Publicitate

În Duminica Floriilor, sala de festivităţi a Hotelului Central Plaza a găzduit un eveniment de excepţie: lansarea volumului „Caleidoscopul Julietei“, al doctoriţei Rodica Antohi, profesionist de marcă al urbei şi zonei noastre, un eveniment absolut inedit, care a ţinut de faptul că asistenţa, deosebit de numeroasă, a fost reprezentată de rude, prieteni, colegi de şcoală sau de breaslă, cunoscuţi sau pacienţi, unii chiar veniţi de departe, ceea ce a conferit evenimentului aura unei întâlniri de suflet. Scrierea doamnei doctoriţe este destul de greu de încadrat într-un gen literar anume. Nu este roman, nu este nici o carte de aventuri, nici policier, de critică ori de proză scurtă, se apropie mai mult de genul memorialistic. În cele din urmă, are câte puţin din diecare. În fapt, cartea ne oferă o suită de secvenţe de viaţă, fie că este vorba de propria persoană, de familie, de profesie, boli şi bolnavi, ba chiar de vremea sau vremurile pe care le trăim, dovadă că autoarea nu este ruptă de realitate şi că nimic din ce o înconjoară nu îi este indiferent. Secvenţele amintite ne sunt oferite aşa cum au fost trăite, cum au influenţat-o şi cum le-a receptat. Autoarea le dă curs aşa cum i-au venit la moara gândurilor şi a amintirilor, fără a se preocupa în mod special de realizarea unei cronologii sau înlănţuiri anumite ori dominată de grija unui anume plan, şi fără să se îngrijească de o bucătărie sau cosmetică literară. Acolo unde a fost necesar a intervenit, cu acordul autoarei, redactorul de carte. De altfel, autoarea recunoaşte caracterul haotic al prezentării lor. Nu o contrazicem, dar trebuie să spunem că în era informatică pe care o parcurgem, cronologia nu este deloc greu de realizat şi cu atât mai puţin un anume tipar sau schemă de realizare. Însă, fără îndoială, întregul ar fi pierdut din originalitate, din surpriză şi inedit şi ar fi scăzut din valoarea lui. Spre cinstea autoarei şi contrar a ceea ce se petrece de obicei, mulţi considerându-se adevăraţi aşi ai condeiului, ea refuză să fie socotită scriitoare. Nici începătoare, nici consacrată. Şi ne spune că dacă a aşternut pe hârtie câteva episoade de viaţă, a făcut-o la îndemnul lui Tudor, fiul ei şi apoi pentru plăcerea proprie, pentru familie, cunoscuţi sau apropiaţi. Nu sunt vorbe de clacă, care să trezească sentimentul unei false modestii, dovadă indubitabilă fiind faptul rar şi nu mai puţin remarcabil, că a refuzat orice formă de publicitate: afişe, librării, anunţuri în ziare, la radio sau TV. Mai mult decât atât, ne şi spune în cuprinsul cărţii, că a jurat în faţa unei Instanţe Supreme – nu ne şi spune care anume, dar bănuim – că nu va mai pune mâna pe creion, pix sau tastă, ca să mai scrie ceva. Personal, mi-aş dori să-şi calce jurământul, fiindcă sunt convins că asemenea secvenţe de viaţă mai are, cu duiumul, fiindcă le povesteşte sau scrie cu pasiune, cu farmec, curat şi, mai ales, cu o sinceritate absolută. De la sine înţeles că scrierea Rodicăi Antohi are o nuanţă de autobiografie, altfel n-ar fi fost posibil, dar ea se abate de la scrierile autobiografice obţinuite, care nu sunt lipsite de unele riscuri. Cel mai mare dintre acestea este tendinţa sau dorinţa autorului de a demonstra cititorului cum a fost sau cum a vrut să fie, şi nu cum a fost perceput de către ei. Un alt risc este al monotoniei sau schemei curente: „m-am născut la data de … bunicii dinspre mamă ….grădiniţa …năzdrăvăniile vârstei …şcoala şi doamna învăţătoare… prima coroniţă … “ şi aşa mai departe. Mai există riscul unor reproşuri …„despre mine n-ai scris decât câteva vorbe…, ai pomenit-o mai multe pe ….