Contactează-ne

Actualitate

„Poveşti de succes“ la Liceul Carol Bicaz

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ elevii unităţii de învăţămînt au dialogat cu foşti absolvenţi, şefi de promoţie, astăzi oameni de succes ■ cei trei oaspeţi ai liceului au fost Anastasia Constantinescu, George Caia şi Vlad Herescu ■

La Liceul Carol I Bicaz proiectul pentru Învăţămînt Secundar (ROSE), avînd ca slogan „Bac-ul, acces la succes“, se află în plină derulare. Pe lîngă programul de pregătire curentă a elevilor, mai cu seamă a celor pe care examenul de bacalaureat îi aşteptă peste cîteva luni, corpul didactic implicat în acest proiect mai derulează şi celelalte etape prevăzute. Sîmbătă, 30 martie, de la ora 12.00, elevii au participat la o întîlnire cu foşti absolvenţi ai aceleaşi unităţi de învăţămînt, îndeobşte foşti şefi de promoţie, astăzi oameni de succes, cu care au dialogat încercînd să afle cît mai multe lucruri despre ceea ce a însemnat pentru ei studiile liceale şi chiar cele superioare, modul în care au fost atraşi pentru domeniile în care s- au specializat şi despre cum trebuie procedat pentru a-şi atinge scopurile şi a-şi îndeplini visurile. În deschiderea activităţii aveau să vorbească, profesoarele Rodica Iorga, directorul liceului şi Mirela Fîrţală, coordonatorul proiectului derulat la Bicaz, care avea să prezinte în amănunt obiectivele urmărite de derularea acestuia. Cei trei oaspeţi ai şcolii au fost Anastasia Constantinescu, studii farmaceutice, George Caia, studii tehnice, şi Vlad Herescu, studii juridice. Cuprinşi de oarece emoţie pentru că se aflau în faţa foştilor profesori, de astă dată ca oameni maturi, aceştia aveau să le povestească liceenilor ce şi cum cu viaţa de foşti studenţi, primul impact cu studiile superioare şi modul în care i-a ajutat calitatea de foşti liceeni în adaptarea la noile condiţii, de studenţi şi mai apoi la aceea de specialişti în domeniile în care s-au format. Şi asta nu oricum, ci în cadrul activităţii pedagogice şi de sprijin „Poveşti de succes!“, cum a fost intitulată conform programului întîlnirea. De remarcat interesul liceenilor, fapt constatat prin noianul de întrebări puse oaspeţilor, răsplata constînd în înmînarea fiecărui elev la finalul întîlnirii a cîte un exemplar din cartea Maitreyi de Mircea Eliade. Cît priveşte obiectivele proiectului, acestea urmăresc creşterea cu 5% a ratei de promovabilitate la examenul de bacalaureat pînă la finalul proiectului, ce se va desfăşura pe o perioadă de 4 ani, îmbunătăţirea cunoştinţelor şi a competenţelor la materiile la care se susţine examenul de bacalaureat, reducerea absenteismului elevilor din grupul ţintă cu circa 10%, creşterea mediilor de absolvire a beneficiarilor direcţi cu aproximativ 5%, dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor pentru creşterea inserţiei pe piaţa muncii cu 5%, conştientizarea importanţei susţinerii examenului de bacalaureat şi a continuării studiilor cu 5% pe durata proiectului. „Majoritatea celor implicaţi în proiect sînt copii care provin din familiile nevoiaşe, acest lucru fiind un impediment în susţinerea financiară pe parcursul şcolarizării. Un număr mare îl reprezintă copiii ai căror părinţi au fost nevoiţi să caute surse de venit în străinătate, astfel lipsindu-i pe aceştia de sprijin emoţional şi supraveghere eficientă, situaţie care conduce la un absenteism foarte ridicat. O altă categorie este reprezentată de elevii cu cerinţe educaţionale speciale sau elevi înmatriculaţi în urma repartizării computerizate cu medii mici“, a declarat profesoara Mirela Fîrţală, coordonator de proiect. De subliniat faptul că în proiectul ROSE sînt implicaţi şi voluntari din rîndul liceenilor, care alături de profesori participă efectiv la activităţile proiectului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Deputat nemţean în cărţi la şefia unui minister

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ numele parlamentarului Laurenţiu Leoreanu e vehiculat pe surse pentru portofoliul de la Ministerul Dezvoltării ■ deputatul nu confirmă, dar nici nu infirmă informaţia ■ deputatul spune că va fi la dispoziţia partidului pentru orice sarcină i se va încredinţa ■

