Contactează-ne

Actualitate

Regimul documentelor în perioada stării de urgenţă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ valabilitatea unor acte se menţine pe perioada stării de urgenţă plus 90 de zile de la încetarea acesteia ■ sînt norme noi şi la dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere ■

A fost publicată, pe 31 martie 2020, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2020, pentru modificarea şi completarea O.U.G. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă.

Sînt noutăţi, după art. 33 din O.U.G. 1/1999, se introduce un nou articol, 33 ind. 2, cu următorul cuprins: (1) Valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice se menţine pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestor stări. (2) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere – cu drept de circulaţie, se menţine numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. 1 lit. b sau alin. 4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări.

Pentru aceleaşi perioade, se menţine şi valabilitatea prelungirii dreptului de circulaţie dispusă de procuror sau instanţa de judecată potrivit art. 111 alin. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 111 alin. 1 lit. b din O.U.G. 195/2002 rep. prevede că permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reţine cînd titularul acestuia a săvîrşit una dintre infracţiunile prevăzute la art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, 337, art. 338 alin. (1) şi la art. 339 alin. (2), (3) si (4) din Codul penal, iar art. 111 alin. 4 din O.U.G. 195/2002 rep. stabileşte că permisul de conducere al conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, implicat într-un accident de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, se reţine de către poliţia rutieră dacă acesta a încălcat o regulă de circulaţie, eliberîndu-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, în situaţia în care regula de circulaţie încălcată este una dintre cele prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. a) si c), sau dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru o perioadă de 15 zile, în celelalte cazuri.

De asemenea, art. 111 alin. 6 din O.U.G. 195/2002 rep. prevede că la cererea titularului permisului de conducere reţinut în condiţiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulaţie, cu cîte cel mult 30 de zile, pînă la dispunerea clasării, renunţării la urmărirea penală sau, după caz, pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti. Modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie se comunică şi şefului poliţiei rutiere pe raza căreia s-a comis fapta.

„Din interpretarea prevederilor legale, rezultă faptul că dovezile înlocuitoare ale permiselor de conducere eliberate cu drept de circulaţie pentru săvîrşirea unei infracţiuni la regimul circulaţiei, precum şi cele eliberate conducătorilor auto implicaţi într-un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti, îşi menţin valabilitatea pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioada de 10 zile de la încetarea acestor stări“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ.

De asemenea, pe toată perioada stării de asediu sau a stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestor stări, se menţine şi valabilitatea prelungirii dreptului de circulaţie dispusă de procuror sau instanţa de judecată potrivit art. 111 alin. 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste prevederi au intrat în vigoare la data publicării O.U.G. 34/2020 în Monitorul Oficial al României, pe 31 martie 2020.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Accident cu victimă încarcerată

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier, soldat cu rănirea gravă a unui bărbat de 69 de ani, s-a produs vineri, 5 iunie, în comuna Brusturi. Conform primelor informaţii, a fost vorba despre o coliziune între două autoturisme, iar bărbatul, inconştient, a fost scos de pompieri dintre fiarele contorsionate.

“Prin apel la 112, în jurul orei 14.47, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în comuna Brusturi. În urma accidentului rutier produs între două autoturisme a rezultat o victimă încarcerată.

Pompierii din cadrul Detașamentului Tîrgu Neamț au intervenit cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Militarii au scos dintr-un autoturism un bărbat (69 de ani). Victima, inconștientă,  a fost predată unui echipaj de la SAJ. Pompierii au asigurat și masurile PSI”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Tablan revine la comanda IPJ Neamţ: “Am cîştigat o bătălie. Urmează altele, pînă la victoria finală”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ el a cîştigat în instanţă suspendarea executării actului administrativ prin care a fost destituit ■ “Am cîştigat o bătălie. Urmează altele pînă la victoria finală”, a declarat Paul Tablan cu trimitere la anularea ordinului de ministru ■

Victorie în instanţă, vineri, 5 iunie, pentru comisarul şef Paul Tablan, fost comandat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ. Instanţa de la Curtea de Apel Bacău a decis suspendarea executării actului administrativ prin care a fost destituit de la comandă. Sentinţa fiind executorie, rezultă că, după publicarea minutei, Tablan trebuie să revină la şefia Inspectoratului.

“Am cîştigat o bătălie. Urmează altele pînă la victoria finală”, a declarat Paul Tablan, referindu-se la faptul că va mai dura pînă va obţine anularea ordinului de ministru de interne prin care a fost destituit.

Reamintim că Paul Tablan a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Interne, reprezentat prin ministrul Marcel Vela, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin chestor principal de poliţie Liviu Vasilescu, dar şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Neamţ, prin comisarul care l-a înlocuit în funcţie, Neculai Catană.

Alături de aceştia calitate de pîrît în dosar o are şi Oficiul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), instituţia care nu a mai prelungit certificatul lui Tablan, iar în lipsa acestuia a pierdut funcţia de conducere.

Practica judiciară a arătat că ORNISS nu are obligaţia de a-şi motiva decizia nici măcar în faţa instanţei de judecată, însă dacă acest lucru se va întîmpla Tablan ar afla de ce a rămas fără documentul în lipsa căruia a fost demis.

Reamintim că Paul Tablan a fost demis după ani de zile în care controale şi verificări dispuse la instituţia pe care a condus-o nu au scos nimic imputabil la iveală. Pentru că, cel mai probabil, nu s-a găsit un alt mod de a-l înlătura din funcţie s-a găsit o soluţie de avarie, una ruşinoasă ca mod de operare şi cu implicaţii pentru viitorul profesional al poliţistului.

Nu i-a fost prelungit certificatul ORNISS, care se reînnoieşte din patru la patru ani şi permite accesul la informaţiile clasificate. Fără acest certificat, nici un ofiţer nu poate lucra în structurile operative. Iată însă că ofiţerul a avut parte de o primă victorie în instanţă şi se poate întoarce pe funcţia de pe care a fost destituit după o poveste “cusută cu aţă albă”.

Citește știrea

Actualitate

Se redeschid şi muzeele

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ vizitarea expoziţiilor se va face cu respectarea normelor generale de distanţare socială

După două luni în care au fost închise, a sosit timpul ca şi muzeele să-şi redeschidă porţile. Conducerea Complexului Muzeal Naţional Neamţ anunţă că în data de 8 iunie a.c., a doua zi de Rusalii, vor fi deschise spre vizitare următoarele unităţi muzeale din judeţul Neamţ: Muzeul Cetatea Neamţ, Muzeul de Artă Piatra-Neamţ, Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ şi  Muzeul de Ştiinţe Naturale Roman . Programul de funcţionare va fi cel obişnuit: în intervalul 10.00 – 18.00.

Accesul în unităţile muzeale se va face respectînd o serie de măsuri de siguranţă sanitară, pentru siguranţa publicului şi a personalului angajat, în vederea prevenirii contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2. În acest sens: accesul publicului vizitator va fi permis în muzeu numai în condiţiile purtării măştii (medicală/non medicală) pe toată durata vizitei. Masca trebuie să acopere gura şi nasul. Accesul în muzeu se face cu respectarea de către participanţi a distanţei de minimum 1,5 m între persoane. Vizitatorii îşi vor dezinfecta mîinile cu dezinfectantul pus la dispoziţie la intrarea în muzeu.

Vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălţăminte aflate la intrarea în muzeu. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie: tuse, strănut, rinoree. Accesul vizitatorilor va fi permis numai după termometrizarea non-contact: persoanele cu temperatura de peste 37,3°C şi cele care refuză să li se verifice temperatura nu vor avea acces în muzeu.

Publicul va urma fluxurile de vizitare unidirecţionale şi va ţine cont de observaţiile afişate sau de indicaţiile personalului care asigură supravegherea şi îndrumarea. Accesul este permis în grupuri de maximum 3 persoane,cu excepţia familiilor cu doi sau mai mulţi copii. Accesul grupurilor se face la un interval de 5 minute. În spaţiul expoziţional se pot afla concomitent maxim 30 de persoane. Accesul de noi vizitatori va fi permis gradual şi progresiv, pe măsură ce persoanele care au vizitat expoziţia au părăsit muzeul.

Nu se vor susţine ghidaje de specialitate. Vizita va fi limitată la un interval de cel mult 60 de minute. După primele patru ore de la începerea vizitării expoziţia permanentă va fi închisă timp de 30 de minute pentru dezinfectare.

Citește știrea

Trending