Contactează-ne

Sport

Provocările anului 2018 pentru rugby-ul nemțean

Știre publicată în urmă cu

în data de

Anul 2017 a fost unul mai încărcat decît niciodată pentru echipele clubului de rugby Venus Rifil, aproape în fiecare lună, Mâtzele Negre si Pisoii Negri (U10) fiind implicati în competitii sau turnee de pregătire. Profesorul Eusebiu Popa a făcut ieri, 9 ianuarie, bilantul activitătii sportive a grupării nemtene pe 2017, situatie care a arătat că în perioada martie – decembrie elevii au fost angrenati în jocuri si antrenamente. „În martie am cîstigat primul turneu, la Suceava, apoi în aprilie, la Bucuresti, am făcut o frumoasă demonstratie de rugby la trofeul Cristache Mitrea. În mai, am cucerit titlul de campioană la junioare mici, 12-14 ani, zona Moldova Nord, în urma ultimei etape, desfăsurate la Iasi. A fost o performantă deosebită, cu un parcurs fără înfrîngere în cele patru turnee ale competitiei. În iunie, cu Mâtzele Negre am încheiat pe locul I la turneul de rugby în 5 pe nisip Oval Beach, de la Mamaia, iar la început de iulie am cîstigat la Bucuresti trofeul Parohial Stefan cel Mare si Sfînt. În aceeasi lună, la Timisoara, Mâtzele Negre au participat la Memorialul Cristi Breb“, a precizat Eusebiu Popa, antrenorul echipelor de la RC Venus Rifil. Si partea a doua a anului 2017 a fost la fel de densă, pe 15 august echipa de fete impunînd-se într-un turneu desfăsurat la Plopeni, Salcia (Suceava), iar în septembrie a participat la o competitie organizată de CSR Săcele (Brasov). „În noiembrie, am organizat la Bodesti prima competitie de rugby feminin si de copii, dotată cu trofeul Venus Rifil 26 unde am avut invitati echipele de la CSS Iasi, RC Cristian si CSR Săcele, ambele din Brasov. Pe 23 decembrie am încheiat sezonul 2017 cu traditionala competitie Placati-l pe Mos Crăciun, sustinută de Rifil. Vreau să multumesc partenerilor care ne sînt aproape, profesorilor de sport si directorilor scolilor din Costisa, Podoleni, Roznov, Zănesti, Bodesti, Negresti si Tîrgu Neamt. În primul rînd vreau să multumesc însă fostelor eleve si jucătoarelor de la echipa Mâtzele Negre, care mă sprijină la antrenamente. Din cauza stării de sănătate, cam 50% pot să fac eu; doar le arăt procedeul, restul îl fac ele la anumite exercitii“, a mai precizat Eusebiu Popa. Anul ce abia a început se anuntă la fel de încărcat, primii care vor intra în competitii fiind Pisoii, participanti în campionatul regional Moldova de minirugby, cu prima etapă din retur pe 31 martie, în deplasare la Tecuci. Mâtzele Negre vor avea un an 2018 plin de turnee, pe adresa clubului fiind sosite deja patru invitatii din partea unor grupări din afara tării. „E vorba de turnee internationale în Italia, Austria – la United World Games de la Klagenfurt, Franta si Bulgaria. Ei insistă să ajungem la aceste evenimente, dar totul depinde de partea financiară. Sperăm ca în luna mai să organizăm competitia aniversară Rifil 45, cînd partenerul nostru oficial va împlini 45 de ani de la înfiintare“, a mai adăugat Eusebiu Popa. Ca noutate, în 2018, va continua selectia jucătoarelor pentru echipele clubului, dar si pentru proiectul comun al federatiei si al COSR. „Voi încerca să caut jucătoare născute între 2002 si 2005, cu o talie de minim 1,70 metri, pentru a merge în pregătiri la Centrul de Excelentă din Bucuresti, unde vor avea casă, masă si scoală. Obiectivul federatiei este ca aceste fete să crească pentru a forma nationala de junioare a României pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2024“, a mai mentionat Eusebiu Popa. Un alt obiectiv, preluat din anul trecut, de această dată la nivel logistic, este de a găsi, cu ajutorul sponsorilor si partenerilor, un microbuz sau un mijloc de transport de 7-8 locuri pentru deplasarea la antrenamente si la turneele din zona Moldova.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Fotbal

CSM Ceahlăul – Aerostar un meci de „care pe care“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ băcăuani vin la Piatra Neamţ din postura de lideri ■ din 80 de echipe ale Ligii 3, doar Aerostar şi Craiova lui Mititelu au punctaj maxim ■ „Cu o victorie, am trece înaintea lor; nu jucăm cu Barcelona“, este încrezător antrenorul galben-negrilor, Ştefan Stoica ■ FC Ozana Tîrgu Neamţ va juca în deplasare, la codaşa seriei, CSM Paşcani ■

