Releul Pietricica: Note, impresii, mirosuri de Piatra Neamţ

* A fost o încântare vinerea de 14 iunie a.c., pe străzile oraşului de munte Piatra Neamţ. Profesoare şi profesori cu braţe de flori, tinere şi tineri cu coroniţe de premianţi, n-am mai văzut şi cele două, trei cărţi, care, altădată se primeau ca premiu, dar copii îşi purtau coroniţele cu mare mândrie. Fetele, maturizate mai repede, blugi mulaţi, rupţi prin genunchi, tocuri cui, rimel, ruj, parfum, iar băieţii, unii dintre ei, oarecum jenaţi să ţină în mână coroniţa de premiant… Fără discuţie, şcolile din Neamţ îşi păstrează o anume demnitate, dascălii sunt adevăraţi, educaţia noilor generaţii, indiferent de multele piedici, că nu despre asta vrem noi a vorbi, are cursivitate, o chinuitoare cursivitate, fiindcă profesorii noştri sunt marginalizaţi, dar se îndârjesc să-şi ducă, aşa cum pot ei, crucea. Să intrăm puţin în acele Cancelarii de gimnaziu. Ca nişte elevi care au făcut o boacănă. Intrăm timizi în cancelaria profesorilor unde, dacă am avea ochii de azi putem vedea rutina, cuierele pe care îşi atârnă ei hainele, unele de la second hand, ca tot românul mediu, cataloagele, birourile şi scaunele lor de profesori, pacheţelele cu mâncare aduse de acasă. Hainele lor, pixurile, mâinile lor, gesturile lor, ochelarii lor, parfumul lor atunci când se mişcă printre băncile clasei, privirea lor, glasul lor… toate astea ne rămân întipărite adânc în memorie. Îmi omagiez profesorii pe care i-am avut, mă înclin adânc în faţa lor. Este o profesie absolut onorabilă şi absolut ignorată de politicienii noştri cei de toate zilele. Şi vorbim aici despre educaţie, dar şi despre analfabetismul funcţional, despre care noi am scris în Monitor, ca Moise în pustiu, cu mult timp în urmă, dar acum, dacă domn profesor Johannis a avut în faţă textul, tot e bine că l-a recitat.

* Mai vrem să vorbim şi despre Dănuţ Andruşca, ministrul nost’ din Târgu Neamţ, un inteligent, dar şi despre despre un Georghe, nu Ghiorghe (era bat funcţionarul de la Naşteri), elefant gripat, ieşit de la Grădina Zoologică de sub Cozla, despre alţi şi alţi care fac de râs o comunitate decentă, care îşi gestionează viaţa după norme provinciale, ale lor.

* Cândva, un genial inspector şcolar, a trecut prin Neamţ, s-a implicat, şi-a făcut prieteni şi a petrecut, luni întregi, cu oameni, cu nemţeni de mare, mare calitate. S-a simţit în largul lui, se afla într-o lume frumoasă, educată, civilizată, decentă, la Neamţ. Deşi, prin definiţie era un critic, un acid, un ciufut, un pretenţios, el s-a simţit în apele lui la Neamţ. Amănuntele le găsiţi în cărţi, personajul este Ion Luca Caragiale, imensul nostru dramaturg. Nu atât de imens ca Georghe… Mă tot întreb de ce nu avem şi noi, aici, în Neamţ, o statuie a lui Caragiale, o statuie a lui Cristian Vasile, în fine, poate vom avea o statuie a lui Dănuţ Andruşcă, cine ştie. Viaţa merge înainte, nici nu ştii de unde sare iepurele.

*Pe Bulevardul Traian, la vedere, se află, la parterul unui bloc, un magazin de second hand, Mobilă din Germania, cică. E o foşgăială acolo de te doare capul. Se aduce mobilă veche, şi alte cele, apoi, ca la bazar, se vinde fără nici o oprelişte. Normal, oamenii se mai tocmesc, ăia mai lasă din preţ, bat palma, dar… Poliţiştii locali, total depăşiţi, se hlizesc cu fetele de-acolo, a mai poposit şi o maşină ANAF, poate şi alţii. În fine, la chioşcul de vizavi, când cumperi o pâine, omul îţi dă un bon de casă, o sacoşă de plastic, ceva. În schimb, la mobilă, chiar dacă cumperi un şifonier şi două fotolii, nu există nici un fel de bon, de chitanţă, de nimic. Ban, ban, vorba răposatului Jean Constantin. Desigur, miroase acolo a molie, dar şi a toleranţă interesată.