Contactează-ne

Actualitate

Proiecte la votul aleşilor, sub Cetate

Știe publicată cu

în data de

■ pe ordinea de zi a întrunirii din 26 septembrie se află 18 proiecte de hotărîre

Aleşii din urbea de sub Cetate se întrunesc în şedinţă ordinară, pe ordinea de zi a şedinţei din 26 septembrie fiind menţionate 18 proiecte de hotărîre. Mai întîi se va stabili cine va fi preşedinte de şedinţă în luna octombrie, funcţie ce revine prin rotaţie fiecărui membru al legislativului local. Dezbaterile vor începe cu un proiect referitor la transmiterea unor terenuri din administrarea oraşului în cea a judeţului, în vederea realizării unor proiecte de interes public judeţean. Următorul punct se referă la exonerarea obligaţiilor de plată ale unei firme, după care vor fi desemnaţi reprezentanţii consiliului local în consiliile de administraţie ale şcolilor pentru noul an de învăţămînt. Alte subiecte au legătură cu scoaterea la licitaţie, în vederea închirierii, a unui teren de pe strada Mărăşeşti, aprobarea unui schimb de locuinţe din fondul locativ de stat, stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor şi repartizarea locuinţelor sociale şi demolarea unei clădiri din incinta Colegiului Tehnic Ion Creangă. În aceeaşi şedinţă va fi cerut acordul participanţilor pentru lotizarea unui teren aparţinînd domeniului privat al oraşului, după care se va trece la un proiect legat de atribuirea unor loturi de teren (de pe strada Tăbăcari) pentru construirea de locuinţe pentru tineri. Va mai fi cerută aprobarea de principiu a unui schimb de terenuri între oraş şi parohia Adormirea Maicii Domnului. Aceasta din urmă este iniţiatoarea schimbului, solicitînd primăriei terenul în suprafaţă de 313 metri pătraţi situat în Bulevardul Ştefan cel Mare nr.48, teren care este dat în folosinţă Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru construirea unui magazin bisericesc. Oferă în loc un teren tot de 313 mp situat în Bulevardul Ştefan cel Mare nr.49. Vor fi discuţii şi pe marginea unor obiective de investiţii. Astfel, se doreşte extinderea corpului de clădire, reabilitarea şi modernizarea bazei sportive a oraşului, la stadion, urmînd să fie supuse aprobării nota conceptuală şi tema proiectare, etape premergătoare depunerii proiectului în vederea finanţării. Va fi nevoie de votul aleşilor şi pentru un proiect similar, ce vizează reluarea demersurilor de accesare a unor fonduri pentru modernizarea unor străzi din localitate. Şi pentru că se apropie sărbătoarea persoanelor vîrstnice, va fi pe ordinea de zi şi un proiect privind aprobarea programului de activităţi dedicate seniorilor urbei. Pentru manifestare se propune un buget de 15.000 lei, incluzînd onorariul artiştilor ce vor fi invitaţi şi masa festivă pentru aproximativ 300 de persoane.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

UPDATE Neamţ: Bărbat decedat după ce a căzut într-o rîpă

Știe publicată cu

în data de

Pompierii nemţeni intervin în aceste momente, vineri, 24 mai, pentru a salva un bărbat care a căzut într-o rîpă de la marginea unui drum forestier din comuna Grinţieş. Conform primelor informaţii oferite de salvatorii nemţeni, bărbatul este în stare de inconştienţă. “Misiune degajare persoană (bărbat) inconştientă căzută într-o rîpă la marginea unui drum forestier din comuna Grinţieş, zona Grasu Mare. La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de intervenție din cadrul Gărzii II Poiana Teiului şi un echipaj medical din cadrul SAJ. A fost anunţat și Serviciul Public Salvamont Neamț”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

UPDATE 12.42 Este vorba de un bărbat de aproximativ 71 de ani. Echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț efectuează manevre de resuscitare –sursa ISU Neamţ

