Contactează-ne

Actualitate

Rechizite date copiilor nevoiaşi

Știe publicată cu

în data de

■ Direcţia de Asistenţă Socială Tîrgu Neamţ a derulat o campanie de strîngere de obiecte necesare pentru elevi

Campania „Ajută un copil să meargă la şcoală!“, desfăşurată de Direcţia de Asistenţă Socială a oraşului Tîrgu Neamţ, s-a încheiat, iar rechizitele adunate cu sprijinul locuitorilor urbei au ajuns, zilele trecute, la copiii proveniţi din familii cu venituri modeste. Primarul Daniel Harpa a transmis mulţumiri celor care au făcut donaţii. „Elevii nevoiaşi din Tîrgu Neamţ intră în noul an şcolar cu fruntea sus şi cu ghiozdanele încărcate cu rechizite necesare. Primăria oraşului, Direcţia de Asistenţă Socială Tîrgu Neamţ, unele societăţi comerciale şi cetăţeni cu suflet mare au făcut acest lucru posibil. Copiilor proveniţi din familii defavorizate le doresc spor la învăţătură, căci prin educaţie pot depăşi orice obstacol în viaţă. Mulţumesc pentru implicare tuturor tîrgnemţenilor care au donat rechizite şi celor care s-au tuns în scop caritabil“, a notat primarul pe pagina sa de Facebook, amintind şi sprijinul acordat de Ciocîrlan Toma Marian, librăriile Bibliopolis şi Cartex şi Geneza Supermarket. Obiectele adunate au fost dăruite elevilor nevoiaşi, ca măsură de prevenire a abandonului şcolar. Iniţial, persoanele generoase erau rugate să ducă lucrurile la sediul DAS Tîrgu Neamţ, Biroul 28, din incinta primăriei, dar ulterior s-a apelat la sprijinul unor agenţi economici pentru amenajarea punctelor de colectare în zonele mai intens circulate. S- au putut dona rechizite, cum ar fi caiete, pixuri, creioane, carioci, ghiozdane, manuale şcolare, în cutiile special amenajate din incinta magazinelor Geneza Supermarket de pe raza oraşului Tîrgu Neamţ, în incinta librăriei Bibliopolis Veronica Micle şi a Librăriei şi Tipografiei Cartex. Tot în sprijinul copiilor sărmani a fost organizată şi o inedită campanie, de tuns în scop caritabil. Ea a fost derulată de tînărul Toma Marian Ciocîrlan, un profesionist al domeniului şi echipa sa, într-un spaţiu pus la dispoziţie de Casa Culturii. Nu a fost fixat un tarif anume pentru servicii, banii donaţi de clienţi fiind utilizaţi tot pentru ajutorarea şcolarilor. Cu sprijinul locuitorilor s-au organizat, în perioada anterioară şi alte acţiuni umanitare, cum ar fi campania Fii înger de Crăciun!, iniţiată de Asociaţia Ansamblul Ozana în parteneriat cu Primăria şi Direcţia de Asistenţă Socială. Cîteva familii au primit atunci ceea ce aveau nevoie, după prezentarea cazurilor lor pe o reţea de socializare.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Nimic despre rezultatele Europarlamentarelor şi ale sondajului de opinie, botezat Referendum

Știe publicată cu

în data de

La ora închiderii ediţiei acestui număr al ziarului nu erau închise încă secţiile de votare pentru alegeri europarlamentare, precum şi a secţiilor de consultare a populaţiei în legătură cu curiozităţile preşedintelui Klaus Iohannis, definite pompos Referendum. Neştiind rezultatele în legătură cu alegerile, precum şi cele în legătură cu întrebările referendumului, nici măcar la nivel de exitpoll-uri, nu am acum şansa de a le comenta obiectiv. Îmi rezerv această intenţie după publicarea rezultatelor alegerilor şi Referendumului. Duminică am fost la alegeri şi am votat să meargă la Bruxelles nişte români dispuşi să nu-şi facă principala preocupare în a bălăcări pe acolo tot ce ţine de România şi care au învăţat de acasă că rufele murdare se spală doar în familie. Nu m-a interesat să particip prin vot la sondajul de opinie, botezat Referendum de Klaus Iohannis. Nu ştiu dacă Referendumul va fi validat, dar bănuiesc că proporţia celor care au răspuns cu DA este covârşitoare, în raport cu cei care au răspuns NU. Analizând diferenţa dintre prezenţii la alegeri şi prezenţii la Referendum, vom găsi explicaţia procentajului scăzut la răspunsul NU. În orice caz, indiferent de câţi de DA şi câţi de NU vor fi contabilizaţi, nu se va lua nici o decizie. Rămâne ca în tren. Nu ştiu câte mandate de europarlamentari au obţinut liberalii, dar Rareş Bogdan sigur a obţinut un mandat. După cum declară acesta, este dispus să devină „extrem de activ în România din prima zi“. Şi eu, care credeam că este pornit să devină extrem de activ la Bruxelles, încă din prima zi. În orice caz, românii au votat după cum i-a dus capul, deoarece a fost o campanie electorală în care preşedintele României, liderii politici şi candidaţii nu au reuşit să transmită electoratului mesaje care să-l responsabilizeze, ci doar să-i incite la intoleranţă, ură şi refuz la dialog. În ce priveşte Referendumul, Klaus Iohannis a lansat nişte întrebări, la care, ca orice român alfabetizat, ar fi găsit un răspuns dacă citea Constituţia măcar de data aceasta. Rămâne ca în zilele care urmează să aflăm rezultatele, pentru a putea medita până la alegerile următoare asupra drumului ce trebuie urmat.

