Contactează-ne

Administrație

Primarii, nevoiţi să mai strîngă cureaua

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ membrii Asociaţiei Comunelor din România au înaintat o petiţie Ministrului Dezvoltării Regionale şi Ministrului de Finanţe ■ primarii sînt nemulţumiţi de un proiect de ordonanţă prin care se impun măsuri fiscale de reducere a cheltuielilor ■ edilii susţin că unele dintre prevederile din document sînt neconstituţionale ■

Că nemulţumirea primarilor faţă de politicile fiscale ale Guvernului a ajuns la apogeu nu mai este o noutate pentru nimeni, aşa cum nu este o noutate nici faptul că luările de poziţii ale reprezentanţilor administraţiilor publice locale nu sînt luate în seamă. Înainte de rectificarea bugetară, primarii de municipii şi oraşe au ameninţat cu o serie de acţiuni de protest, dar iată că, mai nou, şi primarii de comune încep să-şi strige disperarea. Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România (ACOR), Emil Drăghici, care este primar al comunei dîmboviţene Vulcana-Băi, a trimis o petiţie către vicepremierul Vasile Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale şi către Ministrul de Finanţe, Eugen Orlando Teodorovici, prin care atrage atenţia că proiectul de Ordonanţă de Guvern privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, de reducere a cheltuielilor, lansat în dezbatere publică, este de natură să adîncească şi mai mult criza din administraţia publică locală. „Am avut patru runde de întîlniri cu Ministrul Fiananţelor Publice. La ultima, din luna iulie, aşa cum am arătat şi în memoriul trimis celor doi miniştri, ai Dezvoltării Regionale şi ai Ministerului de Finanţe, se vede că este nevoie de o analiză concretă la nivelul fiecărei comune, pentru a se interveni cu resurse financiare în vederea bunei funcţionări a unităţilor administrativ teritoriale. La ora la care discutăm, avem 7 luni de execuţie bugetară şi mai avem doar cinci luni pînă la sfîrşitul anului. Am solicitat ca să se elaboreze un calendar pentru adoptarea bugetelor pentru anul 2020 pentru ca să nu ne trezim şi la anul cu aceeaşi situaţie ca în 2019. Nu este normal ca oraşele, comunele, municipiile să nu aibă bugetul pentru anul următor, aprobat pînă la sfîrşitul anului calendaristic. Ministerul Finanţelor a dat această ordonanţă de rectificare a bugetelor, dar rămîne să vedem măsura în care se acoperă nevoile localităţilor pînă la sfîrşitul anului. La ultima noastră întîlnire, Ministrul Finanţelor ne-a promis o nouă rectificare, prin care să se asigure resursele de funcţionare. Sperăm să fie aşa, pentru că altfel nu vom putea funcţiona, dar mai ales nu vom avea bani pentru finanţarea unor proiecte, mai ales de tipul celor europene. Avînd în vedere că ne aflăm în luna august, este nevoie de un calendar de adoptare a bugetelor, înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Dacă se va suprapune elaborarea bugetului cu această campanie electorală, ne vom afla în situaţia de a nu avea la timp buget nici pentru 2020“, a declarat preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici.

Personal cu 30% mai puţin

Preşedintele ACOR a făcut referire şi la lipsa de personal, din primăriile rurale, situaţie în care aceste unităţi administrativ teritoriale au cu 30% mai puţini angajaţi decît ar avea nevoie. „Este o situaţie care vine din 2010. La comune există un număr de personal cu 30%, chiar 40% mai mic decît cel din categoria oraşelor şi municipiilor. Această anomalie este şi mai mare în ceea ce priveşte nivelul de salarizare. La comune nivelul salariilor este cu mult mai mic decît la oraşe şi municipii, ceea ce nu este normal“, a mai spus preşedintele ACOR. Acesta mai atrage atenţia şi asupra limitării prin ordonanţă de guvern a posibilităţii de a organiza concursuri de angajare pe posturile vacante, după principiul „unu la trei“, respectiv la trei posturi devenite vacante, doar un post va mai putea fi ocupat, numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal, aprobate prin buget. Preşedintele ACOR atrage atenţia celor doi miniştri privind încălcarea principiilor autonomiei locale şi chiar a Constituţiei. Un alt reproş făcut de reprezentanţii ACOR în documentul amintit este legat despre măsurile de ecomomii preconizate prin reducerea cheltuielilor cu abonamentele la telefonia fixă şi mobilă, lucru pe care aceştia îl consideră o aberaţie, în mileniul al III-lea, atrăgînd atenţia că se vor crea probleme privind respectarea datelor cu caracter personal ale angajaţilor, care vor folosi la serviciu telefoane personale şi vor crea breşe de securitate prin conectarea acestora la reţelele interne ale instituţiilor publice.