Etapa a V-a a Ligii 3 propune în Seria I două partide extrem de interesante, jocuri care pot demonstra nivelul pe care-l au în acest moment grupările ce şi-au anunţat intenţiile de promovare. Unul din cele două derby-uri va fi sîmbătă, 21 septembrie, de la ora 17.00, pe stadionul Municipal din Piatra Neamţ între CSM Ceahlăul (locul 4) şi Aerostar Bacău (locul 1), iar celălalt la, Suceava între Foresta (2) şi CSM Focşani (5). De la meciul de sub Pietricica aşteptările gazdelor sînt mari, de vreme ce, cu o victorie, Ceahlăul ar putea prelua şefia seriei (în condiţiile în care sucevenii nu vor cîştiga meciul de pe Areni). În cele patru jocuri din acest debut de sezon, nemţenii au pierdut doar la CSM Focşani (1-2), şi vin după victoria (2-1) obţinută în deplasarea de sub Cetate, la conjudeţeana FC Ozana. Pentru antrenorul Ştefan Stoica încurajator este faptul că în meciurile de pe teren propriu elevii săi evoluează fără trac (victorii cu Ştiinţa Miroslava şi FC Botoşani 2). Atuuri ale grupării pietrene ar mai fi că mijlocaşul ofensiv Arsene Luboya marchează meci de meci (5 goluri în patru etape), iar publicul revine tot mai numeros în tribune. Pe de altă parte, Aerostar Bacău se va prezenta la Piatra Neamţ din postura de lider al Seriei I, cu maxim de puncte, doar U Craiova 1948 (Seria 4) fiind în aceeaşi situaţie din toate cele 80 de echipe ale Ligii 3. Cu experienţa Ligii 2, unde au evoluat în sezonul precedent, băcăuanii au o formulă de joc solidă şi speculativă, care le-a asigurat pînă acum trei victorii la limită din cele patru jocuri disputate (2-1 cu Ozana, 1-0 cu Şomuz Fălticeni şi 3-2 cu Bucovina Rădăuţi). Cu o zi înainte de joc, antrenorul echipei CSM Ceahlăul, Ştefan Stoica a prefaţat astfel confruntarea cu Aerostar: „Va fi un joc frumos, un joc care mie-mi place. Şi jucătorilor le-am spus din prima zi şi o să le spun mereu: degeaba ne antrenăm toată săptămîna, dacă nu reuşim să luăm cele trei puncte cînd vine meciul de etapă. Meciul e o sărbătoare de care trebuie să ne bucurăm. Ei sînt neînvinşi în campionat, dar, repet, diferenţa între echipe nu este aşa de mare, se poate cîştiga oricare dintre meciuri. Băieţii noştrii văd că în fiecare zi se fac tot mai puternici, încep şi tinerii noştri să înţeleagă că Ceahlăul este o echipă cu tradiţie care tinde spre primele locuri. Cu o victorie în meciul direct, am trece înaintea lor. La fotbal asta e frumos. Aerostar este însă o echipă puternică, o echipă care joacă fotbal, are şi cîţiva jucători cu experienţă. Cred însă că e la îndemîna noastră, cu un joc bun şi cu o luptă aşa cum trebuie să cîştigăm. Au patru jucători în faţă destul de periculoşi, însă cred că băieţii noştri au viteză destul de bună, au capacitate de efort şi deja s-au creat nişte automatisme. Sincer, nu- mi este teamă de acest joc. Aerostar are un lot destul de bun, vine din Liga 2, au jucători, pot să facă modificări, dar, fără să jignesc pe nimeni, nu jucăm cu Barcelona; jucăm cu o echipă din aceeaşi categorie şi noi sîntem Ceahlăul“. Runda a V-a a Ligii 3 a debutat ieri, cu jocul dintre CSM Bacău şi Oţelul Galaţi şi va continua astăzi cu întîlnirile: U Dunărea de Jos Galaţi – FC Botoşani 2; Foresta Suceava – CSM Focşani; Huşana Huşi – Ştiinţa Miroslava; Şomuz Fălticeni – KSE TSecuiesc; Bucovina Rădăuţi – Sporting Lieşti. Cealaltă echipă nemţeană din Seria I, FC Ozana Tîrgu Neamţ, va evolua în deplasare, la CSM Paşcani. După ultimele două jocuri pierdute la limită cu Aerostar şi Ceahlăul (cu acelaşi scor, 1-2), elevii antrenorului Daniel Zavate vor încerca să se impună în fieful singurei echipe din serie fără nici un punct.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Week-end sportiv

