Contactează-ne

Actualitate

Reparaţiile la sala de festivităţi sînt pe final

Știe publicată cu

în data de

- sala va avea 253 de locuri şi un sistem audio-video performant

De la o săptămînă la alta, lucrările de reamenajare a sălii de festivităţi a primăriei Roman, una din investiţiile cele mai aşteptate derulate de municipalitate, se apropie cu paşi repezi de finalizare. Promisiunea primarului Lucian Micu a fost aceea ca obiectivul să fie dat în folosinţă la sfîrşitul lunii martie.

„Pe lîngă lucrările despre care v-am informat periodic, s-a trecut la realizarea reparaţiilor la reţeaua electrică şi ea refăcută în totalitate. Urmează ca în perioada următoare să fie achiziţionate şi montate şi instalaţiile de sunet care vor fi utilizate şi gestionate de către personalul de la serviciul administrativ. Nu este nevoie să angajăm un inginer de sunet poentru că angajaţii noştri vor fi instruiţi să utilizeze şi sistemul de sunet“, a precizat primarul Lucian Micu, răspunzînd întrebărilor adresate de jurnaliştii locali.

Reamintim faptul că arhitecţii Primăriei Roman sînt cei care au proiectat noua sală de festivităţi, obiectiv realizat în totalitate cu fonduri de la bugetul local. Spaţiul respectiv, intrat de vreo trei luni în reparaţii capitale, va beneficia de o scenă prevăzută cu un ecran de proiecţie, scaune confortabile şi sistem de sonorizare performant. De asemenea, sala va fi antifonată corespunzător şi au fost deja realizate modificările pentru montarea uşilor de la intrări şi ieşiri. Balconul va fi şi el modificat de aşa natură încît să asigure o imagine de ansamblu a întregii săli. Scena va fi prevăzută cu un sistem de proiecţie de ultimă generaţie care va asigura şi vizionarea de filme. Sala de festivităţi a primăriei este proiectată să aibă 253 de locuri pe scaune. Decizia de modernizare cu fonduri proprii a sălii de festivităţi a fost luată după ce reprezentanţii Ministerului de Justiţie au refuzat să-şi dea acordul pentru accesarea unui proiect european unitar de reabilitare a clădirii primăriei, monument arhitectonic construit în anii 1934- 1938, după planurile marelui arhitect polonez Moszinski. Acesta a proiectat în oraşul Roman şi cele patru imobile cunoscute de localnici sub denumirea Vilele Moşinschi, situate lîngă corpul vechi al Şcolii Gimnaziale Vasile Alecsandri. Acelaşi arhitect a proiectat în Bucureşti sediul Uniunii Generale a Industriaşilor, lucrare dată în funcţiune în perioada interbelică, respectiv în anul 1938.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Viperele, un nou pericol de sezon

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ în perioada foarte călduroasă, există pericolul de a fi muşcat de această specie de reptile ■ în ce priveşte prevenţia şi comportamentul adoptat, trebuie respectate cîteva reguli de bază ■

