Contactează-ne

Actualitate

Remember

Știre publicată în urmă cu

în data de

Virgil RĂZEŞU, Piatra Neamţ

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu“ din Bacău a găzduit, în ziua de 30 august, un reuşit colocviu dedicat centenarului „Casei de Sfat şi Citire Vasile Alecsandri“, în organizarea unor pasionaţi de istorie şi cultură, reprezentanţi de seamă ai unor instituţii de primă mărime, asociaţii şi organe de presă băcăuane.

Mărturisesc că nu ştiam mai nimic despre existenţa acestui aşezământ centenar datorat autorului neîntrecut al „Pastelurilor“. Invitat de domnul profesor Ioan Dănilă, cadru didactic al Universităţii „Vasile Alecsandri“, principalul organizator şi moderator al manifestării, am avut plăcerea şi nu mai puţin satisfacţia de a lua parte la un eveniment remarcabil, care a prilejuit nu numai trecerea în revistă a unor documente originale extrem de interesante, ci şi intervenţia a numeroşi vorbitori care au evidenţiat legăturile poetului cu oraşul. Am apreciat în mod deosebit faptul că întreaga ordine de zi, de altfel foarte densă, a fost epuizată nu în comunicări plicticoase care repetă aceleaşi şi aceleaşi informaţii, ci în intervenţii scurte dar pline de semnificaţii pentru ţinta finală a demersului: repunerea în circuitul cultural şi turistic a „Casei de Sfat şi Citire Vasile Alecsandri“, chiar în clădirea care a aparţinut poetulu, achiziţionată de către Consiliul Judeţean Bacău.

Cu această ocazie a fost prezentat publicului bustul poetului „Doinelor şi Lăcrămioarelor“ şi autorului Imnului Regal, datorat sculptorului Vasile Gorduz, încă din 1990.

Gândurile m-au dus departe şi mi-am spus că poate că nu ar fi rău să milităm pentru reeînfiinţarea unor asemenea Case de Sfat şi Citire în cât mai multe locuri ale ţării.

E drept, vechiul regim a construit în fiecare localitate mai răsărită cunoscutele Case de Cultură ale Sindicatelor, după modelul sovietic. Din păcate, vocaţia noastră de a nu lăsa piatră peste piatră şi-a spus cuvântul şi acestea au decăzut condamnabil şi lamentabil, ca şi cele mai multe sindicate de altfel, şi au devenit sedii de baruri, restaurante agenţii de voiaj şi altele asemenea.

Prezenţa în monumentala clădire a Complexului Muzeal bacăuan, purtător al numelui lui Iulian Antonescu, nemţean la origine, strălucit reprezentant al culturii, profesor universitar, muzeograf dăruit, istoric, publicist, întemeietor al muzeelor de istorie din Oneşti, Piatra Neamţ, Roman, Bicaz şi Târgu Neamţ, dar care s-a îngrijit de toate muzeele din ţară, mi-a prilejuit amintiori dintre cele mai plăcute.

Strălucit orator (el însuşi îşi spunea „bătrân vulpoi al verbului“), a conferenţiat în Franţa, SUA şi Marea Britanie, dar îi evoc prezenţa în Piatra Neamţ, unde făcea săli neîncăpătoare cu prilejul conferinţelor periodice pe care le ţinea. În afară de sentimentul unui monstru sacru al culturii pe care mi-l trezea, nutream convingerea că ar fi putut răspunde oricărei întrebări, indiferent de domeniu şi îi admiram, în mod deosebit, abilitatea fără egal de a enunţa (pentru cei care aveau urechi să audă), adevăruri care nu puteau fi spuse în gura mare, spre entuziasmul publicului care nu contenea cu aplauze şi nu se îndura să se despartă de el.

Amintesc celor care nu ştiu (ori au uitat) că din dragoste pentru oraşul natal, unde a crescut şi s-a format, Iulian Antonescu a dăruit municipalităţii nemţene casa părintească, a colonelului Gheorghe Antonescu şi a profesoarei Eugenia Antonescu, sediu actual al Muzeului de Ştiinţe Naturale şi că îţi doarme somnul de veci în cimitirul Eternitatea din Piatra Neamţ.

Înainte de a încheia, fac elogiul acelor personalităţi dedicate comunităţii în care trăiesc, care se pun în slujba unor cauze nobile şi cu insistenţă (dacă nu cu încăpăţânare) şi cu risipă de energie militează şi se zbat pentru preţuirea trecutului şi a marilor făuritori ai culturii noastre, dincolo de mizeriile cotidiene în care se scaldă mulţi semeni de ai noştri. Afirm, cu toată sinceritatea de care sunt capabil, că am trăit acest sentiment tonic şi optimist la evenimentul la care am fost prezent.

