Contactează-ne

Actualitate

Pregătiri pentru Zilele oraşului Tîrgu Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ tradiţionala manifestare se va organiza în intervalul 6-8 septembrie ■ cea de-a XXIX-a ediţie va avea tema Oamenii locului ■ titluri de cetăţean de onoare vor fi acordate medicului Mihaela Antohi, Teodorei Mihăileasa, de la firma Sofiaman, meşterului popular Ionela Lungu, profesoarei Maria Cucoş (post mortem) şi lui Marcel Ciubotaru, de la TVR ■ Titlul Pro Urbe va fi înmînat profesorilor Agneta Tolocan, Emanuel Bălan şi Vasile Diaconu ■

Primăria Tîrgu Neamţ a demarat pregătirile pentru tradiţionala manifestare Zilele oraşului, care se va organiza în intervalul 6-8 septembrie, ca în fiecare an în preajma marii sărbători dedicate Maicii Domnului, protectoarea localităţii. Evenimentul a ajuns la cea de-a XXIX-a ediţie, activităţile de anul acesta avînd ca temă Oamenii locului. În galeria personalităţilor care fac cinste urbei de sub Cetate vor mai fi adăugate cîteva nume, unul dintre proiectele de hotărîre ce au fost supuse aprobării în şedinţa Consiliului Local Tîrgu Neamţ care a avut loc la mijlocul săptămînii trecute, pe data de 28 august, viza conferirea unor „titluri“ persoanelor care s-au remarcat în diverse domenii de activitate. Astfel, aleşilor locali li s-a adus la cunoştinţă despre acordarea Titlului de cetăţean de onoare al oraşului de sub Cetatea Neamţ medicului Mihaela Antohi, Teodorei Mihăileasa, de la firma Sofiaman, meşterului popular Ionela Lungu, profesoarei Maria Cucoş (post mortem) şi lui Marcel Ciubotaru, de la Televiziunea Română. De asemenea, s-a propus acordarea Titlului Pro Urbe profesorilor Agneta Tolocan, Emanuel Bălan şi Vasile Diaconu. Toate aceste distincţii urmează a fi înmînate celor nominalizaţi în cadrul manifestării devenite tradiţoinală Zilele oraşului. Detalii despre program au fost menţionate în documentaţia aferentă proiectului de hotătîre ce a fost supus, pe 28 august, aprobării Consiliului Local Tîrgu Neamţ. „Tema centrală a acestei ediţii o reprezintă promovarea şi punerea în valoare a comunităţii locale, începînd cu diversitatea de tinere talente, continuînd cu producătorii locali şi organizaţii nonguvernamentale, care urmează să-şi prezinte activitatea. În cadrul evenimentului din acest an vor fi premiaţi elevii ce au obţinut distincţii şi premii deosebite la olimpiade şi competiţii, vor fi premiate cuplurile ce au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi vor fi acordate distincţii de Cetăţean de onoare şi Pro Urbe cetăţenilor ce au contribuit la răspîndirea prestigiului şi faimei oraşului Tîrgu Neamţ, atît în ţară cît şi peste hotare“, se menţionează în raportul de specialitate. Manifestările prilejuite în acest an cu ocazia Zilelor oraşului Tîrgu Neamţ se vor desfăşura în locaţii multiple, acoperind domenii variate. Vor fi competiţii sportive de tenis de cîmp şi tenis de masă, karate, fotbal, handbal, atletism, baseball, ce vor avea loc pe stadionul de sub Cetatea Neamţ, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale Grigore Ghica Vodă, la Club Bella şi în sala de sport a Colegiului Naţional Ştefan cel Mare. Mai sînt organizate expoziţii de sculptură, pictură, fotografie, va fi şi lansarea unui volum de poezie, o competiţie de şah organizată la la Casa Culturii Ion Creangă şi un concurs de frumuseţe intitulat Miss Tîrgu Neamţ, un atelier de lupte medievale, ateliere ale Clubului Copiilor Tîrgu Neamţ, ateliere de modelaj în lut, curs de dansuri medievale şi spectacole de muzică şi dans în Parcul de lîngă Casa Culturii Ion Creangă. În afara acestor manifestări, se va organiza un concurs Fotograful Tîrgului, o cursă ciclistă, o campanie caritabilă a Direcţiei de Asistenţă Socială Tîrgu Neamţ, iar ONG-urile din oraş vor desfăşura o serie de activităţi pentru copii şi tineri. Ediţia a XXIX-a a Zilelor Oraşului Tîrgu Neamţ va fi o ediţie dedicată în totalitate cetăţenilor, atît în calitate de spectatori, cît şi ca artizani ai răspîndirii renumelui oraşului în ţară şi peste hotare.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Incompatibilitatea încă îi mai dă emoţii unui primar

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ procesul în care primarul Romanului, Lucian Micu, a contestat o sentinţă a Curţii de Apel Bacău nu s-a terminat ■ Înalta Curte de Justiţie a dat un nou termen, în martie 2020 ■

Primarul Lucian Ovidiu Micu ar fi trebuit să dea ochii cu magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că în data de 21 noiembrie a avut termen.