Unul din pericolele din sezonul de vară este cel al muşcăturii de viperă. Un comunicat de presă publicat de Direcţia de Sănătate Publică Neamţ atrage atenţia populaţiei privind pericolul acestor specii de tîrîtoare. Viperele sînt reptile care nu percep bine sunetele, dar au un simţ olfactiv şi simt vibraţiile de la distanţe mari. Ele muşcă fulgerător şi lasă două plăgi punctiforme, respectiv urma dinţilor. Semnele muşcăturii constau într-o durere acută, în tumefierea zonei afectate. Muşcătura apare ca două înţepături mici la distanţă de un centimetru una de cealaltă. Persoana muşcată este semiconştientă, are senzaţie de greaţă, vomită, are tulburări de vedere, dificultăţi de respiraţie, transpiraţie excesivă şi dureri abdominale puternice. În situaţia în care o persoană este muşcată de o viperă trebuie să se ia, de urgenţă, măsuri de prim ajutor. Ideal ar fi ca persoana muşcată să ajungă la medic, cît mai urgent posibil, singurul tratament eficient fiind o doză de antivenin. Este recomandat să nu se facă mişcări şi persoana muşcată să nu se agite pentru că, în caz contrar, ritmul bătăilor inimii creşte, circulaţia sîngelui e accelerată şi veninul pătrunde mai repede în sistemul circulator. De asemenea, e indicat ca persoana muşcată să stea într-un loc umbrit pînă la apariţia ambulanţei. Este recomandat şi să se ia o aspirină , dar este absolut contraindicat consumul de alcool, cafea sau alt excitant, care nu fac altceva decît să crească pulsul şi să faciliteze ajungerea veninului în sistemul circulator. În cazul în care apare hipotermia, este bine ca persoana muşcată de viperă să fie acoperită cu o pătură. Zona muşcată trebuie menţinută sub nivelul inimii. Veninul trebuie înlăturat din jurul muşcăturii şi rana dezinfectată cu apă oxigenată. Este indicat să fie pusă o legătură elastică tip garou între rană şi inimă pentru a încetini răspîndirea veninului. Garoul nu trebuie însă să blocheze circulaţia sîngelui, ci să realizeze o compresie limfatică. E recomandat ca în cazul leziunilor să nu se folosească cavitatea orală pentru a suge veninul, pentru că se poate ajunge ca persoana respectivă să se otrăvească singură, încercînd să dea o mînă de ajutor persoanei muşcate. Zona muşcată nu trebuie cauterizată. Nu se pune gheaţă pe muşcătură. Nu se mănîncă şi nu se consumă alcool. O statistică arată că 68-80% dintre muşcăturile de viperă apar la persoanele care din proprie decizie ating şerpi, dînd dovadă de imprudenţă. Şerpii veninoşi nu atacă decît atunci cînd sînt atacaţi sau surprinşi. Este indicat ca în cazul în care locuim sau călătorim în zone în care există şerpi să ne îmbrăcăm cu haine care să ne acopere picioarele.

Citește știrea

Actualitate

Spectacol pe lac, la Bicaz Kayak Fest

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ cea de-a V-a ediţie a evenimentului a avut loc sîmbătă, 15 iunie ■ concurenţii s-au întrecut în probele de maraton, minimaraton, sprint şi ekimo rolling ■

Portul Bicaz a găzduit în recentul weekend cea de-a cincea ediţie a concursului de kaiac, sub titulatura Bicaz Kayak Fest – 2019. Timpul favorabil a adunat la startul celor patru probe de concurs cîteva zeci de sporivi din întreaga ţară şi chiar din străinătate, ce aveau să se întreacă la probele de maraton – 40 de kilometri, Bicaz – Ceahlău, minimaraton – 20 de kilometri, Bicaz – zona Baicu, sprint, baraj – Portul Bicaz şi ekimo rolling, asta presupunînd arta rostogolirii cu kaiacul. Luciul liniştit al apei a permis performanţe atît începătorilor, cît şi celor experimentaţi în acest sport. Cu toate acestea, condiţiile specifice unui lac de munte i-a supus pe sportivi la efort susţinut şi numai cei cu o bună pregătire fizică au reuşit să termine cursa, parte dintre ei abandonînd pe parcurs. „Am ales Bicazul pentru că este o zonă foarte pitorească, lacul este superb, iar barajul, magnific şi lumea, foarte primitoare. Totul a pornit acum cinci ani de la o glumă şi iată că am ajuns la cea de-a V-a ediţie a concursului, care adună an de an tot mai mulţi concurenţi“, avea să afirme Bogdan Iftimie, organizatorul de competiţie. Startul concursului a fost dat sîmbătă, la ora 10,10 de către liderul de concurs, alături de acesta aflîndu-se primarul oraşului Bicaz, Nicolae Sălăgean, care a ţinut să ureze mult succes tuturor concurenţilor. În urma celor două zile de întreceri sportive, a avut loc festivitatea de premiere, clasamentul fiind stabilit prin cumularea punctelor la cele patru probe, pe două categorii, amatori sau începători şi profesionişti. Revenind la sportivi, aceştia au vîslit trei ore neîncetat pentru a cîştiga marele premiu al Bicaz Kayak Fest, 2019. Totodată, locurile I, II şi III au fost răsplătite prin diplome şi trofee. „A fost o competiţie pentru oricine, şi pentru cei antrenaţi şi pentru cei mai puţin antrenaţi, o cursă pentru cei carora le place Bicazul şi natura. Noi sperăm ca prin acest festival să se promoveze Parcul National Ceahlau, un cadru natural impresionant, iar, în timp, Bicaz Kayak Fest să devină evenimentul marcă pentru oraşul Bicaz“, a declarat Bogdan Iftimie. Cît îl priveşte pe primul gospodar al oraşului gazdă, Nicolae Sălăgean, acesta avea să se declare mulţumit de amploarea evenimentului, afirmînd că şi-ar dori ca în fiecare week-end în Portul Bicaz să se desfăşoare acţiuni de calitate, sportive sau culturale, care să adune publicul din zonă pentru petrecerea plăcută a unor momente frumoase în mijlocul naturii.

