Contactează-ne

Politica

RELEUL PIETRICICA (pamflet): Vopsirea gardului şi ameninţarea leopardului european, Panthera pardus europeea

Știre publicată în urmă cu

în data de

Motto: „Pe un câmp de gheaţă/ Două stele ard/ Au privirea stranie/ Sunt ochi de leopard“ (dintr-o piesă muzicală clasică, Leopardul, a trupei Roşu şi Negru )

Pentru Uniunea Europeană, fără discuţie, urmează cele mai interesante şi importante alegeri parlamentare din istoria sa . Sentimentul general este că UE se află la finalul unui capitol şi începutul altuia nou, dar nimeni nu prea ştie exact pe unde-i mânerul, de unde şi de pe unde să-l apuce. Nu există o voce, un şef acceptat de toţi, un lidership, o echipă acceptată de toţi, care să vorbească pe înţelesul tuturor. Iar apariţia acestei noi specii, leopardul european (Panthera pardus europeea) poate fi o contribuţie a noastră, personală, românească, patriotică, la îmbogăţirea termenilor UE. Să ne explicăm: Expresia românească „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul“, se pare că vine de la circul ambulant, unde lumea venea buluc pentru a vedea, printre altele şi un leopard, în carne şi oase. Iar când dădeai banul şi intrai acolo, vedeai o pisică ceva mai mare, nimic altceva. Dar o pisică fioroasă, în cuşcă. Aşadar, această expresie înseamnă definiţia românească a discrepanţei între ceea ce se vorbeşte şi ceea ce există în realitate. Expresia este o contradicţie logică, un nonsens românesc, demnă de Ionesco sau Tzara. În context, că aşa-i în tenis: perechea de dublu mixt Germania – Franţa comunică din ce în ce mai greu pe teren, deşi nu cu mai mult de două luni în urmă s- a semnat un nou Tratat fundamental între Paris şi Berlin. Dar, dacă pe-afară gardul albastru cu steluţe galbene arată bine, leopardul dinăuntru are ochii cam înceţoşaţi, periculoşi. Doamna Merkel Angela preferă un joc conservator, pledează pentru întărirea instituţiilor existente, care n’aşa?!, i-au priit Germaniei, în timp ce domnul Macron Emmanuel, mai tânăr, mereu mai tânăr decât cei din compania lui, inclusiv intimă, vrea instituţii comunitare noi, vrea o Europă mai federalizată, plus, bomboana pe colivă, un NATO european. Deh! Alţi bani, altă distracţie! La dracu cu jachetele galbene! Merde! (tr.gunoi, prostie, mizerie) Se vorbeşte despre reacţia împotriva unei Europe germane, despre dorinţa de schimbare politică, normal, se tot vorbeşte despre Brexit, despre Basta cosi! a italienilor lăsaţi să gestioneze singuri hemoragia imigranţilor africani şi din Orientul Mijlociu, despre fragmentarea societală şi politică, despre tot mai dificila închegare în formarea guvernelor (vezi Germania, Olanda, Marea Britanie, Italia, Austria, Cehia, Republica Moldova, care nu-i UE), iar despre noi vorbim mai în amănunt: Vorbim despre leopardul dinlăuntrul gardul vopsit patriotic, tricolor, cu roşu galben şi albastru. Leopardul periculos din România de azi este inept, incompetent, chiar prost grămadă, până la a fi jenant, ipocrit, abuziv, caraghios, incult politic, incult în general, derutat, muşcând în stânga şi în dreapta, de parcă ar fi drogat, cu ochii roşii (citez din clasici). Este, fără discuţie, un animal politic cu ADN patriotic, naţionalist, iubitor de români, cu buletin de România, dar care a uitat de bunul simţ românesc, de jenă, de educaţia dată de părinţi şi dascăli. A uitat de comportamentul decent, de cei şapte ani de-acasă, de viaţa trăită, în copilărie, adolescenţă şi tinereţe alături de colegi, de vecini, de consăteni, de oamenii de rând, de români. El ajungând leopard. Cu un alt statut, cu alte potenţe financiare, cu alte puteri, un fel de super-erou din filme, adică nu te joci cu te-încurci! El, leopardul, este la costum de firmă, tu, omul de rând, în tricou de second hand. A uitat să mai fie normal, firesc, care merge pe jos, pe pământ, pe trotuar, ca tot omul, ca tot leopardul. Iar leopardul român înjură, porcăieşte, inventează tot felul de fake-uri, fură, înşeală, promite fără acoperire, se înhăitează cu hoţii, cu şmecherii, minte cu neruşinare, privind românii în ochi, doar ca să-i fie lui, persoanei lui de leopard român, bine. Acolo, în cuşca lui, la domiciliul lui comod, de animal politic. De unde, indiferent de cum îl cheamă pe el, şi indiferent din ce tabără face parte, se gândeşte în primul şi în primul rând la el, la familia lui, la prietenii lui leoparzi, cu blana pătată, din cuşca lui, unde trebuie să le fie bine alor lui, pe termen lung. Şi, poate, intrând în istoria României, că asta mai visează ei din când în când, după câte un chef prelungit, românesc, uitând că acolo se intră sacrificându-te, ca un martir. Martiriul lor este penibil, caragialesc, cu costumele lor de firmă. Nimic altceva. Nimic. Iar acum îmi voi permite o părere personală: La vârf, leoparzii au informaţii de tot felul, de la servicii de tot felul. Zilnic sunt bombardaţi cu informaţii de prima mână din care, dacă au răbdarea să le parcurgă (că nu toţi au răbdarea asta, n-au acest exerciţiu de a le analiza) ar putea trage nişte concluzii. Unii le ignoră, alţii stau cu pixul pe ele, dar tot nu înţeleg nimic, proşti fiind. Este, în ambele cazuri, o clară dovadă de micime intelectuală, dar şi de laşitate. De frică pentru ce va fi mai încolo. Citesc nişte informaţii reale, nasoale, le ignoră, şi merg mai departe, în ignoranţa lor. Aşa e şi UE, la un alt nivel. Trăim vremuri care: „Au privirea stranie/ Sunt ochi de leopard“.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