Update 13.30 – “Din nefericire, efortul comun depus de forțele participante la această misiune a fost în zadar, fiind declarat decesul bărbatului de către personalul medical din cadrul SAJ Neamț” – sursa ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Scandalagiu încătuşat

Știe publicată cu

în data de

Un pietrean cu chef de scandal a reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violenţe şi distrugere. Totul s-a întîmplat pe 22 mai, cînd oamenii legii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi despre faptul că pe o stradă din reşedinţa de judeţ a izbucnit un conflict între mai multe persoane. Din cercetări a reieşit că pe fondul unor neînţelegeri, un bărbat de 42 de ani a pătruns în locuinţa unei femei de 45 de ani, unde ar fi lovit cu pumnii şi picioarele un tînăr de 19 ani. De asemenea, acesta ar fi distrus obiecte de mobilier şi bunuri electrocasnice din locuinţă, prejudiciul fiind de 3.000 de lei. În baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul de la IPJ Neamţ. Scandalagiul urmează a fi prezentat în faţa unui procuror de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamţ cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Actualitate

România a ratat obiectivul la europenele de canotaj

Știe publicată cu

în data de

■ la competiţia rezervată juniorilor de la Essen, România s-a întors fără medalie, ceea ce reprezintă un eşec ■ în proba de 4 rame pentru tricolore a evoluat Laura Pal, sportiva nr. 1 a judeţului Neamţ în 2018 ■

România a fost reprezentată în perioada 17-19 mai în Germania, la Essen, de lotul tricolor deplasat pentru participarea la Campionatul European de Canotaj pentru juniori. Echipa naţională, din care a făcut parte şi sportiva nemţeană Laura Pal, avea ca obiectiv cîştigarea a două sau trei medalii la aceasta întrecere, fapt nerealizat. De aceea, Federaţia Română de Canotaj urmează să analizeze într-o şedinţă prestaţia echipajelor româneşti şi de ce s-a ajuns la asemenea rezultat. „România s-a întors de la această ediţie a europenelor fără medalie cîştigată, ceea ce reprezintă un eşec. Este per total un rezultat foarte, foarte slab. Va fi o şedinţă la federaţie şi vom vedea cauzele acestei nereuşite şi modul cum putem repara situaţia. Laura Pal ramîne în pregătire cu lotul şi va munci pentru a ajunge la mondialele din acest an rezervate juniorilor, din luna august, din Japonia“, a declarat Valentin Gavril, director CS Ceahlăul Piatra Neamţ, grupare sportivă pe care Laura o reprezintă în competiţiile intercluburi alături de LPS Piatra Neamţ. Sportiva numărul 1 a judeţului Neamţ în 2018 şi colegele sale din barca de 4 rame, Gabriela Paraschiv, Liliana Balauca şi Alexandra Ungureanu, nu au reuşit în competiţia continentală decît o clasare pe locul 5 în finala probei. Timpul lor a fost de 6 minute, 54 de secunde, şi 64 sutimi, în timp ce învingătoarea, Germania, a încheiat proba de 2000 de metri cu timpul de 6 minute, 45 secunde şi 45 sutimi. Italiencele au cîştigat argintul cu un timp mai slab ca al campioanelor europene cu aproape două secunde, în timp ce danezele au luat bronz cu 6 minute, 48 secunde şi 21 sutimi. Cu un timp mai bun ca al României cu ceva mai bine de doua secunde Turcia a terminat pe 4. În finală a mai concurat şi echipajul Poloniei. „Încep prin a spune că sînt mîndră de mine şi de echipa mea! Nu sînt dezamăgită de acest concurs, ba mai mult sînt încurajată să devin mai bună şi să- mi doresc mai mult. Aşa că las în urmă ce a fost şi privesc înainte“, a declarat Laura Pal după finala de la Essen. Nici rezultatele băieţilor nu au fost mai bune, barca tricoloră de 4 rame ocupînd locul 11, iar cea de opt plus unu, locul 8.

Citește știrea

Trending