Publicitate

În a II-a parte din veacul al XIX-lea românii bucovineni încep să facă opoziţie politicii de deznaţionalizare dusă de guvernul de la Viena. Una din acţiuni a fost manifestaţia studenţească de la Putna, în 1871, încercîndu-se boicotarea serbării Centenarului anexării (1875) şi comemorarea cu pietate a 100 de ani de la decapitarea domnitorului Grigore Ghica (1877), care s-a opus cu îndârjire acestui furt teritorial. La Putna, printre personalităţi au participat Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, viitorul mare istoric A.D. Xenopol, care a evocat figura lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca simbol al românilor de pretutindeni, Mihai Eminescu, iar Ciprian Porumbescu a pus mâna pe vioară şi după spusele sale „… a cântat întregii Dacii“. În ceea ce priveşte boicotarea Centenarului Unirii Bucovinei (anexării, 1775 – n.n.) cu Austria se cuvine să zăbovim puţin. În 1875, marele diplomat şi om politic Mihail Kogălniceanu publica broşura „Răpirea Bucovinei“, bazată pe documente autentice din arhivele austriece, unde demasca pe cei care pregăteau să sărbătorească centenarul acestui act politic imoral (rapt teritorial – n.n.). Stilul istoricului este atât de incisiv, demascator încât ne permitem să relatăm un lung citat pentru cititori: „Sunt mai multe luni de când primarul de Cernăuţi, prin o proclamaţie în trei limbi (se păstrează şi în arhivele sucevene – n.n.), a invitat populaţiile de peste Moldova a serba – prin ridicarea unui monument în Capitala ţării – jubileul centenar al anexării Bucovinei către Imperiul Austriei. Această serbare este a se face în ziua de 25/7 mai 1875, aducătoare aminte a zilei de 25 aprilie/7 mai 1775, când prin o convenţie cumpărată, Turcia recunoscu faptul îndeplinit al furării a trei ţinuturi ale Moldovei, poreclite apoi de Ducatul Bucovina! Opera răpirii şi a corupţiei, proclamaţia domnului primar de Cernăuţi îi place a o numi: împreunarea Bucovinei cu Austria. Primarul de Iaşi, în aplauzele României întregi a hotărât ca în aceeaşi zi de 25 april/7 mai 1875 să se serbeze în vechea Capitală a Moldovei o panahidă religioasă şi tot acolo să se ridice un monument funerar spre eterna amintire a lui Grigore Ghica Voevod, care, ca Domn şi Român, s-a fost împotrivit din toate puterile sale de la dezlipirea de la sânul mumei-patrie a dulcii Bucovine şi care cu sângele său a plătit româneasca rezistenţă! Ne propunem a examina aici care din aceste două serbări îşi poate găsi justificaţia sa, dinaintea istoriei nepărtinitoare, dinaintea moralei publice, dinaintea conştiinţei umane. Meşteşugurile odioase prin care Austria a izbutit a pune mâna pe cea mai frumoasă parte a Moldovei, Câmpulungul, vechea republică română, cu Suceava, Capitala Domnilor eroi, cu cele mai renumite şi mai bogate mănăstiri, ca Putna, purtătoarea oaselor lui Ştefan cel Mare şi a dinastiei Dragoşiştilor (de la Dragoş – n.n.) aceste meşteşuguri, care dinaintea eternei justiţii niciodată nu-şi pot dobândi prescripţia, nu erau până acum cunoscute decât prin tradiţiile moştenite de la bătrânii ţării Moldovei, martori oculari ai spoliaţiunii. Asemenea numai inima poporului român – care niciodată nu uită binele făcut – a fost singura arhivă ce ne-a păstrat în trăsături mari lupta perseverentă a lui Grigore Ghica Voevod şi a boierilor Moldovei, martori oculari ai spoliaţiunii. O norocită indiscreţie ne pune astăzi în poziţie de a dovedi – prin înseşi actele diplomatice ale aceleiaşi puteri care a conceput, a urzit şi a săvârşit spolaţia – de a dovedi zicem, că glasul poporului român este glasul adevărului, glasul lui Dumnezeu, atât în privinţa făuririi Bucovinei, cât şi în privinţa uciderii lui Grigore Ghica Voevod, victimă a răzbunării Austriei. Avem sub ochi însăşi corespondenţa autentică urmată între principele de Kaunitz, cancelarul imperial al Mariei Tereza şi între baronul de Thugut, Internunciul austriac din Constantinopole, şi acesta de la anii 1771 şi până la 1777, în intervalul cărora s-a săvârşit furarea Bucovinei şi drama sângeroasă din Beilicul din Iaşi (este vorba de conacul sau casa de gardă a turcilor din Iaşi, în care domnitorul patriot a fost ucis – n.n.)“.