Ce-i pe la primăriile din Neamţ

Redactorii Monitorul de Neamţ şi Roman au contactat primarii a trei comune din zone diferite ale judeţului, pentru a vedea situaţia încadrărilor şi a costurilor cu mijloacele de comunicare. În zona Roman, la Săbăoani situaţia arată astfel: la 11.600 de locuitori, conform legii, primăria ar trebui să aibă 78 de posturi, or’ în prezent se lucrează cu doar 36 de funcţionari. În comuna Alexandru cel Bun, lîngă Piatra Neamţ, primarul Ioan Rotaru a precizat că la 6800 de locuitori ar trebui să aibă 35 de salariaţi, în timp ce în organigramă la ora aceasta lucrează cu doar 20 angajaţi, la care se adaugă doi şoferi care conduc microbuzul şcolar. „Aştept normele de aplicare şi după aceea vom vedea se măsuri se impun. E într- adevăr o problemă cu telefoanele, dar vom acţiona în consecinţă după intrarea în vigoare a ordonanţei“, a declarat Ioan Rotaru. La Bicaz Chei, conform declaraţiilor primarului Gheorghe Oniga, la 3.960 de locuitori cît are comuna, ar fi necesară încadrarea a 14 funcţionari, însă primăria are 11 funcţionari publici şi 10 personal contractual. „Cît despre telefoane este şi asta o problemă, pentru că nu poţi obliga un funcţionar să folosească telefonul personal la serviciu. Nu se poate renunţa la telefoane, asta e clar“, a declarat edilul şef al comunei. Şi primarul comunei Săvineşti, Daniel Horciu, declară că la 7000 de locuitori are 30 de funcţionari. Acesta susţine că va exista o problemă cu telefonia, în condiţiile în care a accesat un proiect european de introducere a reţelei de Internet gratuit în comună, dar va trebui ca din bugetul local să fie suportată contravaloarea semnalului. Preşedintele ACOR a mai menţionat că se aşteaptă publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei privind reducerea cheltuielilor după care se va stabili modul în care se va acţiona în teritoriu şi la nivelul Asociaţiei pe care o conduce.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Ziua zimbrului – De 20 de ani împreună

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Parcul Natural Vînători Neamţ a serbat 20 de ani de activitate ■ momentului aniversar i-a fost dedicată ediţia din acest an a Zilei Zimbrului ■ programul a fost completat cu tîrgul de produse tradiţionale organizat de GAL Ţinutul Zimbrilor ■ un pui de zombru a fost botezat Rovidenia, „naş“ fiind un primar din Republica Moldova ■

