Contactează-ne

Actualitate

Prefectul de Neamţ: bătaie de joc şi nesimţire la ApaServ

Știre publicată în urmă cu

în data de

n într-o conferinţa de presă a fost solicitată demisia conducerii ApaServ n tema de discuţie a fost criza de apă cu care se confruntă Romanul şi Tîrgu Neamţ n prefectul George Lazăr a catalogat lipsa de reacţie a companiei drept „nesimţire“ şi „bătaie de joc“ la afirmaţia directorului tehnic că pierderile de 70% din reţea ar fi printre cele mai mici din judeţ n

Nerezolvarea problemelor legate de criza apei la Roman, din cauza
scăderii nivelului hidrostatic din puţuri şi neacumularea în
rezervoare l-a determinat pe primarul Lucian Micu să solicite şi
noului prefect, George Lazăr, convocarea altei şedinţe tehnice.

Astfel, la Roman, pe 9 ianuarie, în prezenţa unor profesori
universitari, specialişti în domeniu, au fost căutate soluţii tehnice,
pentru reazolvarea, în condiţiile alocării de fonduri, a unei probleme
tehnice, extrem de dificile.

După ce timp de vreo trei ore s-a
desfăşurat o şedinţă cu uşile închise, pentru a evita ca anumite
informaţii să fie auzite de jurnaliştii „slobozi la gură“, a fost
organizată o conferinţă de presă, în care au fost evidenţiate
eforturile primarului Lucian Micu de a rezolva o chestiune gravă:
lipsa apei la Roman, subliniată de prefectul George Lazăr, care într-
un limbaj extrem de dur a apreciat lipsa de performanţă şi
incompetenţa în managementul companiei ApaServ.

Firmă
considerată de reprezentantul Guvernului în teritoriu drept o „vacă
bună de muls“, din care şefimea îşi îndestulează salariile
substanţiale din banii „fraierilor de romaşcani şi tîrgnemţeni“, care
plătesc lipsa de performanţă a managementului operatorului. „Am
informaţii, din surse sigure, despre valoarea reală a pierderilor de
apă din reţeaua administrată de ApaServ, ceea ce înseamnă că fie
este un slab management, fie este o lipsă de interes a conducerii.

Oricum, este o nesimţire şi o bătaie de joc la adresa romaşcanilor.
Cereţi doar bani, dar nu oferiţi servicii de calitate. Din surse
credibile, am informaţii că pierderile de apă sînt de 70% în Roman.
Dacă nu sunteţi în stare să manageriaţi bine reţeaua de distribuţie a
apei, lăsaţi pe altcineva“, a spus prefectul George Lazăr.

70.000 de mii de persoane afectate

Primarul Lucian Micu, conştient că este unul din cei care va plăti în
an electoral factura nerezolvării problemei apei la Roman, s-a
agitat, cum e şi firesc, să pună la treabă instituţiile abilitate să facă
ceva ca populaţiei să-i fie furnizată apă în regim continuu.

A ţinut să
subinieze că atît el, cît şi prefectul, romaşcan care locuieşte la etajul
IV se numără printre cei privaţi de un serviciu pe care-l plătesc.
Jurnaliştii au solicitat conducerii ApaServ să vorbească despre
modul de compensare a preţului plătit de romaşcani pentru
pierderile de apă de 70%, răspunsul conducerii operatorului fiind
unul negativ, acesta apreciind neinspirat faptul că pierderile plătite
sînt de doar 55%, diferenţa fiind achitată din veniturile proprii.

„Romanul stă cel mai bine la acest capitol din tot judeţul“, a spus
Gheorghe Neculai, lucru care l-a înfuriat la culme pe prefect şi l-a
făcut să concluzioneze, adresîndu-se acestuia: „Duceţi-vă acasă,
ieşiţi la pensie sau mergeţi la alt loc de muncă, pentru că încurcaţi
vieţile a zeci de mii de oameni! (peste 50.000 la Roman şi vreo
20.000 la Tîrgu Neamţ -n.r.)“, a precizat prefectul. „Aveţi pierderi de
55% şi spuneţi că Romanul stă bine?

