Contactează-ne

Eveniment

Popii cu şantajul, interzişi la preoţie. Unul dintre ei este din Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cele trei feţe bisericeşti care l-au şantajat pe episcopul Huşilor au primit pedepse cu suspendare ■ unul din inculpaţi este din Neamţ ■ cu toţii l-ar fi strîns cu uşa pe superior cu un film deocheat ■ unul a vrut o funcţie, iar ceilalţi bani ■ toţi trei au interdicţia de a fi preoţi şi nu au voie să iasă din ţară ■

Tribunalul Vaslui s-a pronunţat în cazul celor trei popi şantajişti care l-au strîns cu uşa pe episcopul Huşilor, Corneliu Bîrlădeanu, cu un film deocheat. Toţi trei, din care unul este din Neamţ, au primit pedepse cu suspendare şi li s-au impus anumite interdicţii, printre care de a nu mai fi preoţi, plus interdicţia de a ieşi din ţară. Sebastian Cristi Jitaru, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huşi, nemţean la origine, a fost găsit vinovat de şantaj şi a fost condamnat la 2 ani de închisoare, cu suspendare şi amendă de 2.400 de lei. I s-au interzis drepturile de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat sau dreptul de a fi preot. Pe parcursul termenului de supraveghere de 3 ani Jitaru are de respectat mai multe interdicţii, inclusiv de a nu ieşi din ţară. El mai este obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Pîngăraţi sau la Antidrog Neamţ. Judecătorii i-au confiscat un Samsung Galaxi S8 un CD aflat într-o carcasă cu inscripţia „Lăudaţi pe Domnul“, alte telefoane, CD-uri şi memory stick. „Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, în sensul revocării suspendării sub supraveghere în cazul în care acesta nu respectă măsurile de supraveghere, nu execută obligaţiile stabilite ori săvîrşeşte din nou o infracţiune în termenul de încercare, cu consecinţa executării pedepsei aplicate în prezenta cauza în regim de detenţie“, conform instanţei. În această cauză Jitaru a fost reţinut pe 15 iunie 2017 apoi plasat în arest la domiciliu pînă la data de 10 noiembrie anul trecut. În acelaşi dosar, Gheorghe Damian, preot de caritate la Spitalu Judeţean Vaslui şi Răzvan Mihail Bumbu, preot la Parohia Văleni, Vaslui, au primit cîte 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, plus o amendă de cîte 4.800 de lei şi au cam aceleaşi obligaţii şi interdicţii ca şi confratele Jitaru. Partea vătămată, Cornel Onilă, adică episcopul de Huşi Corneliu Bîrlădeanu, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Astfel cei trei popi şantajişti rămîn buni de plată numai cu cîte 2.600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Damian şi Bumbu au fost şi ei reţinuţi apoi au devenit arestaţi casnici pînă în noiembrie 2017. Sentinţa Tribunalului Vaslui nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Iaşi. Miza infracţiunii ar fi fost nominalizarea lui Jitaru în funcţia de episcop vicar, ceilalţi doi dorind doar un folos material cuantificat în valută. „În perioada 30 mai 2017 – 14 iunie 2017, inculpatul Jitaru Sebastian Cristi a ameninţat o persoană din conducerea Bisericii Ortodoxe cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare compromiţătoare pentru aceasta din urmă, în scopul de a dobîndi în mod injust, atît un folos patrimonial cît şi unul nepatrimonial, respectiv nominalizarea sa pentru un post de episcop vicar“, conform unui comunicat al DNA. În aceeaşi manieră au procedat şi ceilaliţi doi acuzaţi, între 12 şi 14 iunie, ei pretinzînd 50.000 de euro, fără vreo „avansare“. Pentru faptele lor cei trei au fost reţinuţi o noapte, iar pe 16 iunie au devenit arestaţi casnici. Atunci li s-au impus anumite obligaţii printre care să nu comunice în nici un fel cu partea vătămată, PS Corneliu Bîrlădeanu, episcopul Huşilor, despre care presa din Vaslui spune că ar fi fost şantajat cu nişte poze sau un filmuleţ în care victima ar fi fost surprinsă în ipostaze indecente. Surse judiciare au precizat că, pe 30 mai 2017, consilierii Episcopiei Huşilor au fost abordaţi de preotul Jitaru, care le-a spus că deţine un material compromiţător şi că, în cazul în care PS Corneliu nu va interveni pentru a-l propune pentru funcţia de episcop vicar, va oferi presei detalii. Acestea urmau a fi prezentate şi la Sfîntului Sinod din 15 iunie. Potrivit procurorilor DNA, în aceeaşi manieră ar fi procedat şi ceilalţi doi preoţi, dar numai pentru un folos patrimonial. În timpul cercetărilor, episcopul Corneliu a fost de acord să poarte aparatură tehnică de supraveghere pentru a aduna probe despre cei care l-ar fi şantajat. S-a mai vehiculat că preoţii Răzvan Mihai Bumbu şi Gheorghe Damian solicitau fonduri pentru lucrări la bisericile în care slujeau, că între ei şi episcop era o relaţie tensionată şi că înaltul prelat i-ar fi ameninţat că îi va muta la parohii de rang inferior.