Nu a fost prezent la instanţa din Capitală, fiind reprezentat de apărător ales, iar completul a decis o nouă înfăţişare, în martie 2020.

Edilul a contestat hotărîrea dată de Curtea de Apel Bacău, unde a pierdut procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care l-a declarat incompatibil pe motiv că, în calitate de viceprimar, nu ar fi avut voie să fie şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Roman.

Primarul a declarat că nu vrea să adauge nimic mai mult decît a spus la conferinţa de presă din 23 octombrie.

„Apărarea se va baza pe două argumente. Primul, ţine de faptul că din punctul meu de vedere nu există incompatibilitate, potrivit legii. Pe de altă parte, mă voi apăra pe o excepţie a faptului că, aşa cum se ştie, sesizarea incompatibilităţii mele la ANI a fost făcută de un cetăţean mort. Din anumite documente pe care le-am aflat cu ocazia unei plîngeri penale pe care am făcut-o şi la instanţa de fond, la Curtea de Apel Bacău, ANI a trimis cam un sfert din dosarul care se află la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La Parchet, cînd mi-am consultat dosarul ce a fost cerut la de ICCJ am constatat că erau două bibliorafturi cu documente. E clar că, neavînd la instanţa de fond toate documentele pe care s-a fundamentat acest raport şi neputîndu-mă apăra, voi declanşa o nouă acţiune pe tema asta. Aşteptăm ca magistraţii de la Înalta Curte să se pronunţe. Va trebui să vedem şi noile modificări legislative care au apărut, pentru că, uitîndu-mă la practica judiciară din ţară, constat că toţi primarii care au fost suspendaţi prin ordin de prefect, pe această temă, au fost repuşi în funcţie. Important pentru mine este să mă canalizez pe investiţiile pentru Roman şi mai puţin contează acest aspect“, a spus Lucian Micu, la data menţionată.

Fixarea primului termen de judecată al procesului la data de 21 noiembrie, adică exact la doi ani de la termenul la care actualul primar a depus recurs şi la trei ani şi jumătate de cînd ANI l-a declarat incomaptibil,  vorbeşte despre durata unui proces în România.

Lucian Micu a pierdut procesul la Curtea de Apel Bacău unde magistraţii i-au respins acţiunea, dînd cîştig de cauză ANI, care l-a declarat incompatibil din cauza faptului că actualul edil deţinea pe atunci şi funcţia de viceprimar al municipiului şi pe aceea de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului de Urgenţă Roman, stare de incompatibilitate care, aşa cum rezultă din documentele ANI se afla începînd cu luna august 2012 „întrucît deţine simultan funcţia de viceprimar şi funcţia remunerată de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal de Urgenţă Roman, încălcînd astfel dispoziţiile articolului 97, aliniatul 1, literele d şi k din Legea 161 pe 2003“, se preciza în comunicatul ANI din 12 iulie 2016.

Potrivit acestui act normativ, funcţia de primar şi viceprimar este incompatibilă cu funcţia de administrator, membru al Consiliului de Adnistraţie la societăţile comerciale precum şi la instituţiile publice. În declaraţiile de avere a viceprimarului Lucian Ovidiu Micu, care este de profesie jurist, la Rubrica „venituri din alte surse“ apare că a ridicat de la SMUR, în 2012, suma de 2028 lei, în 2013, suma de 154 lei, în 2015 – 658 lei, în 2016 – 509 lei iar în 2017 – 563 de lei.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: A venit iarna peste noapte

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ peste noapte, am trecut la valori termice negative şi a nins ■ doar pe crestele montane sînt 3 centimetri de nea, în rest e strat discontinuu ■ la Toaca vîntul a bătut cu putere şi a dus indicele de răcire la -23 de grade ■

Iarna din acest sezon a venit mai repede decît ne aşteptam. După toamna lungă cu valori termice peste media perioadei, a început să plouă iar în zorii zilei de vineri în judeţul Neamţ a venit iarna.