Știre publicată în urmă cu

în data de

Sîmbătă, 21 septembrie: ora 10.30 – Baza Hipică Piatra Neamţ: Sărbătoarea de toamnă a sportului ecvestru nemţean; ora 12.00 – Sala Polivalentă: HCF Piatra Neamţ – CSM Roman (Divizia A, handbal feminin, etapa III); ora 14.30 – Sala Polivalentă: Futsal Ceahlăul – Sporting Darabani (Futsal, Liga 2, etapa I); ora 17.00 – Stadion Ceahlăul: CSM Ceahlăul – Aerostar (Liga 3, Seria I, etapa a V-a)

Duminică, 22 septembrie: ora 10.30 – Baza Hipică Piatra Neamţ: Sărbătoarea de toamnă a sportului ecvestru nemţean; ora 11.00 – Bodeşti, Bravo Bodeşti – ASF Girov (Liga 4, Seria A, etapa IV); ora 11.00 – Borca, Bradu Borca – AS Grumăzeşti (Liga 4, Seria A, etapa IV); ora 11.00 – Horia, Victoria Horia – Voinţa Ion Creangă (Liga 4, Seria B, etapa IV); ora 11.00 – Cordun, teren Pildeşti: Moldova Pildeşti – Moldova Cordun (Liga 4, Seria B, etapa IV).

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: La Baza Hipică, Zeul Bachus vine cu alai

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la complexul „Virgil Bărbuceanu“ de Peste Vale va avea loc în acest week-end evenimentul „Sărbătoarea de toamnă a sportului ecvestru nemţean“ ■ sîmbătă şi duminică vor avea loc manifestări sportive şi artistice dedicate susţinătorilor activităţilor ecvestre ■ Zeul Bachus va vesti venirea toamnei într-un alai inedit ■

Baza Hipică din Piatra Neamţ se îmbracă în haine de sărbătoare şi în debutul sezonului autumnal, după ce, în cele trei luni de vară a respirat aerul tare ale competiţiilor naţionale şi internaţionale după o întrerupere de 10 ani a acestora din urmă. Sîmbătă şi duminică, 21 şi 22 septembrie, începînd cu ora 10.30, la complexul hipic Col. Virgil Bărbuceanu se va desfăşura evenimentul intitulat „Sărbătoarea de toamnă a sportului ecvestru nemţean“, o manifestare dedicată tuturor celor care pe parcursul acestui an au fost alături de activităţile derulate la baza de Peste Vale. „Toamna, cînd se încheie sezonul competiţional, obişnuim să organizăm această manifestare de amploare prin care vrem să mulţumim tutror acelora care ne-au sprijinit în organizarea concursurilor din anul în curs, respectiv autorităţile locale şi judeţene, sponsorii, colaboratorii şi mass media. Şi anul acesta vom organiza această manifestare, poate mai deosebită decît în anii anteriori. Sîmbătă dedicăm acest spectacol cultural-artistic şi sportiv celor care ne-au sprijinit – autorităţilor şi sponsorilor din mediul urban, iar duminică, aceeaşi manifestare va fi prezentată ca un semn de recunoştinţă pentru colaboratorii din mediul rural, adică societăţile şi asociaţiile agricole care activează pe raza comunelor Ştefan cel Mare, Girov, Dochia şi în alte zone ale judeăului“, a declarat Costache Lupu, preşedintele Clubului Sportiv Ecvestru Piatra Neamţ. Cei care au fost alături pe parcursul anului 2019 activităţii competiţionale din baza hipică vor primi diplome de excelenţă, iar sportivilor care au reprezentat clubul în cadrul concursurilor ecvestre din vară le vor fi acordate diplome de merit. „Tot cu această ocazie, cursanţii Şcolii de Echitaţie din promoţia 2018-2019, vor susţine proba practică din cadrul examenului de absolvire. Aceştia vor fi evaluaţi de către o comisie care le va acorda, sau nu, dreptul de a primi diploma de absolvire“, a menţionat preşedintele CS Ecvestru. Costache Lupu a anunţat şi o apariţie inedită în cadrul manifestării din cele două zile: „Va avea loc o paradă a alaiului care va fi alcătuit din trăsuri şi călăreţi. Pentru că se apropie sezonul vinului şi al viţei de vie, va fi prezent în acest alai însuşi Zeul Bachus, însoţit de muzele sale, care va vesti apropierea acestui sezon aşteptat. Va fi o apariţie inedită a acestui zeu pe marea suprafaţă unde se organizează concursurile ecvestre din timpul anului. Va urma o demonstraţie de sărituri peste obstacole şi dresaj. De asemenea, va fi prezent şi grupul folcloric Stînca Şerbeşti, din comuna Ştefan cel Mare, care ne este alături ca de fiecare dată la evenimentele din Baza Hipică pentru a delecta publicul şi a bucura sufletele cu un program artistic de muzică populară“, a mai declarat Costache Lupu.

Citește știrea

Trending