Zilele acestea în laboratoarele puterii, unde se fac şi se desfac guverne, este vehiculat, pe surse, şi numele deputatului Dan Laurenţiu Leoreanu, ca potenţial deţinător al fotoliului de la Ministerul Dezvoltării Regionale, un minister de unde se dirijează resursele pentru dezvoltare. Fără a confirma sau infirma zvonul despre accederea sa într-o asemenea funcţie, nemţeanul a declarat pentru redactorii Monitorul că ar fi prematur, la ora aceasta, să se discute despre funcţii. „Nu, nu putem vorbi de ipoteze care nu au în spate o certitudine. E prematur să vorbim la ora aceasta de oameni pe funcţii. Deocamdată se aşteaptă ca marţi, 15 octombrie, Ludovic Orban să fie nominalizat ca premier de către preşedintele Klaus Iohannis. Urmează apoi o gîndire despre arhitectura Guvernului, cu doar 15 – 16 ministere în locul celor 27 care există acum, cu o micşorare semnificativă a numărului de secretari de stat, adică un guvern mai suplu, mai flexibil, mai funcţional. Acum, miza mea personală nu este aceea de a fi ministru, ci aceea de a ne concentra pe restructurarea Executivului, aşa cum vă spuneam. Pe de altă parte trebuie ştiut că eu sînt unul din ultimii deputaţi, care a fost promovat pentru o funcţie importantă în Parlament, aceea de chestor. Or’, în PNL, există o cutumă ca o persoană care a fost promovată într-o funcţie să mai aştepte pînă la o altă promovare. Ceea ce vă mai pot spune e faptul că există discuţii pentru fiecare minister, unde se fac două-trei nominalizări. Vă asigur însă că lucrurile vor fi analizate cu mare atenţie pentru a veni cu un guvern funcţional. Deci la ora la care discutăm (luni, 14 octombrie n.r) nu pot nici confirma şi nici infirma un asemenea zvon. Ceea ce vă pot însă asigura este faptul că voi fi la dispoziţia partidului pentru a pune umărul acolo unde voi fi solicitat s-o fac“, a declarat deputatul Dan Laurenţiu Leoreanu. Acesta a mai atras atenţia asupra unui lucru căruia i se dă mai puţină atenţie, respectiv asupra necesităţii ca un partid (partide) de guvernămînt să aibă grijă să-şi asigure în Parlament o majoritate, cu ajutorul căreia să poatră trece legile. „Parlamentul este <> unde se negociază, se dezbat, se trec legi. Ceea ce pot să vă mai declar este că luni, 14 octombrie, în şedinţa de Birou Executiv a PNL am fost nominalizat în echipa de negociere pentru tot ceea ce înseamnă activitate politică pentru perioada care urmează. Acestea sînt lucrurile concrete despre care pot să vorbesc acum”, a mai spus deputatul nemţean. Acesta a ţinut însă să dea asigurări că indiferent de funcţia pe care o va deţine va face tot ceea ce-i stă în putere pentru a aduce bani în vederea dezvoltării Romanului şi a Neamţului. Deputatul a mai ţinut să sublinieze rolul important pe care l-a avut în scrierea şi trecerea moţiunii de cenzură, care a dărîmat Guvernul Dăncilă, el fiind deputatul care a „păzit” urna cu bile albe, cea în care se aflau cele ce au dărîmat Executivul Dăncilă.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Razie a poliţiştilor rutieri – 56 de permise “săltate” şi 300 de amenzi

Știre publicată în urmă cu

în data de

56 de permise de conducere “săltate” şi 300 de amenzi reprezintă bilanţul unei acţiuni derulate de poliţiştii de la Rutieră, pe parcursul a doar 24 de ore. “În perioada 12-13 octombrie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză precum și pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive. În cadrul acțiunii au fost utilizate aparatele etilotest și drugtest aflate în dotarea polițiștilor rutieri. Acțiunea polițiștilor rutieri a vizat asigurarea unei prezențe optime în zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, precum și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la pericolul la care se expun prin nerespectarea regimului legal de viteză și consumului de alcool sau substanțe psihoactive. În cele două zile de controale, polițiștii au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 195/2002 R. Astfel, în cadrul acțiunii au fost reținute 56 de permise, dintre care 27 pentru viteză, 10 pentru alcool și 19 pentru alte abateri. De asemenea, de la intrarea în vigoare a noilor prevederi privind interzicerea folosirii telefonului mobil și a oricărui dispozitiv mobil în timpul condusului, polițiștii au aplicat 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea noilor reglementări, fiind reținut un permis de conducere. Pe parcursul activității, polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul rutier. Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente, respectiv excesul de viteză și consumul de alcool în rândul conducătorilor auto”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Şofer băut, reţinut după un accident cu trei victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Şoferul unui tractor implicat într-un accident rutier soldat cu trei victime, produs luni 14 octombrie, a fost reţinut de poliţişti după ce s-a stabilit că urcase la volan deşi consumase alcool. “La data de 14 octombrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Miron Costin, soldat cu rănirea a trei persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie de 43 de ani, din Trifești, conducea un autoturism pe DC 92, din direcția Trifești – Brănișteni, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor ce tracta o semănătoare) condus din sens opus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în afara părții carosabile, intrînd într-un cap de pod. Atît conducătorul auto cît și cei doi pasageri din autoturism, respectiv o tînără de 23 de ani, din Dulcești și un bărbat de 37 de ani, din Trifești, au suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale, fapt pentru care au fost preluați și transportați la spital. Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul femeii, însă în cazul bărbatului a indicat o valoare de peste 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț urmînd ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending