Contactează-ne

Actualitate

Ponta şi Tăriceanu sînt parteneri pentru un „pas de deux“ în baletul „Spărgătorii de PSD“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Luni 26 august, ALDE, prin gura preşedintelui C.P. Tăriceanu, a anunţat pe toate posturile, că rupe coaliţia cu PSD, lăsând Guvernul Dăncilă fără susţinere în Parlament. Decizia şocantă a fost luată de ALDE, în contextul unor coincidenţe deloc întâmplătoare. Sâmbătă, 24 august, la minicongresul PSD, s-a hotărât în unanimitate că Viorica Dăncilă va fi cea care candidează în cursa prezidenţială din partea acestui partid. Duminică, 25 august, actorul Mircea Diaconu şi-a făcutscenă pe treptele Ateneului Român, unde „singur, singurel“ şi-a autolansat candidatura pentru alegerile prezidenţiale, solicitând public sprijinul românilor samariteni, să-l ajute a strânge cele 200.000 de mii de semnături necesare. Luni, 26 august, ALDE şi Pro România, samaritenii Tăriceanu şi Ponta, l-au asigurat pe Diaconu, nu numai că îi vor livra pe tavă listele cu semnături, dar îl vor sprijini logistic în teritoriu, privind susţinerea candidaturii sale precum şi paza voturilor în secţiile de votare. Miercuri, 28 august, a fost semnat protocolul alianţei ALDE – Pro România, dar nu pentru ca această alianţă să susţină candidatura lui Tăriceanu pentru Cotroceni, ci a independentului Mircea Diaconu, fost europarlamentar. Interesant este faptul că nevoia lui Mircea Diaconu de sprijin pentru candidatură s-a intersectat rapid cu nevoia stringentă a lui Victor Ponta de a găsi un candidat pentru Cotroceni, căutare în care l-a atras şi pe Tăriceanu, ca să nu se plictisească din lipsă de ocupaţie. Sunt destui cei care cred că Ponta i-a regizat exitul lui Tăriceanu din politică, urmând apoi să-i preia şi partidul. Tema baletului se învârte în jurul dorinţei de revanşă a lui Ponta, care se vede Noua Balama politică a Parlamentului, care să decidă dacă şi când PNL intră la guvernare sau dacă şi cât Guvernul PSD rezistă până la alegerile din 2020. În condiţiile în care C.P. Tăriceanu şi-a dorit să fie candidat unic la preşedinţie din partea alianţei PSD-ALDE , dar PSD şi-a stabilit drept candidat propriu pe Viorica Dăncilă, era un gest firesc ca ALDE să se despartă de PSD, pentru a-şi susţine candidatul său. Culmea este că Tăriceanu renunţă la a mai candida, tocmai când sondajele de opinie îl fixau ca un posibil câştigător pentru turul doi. În atari situaţii, pe bună dreptate te întrebi, care mai este logica divorţului de PSD? În acest balet, Tăriceanu execută o coregrafie în „pas de deux“ cu Ponta, în care execută doi paşi, unul într-o parte, prin despărţirea de PSD şi altul în altă parte, prin renunţarea la candidatura pentru Cotroceni, în favoarea independentului Mircea Diaconu. Coregrafia incomodă, Tăriceanu o încheie cu un şpagat politic, din care cu greu se va putea ridica, având în vedere şi vârsta. Tăriceanu se călise în numeroasele bătălii pentru putere la care participase şi gestul lui de renunţări multiple în favoarea lui Ponta şi Diaconu este tot atât de surprinzător pe cât a fost gestul lui Ponta în 2015, când a renunţat la guvernare în favoarea lui Dacian Cioloş. Scenariul împingerii actorului Mircea Diaconu în cursa prezidenţială, pretextând reacţia furioasă a acestuia, seamănă până la detaliu cu scenariul actorului Volodmir Zelenski, devenit preşedintele Ucrainei. Dacă scenariul este identic, cine ne poate opri să credem că şi scenaristul este unic, iar că Ponta şi Tăriceanu cunosc la detaliu dedesubturile scenariului. În 2016, ALDE a beneficiat de sprijinul PSD pentru a intra în Parlament cu 5%, după care, în 2019, la europarlamentare, ALDE a obţinut doar 4%. Crede oare Tăriceanu că în 2020 îl va ajuta Ponta să obţină din nou 5%? Se repetă scenariul din 2014. Dacă în 2014 Ponta a fost artizanul spargerii alianţei PSD cu Crin Antonescu (PNL), pentru a ieşi Klaus Iohannis preşedinte, acum acelaţi Ponta sparge alianţa PSD cu Tăriceanu (ALDE), pentru a ajunge acelaşi Klaus Iohannis iar preşedinte. Ponta a declarat că vrea să preia preţedinţia în 2024 de la Klaus Iohannis, nu de la altcineva, care să-i spulbere visul. Scoaterea lui C.P. Tăriceanu din politică fără nici o justificare plauzibilă are semnificaţia intrării acestuia în adormire, procedură pe care masonii din Pro România, cu soldă în Statul paralel, o practică până la reactivarea lor în „câmpul tactic“, decopertat în 2017 de generalul Dumbravă.