Parcul Natural Vînători Neamţ a împlinit 20 de ani de activitate şi a marcat momentul aniversar printr-o serie de activităţi în cadrul Zilei Zimbrului, o manifestare anuală ce aduce în atenţia comunităţii legendarele mamifere şi diferite proiecte derulate. Evenimentul a fost organizat pe 17 august, la Centrul de Vizitare al Parcului, în prezenţa a numeroşi invitaţi. După cuvîntul de bun venit al primarului comunei Vînători Neamţ, Adriana Petrariu, au fost făcute diferite prezentări, moderator fiind Sebastian Cătănoiu, directorul Administraţiei Parcului Natural. Nicu Dolhescu a vorbit despre proiectul Parcul Natural Vînători Neamţ – De 20 de ani împreună, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România. Au fost premiaţi cîştigătorii unor concursuri şi a fost lansat volumul Diversitatea biologică a PNVNT – Lista speciilor, autor fiind Răzvan Deju. Directorul Sebastian Cătănoiu i-a evidenţiat pe colaboratorii merituoşi din perioada celor 20 de ani de activitate. Pe parcursul zilei, cei interesaţi, în special copii, s-au întrecut la tir cu arcul şi au poposit în mini-parcul de aventură din vecinătatea Centrului de vizitare, unde s-a amenajat un panou de căţărare şi două tiroliene, pentru copii şi adulţi. Detalii despre Ziua Zimbrului au fost postate şi pe pagina de Facebook a instituţiei: „Manifestarea, desfăşurată sub sloganul De 20 de ani împreună, a reunit reprezentanţi ai comunităţilor şi autorităţilor locale, ai Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, foşti angajaţi şi colaboratori ai Administraţiei Parcului Vînători, numeroşi vizitatori. Cu acest prilej i-am premiat pe cîştigătorii concursurilor Se caută un nume şi O zi în Parcul Natural Vînători Neamţ şi i-am elogiat pe cei mai merituoşi colaboratori. În curtea Centrului de vizitare a fost organizat Tîrgul de produse Ţinutul Zimbrilor – Legenda continuă, ediţia a II-a. Producători din 11 comune reunite în cadrul GAL Ţinutul Zimbrilor au oferit un veritabil deliciu culinar asezonat cu joc şi voie bună în Ţinutul zimbrului“. În deschiderea programului organizat de Asociaţia Grup de Acţiune Locală Ţinutul Zimbrilor au luat cuvîntul preşedintele Vasile Nica, Elena Coşofreţ, managerul de proiect şi invitaţi. Participanţii au avut ocazia să guste din bunătăţile prezentate de producătorii din zonă în timp ce au urmărit programul artistic prezentat de către ansamblurile folclorice Dor Vînătorean, din Vînători şi Stejarii din Hindău, din comuna Ghindăoani, Fanfara Răuceşti, Ansamblul Oglinduţa şi Grupul vocal Flori de laur Răuceşti. Spre sfîrşitul manifestării, organizatorii au decernat diplome expozanţilor şi artiştilor locali. Asociaţia Grup de Acţiune Locală Ţinutul Zimbrilor are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, crearea unui mediu atractiv şi motivant pentru toate categoriile de vîrstă care trăiesc în această zonă, menţinerea tineretului în regiune, păstrarea peisajului cultural istoric şi tradiţional pentru consolidarea identităţii regionale, sporirea activităţii economice a zonei, susţinerea meşteşugurilor, prelucrarea produselor tradiţionale şi promovarea acestora, precum şi stimularea micilor întreprinzători. Din Asociaţia GAL Ţinutul Zimbrilor fac parte următoarele unităţi administrativ teritoriale: Vînători Neamţ, Agapia, Crăcăoani, Bălţăteşti, Ghindăoani, Drăgăneşti, Brusturi, Răuceşti, Timişeşti, Urecheni, Păstrăveni. Teritoriul deservit de asociaţie este unul vast, cu o suprafaţă de 690.000 kilometri pătraţi şi cu peste 44.000 locuitori.

11 zimbri au „naşi“

În ceea ce priveşte concursul pentru găsirea unui nume pentru un pui de zimbru venit pe lume în iunie 2019, el a fost cîştigat de Ruslan Vascan, primarul comunei Vatici, din raionul Orhei, Republica Moldova. Astfel, cel de-al XI-lea zimbru botezat a primit numele Rovidenia, „naşul“ său dovedindu-se extrem de inspirat, făcînd legătura de nume cu faptul că pe teritoriul Parcului Natural Vînători se află Schitul Vovidenia, lăcaş de cult extrem de cunoscut. La concurs au participat 170 de persoane, regula impunînd ca numele să înceapă cu particula Ro, indicativul ţării noastre. Ruslan Vascan a participat la Ziua Zimbrului 2019, pentru a-şi ridica premiul şi a impresionat pe cei prezenţi prin cunoştinţele despre locurile din zonă, despre care aflase încă de copil din scrierile autorilor. „Rovidenia! Pentru că alături se află Schitul Vovidenia, iar zimbrii Neamţului parcă ar sta la straja acestui sfînt locaş din Poiana Liniştii…“, şi-a motivat propunerea de nume primarul basarabean. Competiţia a ajuns la a şaptea ediţie, pînă acum fiind botezaţi cu spijinul publicului larg zece viţei, şase masculi – Românaşul, Rovin, Robur, Romaşcan, Ronică, Rovan şi patru femele – Rozana, Rolline, Romi, Roltea. În 2017, cîştigător a fost ex-primarul Romanului, Laurenţiu Leoreanu, numele ales fiind Romaşcan. După cum se ştie, PNVN dezvoltă un proiect unic în ţară, de eliberare a zimbrilor în mediul natural. Primul pas pentru repopularea munţilor cu această specie legendară s-a făcut pe 22 martie 2012, cînd a fost eliberat primul grup în sălbăticie, în zona Chitele, din comuna Crăcăoani. Numărul zimbrilor care hălăduie în pădurile Neamţului a ajuns la 42 de exemplare.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Proiect european privind creşterea capacităţii administrative a oraşului