“ sau „ce ţi-a venit să vorbeşti de … când ştii cât rău ţi-a făcut …!“ etc. De la sine înţeles că, oricâtă bunăvoinţă ar avea cineva, nu-i poţi pomeni pe toţi cei cu care ai venit în contact de-a lungul vieţii. Dacă ne referim la titlul cărţii, „Caleidoscopul Julietei“, credem că nici un altul nu era mai potrivit. Caleidoscopul este jucăria aceea simplă, a primei copilării, ocheanul fermecat prin care priveam cu un singur ochi şi care ne oferea un splendid mozaic colorat. Caracteristica principală a jucăriei este că la cea mai mică mişcare sau rotaţie, mozaicul dispare pentru totdeauna, nu-l mai putem reface şi este înlocuit de o altă imagine la fel de frumoasă. În context, nici secvenţele cărţii nu seamănă una cu alta, fiecare are derularea ei, ba şi tâlcul sau chiar morala proprie. Nu se poate vorbi de monotonie sau asemănare, ceea ce bucură cititorul şi îl face să citească cu interes tot ce este scris. Cât priveşte cealaltă jumătate a titlului, este vorba de însăşi identitatea autoarei care, fapt puţin cunoscut, are trecut în acte şi prenumele Julieta, conform dorinţei tatălui autoarei care, tânăr fiind şi prezent la un spectacol cu Romeo şi Julieta, la Bucureşti, impresionat de soarta celor doi, şi-a pus în minte că dacă va avea o fată, o va boteza neapărat ca pe eroina lui Shakespeare, lucru care s-a şi întâmplat. Reţinem, din paginile cărţi că, în şcoala primară, copiii, năzdrăvani (ca şi colega-autoare de atunci), o porecleau „julita popii Lefter din Ghigoeşti“, ceea ce sugerează cititorului date despre „cuminţenia“ băieţească a subiectului. După ce editorul şi redactorul de carte a prezentat câteva date interesante, nu numai din biografia autoarei, ci şi din geneza cărţii, deloc lipsită de controverse şi negocieri, uneori furtunoase, spre binele cărţii, după ce a evidenţiat unele dintre semnificaţiile scrierii, o bună parte dintre cei prezenţi au creionat, în cuvinte simple, frumoase şi extrem de sincere, personalitatea autoarei, profesionalismul, sensibilitatea acesteia şi nu mai puţin ataşamentul şi dragostea pentru pacienţii săi, o categorie aparte de bolnavi, cu suferinţe ale spiritului. În finalul lansării cărţii, editorul şi-a exprimat satisfacţia pentru ţinuta editorială, extrem de reuşită şi apreciată de către cei prezenţi, a evocat bucuria pe care ar fi încercat-o părinţii autoarei la citirea celor scrise de ea şi a regretat absenţa fiului, reţinut de probleme stringente. Toţi participanţii la eveniment au intrat în posesia câte unui exemplar cu dedicaţie din partea autoarei. A urmat, în restaurantul hotelului, un reuşit prânz prepascal, de post, cu dezlegare la păstrăvul fript cu mămăliguţă şi mujdei, oferit de autoare tuturor, bine primit şi apreciat de toată lumea, prilej de frumoasă întâlnire, bucurie şi împărtăşire-comunicare, de care toţi suntem dornici. Nu pot ocoli vraful impresionant de flori de toate felurile şi culorile primite de autoare, semn al preţuirii din partea celor prezenţi. Cartea doctoriţei Rodica Antohi, „Caleidoscopul Julietei“, şi-a luat zborul, ca o pasăre măiastră către cititori, într-o frumoasă şi sfântă zi de sărbătoare şi reprezintă încununarea unei vieţi dedicate semenilor, întocmire care va rămâne pentru totdeauna, nu un teanc de foi scrise, între nişte coperţi, ci simbolul unei vieţi trăite frumos, în demnitate şi cu dragoste de semeni şi pentru valorile umane.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.