Cine are de câştigat în urma crizei politice în care este împinsă România?

Împingerea spectaculos-iresponsabilă a României în criză, în mod incontestabil a fost sarcina lui C.P. Tăriceanu, pe care a executat-o în doi paşi de dans coregrafic, pe un libret sinucigaş. Coregrafia de ultimă oră a lui Tăriceanu nu a avut darul să limpezească ceva din bălăcăreala politică a zilei, ci din contra, să tulbure apele şi mai rău, datorită deciziilor halucinante ale acestuia. Acţiunile intempestive şi iresponsabile ale lui Tăriceanu se dovedesc că sunt menite să accelereze intrarea PNL la guvernare, imediat după alegerile prezidenţiale, indiferent cine va fi noul preşedinte. În acest act este evidentă complicitatea lui Ponta, care se şi vede pe post de balama. Împingerea PNL la guvernare reprezintă o lovitură de graţie dată acestui partid pentru alegerile din anul următor, dar şi o lovitură pentru Klaus Iohannis, pentru a-l opri de a mai fi găzduit la Cotroceni pentru încă 5 ani. Răzbunarea lui Tăriceanu, pornită din frustrări, face şi victime colaterale. Principala este PSD, căruia i se deschide astfel uşa, pentru a intra în Opoziţie. Aparent, se pare că pe termen lung Tăriceanu face un mare bine PSD, grăbindu-i revenirea în forţă la Putere după un stagiu în Opoziţie, precum cea din perioada 2015- 2016. Iend de la guvernare, ALDE nu mai are nici un obiectiv privind alegerile prezidenţiale, decât susţinerea lui Mircea Diaconu. Din această susţinere nu este perceput nici un avantaj pentru ALDE, decât aflatul în treabă. Orizontul interesului ALDE ar putea fi fixat pe alegerile locale şi parlamentare din 2020. În mod indubitabil, plecarea ALDE de la guvernare a avut un preţ, altfel ar rămâne o simplă toană, ceea ce nu cadrează cu vechimea în politică a lui C.P. Tăriceanu. În bilanţul acestei plecări de la guvernare trebuie să conteze evaluarea câştigurilor şi costurilor. Costul plecării pentru ALDE este enorm. Pierderea unor posturi din structurile Guvernului şi pierderea preşedinţiei Senatului de către Tăriceanu este disproporţionat de mare, în raport cu nivelul scorului avut, de numai 5%, scor cu care acesta a intrat în alianţă. Armonia lungă de 3 ani, afişată între ALDE şi PSD neagă realismul motivelor ruperii acestei alianţe acum prin care România este aruncată în criză. Tăriceanu a părăsit scena politică pe uţa din dos, târând ALDE în lesă după el. Ieşirea intempestivă a ALDE de la guvernare a avut darul să dinamiteze toate jocurile politice privind alegerile care urmează. Sunt aruncate la coşul de gunoi toate strategiile încropite până acum, intrând în joc doar strategiile făcute pe picior. Ca o primă consecinţă, vom asista la trecerea pe tuşă, marginal, a principalilor actori Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă, iar pe lista profitorilor crizei se vor înscrie toţi trepăduşii insignifianţi de pe lista candidaţilor la Cotroceni.

Campania prezidenţială a debutat cu resuscitarea conflictului dintre Palate

Miercuri, 28 august, a fost declarată deschiderea oficială a campaniei prezidenţiale. Klaus Iohannis a furat startul, înhămând instituţia Preşedinţiei ca să tragă la căruţa discursului său electoral din conferinţa de presă ţinută pe tema crizei politice recente, al cărei coautor este. De la Cotroceni, Klaus Iohannis şi-a etalat sărăcia programului său de viitor, împănat cu atacuri disproporţionate la adresa Guvernului Dăncilă. În afară de acuzele acestea, care pot fi acceptate într-un discurs electoral decent, Klaus Iohannis a adus o acuză foarte gravă Guvernului Dăncilă, când l-a etichetat ca fiind corupt. Această acuză este atât de gravă încât Klaus Iohannis este obligat să explice întregii Naţiuni în ce constau actele de corupţie, care vor atârna ca nişte pietre de moară de gâtul românilor, din moment ce ştirea se va rostogoli pe toate canalele internaţionale. Această acuză iresponsabilă a preşedintelui este menită să afecteze imaginea întregii ţări, precum şi pe toţi cei cărora le pasă. Klaus Iohannis a refuzat categoric să accepte nominalizarea unor noi miniştri, fiind categoric dispus să nu ofere nici un argument pertinent pentru acest refuz. A refuzat-o pe Dana Gîrbovan ca ministru al Justiţiei, care şi-a dovedit din plin ataşamentul pentru o justiţie independentă. Două personalităţi din magistratură, onorabile şi onorante, au ripostat public, considerând refuzul preşedintelui ca un afront, somându-l să înceteze cu mascarada preocupărilor sale publice privind independenţa justiţiei. L-au somat să nu mai folosească niciodată sintagma „independenţa justiţiei“, deoarece îi maculează semnificaţia, ori de câte ori o utilizează. Luând act de plecarea ALDE din coaliţia de guvernare, Klaus Iohannis statuează fără a consulta serios Constituţia, că Guvernul va trebui să ceară Parlamentului un vot de încredere, care echivalează voalat o Moţiune de cenzură. Sigur pe el, pe ce ştie şi pe ce poate face, Iohannis ne-a anunţat pe toţi că „După alegerile prezidenţiale va asigura o nouă majoritate în Parlament“. Mă aşteptam ca măcar de data aceasta, în condiţiile unei reale crize politice, Iohannis să vină cu o soluţie de rezolvare constructivă a crizei. Dar a debutat în campanie cu singurul său proiect, vechi de 5 ani, cu care ne-a plictisit în toate situaţiile – Demisia!. Klaus Iohannis a cerut demisia Guvernului Dăncilă de 8 ori în doi ani şi jumătate, de mult mai multe ori decât au cerut, la vremea lor, toţi preşedinţii României la un loc, din 1990 până în 2014.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Nouă zonă „protejată“ după apariţia altui focar de pestă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ localităţile din comunele Crăcăoani, Ghindăoani şi Bălţăteşti fac parte din zona de protecţie, iar cele din Agapia, Grumăzeşti, Oşlobeni, Bodeşti şi Negreşti din zona de supraveghere ■ pesta apărută la Agapia şi Butea - Iaşi a instituit alte două zone „protejate“ ■

Comitetul Local de Combatere a Bolilor, întrunit zilele trecute în şedinţă la Prefectură, a stabilit măsurile care sînt instituite ca urmare a confirmării unui nou focar de pestă porcină africană în locuinţa unui sătean din Crăcăoani. Au fost aprobat planul de măsuri ce trebuie implementat la nivelul judeţuluiîn vederea gestionarii focarului de boală. Avînd în vedere poziţionarea acestuia, s-au stabilit unităţile administrativ-teritoriale ce fac parte din zona de protecţie (3 km de la focar), respectiv Crăcăoani, Ghindăoani şi Bălţăteşti, precum şi cele din zona de supraveghere, respectiv Agapia, Poiana, Valea Arini, Valea Seacă, Grumăzeşti, Oşlobeni, Bodeşti, Negreşti şi Topoliţa. În prezent, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor desfăşoară recensămîntul exploataţiilor cu porci şi a efectivelor din aceste localităţi şi activităţi de examinare clinică şi de laborator la aceste efective de suine. DSVSA va lua măsuri ca întreg efectivul de porci să fie identificat şi înregistrat la circumscripţiile sanitar veterinare de asistenţă din comunele din zona de protecţie şi din cea de supraveghere. S-a dispus interzicerea circulaţiei porcilor atît în exploataţiile din localităţile aflate în zonele de protecţie şi supraveghere, cît şi spre aceste exploataţii a efectivelor provenite din alte zone. În acest sens s-au organizat filtre rutiere pentru controlul aplicării acestor măsuri pe toate căile de comunicare din localităţile vizate, precum şi pe drumurile de acces dispre şi către aceste localităţi. Se efectuează şi controlul cărnii de porc ce nu provine din unităţi autorizate sanitar-veterinar şi s-au montat dezinfectoare rutiere. Circulaţia altor specii de animale este şi ea restricţionată. Gestionarii fondurilor cinegetice din zona de protecţie şi supraveghere a focarului de boală desfăşoară acţiuni de vînare a mistreţilor, astfel încît să se asigure o densitate de 0,5 mistreţi/kmp sau mai mică şi inspecţii în fonduri pentru detectarea exemplarelor cu semne de boală sau a cadavrelor. Se altfel, o parte din aceste localităţi erau în zone „protejate“, avînd în vedere focarul de pestă confirmat pe 9 octombrie, la Agapia. În zona de protecţie erau Agapia şi Filioara, iar în cea de supraveghere Văratec, Valea Seacă, Valea Arini, Bălţăteşti, Ghindăoani, Crăcăoani, Magazia, Grumăzeşti, Netezi, Topoliţa, Oglinzi, Humuleştii Noi, Tîrgu Neamţ, Vînători, Lunca, Nemţişor şi Leghin. Şi alte sate din Neamţ sînt în zona de protecţie datorită focarului de la Butea (localitate în judeţul iaşi, foarte aproape de limita cu Neamţul), între ele fiind Doljeşti, Buruieneşti, Buhonca, Rotunda, Rediu, Bîra, Boghicea, Tămăşeni, Adjudeni, Săbăoani, Gherăeşti, Traian şi Teţcani.

Recomandări de la DSVSA

Specialiştii DSVSA Neamţ fac şi o serie de recomandări referitoare la măsuri cu rol preventive, ce trebuie aplicate de gospodarii care cresc porci. În acest sens nu este indicat să se intre în adăposturi cu încălţămintea şi hainele cu care au umblat pe stradă, să decontamineze încălţămintea la intrarea din stradă în curte şi mai ales în coteţe. Este indicat să se cumpere Virocid sau o pungă cu sodă causticăde 500 grame, care să fie turnată într-o găleată şi apoi cu aceasta să fie umezite paiele dintr-un sac. Picioarele trebuie în permanenţă curăţate pe aceste paie. Gospodarii sînt sfătuiţi să nu hrănească porcii cu resturi alimentare: lături sau spălătură provenită de la carnea de porc gătită în familie. În cazul în care există vînători în familie nu trebuie date porcilor domestici apa provenită din spălarea cărnii sau resturi de carne de porc de mistreţ. Nu trebuie scoase scroafele sau vierii din gospodărie în scopul montei cu animale din altă gospodărie. Nu este indicat să fie cumpăraţi purcei din locuri necunoscute fără a fi indentificaţi, prin crotalie şi fără certificate sanitar- veterinare de sănătate, eliberate de medicul veterinar din localitate. Nu este indicat să fie folosită în hrana animalelor iarba culeasă de pe cîmp, pentru că aceasta ar putea fi contaminată de porci mistreţi bolnavi. Nu trebuie să se permită unor persoane străine să intre în gospodărie, pentru că ar putea fi purtătoare de virus. Nu trebuie să fie sacrificaţi preventiv porcii, pentru că în cazul în care sînt purtători de virus de pestă porcină africană, chiar ţinuţi în congelator virusul se păstrează atît în carne, cît şi în untură. Medicul Sorin Ulea, directorul DSVSA Neamţ, a precizat că, după 45 de zile se vor recolta din nou probe de sînge de la toţi porcii din localităţile zonei de protecţie şi din cele ale zonei de supraveghere: „Dacă în acest timp nu mai apar alte focare, îl putem închide pe cel apărut la Crăcăoani, după ce vom lua probe de sînge de la toţi porcii“.