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ proiectul are o valoare de 417.610,47 lei, din care cea cofinanţată de UE este de 352.606,78 lei ■ 54 de angajaţi din primărie au fost instruiţi pe teme specifice ■

Pe 21 august la sala de conferinţe a unui restaurant a avut loc lansarea proiectului Creşterea capacităţii administrative a Romanului, prin reproiectarea Sistemului de Management al Calităţii (SMC) şi introducerea CAF, ca instrument de evaluare a managementului calităţii, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitatea Administrativă. Proiectul este organizat de instituţia amintită în parteneriat cu Fundaţia Terra Mileniul III şi este implementat între 29 august-30 august, fiind cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capacitatea Administrativă, Axa Prioritară 2- Administraţie Publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente, Operaţiunea 2.1- Introducere de sisteme şi standarde comune în administraţia publică locală, ce optimizează procesele orientate către benificiari în concordanţă cu Strategia pentru Consolidarea Adimistraţiei Publice. Obiectivul general al proiectului este creşterea capacităţii administrative a municipiului Roman prin introducerea CAF, ca instrument de evaluare a managementului calităţii, reproiectarea SMC şi formarea personalului în vederea optimizării proceselor orientate către beneficiari. Proiectul a fost lansat, în prezenţa a numeroşi funcţionari publici din cele mai diverse compartimente ale instituţiei, de primarul Lucian Ovidiu Micu, directorul SRAC, Daniel Lolea şi de Adrian Bădilă, expert al Fundaţiei Terra Milenium III, cel de al doilea partener de proiect, care a contribuit la implementarea prevederilor Strategiei pentru consolidarea administraţiei publice 2016-2020 şi a Planului de acţiuni pentru implementarea etapizată a managementului calităţii în autorităţile publice 2016-2020. Valoarea totală a proiectului e de 417.610, 47 lei, cofinanţarea UE fiind de 351.606,78 lei. Rezultatele atinse ale proiectului sînt următoarele: 1. Municipiul Roman a obţinut Certificarea ISO 9001 şi dreptul de utilizare a mărcilor SRAC ISO 9001:2015 şi IQNet ca o carte de vizită pentru partenerii naţionali şi internaţionali şi o garanţie pentru modul eficient şi eficace de desfăţurare a activităţii la nivelul instituţiei.

Îmbunătăţirea calităţii serviciilor asigurate de administraţia locală

2. În vederea rectificării, documentaţia SMC a fost revizuită conform SREN 9001:2015: declaraţie de politică SMC, harta proceselor, listele de activităţi, elaborarea PDCA-urilor, documentarea centralizată a părţilor interesate, sistemul de obiective şi indicatori, riscurile, procedurile de sistem, procedurile operaţionale, programele anulae de instruiri şi analize de management. 3. La nivelul aparatului adnistrativ al municipiului Roman a fost introdus CAF, ca instrument de autoevaluare, parte componentă a pachetului de instrumente utilizate la mangementul total al calităţii. 4. Panul de acţiuni de îmbunătăţire a CAF 2019-20221, elaborate în cadrul proiectului este asumat de conducerea Primăriei Roman şi vizează îmbunătăţiri ale activităţii în cinci domenii prioritare: Managementul organizaţiiei şi procesele de activitate, elaborarea şi implementarea strategiilor, Managementul resurselor umane. 5. Pentru cetăţenii Romanului implementarea cu succes a planului vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor asigurate de administraţia locală şi implicit creşterea calităţii vieţii în municipiu. 6. În cadrul proiectului s-a organizat un schimb de experienţă intern cu municipiul Oradea, Prefectura Bihor şi Eco Bihor, pentru creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa utilizării instrumentelor de management al performanţei şi calităţii în administraţia publică şi crearea unei reţele de oameni cu interese comune. 7. În cadrul sesiunilor de formare profesională şi îndrumare metodologică 54 de angajaţi au fost instruiţi pe teme specifice, legate de fundamentarea, elaborarea, implementarea, monitorizarea şi evaluarea deciziilor la nivelul administraţiei publice pornind de la rezultatele oferite de instrumentele utilizate pentru managementul calităţii, cu intercalarea noţiunilor de dezvoltare durabilă şi egalitate de şanse, nediscriminare şi egalitate de gen. Două persoane au fost certificate ca auditori interni în domeniul calităţii, iar una ca manager de calitate. Activităţile desfăşurate în cadrul proiectului au contribuit la dezvoltarea instrumentelor de management al performanţei şi calităţii în administraţie şi creşterea eficienţei şi eficacităţii proceselor în cadrul instituţiei.

