Contactează-ne

Actualitate

Povestea României Mari, la Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ manifestarea este programată pe data de 9 septembrie ■ „Ne dorim să aducem în faţa publicului cele mai importante momente ale Armatei române din Primul Război Mondial“, precizează organizatorii ■

Primăria Piatra-Neamţ îşi propune să aducă în faţa publicului evenimentul „Povestea României Mari“, pe data de 9 septembrie. Manifestarea este organizată de administraţia locală cu finaţare de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Deschiderea va avea loc la ora 12.00, iar la ora 20, la Curtea Domnească, va avea loc un concert de muzică patriotică. „Prin acest eveniment ne dorim să aducem în faţa publicului, cu ajutorul trupelor de reconstituire istorică, cele mai importante momente ale Armatei române din Primul Război Mondial. Pietrenii vor putea vedea cum trăiau soldaţii acum fix 100 de ani, cum erau îmbrăcaţi sau care era armamentul. Pe parcursul zilei de 9 septembrie se vor pune în scenă momentele importante ale zilei de 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Vor exista expoziţii cu arme şi obiecte folosite în timpul primei conflagraţii mondiale de către militari“, se arată într-un comunicat al primăriei. Ministerul Culturii a decis să finanţeze astfel de manifestări pentru că sîntem în an centenar, la 1 decembrie împlinindu-se 100 de ani de la Marea Unire. „În acest an unic pentru România, îi omagiem pe cei care, acum 100 ani, au reuşit să realizeze un vis aparent imposibil: unirea tuturor românilor. Este un motiv de sărbătoare, dar este şi un prilej de gândire pentru fiecare român de azi. Miracolul Marii Uniri nu s-a făcut în condiţii uşoare. La 1918, România era vlăguită de război şi epidemie, parţial ocupată de armate străine şi departe de aliaţii săi. Toate nemulţumirile şi dezbinările noastre de astăzi par neînsemnate faţă de ceea ce au avut de înfruntat înaintaşii noştri. Şi, totuşi, au reuşit acolo unde toţi cei dinaintea lor dăduseră greş de nenumărate ori.

Au reuşit pentru ca au acţionat împreună

Vom omagia anul acesta mari figuri naţionale: gînditori, oameni politici, militari sau simpli cetăţeni. La vremea lor, nu erau mari eroi, ci doar oameni ca noi, cu defecte şi calităţi. Unii ambiţioşi sau nerăbdatori, alţii pesimişti sau descurajaţi. La momentul 1918, fiecare însă a reuşit să pună totul deoparte – să se pună pesine deoparte! – în slujba unui ţel mai presus de ei: un stat unitar,democratic şi o casă mare pentru o mare familie. România Mare urma să devină statul tuturor fiilor săi, indiferent de etnie, religie sau opţiuni ideologice. O unitate în diversitate. A omagia realizările înaintaşilor este frumos, însă nu suficient. Pentru că moştenirea pe care ne-au lăsat-o nu este doar un cadou, ci şi o datorie. Aceea de a hrăni şi creşte, zi de zi, prin faptele modeste ale fiecăruia, avuţia comună. A omagia cum se cuvine înaintaşii înseamnă înainte de orice a omagia spiritul lor. La 1918, oamenii politici cei mai diferiţi – adversari înverşunaţi pe viaţă – au ştiut să-şi dea mîna şi să lucreze împreună. Îi separau educaţia, caracterul şi ideologiile, dar aveau în comun un lucru: toţi doreau o Românie unită şi democratică, un acasă în care fiecare să se poată dezvolta liber. A fi uniţi nu înseamnă a fi toţi la fel, ci a defini şi păstra un sanctuar sufletesc comun. O zonă care nu suferă negociere sau conflict: România. Asemenea unui arbore, fiecare ramură creşte altfel, dar fiecare contribuie la soliditatea trunchiului comun. Indiferent de tot ce ne desparte, suntem români.

Români în primul rând, nu doar în ultimă instanţă.

România Mare a cuprins între hotarele sale multe minorităţi naţionale sau religioase. De la bun început, toţi trebuiau să se poată dezvolta în siguranţă şi egalitate, sub un singur steag. Diferenţele acestea nu sunt o sursă de vulnerabilitate, ci sunt ceea ce ne îmbogăţeşte. Aşadar, trebuie să învăţăm din exemplul marilor înaintaşi de la 1918 şi să nu lăsăm ca ceea ce ne desparte să ne dezbine. Dacă reuşim să ne privim faţă în faţă şi să găsim, dincolo de opţiunile fiecăruia, cele cîteva lucruri sacre care cad în custodia noastră comună, atunci vom putea să ne privim în ochi şi bunicii pe care-i omagiem, dar şi nepoţii care aşteaptă de la noi o Românie stabilă şi demnă pentru cel puţin încă 100 de ani. Vom avea de sărbătorit în acest an cîteva date de aur. În sunetul festivităţilor, cel mai semnificativ semnal sonor pe care îl putem da ar fi un minut de tăcere. Nu doar ca să ne reculegem pentru sacrificiul total al românilor de acum 100 de ani, ci şi un moment de tăcere, în care fiecare să ne întrebăm cu ce putem contribui – nu cu vorbe mari ci cu fapte modeste, în fiecare zi – pentru ca România mea să devină România noastră“, se arată pe site-ul Ministerului Culturii.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Toamna îşi intră în drepturi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în prima parte a săptămînii va fi cald dar în zilele de după temperaturile scad ■ în zona noastră nu vor fi mai mult de 16 grade ziua, iar noaptea vor fi pînă la 7 grade ■ precipitaţiile vor fi rare şi neînsemnate cantitativ ■

