Contactează-ne

Actualitate

Primarul Micu, vizită în Franţa

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ edilul şef va participa la Forumul cooperării descentralizate de la Lyon ■ cheltuielile vor fi suportate din bugetul local al Romanului ■

Începînd de luni, 1 aprilie, o delegaţie a administraţiei publice locale din Roman va face o vizită la Lyon, unde, în perioada 2-3 aprilie este programat Forumul cooperării descentralizate Franţa – România. Delegaţia este condusă de primarul Lucian Micu şi îi mai cuprinde pe unul din consilierii personali ai edilului, Dan Friesenhahn, respectiv doi consilieri locali. „Consiliul Local a aprobat cheltuielile legate de vizita în Franţa a unei delegaţii a Consiliuliui Local prilejuită de desfăşurarea Forumului cooperării descentralizate româno – franceze. Din delegaţie fac parte doi consilieri locali, respectiv subsemnatul, din partea PSD şi doamna profesoară Dana Păiuş, din partea PNL, acesta fiind şi profesor de limba franceză. Plecarea va fi luni, 1 aprilie şi întoarcerea joi, 4 aprilie. Sîntem singurul municipiu din România, membru al Asociaţiei Municipiilor, care la acest eveniment va semna şi o înfrăţire cu o localitate din Franţa. Sîntem siguri că vom avea un schimb de experieţă interesant şi că vom aduce acasă un volum de experienţă util, ce urmează a fi folosit de noi. Ne aşteptăm ca, ulterior, să primim şi contravizita colegilor din Franţa. În ceea ce priveşte relaţiile internaţionale vă reamintesc că membrii Consiliului Local au fost anul trecut în Republica Moldova, colegii de peste Prut fiind oaspeţii noştri la 1 Decembrie, cînd au participat la evenimentele legate de marcarea Centenarului Marii Uniri. Apreciem că astfel de schimburi de experienţă sînt extrem de utile pentru însuşirea unor reguli de bună practică administrativă“, a declarat consilierul local PSD, Radu Curpăn, membru al delegaţiei. Forumul cooperării descentralizate româno – franceze este dedicat schimbului de experienţă între autorităţile publice locale şi regionale din cele două ţări, eveniment organizat cu sprijinul Asociaţiei Franceze a Consiliului Comunelor şi Regiunilor Europene şi găzduit de Consiliul Regional Auvergne-Rhone- Alpes.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piatra Neamţ: O adolescentă nu a mai revenit acasă de la şcoală

Știre publicată în urmă cu

în data de

O adolescentă de 14 ani, din Piatra Neamţ, care nu a mai revenit acasă de la şcoală, pe 26 februarie, este căutată de poliţiştii nemţeni, care fac apel la populaţie pentru a o găsi.

“Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați, la data de 27 februarie, în jurul orei 13, de către o femeie, de 52 de ani, din Piatra Neamț, despre faptul că fiica sa BILAȘCO LARISA IONELA, de 14 de ani, a plecat la școală în dimineața zilei de 26 februarie 2020 și după terminarea orelor de curs nu a mai revenit la domiciliu.

Semnalmente: înălţime – 1,70 m, greutate – 65 de kilograme, ochi căprui, păr castaniu, de lungime medie, fără semne particulare. La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu geacă de culoare bleumarin cu glugă, pantaloni de trening de culoare roz, fiind încălțată cu adidași albi, cu inscripția Puma. De asemenea, acesta avea asupra sa un ghiozdan de culoare gri, cu rechizite.

De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că minora a mai părăsit domiciliul în cursul  lunii ianuarie 2020, din cauza unor neînțelegeri în familie. Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Piatra Neamț și în localitățile limitrofe, în vederea depistării acesteia.

Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Minoră dispărută… cu repetiţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

O adolescentă în vîrstă de 16 ani, instituţionalizată la Centrul “Sancta Maria” din Piatra Neamţ, pare a-şi fi făcut un obicei din a plecat din instituţie punînd pe jar poliţiştii nemţeni, care fac cercetări pentru a-i da de urmă. Astfel, pe 23 februarie, minora a fost dată dispărută, însă o zi mai tîrziu, pe 24 februarie, ea s-a întors în centru spunînd că a fost acasă la o prietenă. Pe 26 februarie, poliţiştii au fost din nou sesizaţi că adolescenta a plecat din centru şi fac din nou apel la populaţie pentru a o găsi.

“Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați, la data de 26 februarie, despre faptul că minora Armene Diana Gabriela, de 16 de ani, a părăsit voluntar, în cursul aceleiași zile, Centrul ”Sancta Maria”, din Piatra Neamț, unde aceasta era instituționalizată și nu s-a mai întors. Semnalmente: înălţime – 1,68 m, greutate – 54 de kilograme, ochi căprui, păr lung de culoare șaten, fără semne particulare. La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu o geacă de culoare albă, colanți negri, fiind încălțată cu adidași albi.

Polițiștii au efectuat verificări pe raza municipiului Piatra Neamț, în vederea depistării acesteia. Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Transportul public, gratuităţi extinse

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ “va creşte numărul persoanelor care beneficiază de gratuitate pentru mijloacele de transport în comun în Piatra Neamţ”, a promis primarul Chitic

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a promis că, de la 1 martie, va creşte numărul persoanelor care beneficiază de gratuitate pentru mijloacele de transport în comun în Piatra Neamţ.

“Vom extinde gratuităţile la transportul public oferite pensionarilor şi elevilor din Piatra Neamţ, începînd cu 1 martie 2020. În şedinţa de consiliu local vom aproba creşterea plafonului venitului pentru acordarea de gratuităţi pentru pensionari de la 1.300 de lei la 1.500 de lei, venit calculat pe fiecare persoană. De asemenea, majorăm plafonul pînă la care se poate beneficia de gratuitate la transportul public pentru elevi, de la 900 de lei la 1.000 de lei, venit calculat pe membru de familie.

Consider că persoanele aflate în pensie şi care au un nivel al veniturilor redus merită sprijinite de administraţia locală prin gratuitate la transportul public de persoane. Totodată, oferim gratuitate la transportul public în cazul elevilor care provin din familii defavoritazate socio-economic, ale căror venituri reduse nu pot susţine contravaloarea transportului zilnic de la domiciliu la unităţile de învăţământ, pentru a sprijini accesul copiilor la educaţie, respectiv pentru reducerea abandonului şcolar. Societatea Consiliului Judeţean Neamţ  “Troleibuzul” are în continuare dificultăţi financiare şi mi se pare corect ca diferenţa faţă de tariful biletului să o suportăm oferind gratuităţi mai multe şi nu compensaţii mai mari.

Dacă tot sprijinim financiar “Troleibuzul”, cred că este mai bine ca de aceşti bani să beneficieze pietrenii cu venituri reduse, prin gratuitate la transportul public. În funcţie de evoluţia punctului de pensie şi a salariului minim, precum şi a bugetului municipalităţii, luăm în calcul, pentru acest an, şi alte măsuri de extindere a facilităţilor pentru transport în Municipiul Piatra Neamţ”, a declarat Dragoş Chitic.

Citește știrea

Trending