Publicitate

Cererea Procurorului General Augustin Lazăr, de efectuare a urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, în Dosarul Revoluţiei, în legătură cu săvârşirea unor „crime împotriva umanităţii“, adresată preşedintelui Klaus Iohannis, a fost aprobată. În comunicatul Procuraturii Generale se precizează că cererea s-a bazat pe faptul că în data de 18 decembrie 2017 Parchetul Militar anunţa că a finalizat administrarea probelor Dosarului Revoluţiei şi că a decis că după 22 decembrie 1989 nu a existat „vid de putere“ în România, dar că a existat o diversiune militară, cu care se susţine ideea, loviturii de stat. Pe fond, procuratura urmăreşte să acrediteze teza unora, de loc lipsită interes, că în decembrie 1989 nu a existat nici o revoluţie în România şi că „lovitura de stat“ este singura ipoteză care susţine încadrarea victimelor în operaţiuni deliberate, definite „crime împotriva umanităţii“. Pentru că o revoluţie nu poate face obiectul anchetei unor procurori, se recurge la formula „loviturii de stat“, care poate fi anchetată ca un afront adus regimului Ceauşescu. Dacă „lovitura de stat“ este limitată în timp, în cazul României, revoluţia a durat întreaga perioadă dintre 16 decembrie 1989 – 9 decembrie 1991, când a fost adoptată după referendum, Constituţia României, care definea statul român şi caracterul noului regim.

După abordarea procurorilor, rolul populaţiei în perioada evenimentelor din decembrie 1989 a fost pur contemplativ

Comunicatul Parchetului General, referitor la caracterul evenimentelor din perioada 22 – 31 decembrie 89 a avut darul să stârnească emoţii contradictorii în rândul populaţiei. Este incontestabil faptul că în urma numeroaselor dezvăluiri publice, privind interferenţa unor forţe şi interese externe (începând cu Malta 1989 şi continuând cu tentativele de destrămare a statului român) , majoritatea populaţiei este preocupată de descoperirea adevărului istoric privind revoluţia la care participase. Toată lumea cu scaun la cap aşteaptă desluşirea adevărului de către istorici, nu de către procurori. Există într-adevăr, o anumită parte a populaţiei, frustrată de pierderea alegerilor din 20 mai 1990, care se împacă mai greu cu ideea de revoluţie, ideea de „lovitură de stat“ rezonând mai bine cu convingerea lor că evenimentele din decembrie 89 au fost opera unui grup de oameni, în frunte cu Ion Iliescu. Prin comunicatul Procuraturii Generale se legitimează astfel teoria existenţei unui grup de complotişti care i-au asasinat pe ceauşişti şi au determinat „crimele împotriva umanităţii“, pentru „a-şi consolida poziţia cu sprijinul majorităţii populaţiei“. Populaţie manipulată într-o manieră determinantă, de care nici facebook-ul de astăzi nu este capabil. Astăzi această populaţie este îngrijorată, văzându-se pusă la zid, ca părtaşă la „crime împotriva umanităţii“, deoarece a susţinut masiv noul regim instalat după 22 decembrie 1989. Eficienţa „comploturilor“ dezvăluite de procurori depăşeşte orice standard de organizare existent, „complotiştii“ fiind capabili să instrumenteze înlăturarea fostului regim şi acapararea puterii în întreaga Românie, în 3-4 zile. Aceasta este concluzia anticipată a procurorilor, pe care istorici de marcă se chinuie s-o desluşească de 27 de ani, cu slabe şanse de a descâlci hăţişul intereselor interne şi externe în următorii 20 de ani. În spatele comunicatului partizan al Parchetului, prin care acesta s-a antepronunţat deja asupra vinovăţiei urmăriţilor penal, transpare frustrarea şi neputinţa unor categorii socio-profesionale, înrolate sau nu politic, de a îndepărta definitiv PSD -ul, ca partid de stânga, de actul guvernării. Pentru aceştia, Dosarul Revoluţiei este ultima redută a unei noi „lovituri de stat“, planificate să scoată PSD-ul în afara legii, sub semnul „crimelor împotriva umanităţii“. Deşi istoricii, care au obligaţia să scrie istoria României pentru ultimii 28 de ani, nu au reuşit s-o facă, vine acum Procuratura Generală şi ne anunţă triumfal că deţine dovezi că „revoluţia“ a fost o „lovitură de stat“. Astfel, suntem trimişi cu toţii acasă să ne obişnuim cu ideea că în decembrie 89 am fost cu toţii nişte simpli spectatori adormiţi şi că regimul comunist s-a autodizolvat atunci în câteva ore. Se pare că istoricii României vor descâlci cu mare greutate iţele revoluţiei, pentru a ne prezenta realitatea. Regimul comunist, până în decembrie 89 a fost mult mai transparent. Cuplul Traian Băsescu – Vladimir Tismăneanu i-a desluşit tainele în doar 8 luni de zile, în monumentala lucrare „Procesul comunismului“, volumul I, prezentat în Parlament pe data de 18 decembrie 2006. Acum, urmează ca procurorii să continue lucrarea cu volumul II. Parchetul General, are o imensă obligaţie faţă de întreaga populaţie a României, dar şi faţă de opinia publică internaţională. Aceea de a nu fi artizanii unei noi erori judiciare, producând probe măsluite sau nerezonabile. Probele trebuie să convingă că lista făptuitorilor responsabili de „crime împotriva umanităţii“ nu este o listă impusă de nu ştim care protocoale, sau o rezolvare stahanovistă a cazului.

