Publicitate

Voluntarii care s-au înscris în Proiectul 4/4 Pentru Prieteni, organizat la nivel naţional pe 4 aprilie (4/4) 2018, precum şi cei care au vrut să afle ce acţiuni pot susţine pentru binele comunităţii s-au întîlnit ieri la Biblioteca G.T. Kirileanu. Proiectul cu care Biblioteca Judeţeană a participat la manifestarea 4/4 Pentru Prieteni se numeşte „Voluntariat şi responsabilitate civică – să cunoaştem şi să respectăm drepturile omului“ şi a constat în organizarea dezbaterii- dialog „Martin Luther King – luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare“. Întîlnirea şi-a propus aducerea în atenţia publicului nemţean a vieţii şi personalităţii lui Martin Luther King, luptător împotriva segregării rasiale şi a discriminării, un vis al fiecărui om, indiferent de rasă, limbă sau convingere religioasă. Proiectul 4/4 Pentru Prieteni a fost lansat de Ambasada Statelor Unite în România împreună cu American Councils for International Education, fiind inspirat de gîndurile remarcabilului activist american dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă şi importantă a vieţii este: ce faci pentru ceilalţi?“. Prin acest proiect se doreşte ca ziua de 4 aprilie 2018 să fie dedicată comunităţii, faptelor bune şi onorării moştenirii impresionante lăsate de dr. Martin Luther King Jr., de la moartea căruia se împlinesc 50 de ani. Peste 200 de parteneri locali au acceptat invitaţia de a celebra la nivel naţional valorile voluntariatului, ale prieteniei şi de a-şi uni forţele pentru a schimba ceva în bine, oriunde s-ar afla în România.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.