„Opoziţia să tacă!“, expresie a bigotismului liberal

Știre publicată în urmă cu

în data de

Joi 26 martie, ministrul Sănătăţii Victor Costache a fost obligat să demisioneze, demisie care, în contextul actualei crize medicale este un semn prost din partea guvernului, care îl va costa.

Premierul Orban a motivat, de ochii presei, că între demisia ministrului Costache şi carenţele profesionale ale acestuia, privind managementul situaţiei, ar fi o legătură. De câte ori membrii guvernului Orban au fost audiaţi în comisiile de specialitate din Parlament, Victor Costache nu a primit notă de trecere.

Comisiile i- au imputat aceleaşi carenţe manageriale, pe care ile-a imputat joi şi premierul Orban. Liberalii, printre care şi un deputat de Neamţ, Laurenţiu Leoreanu, au ţinut să ne convingă că „PSD îl critică absurd pe ministrul Sănătăţii, Victor Costache“. În fruntea susţinătorilor mesajului privind „critica absurdă pesedistă“, s-a situat bineînţeles Ludovic Orban. Joi, 26 martie, a fost ziua în care Ludovic Orban, acest adversar fără odihnă al stângii, a fost obligat să recunoască, că cel puţin în materie de carenţe ale lui Victor Costache, PSD -ul a avut dreptate şi a cerut, la rândul său, demisia ministrului.

Semnalul a fost că managementul lui Victor Costache, în criza coronavirusului, începând cu 23 ianuarie până în prezent, a fost un eşec al Guvernului Orban plin sau interimar. Întrebarea firească, la care liberalii trebuie să dea un răspuns, este „Cine plăteşte oalele sparte?“. Le plătesc oare liberalii, sau trebuie să le plătească Opoziţia, după cum sugerează aceştia. Obligându-l în sfârşit pe Victor Costache să plece acasă, Ludovic Orban dovedeşte că este sensibil, nu atât la vectorul coronavirus, cât la vectorul electoral.