Asta o fi în mintea
dumneavoastră, dar nu a mea şi a restului cetăţenilor. Spuneţi de
investiţii şi că speraţi să vină. De unde, de la Dumnezeu? Banii nu
vin din cer, trebuie să vă zbateţi pentru ei, să faceţi proiecte, să
accesaţi fonduri europene. Aţi fost obişnuiţi să lucraţi doar la stat şi
să vă pice banii din cer. Nu e suficient.

Spuneţi că abia în martie ştiţi
ce investiţii veţi face anul acesta. Părerea mea este că spuneţi
vorbe de dragul de a le spune“, a mai adăugat prefectul, în faţa
directorului tehnic al ApaServ, vizibil marcat de ieşirea
reprezentantului Guvernului în teritoriu, dar fără a mai aduce alte
argument în favoarea sa.

Plan de măsuri

Directorul Sistemului de Gospodărie a Apei Neamţ, Ioan Păvăleanu,
întrebat fiind de modul de autorizare al extragerii balastrului, interzis
a se face din albia majoră a rîului Moldova, a explicat din punct de
vedere tehnic cum se realizează.

Şi a recunoscut că există şi
extrageri frauduloase, care afectează debitul de apă, în 2019 fiind
amendate pentru aceste infracţiuni două societăţi. Preşedintele
Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, generalul
Ioan Niţică a anunţat că, cel tîrziu miercuri, 15 ianuarie 2020, va
avea loc şedinţa în care va fi prezentat planul de măsuri pentru
rezolvarea crizei apei la Roman, pe termen scurt şi mediu.

Ar fi
vorba despre refacerea pragurilor distruse de viituri în 2019, pentru
asigurarea unui debit normal al apei, în condiţiile în care din cauza
secetei extreme debitul rîului este de doar 4,4 metri pe secundă,
respectiv 35 metri pe secundă anual.

O altă măsură pe termen
mediu ar fi aceea ca Primăria Roman să comande studii de
fezabilitate pentru construirea la barajul de la Microhidrocentrală a
unei captări de suprafaţă, în condiţiile creşterii constante a
numărului de consumatori din oraş.

Cea de a treia soluţie ar viza
deschiderea unei noi captări la Preoţeşti, comuna Timişeşti. Soluţii
pentru rezolvarea crizei există dar ele necesită bani foarte mulţi,
greu de obţinut de la Guvern în condiţiile atîtor presiuni financiare
de ordin social pe un buget secătuit de resurse. Dar, că tot vine
campania electorală, se pot propune tot felul de soluţii, că acestea
nu costă.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. V.Vasile

    11 ianuarie 2020 at 12:34 PM

    Deci, este concurs pt. ocuparea postului de general al companiei. Daca actuala conducere da dovada de ,,nesimtire,, si ,,incompetenta,, mai poate functiona ca si comisie de examinare (C.A,) ? Inca o nedumerire, daca din echipa incompetentilor, nesimtitilor, face parte si Angheluta, cum de a fost admis pt. a ramane in concurs ?
    Cu ceva timp in urma, era o ,,comisie,, formata din puscasu, r.tudorel, emotionatul andrusca si seful acarilor din gara P.NT. care analizau si verificau indicatorii de performanta ca de, aveau expertiza in lipirea afiselor si amplasarea benerelor. ,,Dragii mei nemteni,, aveti ce meritati !

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.470 cazuri noi. Neamţ – 55 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

n la nivel naţional au fost confirmate în total 125.414 cazuri n la Neamţ în total au fost confirmate 3.110 cazuri n

Până pe 29 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 125.414 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

100.636 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.470 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 512 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.792 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 28.09.2020 (10:00) – 29.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (30 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 15 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.527. Dintre acestea, 551 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.393.670 de teste. Dintre acestea 21.330 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 12.992 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.338 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.435 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.341 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.816 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.219 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 602 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 222 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 44.850 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.694 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 2 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 733 au fost declarați vindecați: 613 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea

Actualitate

Calculele politice pentru majorităţi, PNL exclude orice negociere cu PSD

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

n negocierile vor începe după afişarea rezultatelor finale, susţin liberalii

Liderii PNL Neamţ, preşedintele Mugur Cozmanciuc, senatorul PNL Eugen Ţapu şi primarul ales al municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, au susţinut, marţi, 29 septembrie, o conferinţă de presă în care au mulţumit nemţenilor pentru votul acordat, dar au făcut şi câteva declaraţii legate de negocierile pentru obţinerea unor majorităţi în consiliul judeţean şi consiliile locale.