România este terenul unui experiment, cel prin care o putere se poate instala prin violenţă, nu prin vot

Experimentul a fost lansat în România imediat după alegerile din 20 mai 1990, când mişcarea Piaţa Universităţii a contestat violent rezultatul alegerilor, deşi s-a dovedit că acestea au fost democratice. Începând cu 22 aprilie 1990, protestatarii au ocupat Piaţa Universităţii şi nu au mai părăsit-o nici după consumarea alegerilor, negând rezultatul acestora. Scopul final al acestei mişcări a fost de a bloca constituirea primului Parlament, democratic ales, planificată a avea loc începând cu 15 iunie. În Ucraina, experimentul a fost reluat, cu corecţiile de rigoare, de către mişcarea Maidan. În Franţa, vestele galbene au reluat experimentul la o scară mai extinsă şi cu violenţe mult mai mari. În România, în fatidica noapte de 30 octombrie 2015, cei 64 de morţi şi 146 de mutilaţi, în urma incendiului de la Colectiv, au fost puşi imediat, fără să fi avut loc o anchetă, în sarcina Guvernului Ponta, care a fost somat să părăsească Palatul Victoria, sub presiunea violentă a străzii, aflată sub o emoţie controlată. Într-un mod lipsit de orice logică, premierul Ponta a demisionat atunci, târând Guvernul după el, urmat de declaraţia cinică a lui Klaus Iohannis că „au trebuit să moară atâţia, pentru ca Guvernul Ponta să plece“. Fără nici o întârziere, amânare sau timp de gândire, Klaus Iohannis şi-a instalat imediat „Guvernul meu“, respectiv Guvernul Cioloş. Experimentul s-a bazat pe faptul că opinia publică poate fi inflamată pe diverse subiecte, clocite cu atenţie prin laboratoarele subterane ale statului paralel. Concluzia experimentului este că acolo se poate declanşa producerea unui incident tragic, este posibil de a răsturna un Guvern prin orice mijloace, mai puţin cele constituţionale. Un incident inflamator s-a creat şi pe parcursul demonstraţiilor de stradă ale haştagiştilor, care au culminat cu evenimentele dure din 10 august, ocazie cu care s-a testat reacţia jandarmilor la asaltul clădirii Guvernului, ocazie cu care jandarmii au avut consemn să intervină în forţă. Urmărind cu obiectivitate evenimentul din seara zilei de 10 august, am constatat intenţia unor anumite grupuri de protestatari de a crea imaginea unui măcel în plină stradă, prin extinderea ripostei jandarmilor şi asupra protestatarilor paşnici, ceea ce turbulenţilor le- a reuşit. De atunci tot am sperat ca ancheta declanşată de procurorii DIICOT să ne arate, în egală măsură, acţiunile provocatorilor, dar şi excesele jandarmilor. Constatăm cu stupoare că după atâta timp, ancheta DIICOT a fost unidirecţionată doar asupra acţiunilor jandarmilor, pentru a-i dovedi ca fiind singurii vinovaţi. Nici serviciile secrete nu au făcut efortul de a arăta care au fost factorii declanşatori ai violenţelor, tocmai pentru a ascunde faptul că au existat provocatori în acţiunea de a ocupa şi clădirea Guvernului. Acelaşi scenariu, de asalt asupra clădirii guvernului, a fost aplicat şi de mineri în 1990. Cu ocazia protestului din 10 august s-a încercat crearea unei emoţii colective masive, care să declanşeze tentativa de înlocuire pe căi nedemocratice a Guvernului.

Frans Timmermans, parte din experiment?

Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, poate fi bănuit că face parte din experiment, situându-se într-un asalt permanent împotriva României, imputându-ne că avem comportamente care anulează progresele înregistrate în ultimii ani. Prin acţiunile sale, Timmermans nu face altceva decât să sufle în borşul haştagiştilor şi al lui Klaus Iohannis, susţinând pe toate canalele că nimic din ce s-a înfăptuit în România în ultimii doi ani, în materie de justiţie, nu a fost bun. Această inepţie scoate în evidenţă o şi mai mare inepţie, aceea că după Timmermans, până în 2017, legile justiţiei lansate prin ordonanţe de către Guvernul Cioloş au fost perfecte, dar şi că marea potlogărie cu protocoalele secrete semnate de DNA şi SRI, prin Kovesi, Maior şi Coldea, au fost nevinovate jocuri de sufragerie. Ameninţarea lui Timmermans, de a suspenda României dreptul de vot la Bruxelles, se dovedeşte a fi menită să creeze o nouă emoţie naţională, care aruncată în stradă, să declanşeze noi valuri de violenţe, având ca ţintă aceeaşi schimbare nedemocratică de guvern. Asaltul continuu asupra Jandarmeriei, în parchete şi instanţe, este menit la rândui lui să-i creeze acesteia un complex de vinovăţie, care să-i timoreze acţiunile de blocare a oricăror acte de violenţă, care însoţesc aşa zisele proteste paşnice. Frans Timmermans ignoră faptul că în Republica România s-a instalat la putere Republica procurorilor, dar tot bate şeaua cu statul de drept, fără a vedea că statul de drept a fost, şi încă este la cheremul DNA şi SRI. Procurorul General interimar, Bogdan Licu, a declarat recent, pe 16 mai, că în România campania electorală va mai dura încă un an şi şapte luni, interval în care poate să apară un nou 10 august. Klaus Iohannis, mai nerăbdător, şi-a propus să rezolve totul dintr-o singură lovitură, aceea a referendumului, pe care îl consideră moţiune de cenzură după Constituţia sa .

Citește știrea

Actualitate

Copii din Neamţ, la Mondialele de dans

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ Dance Art Valian Roman a participat la competiţia din Croaţia cu trei coregrafii ■ sîmbătă, echipajul nemţean a obţinut un loc 1 ■

35 de copii ai Asociaţiei Culturale „Dance Art Valian“ Roman, coordonaţi de coregrafa Anca Ungureanu s-au aflat în ultimele zile în Croaţia, unde au participat la Campionatul Mondial „Dance Star World“. Întrecerea s-a adresat copiilor cu vîrste între 5 şi 16 ani, ediţia din acest an avînd loc în perioada 22-26 mai în localitatea Porec. Fetele de la Roman au cîştigat dreptul de a participa la această prestigioasă competiţie internaţională în urma concursului de selecţie desfăşurat la Bucureşti în luna martie. Deplasarea s-a făcut cu autocarul CSM Roman, o parte din cheltuielile de transport fiind asigurate de primărie şi fiind aprobate în şedinţa Consiliului Local. La plecare, fetele au fost conduse de primarul Lucian Ovidiu Micu, care le-a încurajat. Competiţia se desfăşoară în perioada 22- 26 mai în Croaţia, iar municipiul Romanul este reprezentat de trupele Dance Art Best şi Dance Art Kids. „Sîntem pregătiţi să plecăm la drum. Din cinci coregrafii cu care ne-am prezentat la Bucureşti plecăm cu trei mai departe. Ne bucurăm că vom fi prezenţi la Dance Star World unde Romanul şi România vor fi reprezentate de fetele antrenate de mine, care vor interpreta trei dansuri. Ne-am pregătit intens şi sîntem bucuroase că din zecile de coregrafii prezente la Bucureşti noi am fost selecţionaţi alături de şcolile de dans de la Arad, Bucureşti, Constanţa pentru a reprezenta lotul României la o competiţie internaţională de o asemenea anvergură internaţională, la care participă cei mai buni din cei buni. Important este să participăm la cît mai multe ateliere de coregrafie, să învăţăm lucruri noi, să vedem ce a mai apărut nou în domeniul coregrafiei. Ne-am propus să fim în primii zece, dar dacă vom reuşi să urcăm pe podium la vreo categorie va fi minunat“, spunea, înainte de plecare, coregrafa Anca Ungureanu. Sîmbătă, 25 mai, ea anunţa deja: „Şi a venit şi ziua asta….Dance Art Kids Open Liga A, locul 1“. Primarul Lucian Micu le-a încurajat pe micuţele dansatoare exprimîndu-şi încrederea că se vor întoarce cu rezultate meritorii.

Citește știrea

Actualitate

Vîrstnic mort în pădure

Știe publicată cu

în data de

Autor

Echipajele ISU Neamţ au intervenit în week-end într-o misiune de degajare a unei persoane căzute într-o rîpă la marginea unui drum forestier din comuna Grinţieş. Pe 23 mai, la locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de intervenţie din cadrul Gărzii II Poiana Teiului şi un echipaj medical din cadrul SAJ. A fost anuntat şi Serviciul Public Salvamont Neamţ. Victima a fost un bărbat de aproximativ 71 de ani. Echipajul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ ajuns la faţa locului au încercat să-l resusciteze. Manevrele au fost continuate şi de pompierii militari şi de membrii Serviciului Salvamont Neamţ. Din nefericire, efortul comun depus de forţele participante a fost în zadar, fiind declarat decesul bărbatului de către personalul medical din cadrul SAJ Neamţ. Poliţiştii efectuează cercetări în acest caz pentru a stabili cauzele producerii acestui eveniment.

Citește știrea

Trending