Citește știrea

Actualitate

Zilele Diasporei, a fost o nouă ediţie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ 30 de români care lucrează în străinătate au participat marţi, 20 august la Zilele Diasporei ■ participanţii s-au întîlnit cu primarul Lucian Micu, deputatul Laurenţiu Leoreanu şi cu reprezentanţi ai ADR Nord-EST şi ai organizaţiei RO-patriot ■

Primăria Roman a organizat şi anul acesta întîlnirea cu o parte din cei plecaţi la muncă în străinătate, reveniţi să-şi petreacă acasă concediul de odihnă. Organizată sub genericul „Romanul este acasă!“, la Zilele Diasporei 2019 le-au fost prezentaţi celor prezenţi invitaţii, respectiv pe Ana Ciobanu, din partea Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est, Mirabela Miron, din partea ONG- ului RO-patriot, deputatul Laurenţiu Leoreanu şi viceprimarul Roxana Iorga. „Am avut onoarea şi plăcerea de a mă întîlni cu cei care lucrează în străinătate şi se află acum acasă. Aceştia muncesc din greu pentru ei şi pentru cei dragi. Peste 30 de oameni, de toate vîrstele, au vrut să ne întîlnim şi cred că, aşa cum au fost şi cei mai mulţi de acord, prin implicare şi dialog putem face din ţara noastră şi din oraşul nostru un loc şi mai drag. Cunosc foarte bine dulcea- amară viaţă şi muncă în străinătate şi, poate şi din acest motiv, vreau să ajut cît mai mulţi oameni să revină în Roman, să evolueze aici, fără grija dorului de cei dragi“, a spus, printre altele primarul Ovidiu Micu. Reprezentanta ADR Nord-EST a menţionat că participă pentru a doua oară la întîlnirea cu cei din Diaspora. „Îmi pare bine să vin la Roman pentru a doua oară la întîlnirea cu dumneavoastră. ADR-NE este o organizaţie non guvernamentală care încearcă dezvoltarea zonei în care locuim. Anul trecut am avut un proiect important, în care au fost angrenate 60 de persoane care au primit finanţare europeană pentru a-şi pune în practică ideile lor de afaceri. A fost un proiect de suflet şi pot să vă dau chiar un exemplu al unui romaşcan care a lucrat în Italia şi s-a întors acasă deschizînd-şi o mică firmă de instalaţii electrice. Linia de finanţare pentru acest program a fost deschisă în 2016 şi implementată în 2018. Nu ştim dacă anul acesta vom mai prinde vreo finanţare, dar dacă acest lucru se va întîmpla veţi găsi informaţii pe site-ul Primăriei Roman. Important pentru dumneavoastră e să ştiţi că şi acasă, în România se pot face afaceri din care să rezulte lucruri frumoase şi trainice, la fel ca şi în străinătate“, a spus Ana Ciobanu. Şi reprezentantul RO-patriot, Mirabela Miron se află la a doua întîlnire cu romaşcanii plecaţi la muncă în străinătate. Ro-patriot este tot un ONG, din care fac parte 50 de persoane, care au lucrat şi ei în străinătate şi militează, acum, pentru întoarcerea românilor acasă. „Am primit numai anul acesta peste 500 de telefoane prin care cetăţenii vor să se întoarcă acasă. Noi oferim consultanţă. Din 10 români care au lucrat în străinătate, dacă se întoarce unul acasă şi deschide o afacere în care lucrează 10 angajaţi, este mare lucru“, a spus Mirabela Miron. Deputatul Dan Laurenţiu Leoreanu a vorbit despre trecerea prin Parlament a legilor electorale, care vor da posibilitate românilor ce lucrează în străinătate să-şi poată exercita dreptul constituţional de a vota. Aceste legi vor intra în vigoare începînd cu alegerile prezidenţiale din toamnă.

Citește știrea

Trending