Preşedintele PNL Neamţ, Mugur Cozmanciuc, a precizat că negocierile vor fi făcute după ce vor fi afişate rezultatele finale şi că liberalii sunt deschişi pentru orice formă de colaborare cu oricine vrea să facă opoziţie faţă de modul “medieval” în care PSD a condus judeţul. S-a mai precizat că este exclusă orice colaborare cu PSD, dar şi cu fostul primar de Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, lăsându-se însă loc a se înţelege că ar fi posibilă o negociere cu PMP. De altfel, după cum arată distribuţia mandatelor după numărătoarea parţială, în Consiliul Judeţean Neamţ PNL, pentru a obţine o majoritate, ar avea nevoie pe lângă mandatele celor de la USR Plus şi PRO România şi de mandatele celor de la PMP. Asta pentru a-l “izola” politic pe preşedintele Ionel Arsene.

La Consiliul Local Piatra Neamţ, ar putea fi conturată o majoritate extrem de fragilă, la un singur vot, printr-o colaborare între PNL, USR Plus şi PRO România. Atragerea într-o alianţă post-electorală şi a PMP ar tranşa însă definitiv lucrurile în ceea ce priveşte problema majorităţii în CL Piatra Neamţ. Rămâne de văzut ce se va negocia, dacă va fi pe funcţii, aşa cum a fost până acum, sau pe proiecte şi principii, aşa cum promit politicienii şi cum vor fi finalizate aceste negocieri.

Declaraţii publice referitor la alianţele de după alegeri au mai fost făcute şi în trecut de liderii unor fomaţiuni politice. Astfel, Liviu Harbuz, liderul PRO România Neamţ a exclus orice colaborare cu PSD-ul lui Ionel Arsene, însă rămâne de văzut dacă nu va primi o altfel de direcţie “de la centru”, în vreme ce reprezentanţii USR au spus că şi-ar dori să colaboreze cu PNL. PMP se declară un partid de dreapta, dar chiar şi aşa, în trecut, asta nu i-a oprit pe unii membrii să colaboreze bine cu PSD-ul. Întrebat dacă nu pierde startul aşteptând să negocieze abia după afişarea rezultatelor finale, Mugur Cozmanciuc a declarat: “cine vrea să stea de vorbă cu Ionel Arsene să-şi asume că e în slujba unui baron”.

Un element important în derularea negocierilor ar putea fi şi faptul că, la acest moment, e dat ca aproape sigur faptul că în decembrie vom avea alegeri parlamentare. În acest context, dacă îşi doresc rezultate bune, partidele de dreapta ar putea să mai renunţe la orgolii sau funcţii şi să parafeze o înţelegere care să treacă PSD în “opoziţie” la Neamţ, mizând că astfel vor reduce scorul electoral viitor al acestei formaţiuni politice.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.271 de cazuri noi. Neamţ – trei cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

n la nivel naţional numărul total de cazuri a ajuns la 123.944, 99.344 pacienţi au fost declaraţi vindecaţi n la Neamţ în total au fost înregistrate 3.110 cazuri n

Până pe 28 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 123.944 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

99.344 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 4.748 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 27.09.2020 (10:00) – 28.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 de decese (15 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Maramureș, Prahova, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

29 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.528. Dintre acestea, 557 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.372.340 de teste. Dintre acestea 6.162 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.306 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.856 la cerere.

Pe teritoriul României, 10.331 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.395 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  24.136 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 632 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 211 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 70.100 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.693 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 428 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Citește știrea

Trending