Citește știrea

Actualitate

Cum înveți singur să nu devii victimă. De ce e bine să știi câteva tehnici de autoapărare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Siguranta personala ar trebui sa fie dezideratul fiecarei persoane atunci cand iese pe usa locuintei. Statisticile autoritatilor romane arata ca, in ultimii ani, sunt in crestere cazurile de talharii, furturi din buzunare, spargeri de autoturisme si chiar agresiuni asupra persoanelor fizice.

Desigur ca primul pas pe care trebuie sa il faca orice victima sau orice persoana care e martorul unei infractiuni e sa sune la Politie. Insa, pana intervin oamenii legii, cateva lectii de autoaparare luate la momentul oportun, te-ar putea scapa de problema.

Cand e momentul oportun sa iei lectii de autoaparare?

Lectiile de autoaparare le poti lua in orice moment consideri tu ca, in situatia ipotetica in care ajungi victima, stii si poti sa actionezi pe cont propriu. Daca locuiesti intr-un oras mare si aglomerat, riscul de a deveni tinta unei agresiuni de strada este mai ridicat, potrivit statisticilor. Insa infractiuni contra persoanei au loc si in orase mai mici sau chiar in mediul rural.

Din fericire, acum exista numeroase cluburi si sali de sport unde se organizeaza cursuri de autoaparare, atat de grup, cat si individuale. Durata acestora variaza de la cateva sedinte, facute in termen de 3-4 saptamani, la cateva luni, in functie de complexitatea cursului si de timpul pe care il are la dispozitie cursantul.

Pe langa cursurile de autoaparare, atunci cand iesi din casa, ar fi bine sa ai la tine fie un spray cu piper, fie un sistem cu electrosocuri. Gasesti aici un electrosoc pe care il poti purta usor in geanta si nici nu va trebui sa dai o avere pe el. Dar ti-ar putea fi mai mult decat util daca pici in vizorul vreunui hot de buzunare sau a unei persoane care vrea sa te agreseze fizic.

Ce cursuri de autoaparare se potrivesc unei femei

Chiar daca par fiinte delicate, femeile se descurca de minune la cursurile de arte martiale, potrivit celor care predau aceste tehnici.

Iata cateva cursuri potrivite pentru femei:

1. Krav Maga

Este un curs de arte martiale originar din Israel, in cadrul caruia afli cum sa te aperi de o persoana inarmata si cum sa o dezarmezi. In ultimii ani, in Romania, Krav Maga a devenit unul dintre cele mai populare cursuri de autoaparare practicat in randul femeilor, pentru ca te ajuta sa iti intaresti psihicul si sa nu te pierzi cu firea in situatii limita.

2. Tae Kwan Do

Este un curs de arte martiale originar din Coreea si te invata cum si cand sa lovesti, iar un instructor priceput te va invata si cum sa iti aperi anumite parti ale corpului in timpul unui atac. Cursurile de Tae Kwan Do sunt potrivite pentru femei, pentru ca se bazeaza pe loviturile cu piciorul, si nu cu bratele.

3. Aikido

Daca loviturile cu piciorul nu sunt tocmai pe placul tau, inscrie-te la un curs de Aikido. Este o tehnica de arte martiale care provine din Japonia si nu presupune un efort ridicat, asadar nu vei avea nevoie de multa forta. Vei invata, insa, cum sa blochezi atacurile unei persoane.

Tu ce tip de arte martiale ai alege ca sa inveti cum sa te aperi singura?

