Actualitate
Program normal la Serviciul Arme
Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Neamţ a revenit la programul normal de pe 21 mai.
Programul de de relaţii cu publicul se desfăşoară marţi şi joi, între 09.00 -14.00, iar informaţiile privitoare la stadiul de soluţionare a cererilor şi tipurile de solicitări ce pot fi transmise prin e-mail arme@nt.politiaromana.ro, pot fi obţinute la telefon 0233/207.000. „Vă rugăm să aveţi în vedere respectarea prevederilor privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19“, se arată într-un comunicat al Poliţieei Neamţ.
FOTO: generica
-
Prima pagină2 săptămâni,
Geanina Mihăilă, prima femeie manager din istoria unui mare combinat – Petrotub. „Nu există femeie perfectă, așa cum nu există nici bărbat perfect“
-
Prima pagină2 săptămâni,
Profesorul Mihai Lăcătușu, despre „bolile” educației. „E dureros să vezi cum părinți, care abia au trecut un BAC, ajung să dea indicații cadrelor didactice“
-
Actualitate20 de ore,
MARSAT SA Roman
-
Actualitate2 săptămâni,
Primarul comunei Borlești, Bogdan George Mutu, se alătură echipei liberale
-
Prima pagină5 zile,
„Starea de sănătate” a sistemului de Educație, opinia fostului inspector general Elena Laiu. „Rezultatele și reușitele unui lider sunt obținute prin intermediul celorlalți“
-
Actualitate7 zile,
Florentina Luca Moisă, demisie acceptată din funcția de inspector școlar general
-
Actualitate2 săptămâni,
Reconversia profesională – cum să faci tranziția către o nouă carieră
-
Prima pagină6 zile,
Ionuț Ciocoiu, noul șef al ISJ Neamț: „E prea devreme dă dau declarații «Înșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune»“