la exerciţiul de simulare a unui cutremur, acţiune organizată de ISU, în 13 octombrie şi la care am participat şi noi. În schimb, la un eveniment grav ca cel de la Colectiv e clar că nu avem forţa necesară, pentru că problematica arşilor e una foarte complexă, pentru care e nevoie de resurse importante. Sistemul medical de urgenţă de la Neamţ poate şi el răspunde în funcţie de natura dezastrului. Dacă e vorba de arşi într-un incendiu e una, dacă vorbim despre un caz mai grav de tipul Colectiv, e altceva. Capacitatea Romanului şi Neamţului este semnificativă dacă vorbim de maşinile TIM SMURD de la Piatra Neamţ şi Roman. Am făcut de curînd un exerciţiu în colaboare cu toţi colegii noştri de la Piatra Neamţ, la fabrica de vopsele şi lacuri Kober, unde a fost nevoie să simulăm salvarea a 20 de victime şi totul a fost în regulă. Oricare ar fi capacitatea de dotare, în cazul unui dezastru, depinde de cît de mare este acesta. Dacă va fi un dezastru cu sute de victime, e clar că nu vom putea face faţă singuri, capacitatea noastră fiind depăşită. Dar dacă e vorba de un dezastru de cîteva zeci de victime, de ordinul a 20-30, nu ar depăşi capacitatea noastră de răspuns“, a declarat doctorul Dragoş Barcă. Reamintim faptul că înainte cu doar 15 zile se cutremurul din noaptea de 27/28 octombrie, la nivel naţional a avut loc un exerciţiu de simulare a unui cutremur, sub deviza Seism 2018, organizat în ziua de 13 octombrie, cu prilejul Zilei Internaţionale de Reducere a Riscului Dezastrelor, la care au participat şi echipaje de pompieri, dar şi medicii care lucrează pe maşina TIM SMURD de la Roman. O parte dintre echipaje au fost întoarse din drum, testîndu-li-se doar capacitatea de reacţie, dar alte echipe au participat la întrega misiune de la Bucureşti. La exerciţiul din 13 octombrie a fost simulat un cutremur de 7,4 grade pe scara Richter, cu o durată de 20 secunde, cu replică de 5,8 grade şi cu importante pagube materiale şi umane: 4380 decedaţi, 8040 răniţi şi 50.000 de persoane fără adăpost, din cauza distrugerilor de imobile.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.