P.S. Ca editor, am oferit concetăţenilor noştri volumul „Cetăţeni de Onoare ai Municipiului Piatra Neamţ“, într-o primă ediţie în anul 2006 şi într-o a doua, mult îmbunătăţită, în anul 2019. Promit (sper să mă ţin de cuvânt) să ofer Complexului Muzeal din Bacău mai multe exemplare din ambele ediţii, în care patronul său figurează la loc de cinste.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

FOTO/Pamflet: O groapă şi doi muncitori. “Mobilizare şi eficienţă” marca Apa Serv

Știre publicată în urmă cu

în data de

Avarie la Sarata. Dacă ar fi prima, ne-am mira, dacă ar fi ultima, ne-am bucura. Dar e doar una dintre multe altele. Foste şi viitoare. Nu despre asta vrem însă să vorbim acum. Primind pozele de la cititorii Monitorul ne-a izbit o… “discordanţă”: cât de mare e groapa/avaria şi cât de mici sunt muncitorii. Asta spune totul despre “mobilizarea şi eficienţa” marca Apa Serv.

 

Citește știrea

Actualitate

Cardul de sănătate a (re)devenit obligatoriu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ măsura este valabilă cu începere de la 1 iulie ■ sînt şi excepţii, cabinetele medicilor de familie şi ambulatoriul clinic de specialitate ■

Luna lui Cuptor aduce noutăţi în domeniul medical şi după ce în pandemie nu a mai fost nevoie de cardul de sănătate, cu începere de la 1 iulie 2020 utilizarea acestuia redevine obligatorie.

Astfel, toate serviciile medicale, de îngrijiri la domiciliu, medicamentele şi materialele sanitare, precum şi dispozitivele medicale, se obţin numai cu cardul de sănătate. Ecxepţie fac serviciile acordate de cabinetele medicilor de familie şi în ambulatoriul clinic de specialitate, acestea putînd fi accesate fără utilizarea cardului, pînă la data de 30 septembrie 2020, precizează Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

„La 1 iulie, va fi reluată obligativitatea utilizării cardului naţional de sănătate pentru serviciile medicale acordate în unităţile sanitare cu paturi şi de către furnizorii de investigaţii paraclinice, furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, furnizorii de servicii stomatologice, furnizorii de dispozitive medicale şi furnizorii de medicamente“, anunţă CNAS.

Aceeaşi sursă mai arată faptul că normele legale în vigoare, HG 438/2020 privind completarea anexei nr. 2 la HG 140/2018, pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului cadru care reglementează condiţiile accordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, conţine o serie de alte măsuri aplicabile pînă la 30 septembrie, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspîndirea coronavirusului.

Consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped, pot fi acordate şi la distanţă, utilizînd orice mijloc de comunicare.

Consultaţiile medicale la distanţă se acordă cu încadrarea în numărul maxim de 8 consultaţii pe oră; consultaţiile la medicul specialist din ambulatoriu se accordă fără a fi necesar biletul de trimitere; în urma consultaţiilor acordate la distanţă de medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale, documentele fiind transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică; medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile; pentru situaţiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, documentele pot fi transmise casei de asigurări de sănătate prin mijloace electronice de comunicare, acestea putînd fi folosită şi pentru transmiterea de către casele de sănătate a documentelor eliberate, necesare asiguratului.

De menţionat este faptul că s-a prelungit pînă la data de 30 septembrie, termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră pînă la această dată.

Este vorba de biletele de tratament pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, bilete de trimitere pentru specialităţi paraclinice; recomandările medicale pentru dispositive medicale, tehnologii şi dispositive asistive – ce se depun sau transmit la casa de asigurări de sănătate; deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive; deciziile de aprobare emise de către comisia de specialitate de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru efectuarea investigaţiei PET – CT.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Se fac teste la cerere Covid 19, dar cu plată

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

În condiţiile creşterii numărului de cazuri de Coronavirus, o parte a populaţiei vrea să afle dacă este sau nu purtătoare asimptomatică a bolii.

În aceste condiţii şi aparatul de testare a virusului de la Spitalul Municipal Roman trebuie pus la treabă, aşa că oricine poate, la cerere, şi, evident contra cost, să se testeze. Purtătorul de cuvânt al SMUR, Andreea Trifan, a precizat condiţiile în care se pot face astfel de testări, la cerere.

„La Spitalul Municipal de Urgenţă Roman se efectuează teste de depistare a virusului SARS Cov2 cu aparatul Real Time PCR. Pacienţii internaţi în spitalul nostru sînt testaţi, gratuit, conform metodologiei transmisă de Direcţia de Sănătate Publică Neamţ. Persoanele care au nevoie de rezultatul testării în vederea internării în altă unitate sanitară sau în vederea tranzitării unei ţări sau la cerearea unui angajator se pot adresa unităţii noastre. Se recoltează proba dimineaţa, iar în cursul după amiezii se eliberează rezultatul“, a precizat Andreea Trifan.

Aparatul de testare a virusului este o donaţie generoasă a unui grup de oameni de afaceri romaşcani şi a costat aproximativ 45.000 de dolari. De menţionat că în judeţ mai există un al doilea aparat de testare Real Time PCR, achiziţionat din fonduri ale Consiliului Judeţean care a costat 55.588 lei.

Mai trebuie spus că şi în cazul analizelor care se recoltează şi se fac la CPU, pacientul, dacă doreşte să intre în posesia rezultatelor, trebuie să achite o taxă de 30 lei, indifferent dacă este asigurat sau neasigurat. Pacienţii internaţi în spital, în schimb, primesc la externare pe lîngă scrisoarea medicală şi rezultatele investigaţiilor paraclinice.

Citește știrea

Trending