Procurorii susţin aberant că în decembrie 1989 nu a existat nici un vid de putere în România. Schimbarea de regim s-a realizat prin proces verbal de predare – primire

Din comunicatul Procuraturii aflăm după 28 de ani că revoluţia nu este opera poporului român pe ansamblu, ci a unui grup infracţional care a „confiscat“ această revoluţie, în beneficiul propriu. Nu-şi dau seama respectivii procurori în ce rahat istoric se implică, deoarece în aceste circumstanţe rezultă că revoluţia a fost confiscată de 85 % din populaţie, care l-au susţinut şi girat pe Ion Iliescu, la alegerile din mai 1990. Păgubiţii au fost restul de 15 %, după concluzia procurorilor. Comunicatul cu pricina avansează ipoteza de lucru în cazul Dosarului Revoluţiei, că după 22 decembrie, România nu s-a confruntat în nici un moment cu „vid de putere“. După procurori, în 22 decembrie ora 12, a fost orchestrată o lovitură de stat, prin care regimul comunist a fost înlocuit cu regimul FSN, organizat şi instalat în acel moment la nivelul întregului teritoriu, asigurându-se astfel continuitate ca putere de stat. Putere de stat de a cărei continuitate noi, populaţia inconştientă, nu am avut habar că există , umblând buimaci până la constituirea CFSN -ului şi a reprezentărilor teritoriale, prin Decretul Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989. Se dovedeşte astfel că inexistenţa „vidului de putere“ a fost salvarea planului procurorilor de a justifica transferul responsabilităţii privind victimele revoluţiei asupra unor persoane definite ca „făptuitori, beneficiari şi profitori“. Uită procurorii să precizeze ce statut are 85 % din populaţia care i-a susţinut pe aceşti „făptuitori, beneficiari şi profitori“ în rândul cărora intră şi posesorii de certificate de revoluţionari. Posesorii de certificate care, în frunte cu controversatul Mărieş Teodor, au convins CEDO şi implicit Procuratura Generală, că Dosarul Revoluţiei trebuie redeschis şi rezolvat cu celeritate în maximum 2-3 luni. Fiind confirmată lovitura de stat de către aceşti procurori, ar trebui ca certificatele de revoluţionar şi alte patalamale similare să fie predate înapoi. Numele făptuitorilor atrocităţilor din timpul „revoluţiei furate“, sunt deja publicate în comunicatul Procuraturii, condamnarea lor rămânând a fi o simplă formalitate, compensând frustrările unora. Dacă FSN a fost forţa politică constituită pe 22 decembrie ora 19, puterea în stat a fost preluată de CFSN la prima sa întrunire din data de 27 decembrie 1989, când a emis Decretul Lege nr. 2 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea CFSN, când a fost constituit şi guvernul provizoriu, cu Petre Roman ca premier.

- Publicitate -

După cum se orchestrează acum redeschiderea Dosarului Revoluţiei, există riscul să asistăm la o nouă mascaradă judiciară

Majoritatea populaţiei are dreptul moral să cunoască şi să aprecieze în cunoştinţă de cauză, care sunt faptele reale incriminate şi care sunt făptuitorii în Dosarul Revoluţiei. Deşi noul Cod de Procedură Penală (art 305) stabileşte că organul de urmărire penală dispune începerea urmării penale, cu privire la faptele sesizate, acest CPP nu mai permite începerea urmăririi penale asupra unei persoane, chiar dacă aceasta este indicată în actul de sesizare. Reglementările CPP-ului impun obligativitatea existenţei unor „indicii rezonabile“ privind comiterea faptei de o persoană sau de persoanele indicate a fi urmărite penal. S-a dovedit recent că pentru procurori şi un strănut poate fi un „indiciu rezonabil“. Culmea este că în cererea sa, Procurorul General a inserat şi antepronunţarea privind vinovăţia, cu intenţia de a convinge opinia publică de infaibilitatea procedurii de cercetare penală. Insinuările trebuie să fie fundamentate pe probe indubitabile, care să demonstreze fără echivoc implicarea directă a persoanei. Surprinde faptul că şi în cazul Dosarul Revoluţiei, procurorii se bazează pe supoziţii şi păreri, procedura fiind aceeaşi ca în cazul lui Adrian Năstase, privind „Trofeul calităţii“. Deoarece CPP nu prevede care este momentul în care o persoană dobândeşte calitatea de suspect, în raport de momentul cererii de începere a urmării penale, în comunicatul Procuraturii s-au ars etapele, sărindu-se peste etapa de suspect. Se doreşte astfel să se ajungă, ca în timp record de la redeschiderea dosarului, să se pronunţe condamnările, impuse de interese oculte care vizează în final prelungirea condamnării comunismului, până la îndepărtarea definitivă a stângii de la actul guvernării României. Problema majoră a procurorilor este că nu pot justifica, din punct de vedere istoric, aberaţia cu „revoluţia confiscată“ şi cu faptul că au fost realizate deliberat „crime împotriva umanităţii“ pentru ca presupuşii făptuitori să-şi „consolideze poziţia şi puterea“. În locul istoricilor, procurorii şi-au propus să rescrie istoria după părerile lor.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here