Contactează-ne

Actualitate

Primarul Chitic renunţă la funcţia de preşedinte PNL Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Primarul Dragoş Chitic şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte PNL Piatra Neamţ. Şi a anunţat acest lucru pe pagina sa de facebook: “Am decis să renunț la funcția de președinte al organizației PNL Piatra Neamț, pentru a acoperi mai mult din activitatea administrativă. Implementarea numeroaselor proiecte de dezvoltare pregătite pentru oraş, mare parte prin absorbţie de fonduri europene, asigurarea unor servicii publice de calitate şi preocuparea în asigurarea resurselor necesare pentru o funcţionare administrativă performantă, necesită alocări mari de timp şi energie din partea mea. Ţin mult şi la Primăria Piatra Neamţ şi la PNL, îmi doresc ca ambele să funcţioneze cu eficienţă maximă, iar decizia mea exact asta are ca scop”, este postarea apărută cu cîteva zeci de minute în urmă. Decizia este surprinzătoare dat fiind că nu era anunţată de existenţa vreunui diferendum în sînul liberalilor nemţeni, cel puţin la nivel public, aşa cum a fost în trecut cînd între liberalii pietreni şi cei de la “judeţ” au fost neînţelegeri ce au avut la un moment dat nevoie de mediere de la Bucureşti. În ultima perioadă însă, lucrurile păreau că s-au potolit, cel puţin “de ochii lumii”. Rămîne de văzut ce va urma, dacă vor exista şi alte “renunţări” ale altor liberali pietreni sau dacă primarul Dragoş Chitic va oferi şi alte explicaţii pentru gestul său, în condiţiile în care motivaţia privind dorinţa de a se ocupa mai mult de activitatea de primar este evident cel mult o formulă “elegantă”. Sau “de domeniul diplomaţiei”. Interesantă precizarea că ţine mult la PNL. Ceea ce ar putea fi interpretat că s-a supărat nu pe partid, ci pe nişte şefi din partid. Dacă este aşa, probabil pe viitor vom afla şi cine sînt şefii şi care au fost motivele supărării.

Citește știrea
2 comentarii

2 Comments

  1. Iulian S.

    30 martie 2019 at 7:48 AM

    Nu are motive de supărare pe org. de Piatra, a avut mână liberă să-și aleagă echipa, să-și numească susținătorii pe funcții. S-a supărat pe oamenii pe care și i-a ales. Nu vrea să-și asume eșecul, previzibil, zic eu, de la europarlamentare, dar totodată le oferă motive și responsabililor (Țapu și Bârjoveanu) cu campania la P. Nț

  2. Lica

    31 martie 2019 at 2:27 PM

    Hai sa fim serioși.Nu cred că are aptitudini de lider.Un partid devine puternic și în funcție de modul cum președintele tine direcția.Oricum,opoziția este aproape inexistentă.Cand mai vin niste alegeri,se trezesc parca din somnul cel de moarte.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Vreme bună pînă în Vinerea Mare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ meteorologii anunţă timp frumos de Florii ■ apoi vor avea loc salturi termice importante de la o zi la alta ■ cresc binişor şi temperaturile nocturne ■ sînt anunţate şi ceva ploi, dar slabe cantitativ ■

Condiţiile meteo se menţin bune în a doua decadă a lunii aprilie cînd meteorologii anunţă timp excelent de Florii. Ulterior vor avea loc salturi termice importante de la o zi la alta.

Cresc şi valorile termice nocturne, însă spre finele intervalului de prognoză se ajunge din nou la minime la limita îngheţului. Specialiştii spun că vor fi şi ceva precipitaţii, dar slabe din punct de vedere cantitativ. În ultimele zile s-a încălzit spectaculos şi în zona noastră au fost maxime de pînă la 20 de grade Celsius.

Şi pentru 9 aprilie au fost anunţate valori similare şi la ora 11 deja termometrele indicau 14 grade la Piatra Neamţ, 15 grade erau la Roman, iar cel mai bine din punct de vedere termic era la Tîrgu Neamţ: 17 grade. Cel mai rece era în vîrf de munte, la staţia de pe Ceahlău – Toaca fiind 4 grade. O vorbă din bătrîni spune că nu vine primăvara pînă nu se topeşte toată zăpada de pe Ceahlău şi pare a fi aproape pentru că acum pe munte mai este un strat de nea de 13 centimetri.