Sursa foto: shutterstock.com

Citește știrea

Actualitate

Alegeri la Neamţ – mărirea PNL-ului, decăderea PSD-ului

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ culoarea politică a judeţului s-a schimbat ■ PNL şi-a revenit din pumni şi a bătut un PSD care avea toate atuurile ■

Judeţul Neamţ şi-a schimbat culoarea politică, aceasta este una dintre concluziile ce pot fi desprinse după votul din 10 noiembrie. Klaus Iohannis a cîştigat cu 36,46%, în vreme ce Viorica Dăncilă a obţinut 26,09%. Date fiind rezultatele de la nivel naţional, ar putea să pară normal. Însă, dacă ţinem cont că judeţul Neamţ a fost mai mereu un fief al PSD, mărirea PNL şi decăderea stîngii merită analizate. Cît priveşte PSD, teoretic avea toate atuurile pentru a cîştiga alegerile în judeţ. Un preşedinte de Consiliu Judeţean, Ionel Arsene, care era un pion greu în PSD, şi la nivel naţional, în era Dragnea, dar şi după. Trei miniştrii din Neamţ în Guvern, e drept doar unul get-beget, celebrul Andruşcă, de la Economie, şi doi de import: Laufer şi Cuc. Numeroase persoane din Neamţ trimise în eşaloanele secunde ale puterii de la Bucureşti: începînd cu Oana Bulai, ditamai consilier al fostului premier Dăncilă, şi continuînd cu secretari de stat sau şefi de companii. Majoritatea primarilor, e drept fără cei din Piatra Neamţ şi Roman. Investiţii sau promisiuni de investiţii de sute de milioane de euro. Un lider judeţean ce avea mereu uşa deschisă la Guvern sau la sediul central al social- democraţilor şi care apărea în mai toate pozele de grup ale conducerii PSD. Toate aceste elemente, luate ca premise, ar fi dus la concluzia unei victorii social-democrate. De partea cealaltă, PNL Neamţ părea mult mai slăbit. Măcinat de conflicte interne, care la un moment dat au necesitat chiar o comisie de mediere de la centru. Părea că a fost stins conflictul, însă nu puţini au opinat că el a fost doar „băgat sub preş”. La Roman, liberalii păreau să nu aibă probeleme, însă la Piatra Neamţ, lucrurile erau mai complicate. Se căuta/caută un candidat pentru primărie, iar la europarlamentare s-a ivit un prim semnal de alarmă în condiţiile în care pe primul loc s-a situat USR, un partid fără lideri vizibili în municipiul reşedinţă de judeţ. Un lider judeţean, deputatul Mugur Cozmanciuc, care a fost criticat încă de la început că nu ar fi „de-al locului”. Şi care a preluat o organizaţie ce avea la respectivul moment vreo trei primari. A ajuns la vreo 25, dar şi aşa forţele păreau disproporţionate. Au fost voci care au spus că e posibil chiar ca la alegeri să asistăm la o „trădare”, care să ducă la un rezultat slab, care să conducă la demiterea liderului judeţean liberal. În acest context, pentru mulţi, victoria lui Iohannis în primul tur, la distanţă de aproape 13 procente de candidatul PSD, poate să pară surprinzătoare. Ea nu poate fi explicată exclusiv prin adversitatea adunată de PSD, ci conţine, cel mai probabil, şi elemente ce ţin de capacitatea PNL Neamţ de a-şi fi revenit din pumni, de a-şi fi rezolvat, măcar în parte, conflictele interne şi de sudarea unei echipe în jurul liderului. Iar acest mesaj se pare că a fost recepţionat ca atare de către simpatizanţii liberali, care au făcut posibil rezultatul înregistrat duminică. Rămîne de văzut ce se va întîmpla în turul II al alegerilor prezidenţiale şi, mai important, la alegerile locale şi parlamentare. Dacă la PSD e de aşteptat să se producă zbateri a căror finalitate e greu de anticipat, PNL ar trebui să aibă înţelepciunea de a conserva rezultatul bun obţinut duminică. Oferind în continuare mesajul unei echipe care a reuşit să depăşească perioada conflictelor interne şi în care fiecare membru îşi cunoaşte locul şi rolul. Deşi, spun unii, poziţia este destul de ingrată, cel puţin momentan. Liberalii sînt la guvernare, însă în plan local nu au acces la poziţiile de conducere: majoritate în Consiliul Judeţean, şefi la deconcentrate etc. Rămîne de văzut dacă şi cum îşi vor apropia aceste poziţii şi ce vor face apoi.

Citește știrea

Trending