Citește știrea

Actualitate

Hoţi şi bandiţi

Știe publicată cu

în data de

■ un tînăr de Bîrgăuani i-a luat maşina unui vecin din curte ■ făptaşul era mort de beat şi fără carnet şi a plecat la plimbare cu autoturismul ■ în alt caz un individ a prădat casa unui consătean ■

Un tînăr mort de beat, cu o alcoolemie de comă alcoolică a furat maşina unui vecin, autoturismul fiind parcat în curtea victimei. S-a întîmplat la Bîrgăuani, iar oamenii legii l-au reţinut pe hoţul de 26 de ani care este acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi ameninţare. Autoturismul sustras a fost recuperat de poliţişti şi înapoiat proprietarului. Poliţiştii au fost alertaţi joi, 13 iunie cînd un individ de 52 de ani, din Bîrgăuani a reclamat că un tînar i-a sustras autoturismul din curtea locuinţei. Oamenii legii au găsit autoturismul pe o stradă din satul Breaza, condus de bărbatul de 26 de ani, din Bîrgăuani. Întrucît emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor s-a stabilit că era vorba de un şofer de ocazie pentru că nu avea permis. „Pe parcursul cercetărilor, tînărul l-ar fi contactat telefonic pe proprietarul autoturismului, căruia i-ar fi adresat ameninţări cu acte de violenţă, întrucît l-a reclamat pentru fapta comisă. Autoturismul sustras a fost recuperat de poliţişti, fiind restituit persoanei vătămate“, conform IPJ Neamţ. În baza probatoriului administrat, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmînd a fi prezentat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Tot pe 13 iunie, un bărbat de 34 de ani, din localitatea Băluşeşti, a fost reţinut pentru săvîrşirea infracţiunii de tîlhărie. Cercetările au stabilit că în acea zi, o femeie de 69 de ani, din Băluşeşti, s-a deplasat la locuinţa fiului său unde a surprins un bărbat de 34 de ani care avea asupra sa bunuri sustrase din respectivul imobil. Aceasta i-a solicitat să-i restituie bunurile, moment în care bărbatul i-ar fi adresat ameninţări şi ar fi împins-o, dupa care a părăsit locul faptei. Poliţiştii l-au depistat la scurt timp, fiind condus la sediu în vederea continuării cercetărilor. Din investigaţii au rezultat indicii că individul ar fi pătruns în imobil prin forţarea lacătului ce asigura uşa de acces şi a sustras o combină muzicală şi două boxe audio, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 300 de lei. Bunurile au fost recuperate şi restituite persoanei vatamate. Individul este bănuit că în perioada 3 – 12 iunie ar fi sustras din aceeaşi locuinţă patru paturi, un covor şi un televizor, în cauză fiind demarate cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Suspectul va ajunge în faţa unui procuror de la Parchetului Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Trending