Actualitate

Încă o localitate din Neamţ sub “cod roşu” de COVID

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la Moldoveni, incidenţă 3,45, se închid barurile şi cafenelele

Comuna Moldoveni “intră” şi ea ■ rândul localităţilor din Neamţ în care s-a depăşit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, motiv pentru care restaurantele, barurile şi cafenelele vor fi închise. Decizia a fost luată vineri, 30 octombrie, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. “Se interzice organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc”, aşa sună principalele interdicţii cu care se vor confrunta locuitorii comunei amintite, conform hotărârii de CJSU.

Cursuri suspendate, cursuri reluate

CJSU Neamţ a mai decis vineri că “Se suspendă, conform propunerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț, pentru o perioadă de 14 zile, și trec în regim online, cursurile școlare care presupun prezența „față în față” pentru următoarele unități de învățământ:

  • clasele a VII-a B și a VIII-a B din cadrul Școlii  Profesionale Adjudeni, comuna Tămășeni, în perioada 30.10.2020 – 6.11.2020;

  • clasele a III-a A și a IV-a B din cadrul Școlii  Profesionale Adjudeni, comuna Tămășeni, în perioada 02.11.2020 – 6.11.2020”.

Vor fi reluate cursurile “faţă în faţă” pentru:

  • clasele a II-a B și a V-a C din cadrul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din municipiul Roman (începând cu data de 02.11.2020);

– clasa a XI-a H – grupa 1 din cadrul Colegiului Tehnic ”Miron Costin” din municipiul Roman (începând cu data de 02.11.2020);

  • clasa a XII-a F din cadrul Colegiului Tehnic ”Petru Poni” din municipiul Roman (începând cu data de 02.11.2020);

  • grupa preșcolari din cadrul Școlii Gimnaziale, comuna Bodești, structura Bodeștii de Jos (începând cu data de 02.11.2020).

Citește știrea

Actualitate

Spărgătorii sediului PNL, identificaţi. Trei persoane au fost reţinute

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii au reuşit să dea de urma hoţilor care au spart, în august, sediul PNL din Piatra Neamţ. Trei dintre aceştia au fost reţinuţi preventiv, iar al patrulea este căutat în continuare de poliţişti.

“Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au efectuat, ieri, 3 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de furt calificat. În urma documentării activității infracționale, trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore.

La data de 29 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în municipiul Piatra Neamț, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În urma descinderilor, polițiștii au descoperit și indisponibilizat un autoturism, în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, au fost puse în aplicare mandatele de aducere emise pe numele persoanelor bănuite, două fiind depistate în municipiului Piatra Neamț, iar cea de-a treia în municipiul Roman.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 26/27 august a.c., un bărbat de 39 de ani, din Roman, împreună cu o altă persoană, ar fi pătruns prin efracție în sediul unui partid politic din Piatra Neamț, de unde ar fi sustras 88.000 de lei, precum și alte bunuri, beneficiind de sprijinul celorlalte două persoane de 33, respectiv 45 de ani, din Tîrgu-Neamț, care ar fi supravegheat zona comiterii faptei.

În baza probatoriului administrat, cei trei au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale și Unității Centrale de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

În activități au fost angrenați  polițiști din cadrul Poliției municipiului Roman, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, precum și jandarmi.

Polițiștii continuă cercetările în vederea identificării celei de-a patra persoane și documentării întregii activități infracționale a celor implicați”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

 

FOTO: genrica

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – 113 cazuri noi. Naţional – 6.546 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Neamţ, numărul total de cazuri este 5.959, iar incidenţa de 1,88 la mie

Până 30 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 235.586 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

167.897 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.546 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.059 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 6.867 de  persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.10.2020 (10:00) – 30.10.2020 (10:00) au fost raportate 103 decese (64 bărbați și 39 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  3 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 13 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 30 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.236. Dintre acestea, 917 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.206.567 de teste. Dintre acestea, 36.335 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.342 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.993 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 254 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 30 octombrie.

Pe teritoriul României, 28.762 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.253 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.050 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.988 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 952 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.939 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 952.435 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.852  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Trending