Originalele acestor preţioase acte se află în Viena, în Arhiva secretă a Imperiului. Ele sînt scrise, cele mai multe, în limba germană; unele, în mic număr, sunt şi redijate în limbile italiană sau franceză. După ce aceste documente sunt date în extenso, politicianul concluzionează: „Recunoaşterea acestui fapt odios a fost cumpărată, a fost rezultatul corupţiei întinse pe cea mai mare scară. Ruşi, turci, greci, toţi s-au vândut pe banii şi pe odoare, de la feldmareşalul Marii Ecaterine (e vorba de lunga domnie a ţarinei Ecaterina a II-a a Rusiei: 1762-1796 – n.n.) de la Reis-efendi (echivala cu rangul de ministru de externe al Imperiului otoman – n.n.) al Porţii Otomane până la dragonul Porţii, Costachi Moruzi, până la grecul Iacovachi Rizo, nedemnul socru şi capuchehaic (reprezentantul diplomatic al Ţării Româneşti ori al Moldovei pe lângă Poarta otomană – n.n.) al domnului Moldovei. În lunga listă de corupţi, pe care Thugut o împărţăşeşte fără ruşine cancelarului Mariei Tereza, un singur nume românesc nu se găseşte. În mijlocul corupţiei generale, numai Moldova legală, numai Grigore Ghica Voevod şi cu boierii Divanului său s-au ţinut necorupţi. Când virtutea strămoşilor noştri va reînvia între noi, ne va reveni şi dulcea Bucovină. Căci minciuna, corupţia şi răpirea niciodată nu pot constitui un drept; căci cauzele cele mai drepte, întocmai ca şi dreptatea lui Dumnezeu, nu pier niciodată“. Cartea înţeleptului diplomat şi istoric român a avut o influenţă deosebită în România cât şi în rândul locuitorilor din Bucovina răpită. Românii bucovineni au salutat proclamarea Independenţei de Stat a României, de la 10 mai 1877, au participat ca voluntari la război, iar prima jertfă căzută la Calafat a fost chiar unul dintre aceşti tineri entuziaşti, Constantin Popescu. Autorităţile austriece, alarmate, au dizolvat Societatea culturală Arboroasa, iar un raport al acestora, din decembrie 1877, semnala: „… în judeţul Storojineţ spun pe faţă că s-au înţeles cu preoţii şi boierii români, ca să smulgă Bucovina de la Austria“. Recunoaşterea Independenţei României de către areopagul european întrunit la Berlin în vara anului 1878 şi revenirea străvechii provincii Dobrogea la patria mamă, cu o largă ieşire la Marea Neagră, a umplut de speranţă inimile fraţilor din Bucovina. Toate acestea se reflectă în activitatea societăţilor politice „Concordia“, înfiinţată la Cernăuţi în 1885, în periodicul „Revista Politică“ ce apărea la Suceava din 1886, devenită din 1892 „Gazeta Bucovinei“, ca şi întregul avânt naţional şi cultural patronat de un mare patriot mitropolitul Silvestru Morariu Andreievici, care a păstorit în perioada 1880-1895. Întâmplare sau nu, în toamna anului 1875, prin decret imperial, a luat fiinţă Universitatea din Cernăuţi. Iniţial a funcţionat cu trei facultăţi: Teologie greco-orientală (deci pentru ortodocşi), Drept şi de Filosofie. Menirea noii Universităţi era să constituie un puternic centru cultural şi ştiinţific german ca avanpost în răsărit şi care să contracareze universităţile din Cracovia (1870) şi Lwow (1871), unde se preda în polonă şi cea din Cluj (1872), cu limbă de predare maghiară. Desigur deschiderea Universităţii bucovinene a avut un puternic rol pozitiv şi asupra românilor, deşi cursurile se predau în germană. Unii tineri nu mai luau drumul Vienei ori al altor universităţi europene, ci rămâneau acasă, în Bucovina natală.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.