Contactează-ne

Actualitate

Pugiliştilor le-a mai venit inima la loc

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ aceştia pregătesc şi în vacanţă participarea la finalele naţionale

Componenţii Box Club Municipal Roman au asigurată participarea, în cea de-a doua jumătate a anului, la finalele naţionale de juniori II (cadeţi), respectiv juniori I, urmare a finanţării activităţii acestei secţii sportive şi de primărie. Gruparea a beneficiat de o susţinere nerambursabilă şi a putut rezolva problema legitimării şi a asigurării materialelor necesare pentru antrenamente şi concursuri. „Chiar dacă e vacanţă, noi avem programate cîte două antrenamente pe zi. Unii copii pot veni după amiază, alţii dimineaţa. Împreună cu Jan Dociu, colegul meu, încercăm să îi ţinem în priză, pentru că anul acesta avem obiective îndrăzneţe. Avem un lot de circa 14 juniori I şi II, din care trebuie să facem selecţia pentru naţionalele de la începutul toamnei. Din cîte ştim, turneul juniorilor mari va avea loc la Piatra Neamţ iar celălalt, al cadeţilor, la Zalău. Mai important e faptul că am reuşit, după ani buni, cu sprijinul primăriei şi mai ales al domnului primar, să ne punem la punct în ceea ce priveşte dotarea. Am procurat mănuşi de sac, mănuşi de competiţie, ghete şi echipament necesar pentru a ne prezenta conform unui club municipal. Acum e o perioadă ceva mai relaxată, multor copii le trebuie şi o vacanţă, însă activitatea noastră de la club merge înainte“, a declarat antrenorul Radu Otcuparu. Acesta a precizat şi faptul că, în ultima perioadă, la sală au reînceput să vină şi fete. De altfel, tinerele au adus în anii din urmă unele dintre cele mai bune distincţii ale BCM şi Box Club Laminorul. „Au venit cîteva fete la sală, unele chiar cu intenţii serioase în ceea ce priveşte performanţa. Acum, că tot e vacanţă, le-am dat «liber» pînă prin august. Să vedem, cînd vor reveni cît de mult îşi doresc să meargă la competiţii. Trebuie precizat că la sala noastră se face pregătire fizică şi pentru menţinerea în formă a tinerilor, nu neapărat pentru performanţă. Îi invităm, aşadar, în această perioadă pe toţi cei care doresc să facă mişcare, să ni se alăture, participarea la activităţile de la club fiind gratuită“, a mai spus tehnicianul.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Scandalagiu “cu repetiţie, reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ulterior a fost dispusă plasarea sub control judiciar

Polițiștii nemţeni au identificat și reținut recent un bărbat în vîrstă de 60 de ani, din Vânători Neamț, sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărîrii judecătorești. Bărbatul avea emis pe numele său un ordin de protecţie, fiind obligat să păstreze o distanţă de minim 5 metri faţă de soţia sa, dar l-a înălcat. El mai este cercetat în alte trei cauze penale. “La data de 16 iulie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Tîrgu Neamț au fost sesizați de către o femeie de 52 de ani, din localitatea Vânători Neamț, despre faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție. Din investigațiile efectuate a reieșit că, în zilele de 10, 12, respectiv 15 iulie, soțul său, în vîrstă de 60 de ani, din Vânători Neamț, a încălcat ordinul de protecție, a lovit cu pumnii în geamul locuinței, adresîndu-i cuvinte jignitoare. Polițiștii au stabilit faptul că, la data de 12 aprilie, Judecătoria Tîrgu Neamț a emis un ordin de protecție față de acesta, pentru o perioadă de 6 luni, prin care era obligat să păstreze o distanță de minim 5 metri față de soția sa. Din extinderea cercetărilor a reieșit că bărbatul este cercetat în alte trei cauze penale sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești, lovire sau alte violențe și amenințare. În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. La data de 17 iulie a.c., față de cel în cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu-Neamț a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile. Reiterăm faptul că în conformitate cu art. 23 din Legea nr. 217/2003 „persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre măsurile, obligaţiile sau interdicţiile indicate expres de lege”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Primarul Chitic, vizită de lucru pe străzile în reparaţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a realizat, joi, 18 iulie, o vizită de lucru pe străzile din oraş aflate în reparaţie. El a declarat că a fost stabilit şi calendarul lucrărilor ce vor fi efectuate în săptămînile viitoare. Coincidenţă sau nu, tot joi ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, a făcut o vizită de lucru pe drumurile aflate în reparaţie din judeţ. “Continuăm lucrările edilitare de sezon din programul stabilit pentru acest an. Astăzi (joi, 18 iulie n.r.) am punctat pe teren, împreună cu directorul societăţii Publiserv stadiul realizării lucrărilor programate pentru această perioadă şi am stabilit calendarul pentru săptămînile următoare. Se lucrează în această perioadă la: reparaţia capitală a străzilor Siliştei, Vînătorului , Eroilor şi Vasile Cîrlova, reparaţii punctuale cu asfalt pe străzile afectate în toate cartierele oraşului, finalizarea amenajării sensului giratoriu de la gară, reparaţia trotuarelor de pe B-dul Decebal, B-dul Traian şi strada Cuejdi, refacerea marcajelor rutiere şi întreţinerea spaţiilor de joacă şi a mobilierului stradal. O echipă specializată desfăşoară lucrări de întreţinere a canalizării pluviale şi a rigolelor de scurgere a apei pentru evitarea problemelor în cazul ploilor abundente”, a declarat Dragoş Chitic.

Citește știrea

Actualitate

Ministrul “Abramburica”, satiră pe ritm de hip-hop

Știre publicată în urmă cu

în data de

“Orice evaluare evaluează pe subiectele pe care examenul le presupune, în evaluarea respectivă” – fraza rostită de ministrul Educației într-o emisiune la TVR 1, în contextul Bacalaureatului, a devenit refrenul melodiei “Iluzii pierdute”, realizată numai cu și de către elevi de clasele a XI-a și a XII-a, de proaspăt absolvenți de liceu și de către profesorul lor de științe sociale, de la un liceu din Tîrgu Frumos.

Citește știrea

Trending