Publicitate

■ au avut loc o lansare de carte şi un moment comemorativ, la împlinirea a 30 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui arhimandrit Irineu Ilie

Părintele arhimandrit Irineu Ilie a fost comemorat la Mănăstirea Secu marţi, 9 octombrie, la împlinirea a 30 de ani de la trecerea la cele veşnice. Sfînta Liturghie a fost oficiată de IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, fiind urmată de slujba Parastasului pentru fostul stareţ al aşazămîntului nemţean şi superior al celor româneşti de la Ierusalim. Soborul a fost unul impresionant, format din numeroşi stareţi şi preoţi de mir din mai multe zone ale ţării. Cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a sintetizat personalitatea arhimandritului Irineu Ilie, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc în acest an trei decenii. Ulterior, a fost lansat volumul Arhimandritul Irineu Ilie – o viaţă scurtă, dar densă în fapte bune spre veşnicie, apărută la Editura Doxologia, fiind semnată de părintele Vasile Păvăleanu, profesor la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamţ. Tot marţi, în după-amiaza zilei, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oficiat slujba de sfinţire a locului pentru noua biserică a Parohiei Căpriţa, Protopopiatul Iaşi 3, unde slujitor este părintele Adrian Marcu. Născut în anul 1953, în comuna Poiană Teiului, judeţul Neamţ, într-o familie de buni creştini ortodocşi, Irineu Ilie a urmat Seminarul la mănăstirea Neamţ şi Facultatea de Teologie la Bucureşti. După obţinerea licenţei, a fost trimis pentru studii la Colegiul Saint Patrik din Maynooth-Irlanda, unde şi-a luat doctoratul în teologie. Reîntors în ţară, a intrat în monahism la Mănăstirea Secu şi a fost hirotonit ieromonah, apoi numit stareţ al mănăstirii şi ridicat la rangul de arhimandrit. La 19 iulie 1986, a fost trimis în ţara Sfîntă, ca superior al aşezămintelor româneşti de acolo. La 13 octombrie 1988, însă, şi-a pierdut viaţă la Ierusalim, într-un tragic accident de circulaţie, după ce, timp de doi ani, lucrase cu rîvnă şi pricepere pentru bunul mers al aşezămîntului, dovedindu-se un harnic chivernisitor în cele spirituale şi materiale.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.