Aşa stînd lucrurile trebuie spus că pe 10 aprilie, va fi ceva mai rece şi conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie chiar dacă cerul nu va fi brăzdat de nici un nor, maxima nu mai trece de 16 grade. În schimb, va fi mai bine din punct de vedere termic după lăsarea întunericului: 8 grade.

Cam la fel vor fi condiţiile meteo şi sîmbătă, 11 aprilie, cînd se anunţă cer variabil cu soare şi cam 15 grade în cel mai cald moment al zilei. Noaptea aduce cer absolut senin şi o minimă în scădere pînă la 6 grade. De Florii se anunţă timp bun şi chiar dacă nu avem voie să ieşim la iarbă verde, la gratar, ne vom bucura de soare şi valori termice de 17 grade. Condiţiile meteo rămîn neschimbate peste noapte, va fi cer senin şi cel mult 6 grade.

Una din cele mai calde zile din întreg intervalul de prognoză pare a fi cea de luni, 13 aprilie, cînd meteorologii dau asigurări că mercurul din termometre saltă pînă la valoarea de 20 de grade. Din acest motiv şi noaptea va fi mai blîndă, cu o minimă de 7 grade. Un salt termic spectaculos va fi marţi, 14 aprilie, cînd norii se cantonează în zona noastră şi va ploua slab la o maximă care ajunge cu greu la 11, pierzîndu-se 9 grade faţă de ziua anterioară.

Totul va influenţa şi regimul termic nocturn şi dacă meteorologii nu dau greş minima coboară destul de mult pînă la 2 grade. Pe 15 aprilie, în Miercurea Mare, va fi timp frumos, nu şi cald. Reapare soarele însă la amiază nu vor fi mai mult de 10 grade. Aşa se face că noaptea va fi din nou rece şi minima rămîne cantonată la 2 grade.

De joi, 16 aprilie, începe să se mai încălzească niţel, va fi soare şi se ajunge la 12 grade, în timp ce minima nocturnă va fi de 3 grade. În Vinerea Mare, pe 17 aprilie, va fi soare, o maximă diurnă de 16 grade şi o minimă nocturnă de 1 grad.

Citește știrea

Actualitate

Medicii de familie vor primi măşti de protecţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că a început distribuirea de măşti de protecţie către toţi medicii de familie din ţară.

„Începînd cu data de 7 aprilie 2020, un număr de 1.121.800 de măşti chirurgicale cu trei pliuri vor fi distribuite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate către medicii de familie, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate (CAS) cu care aceştia se află în contract“, conform unui comunicat al CNAS.

Conform Ordinului numărul 74549 din 06.04.2020 al Comandantului Acţiunii, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, măştile au fost repartizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) către CNAS pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare de protecţie a personalului din asistenţa medicală primară din întreaga ţară.

Echipamentele vor ajunge la casele de asigurări de sănătate cu mijloace de transport asigurate de IGSU, iar distribuţia măştilor către medicii de familie se va face în cel mai scurt timp posibil de la primirea acestora la CAS. „Echipamentele care vor ajunge la medicii de familie reprezintă o parte din donaţia de 4.150.000 de măşti chirurgicale pe care Dante International (eMAG) a direcţionat-o către IGSU, cu scopul de a proteja personalul din structurile vitale pentru funcţionarea statului în această perioadă dificilă“, anunţă CNAS.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Hoţi la răcoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Tîrgu Neamţ au documentat activitatea infracţionala a doi tineri din Vînători-Neamţ, bănuiţi de furt calificat.

Pe 8 aprilie, oamenii legii au fost sesizaţi de către un tînăr de 27 de ani, administrator al unei societăţi, care a reclamat că în noaptea de 7/8 aprilie 2020, persoane necunoscute au pătruns în incinta unei unităţi economice din Vînatori-Neamţ de unde au sustras mai multe componente metalice.

La scurt timp oamenii legii i-au identificat pe hoţi, doi localnici cu vîrste de 26, respectiv 27 de ani, ambii fiind conduşi la sediu pentru audieri. Prejudiciul creat prin activitatea infracţională a fost recuperat parţial şi restituit persoanei vătămate. În urma administrării probatoriului, suspecţii au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, fiind cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Aceştia au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ urmînd a fi prezentaţi în faţa unui procuror din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citește știrea

Trending