Miercuri 25 martie, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunţat public că bucureştenii vor intra într- un program amplu de testare a prezenţei coronavirusului. În materie de comunicare, Gabriela Firea, anunţând o măsură concretă, a fost mai eficientă decât Ludovic Orban, ale cărui anunţuri abundă în generalităţi. Miercuri seara, ca să acopere breşa de comunicare a Guvernului, Victor Costache a anunţat şi el că vrea să testeze populaţia Bucureştiului.

Desigur că premierul Orban l-a convocat instant la Cabinet, pentru a-l întreba unde l-a mâncat de a ieşit public cu anunţul testării populaţiei. Isprava ministrului Costache nu putea fi trecută cu vederea, atâta timp cât Ludovic Orban susţine public că „testarea populaţiei este o prostie“. Nu mai conta faptul că un specialist arhicunoscut, ca dr. Streinu Cercel susţine urgentarea testărilor, pentru blocarea escaladării epidemiei şi protecţia corpului medical.

Soluţia liberală în combaterea coronavirusului – pasarea pisicii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a avertizat, pe 23 ianuarie a.c., că „toate ţările trebuie să fie gata să ia măsuri pentru a ţine sub control focarul de infectare cu coronavirus“. Avertizarea a fost trimisă şi Guvernului Orban. În agenda publică a Guvernului nu au fost semnalate preocupări deosebite pe această temă, atât la finele lunii ianuarie, cât şi în luna februarie. În schimb, agenda publică a fost supraîncărcată cu preocupările preşedintelui Iohannis şi a premierului Orban, privind alegerile anticipate.

Acum, dacă în România nu există dezinfectanţi, mănuşi şi măşti, de vină este Guvernul PSD, care şi-a terminat mandatul în 4 noiembrie 2019. De numărul insuficient de spitale, precum şi de dotarea precară a multora dintre acestea, poate fi învinuit şi Guvernul PSD, precum şi guvernele anterioare, dacă ne amintim că Guvernul Boc a închis spitale.

Dar cum se poate absolvi cu atâta uşurinţă Guvernul Orban de lipsa măştilor, mănuşilor, combinezoanelor de protecţie şi dezinfectanţilor, cel puţin pentru uzul personalului medical? Ca să nu mai vorbim de cele necesare pentru uzul populaţiei… Ce a făcut Guvernul Orban, începând cu 24 ianuarie, până în prezent, pentru a avea asigurat deja acest minim necesar, care nu reprezintă nicio complexitate tehnologică?.

Guvernul Orban, prin parlamentarii săi locali, precum deputatul Laurenţiu Leoreanu, ne explică că de vină este PSD-ul, pentru că nu se găsesc în comerţ măşti, mănuşi şi dezinfectanţi. Ca să nu mai pomenim şi de lipsa medicamentelor esenţiale pentru alte afecţiuni cronice. Această tâmpenie cu pasarea pisicii, ca vină a altora, izvorâtă din preaplinul bigotismului liberal, ar fi identică cu a acuza Guvernul Orban acum, pentru faptul că în 1907 Guvernul liberal Sturdza a tras în ţărani. Singura măsură concretă a Guvernului Orban, a fost că l-a pus pe ministrul Internelor, Marcel Vela, să ne citească în direct textul celor 3 Ordonanţe militare, bătând-o şi pe Viorica Dăncilă la silabisire.

Gelozia PNL , că doar corpul medical este aplaudat

Nici nu a început să-şi facă deplin mendrele coronavirusul că nu numai Klaus Iohannis, dar şi propagandiştii liberali, au ieşit public să susţină, că măsurile implementate de Guvernul Orban, în zona medicală şi de prevenţie „sunt eficiente“.

