Contactează-ne

Eveniment

Primărie amendată pentru discriminare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a aplicat Primăriei Făurei o amendă de 2.000 lei şi a obligat autorităţile locale să reînfiinţeze o staţie destinată transportului elevilor ■ ironia sorţii - microbuzul şcolar nici nu mai are şofer după ce omul a suferit o intervenţie chirurgicală ■ Consiliul Local Făurei se va întruni pe 23 ianuarie pentru a aproba modificarea organigramei şi transformarea unui post ■

Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis în şedinţa din 16 ianuarie amendarea cu 2000 lei a Primăriei Făurei, din cauza desfiiinţării unor staţii destinate transportului elevilor de la domiciliu către şcoală şi retur, apreciind că decizia reprezintă discriminare şi prin efectele ei se încalcă dreptul de acces la servicii şi educaţie, drepturi stipulate nu numai de Constituţie, ci şi de o ordonanţă de Guvern. „Nu este amendat primarul localităţii, ci instituţia primarului. S-a luat decizia amendării instituţiei primarului din cauza faptului că a discriminat un copil, pe criteriul locuinţei, copil care trebuie să ajungă la şcoală. Primarul localităţii în urmă cu şase luni a decis desfiinţarea unei staţii dintr-un sat al comunei Făurei, care ducea un băiat la şcoală, iar mama acestuia ne-a trimis nouă o petiţie pe care am analizat-o şi am găsit că acest copil a fost cu adevărat discriminate. S-a decis obligarea instituţiei la reînfiinţarea staţiei“, a declarat pentru Monitorul de Neamţ, Istvan Haller, purtătorul de cuvînt al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Viceprimarul Vasile Coroi, cu atribuţii de primar după pensionarea pe caz de boală a edilului ales, a explicat situaţia în care se află instituţia pe care o conduce. El spune că elevii sînt transportaţi cu un microbuz vechi, în care s-a investit în fiecare an cîte 200 de milioane lei pentru reparaţii. „Din cauza problemelor pe care le avem cu acest microbuz s-a încercat scurtarea traseielor. Dimineaţa microbuzul ia băiatul din poarta casei, dar la amiază îl lasă la 700 metri de casa lui. Pînă la ora la care discutăm, am făcut 11 solicitări la toate instituţiile: Prefectură, Consiliu Judeţean, Inspectorat Şcolar, Guvern, solicitînd să fim ajutaţi cu un alt microbuz care să transporte elevii la şcoală. Maşina pe care o avem acum are 12 ani şi cheltuim cu ea, în fiecare an, 200 de milioane de lei pentru reparaţii. Maşina face zilnic 170 de kilometri. Nu reuşim să acoperim nevoile. Începem să luăm copiii de la domiciliu, dimineaţa la 6.30 şi îi transportăm la şcoală pînă la ora 8.30. Am fost amendaţi pentru discriminare că merge un băiat în clasa a VIII-a 700 de metri pe jos, la prînz, dar că noi, ca instituţie am fost discriminaţi la alocarea de fonduri cu care să ne rezolvăm problemele nu se cheamă tot discriminare! Anul trecut, rectificarea bugetară a fost cu minus. Problema care se pune este că am rămas fără şofer, căruia i s-a extirpat un rinichi chiar ieri (17 ianuarie, n.r). Ştiţi că alte angajări nu putem face pentru că posturile sînt blocate. Acum avem un alt şofer care lucrează şi pe buldoescavator şi pe maşina de pompieri. Dacă ni s-ar permite să angajăm o firmă pentru deszăpezire, am folosi şoferul de pe buldoescavator la transportul elevilor“, a declarat primarul Vasile Coroi. „Nu noi sîntem plătiţi pentru a rezolva problemele pe care le are o primărie. Dacă şoferul s-a îmbolnăvit şi tocmai a fost operat, primăria va trebui să angajeze alt şofer pe o perioadă determinată. Nu noi dăm soluţii, ci primarul trebuie să le găsească şi în această situaţie cînd copilul trebuie să ajungă la şcoală. Şoferul a fost operat ieri (17 ianuarie, n.r) nu acum şase luni cînd a fost desfiinţată staţia microbuzului. Primăria are termen 30 de zile de la primirea deciziei noastre pentru a reînfiinţa staţia“, a precizat purtătorul de cuvînt al CNCD. În cele din urmă, conducerea interimară a Primăriei Făurei a decis să convoace pentru miercuri, 23 ianuarie, Consiliul Local, în vederea modificării organigramei şi transformării unui post, încadrare ce poate fi făcută doar prin concurs, cu o serie de proceduri prealabile. Primarul declară că e vorba de o remuneraţie a postului, cu salariul minim pe economie, stituaţie în care este greu de găsit un şofer care să deţină toate atestatele, inclusiv cele de transport persoane, care să se mulţumească cu acest salariu la volumul de muncă depus. Acelaşi şofer trebuie să transporte şi copiii care învaţă după amiaza la domiciliu. Deputatul Laurenţiu Leoreanu a decis să se implice în rezolvarea situaţiei, la începutul sesiunii parlamentare acesta urmînd să facă o interpelare a Ministrului Educaţiei, pentru obţinerea unui nou microbuz şcolar la Făurei. Primarul Vasile Coroi a mai menţionat că va încerca să găsească în Consiliul Local şi soluţia ca cel de al doilea şofer angajat al primăriei să facă numai transportul elevilor, iar acţiunile de deszăpezire să fie contractate cu o firmă specailizată, deoarece acelaşi şofer deserveşte şi autospeciala de stingere a incendiilor, din dotarea primăriei.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Neamţ: Accident cu două victime. Trafic blocat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier soldat cu două victime după coliziunea dintre un autoturism şI o autoutilitară a avut loc vineri, 16 august, în localitatea Dobreni. Conform primelor informaţii oferite de reprezentanţii IPJ Neamţ, traficul este blocat. “Accident rutier pe DN 15 C, în localitatea Dobreni. Coliziune între un autoturism și o autoutilitară, două victime. Trafic blocat”, au transmis cei de la IPJ Neamţ. Tot vineri a mai avut loc un accident rutier soldat cu o victimă pe strada Gara Veche din Piatra Neamţ. “Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 47 de ani, din Țibucani, conducea o autoutilitară pe strada Gara Veche din Piatra Neamț, a efectuat manevra de depășire a unei motociclete ce era staționată și nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de celălalt vehicul, moment în care brațul de calare s-a deschis, acroșînd motociclistul, în vîrstă de 45 de ani, din Zănești. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a motociclistului, care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițistii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Accident cu victimă. Implicate un autoturism şi două autoutilitare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autoutilitare şi care s-a soldat cu o victimă a avut loc în urmă cu puţin timp, miercuri, 14 august, la Turtureşti. “Accident rutier în Turturești, în care au fost implicate un autoturism și două autoutilitare. O persoană, un bărbat de aproximativ 45 de ani, este asistată medical de SAJ. La locul indicat s-au deplasează două echipaje cu o autospecială de intevenție complexă și o ambulanță SMURD”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Şoferi “cu chef” făcuţi pietoni

Știre publicată în urmă cu

în data de

Opt şoferi care au urcat la volan deşi consumaseră băuturi alcoolice au devenit pietoni, după o acţiune a poliţiştilor de la Rutieră din Piatra Neamţ. Au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 10.000 de lei, iar toate acestea într-un interval orar de doar 4 ore. Acţiunea a avut loc miercuri, 14 august, şi a avut drept scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la consecinţele conducerii unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Citește știrea

Trending