Au fost temperaturi de această dată sub media perioadei iar pe creştele montane, din cauza vîntului s-au resimţit -23 grade Celsius. Trebuie spus că primele temperaturi negative din acest sezon au fost în noaptea de 21/22 noiembrie iar cel mai frig a fost pe Ceahlău Toaca unde au fost -5,2 grade, în timp ce la Tîrgu Neamţ în zori termometrele au indicat -2,3 grade.

La acelaşi moment la Piatra Neamţ minima s-a oprit la -1,9 grade, iar la Roman au fost -1,7 grade Celsius. Pe, 22 noiembrie, la ora 10 pe Toaca erau tot -5 grade dar din cauza vîntului puternic de pe crestele montane indicele de răcire era de -23 de grade Celsius, iar în restul judeţului Neamţ erau valori de -2 pînă la -3 grade.

Cel mai mare strat de zăpadă era pe Toaca unde se ajunsese la 3 centimetri, iar în rest era strat discontinuu, conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Pare a fi un episod trecător pentru că pînă la final de lună specialiştii spun că în Piatra Neamţ se va ajunge la temperaturi de 13 grade.

Pînă atunci trebuie spus că pe  23 noiembrie, rămînem cu cerul acoperit, precipitaţiile se opresc şi maxima nu trece de 1 grad. Noaptea revin ninsorile, moderate cantitativ, la o minimă de -2 grade. Începînd de duminică, 24 noiembrie, începe să se încălzească treptat. Cerul rămîne acoperit, însă valorile termice diurne saltă la 4 grade, iar noaptea trecem la o minimă pozitivă, de 1 grad.

De luni, 25 noiembrie, revedem soarele care aduce o maximă în creştere pînă la 6 grade. Cu toate acestea după lăsarea întunericului nu sînt schimbări şi minima rămîne cantonată la 1 grad. Marţi, 26 noiembrie, revin norii dar nu aduc şi precipitaţii, însă continuă procesul de încălzire şi ajungem la valori termice de 8 grade. Peste noapte cerul se degajează şi minima saltă la 3 grade. Şi mai cald va fi pe parcursul zilei de miercuri, 27 noiembrie, cînd soarele saltă mercurul din termometre pînă la 12 grade.

Una din cele mai calde zile ale finalului de Brumar va fi cea de joi, 28 noiembrie, cînd cerul va fi acoperit dar se ajunge la 13 grade. Noaptea norii rămîn cantonaţi în zonă şi aduc temperaturi nu mai mici de 7 grade. Vineri reapare soarele, dar va fi mai rece, cam 9 grade, iar minima nopţii pe la 6 grade. Ultima zi a lui Brumar aduce temperaturi nesperate şi pe fondul unui cer degajat din nou se vor înregistra maxime de 13 grade.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Au încălcat ordinele de protecţie, riscă să ajungă în beciul Poliţiei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Doi bărbaţi din Neamţ, de 38, respectiv 51 de ani, care au nesocotit ordinele de protecţie emise împotriva lor, riscă să fie trimişi în beciul Poliţiei.

Conform oamenilor legii, bărbatul de 51 de ani s-a apropiat la o distanţă mai mică de 100 de metri de locuinţa mamei sale.

“La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Dulcești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 51 de ani, din Dulcești, a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa.

Din cercetări a reieșit că, la data de 20 noiembrie a.c., bărbatul s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de locuința mamei sale, de 78 de ani, din Dulcești, încălcînd astfel obligațiile dispuse de ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști la data de 17 noiembrie 2019.

De asemenea, la data de 18 noiembrie a.c., polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, iar ulterior procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman a dispus plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmînd ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de schimbare a măsurii preventive”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Cît priveşte bărbatul de 38 de ani, acesta s-a apropiat prea mult de locuinţa fostei sale soţii.

“La data de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 38 de ani, din Piatra Neamț, a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.

Din cercetări a reieșit că bărbatul s-ar fi apropiat de locuința fostei sale soții, de 33 de ani, din Piatra Neamț, încălcînd astfel ordinul de protecție emis de Judecătoria Piatra Neamț la data de 19 noiembrie 2019, prin intermediul căruia s-a dispus evacuarea celui în cauză din locuința comună, fiind obligat să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de aceasta și imobilul său.

În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, au mai transmis poliţiştii nemţeni.

Citește știrea

Trending