Vremea este încă blîndă şi ţine cu noi, dar meteorologii anunţă că de la începutul ultimei decade a lunii septembrie condiţiile meteo se schimbă. Valorile termice intră la apă şi se răceşte binişor, astfel că pe finalul săptămînii abia putem spera la maxime diurne de 16 grade Celsius. Nopţile vor deveni destul de reci iar minimele coboară pînă la vreo 7 grade grade. Seceta persistă şi cel puţin în această sătămînă precipitaţiile vor fi rare şi neînsemnate din punct de vedere cantitav conform informaţiilor publicate pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Cea mai caldă zi din întreg intervalul de prognoză pare fi cea de 16 septembrie, cînd cerul nu va fi brăzdat de nici un nor, iar la amiază mercurul din termometre saltă voniceşte pînă la valoarea de 26 de grade. Noaptea va fi liniştită, cu cer degajat iar în zori minima ajunge la 12 grade Celsius. De marţi, 17 septembrie, începe declinul termic. Cerul va fi senin în prima parte a zilei, la prînz se vor înregistra cam 23 de grade, însă după-amiază ar putea veni ceva stropi de ploaie. După lăsarea întunericului va fi mai bine decît în intervalul precedent iar minima saltă la 15 grade. Cer senin este anunţat şi pentru miercuri, 18 septembrie, însă la prînz nu vor fi mai mult de 20 de grade. Noaptea va fi cea mai rece de pînă acum şi nu vor fi mai mult de 10 grade. Ziua de joi, 19 septembrie, aduce din nou soare, nu şi căldură pentru că brusc maxima coboară la 16 grade. Se depreciază şi minima nocturnă care ajunge la 9 grade. Cam la fel va fi şi vineri, 20 septembrie, cînd nu vor fi mai mult de 16 grade, iar după amiază ar putea ploua izolat şi slab. Noaptea va fi deosebit de rece pentru acest moment cu o minmă de doar la 7 grade. Se pare că nu trebuie să ne speriem încă pentru că de sîmbătă, 21 septembrie, începe să se încălzească treptat, maxima diurnă ajunge la 18 grde, iar minima nocturnă va fi de 10 grade. Duminică, 22 septembrie, vor fi cam 20 de grade ziua şi cel mut 12 grade noaptea. Rămîne de văzut cum va evolua vremea în ultima săptămînă a lunii.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Primăria strînge rablele din oraş

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

În condiţiile în care tot mai pregnant numărul locurilor de parcare se dovedeşte insuficient, conducerea Primăriei Roman a luat decizia de a debarasa domeniul public de maşinile vechi, abandonate de ani de zile de proprietarii lor. Autovehiculele ridicate urmează a fi duse la platforma primăriei, pe strada Ogoarelor. „În cazul în care nu vor fi revendicate de proprietari, în 30 de zile, aceste autovehicule vechi vor deveni, conform legii, proprietatea municipalităţii şi vor fi, cel mai probabil, valorificate la fier vechi. Deja din prima zi de verificări am găsit patru maşini abandonate, purtînd discuţii cu proprietarii lor de a căuta modalităţi de valorificare. Există şi situaţii în care proprietarii nu pot fi identificaţi. În aceste circumstanţe, autoturismele abadonate pe domeniul public vor fi ridicate de către primărie şi duse pe plaforma de pe strada Ogoarelor. În situaţia în care în termen de o lună nu vor fi revendicate, ele devin proprietatea administraţiei publice locale, care le valorifică, conform normelor legale. Este responsabilitatea noastră, a tuturor, de a încerca să păstrăm curăţenia în oraş şi de a încuraja pe romaşcani să se implice. Faptul că cei care vizitează Romanul apreciază curăţenia şi estetica este un motiv de mîndrie şi satisfacţie pentru fiecare dintre noi“ a declarat primarul Lucian Micu.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Accident rutier cu patru victime. Copil de 9 ani transportat la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

O coliziune între un autoturism şi o căruţă s-a produs în noaptea de sîmbătă spre duminică, 14 spre 15 septembrie, pe DN 15 B, în comuna Timişeşti. În urma impactului doi bărbaţi, de 28, respectiv 32 de ani, şi un copil de nouă ani au fost transportaţi la spital. “Accident rutier între un autoturism şi o cărutţă cu mai multe persoane în comuna Timişeşti, sat Dumbrava, pe DN 15 B. Au fost transportaţi la la CPU Tîrgu Neamţ: doi adulţi (bărbaţi) de 28 si 32 ani (policontuzionaţi) şi un minor în vîrstă de 9 ani (TCC cu PC)”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

UPDATE – La data de 15 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au intervenit la un accident rutier, produs în localitatea Timișești, soldat cu rănirea a patru persoane. Din primele cercetări efectuate a reiesit faptul că, în timp ce un bărbat, de 49 de ani, din Tîrgu Neamț, conducea un autoturism pe DN 15B, direcția de mers Tîrgu-Neamț – Cristești, în localitatea Timișești, pe fondul neatenției, ar fi acroșat un atelaj hipo care nu era semnalizat corespunzător și care se deplasa pe același sens de mers. Din evenimentul rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 49 de ani, a conducătorului atelajului hipo, un bărbat de 32 de ani, din Tomești, și a două persoane pasagere în atelaj, un minor, de 9 ani și un tânăr, de 26 de ani, din Tîrgu-Neamț. Atât conducătorul auto cât și conducătorul atelajului hipo au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă –sursa IPJ Neamţ

Citește știrea

Trending