O astfel de apreciere făcută public, când suntem încă departe de vârful cocoaşei pandemiei, nu numai că dovedeşte suficienţă, dar este şi periculoasă. Singura şansă de a readuce guvernanţii cu picioarele pe pământ este ca Opoziţia să rămână trează şi să critice Guvernul pentru orice îi trece prin cap sau orice face fără cap. Rolul Opoziţiei va fi mai benefic decât oricând, în aceste momente de restrişte.

Liberalii, în frunte cu Ludovic Orban, au o nedumerire zilnică, de ce populaţia nu iese în balcoane să-i aplaude pe ei şi de ce populaţia aplaudă numai corpul medical. Personal, sunt convins că, pentru implicarea sa în problemele prezente, corpul medical merită mult mai multă recunoştinţă.

Nu ştiu dacă liberalii sunt conştienţi că sunt departe de a fi subiect de recunoştinţă publică. Au vrut guvernarea, să-şi ducă crucea cu stoicism până la capăt. La capăt, românii vor vedea cum îşi vor repartiza recunoştinţa. Sper din toată inima, că în istorie, să nu apară alături de „Ciuma lui Caragea“ şi „Coronavirusul nu ştiu cui“

Pe timp de criză, Opoziţia trebuie să aibă un singur drept – SĂ NU TACĂ!

Deputatul nemţean Laurenţiu Leoreanu, dând semn că a desluşit principiile liberale, s-a trezit pe post de cutie de rezonanţă, rostogolind mesajul pornit de la Cotroceni la vale că „Pe timp de criză, social-democraţii au un singur drept – să tacă!“.

Nu cred că i-a scăpat domnului deputat faptul că, în prezent, social-democraţii sunt singurii care reprezintă Opoziţia în Parlamentul României. Cu alte cuvinte, Guvernul Orban nu trebuie să fie doar beneficiar al voturilor Opoziţiei, dar şi a tăcerii acesteia. Fractura de logică democratică ne poate îndreptăţi să-l bănuim pe domnul deputat, că este bântuit de „complexul renegării pesedismului“, dacă ne amintim că şi-a început cariera politică în 2004, candidând pe listele PSD-ului.

Pe drept cuvânt, s-a decretat recent că întreaga lume traversează „o stare de război“. E însă un război condus cu Constituţia în mână. Ordonanţele militare emise nu abrogă Constituţia, ci doar impun ceva mai multă ordine. Şi în perioada anilor 1939-1945 omenirea a traversat o stare de război. Dar a fost o stare de război real, care a început însă decretându-se unora că „Mai aveţi un singur drept…“. Experienţa de viaţă şi politică mă obligă să ripostez la derapajul deputatului Leoreanu, reformulându-i mesajul „Pe timp de criză, Opoziţia are un singur drept, SĂ NU TACĂ!“.

Citește știrea

Actualitate

”Guvernul a simplificat procedurile de acordare a şomajului tehnic”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ a declarat senatorul PNL de Neamţ Eugen Şapu- Nazare

Senatorul PNL de Neamţ Eugen Ţapu Nazare a declarat că guvernul a simplificat procedurile de acordare a şomajului tehnic, decizia fiind luată în urma consultării cu mediul privat.

“În urma consultărilor cu mediul privat, Guvernul Orban a simplificat procedurile de acordare a şomajului tehnic. Astfel, una din cele mai importante decizii este aceea că angajatorii nu mai trebuie să avanseze din propriile resurse financiare plăţile către angajaţii care beneficiază de şomaj tehnic.

Plăţile se vor face direct  de către AJOFM, după 15 zile în loc de 30 de zile, aşa cum era prevăzut iniţial. O primă tranşă se va deconta la începutul lunii aprilie, pentru perioada 16 – 31 martie, urmată de o a doua, la începutul lunii mai, pentru perioada 1 – 16 aprilie. Pentru a cîştiga timp şi pentru a elimina eventualele disfuncţionalităţi cauzate de birocraţie, angajatorii pot depune cererile şi on-line. Indemnizaţia de şomaj tehnic reprezintă 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu pe economie.

Angajatorii care vor primi sume pentru plata angajaţilor trecuţi în şomaj tehnic, au obligaţia să le vireze în maxim trei zile din momentul încasării acestora. O altă prevedere importantă o reprezintă facilităţile acordate altor categorii de profesionişti, cluburi sportive, persoane fizice, întreprinderi individuale, PFA. Şi aceştia vor primi 75% din salariu mediu brut pe ţară, în baza unei declaraţii pe propria răspundere”, a declarat Eugen Ţapu – Nazare, vicelider al Grupului PNL din Senatul României.

Citește știrea

Actualitate

Facilităţi pentru transportatori şi coridoare speciale pentru alimente şi medicamente

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ “este un demers extrem de necesar, pentru ca fluxul aprovizionării cu medicamente, alimente, alte produse de bază să nu fie întrerupt”, a declarat senatorul PNL de Neamţ Eugen Ţapu

Pentru a preîntîmpina eventualele dificultăţi ale conducătorilor auto, angajaţi ai operatorilor de transport rutier români, Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, a intervenit la statele membre ale Uniunii Europene, pentru ca autorităţile de control ale acestora să ia în calcul prelungirea valabilităţii tuturor documentelor eliberate de Autoritatea Rutieră Română (ARR), care ar putea expira în perioada în care este instituită starea de urgenţă.

Este vorba despre: licenţele comunitare şi copiile conforme ale acestora; certificatele de transport în cont propriu şi copiile conforme ale acestora; licenţele pentru activităţi conexe transportului rutier – activităţi desfăşurate de autogări şi intermediere a operaţiunilor de transport rutier; autorizaţiile de transportul alternativ / în regim de închiriere; autorizaţiile pentru transportul rutier naţional contra cost şi copiile conforme ale acestora; autorizaţiile pentru şcolile de conducători auto; atestatele/certificatele profesionale. ”Este un demers extrem de necesar, pentru ca fluxul aprovizionării cu medicamente, alimente, alte produse de bază să nu fie întrerupt.

Totodată, ministrul Lucian Bode a solicitat şi stabilirea de urgenţă a unor coridoare de transport, pentru transporturile rutiere, feroviare şi portuare, prin toate punctele de frontieră, inclusiv prin cele închise în această perioadă publicului”, a declarat senatorul PNL de Neamţ Eugen Ţapu – Nazare.

Ministrul Lucian Bode a propus şi exceptarea, pentru o perioadă de 30 de zile, a măsurilor privind perioadele de conducere şi odihnă ale şoferilor, pentru transportul naţional şi internaţional de mărfuri. Ministrul român a mai solicitat Comisiei Europene şi identificarrea posibilităţilor de finanţare pentru sprjinirea companiilor care activează în domeniul transporturilor.

”La nivelul Uniunii Europene, deciziile trebuie să fie unitare, pentru că doar aşa putem asigura funcţionarea economiilor europene, chiar şi în situaţii dificile. Zona transporturilor este poate cea mai importantă componentă a economiei româneşti, fără de care toate industriile pot intra în colaps. De aceea, am discutat şi cu reprezentanţii industriei de transport din România şi am stabilit o serie de decizii comune, inclusiv nevoia de accesare a unor scheme de ajutor de stat pentru toate modurile de transport, care să permită ca, la încheierea perioadei de criză, firmele româneşti de transport să-şi revină rapid”, a declarat ministrul Lucian Bode.

Acest nou set de măsuri apare pe fondul suspendării în România a tuturor curselor spre şi dinspre Italia şi Spania pentru 14 zile, sistarea transportului internaţional de persoane pe relaţia cu Italia, carantinarea pentru 14 zile a navelor provenite din zonele roşii, dar şi suspendarea anumitor trase feroviare de călători pînă la 31 martie 2020.

Citește știrea

Trending