Contactează-ne

Actualitate

Ponta la Piatra: De la statul paralel la guvernarea paralelă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ fostul premier a şters pe jos cu Liviu Dragnea şi cabinetul Dăncilă ■ “că tot vorbim de statul paralel, de fapt a fost tot timpul un program de guvernare paralel”, a declarat Victor Ponta ■

Victor Ponta a folosit prezenţa la Piatra Neamţ, la începutul acestei săptămîni, pentru a ataca adversarii politici, aceştia fiind concentraţi în PSD, partid pe care l-a condus, în fruntea listei de “criticabili” fiind Liviu Dragnea. Fostul premier a folosit prilejul conferinţei de presă organizate cu ocazia vizitei pentru a face o paralelă interesantă între atît de discutatul şi hulitul stat paralel şi ceea ce ar fi în opinia sa un program de guvernare “paralel”. Mai pe înţelesul tuturor, Victor Ponta a susţinut că PSD ar fi păcălit românii în sensul că una ar fi promis în campania electorală că va face şi alta avea de gînd să facă şi chiar face, motiv pentru care se naşte nevoia unei alternative. Care ar fi, în opinia sa, PRO România. “Vreau să oferim o alternativă tuturor celor ca noi care am crezut în 2016 şi am făcut campanie şi am votat pentru un program de guvernare care nu se aplică din păcate. Am constatat cu toţii, din păcate, că a existat tot timpul un program paralel. Că tot vorbim de statul paralel, de fapt a fost tot timpul un program de guvernare paralel. Pe care îl ştiau doar domnul Dragnea şi domnul Vîlcov. Care presupune taxe peste taxe. Cred că nici doamna Dăncilă nu ştia de acest program, pentru că a zis în Parlament că atît timp cît va fi premier nu va pune nicio taxă. După care Dragnea cu Vîlcov au venit cu taxe. Un program de guvernare care nu prevedea faptul că de la 1 ianuarie îngheaţă pensile şi salariile şi nici nu prevedea faptul că atunci cînd se îngheaţă pensile şi salariile cresc indemnizaţiile demnitarilor. Un program de guvernare care spunea, conform legii, că pe 15 noiembrie, avem bugetul pe anul viitor. A trecut şi 15 ianuarie şi tot nu avem buget. Bine că s-au întors din vacanţă cei care au fost, adevăraţii lideri ai ţării şi poate se ocupă să avem un buget. De asemenea, faptul că nu avem buget înseamnă că toate autorităţile locale, primării, consilii judeţene, nu pot să-şi aprobe propriul buget. În schimb am văzut că pentru toţi ciumă, dar pentru unii mumă. N-avem buget, dar am prezentat banii pentru partidele parlamentare, care s-au dat de la buget în ianuarie. Pentru PSD s-au dat 1,5 milioane de euro. Am fost preşedinte timp de cinci ani la PSD, pot să bag mîna în foc că nu-ţi trebuie aceşti bani. E o măgărie, e o nesimţire, să dai atît de mulţi bani, 20 şi ceva de milioane de euro pe an, pentru partid, de la bugetul de stat, din taxe, din impozite. Nu ai bani de şcoli, n-ai bani de spitale, dar ai bani de plătit la PSD. Şi PNL, după cum aţi văzut, îşi iau şi ei banii, şi USR-ul, care zic că nu sînt de acord, dar îi iau. Sînt măsuri care realtmente te indignează şi nu le înţelegi şi nu le poţi accepta. Cu PRO România vrem să realizăm această alternativă. (…) Cînd totul se decide la Bucureşti, între doi, trei oameni, lucrurile merg prost şi vrem ca pe plan local să venim cu proiecte locale, cu oameni care pot să dezvolte proiecte la nivel local, să obţină finanţări europene, să nu stea toată ziua cu mîna întinsă la Bucureşti, pe la vreun minister”, a declarat Victor Ponta. Care a plîns apoi pe umărul moldovenilor care au rămas fără miniştrii în cabinetul Dăncilă acuzînd o “teleormanizare” la nivelul pîrghiilor de putere: “Să nu credeţi că eu îl apreciez pe domnul Andruşcă. Dar nu am înţeles la ultima remaniere guvernamentală de ce au fost executaţi de Dragnea toţi miniştrii din Moldova. Ministrul educaţiei, din Suceava, executat. Ministrul economiei, din Neamţ, executat. Ministrul transporturilor, din Bacău, executat. Ministrul comunicaţiilor, din Iaşi, executat. Nu ştiu cu ce l-a supărat Moldova pe Dragnea. Nu spun că erau miniştrii buni. Spun doar că era o reprezentare importantă pentru această zonă, unde mulţi oameni au votat PSD, unde chiar e nevoie de infrastructură, unde e nevoie de educaţie, unde e nevoie de dezvoltare economică şi acesta este un semn pentru mine că din păcate conducerea PSD va concentra din ce în ce mai mult totul în Teleorman, zona aceea, Scroviştea, unde se strîng cîţiva apropiaţi, şi asta se face în detrimentul Moldovei. Din păcate şi faimoasa autostradă Iaşi-Tîrgu Mureş pe care am inclus-o în masterplan, am pus finanţare europeană. Am ajuns în 2019 şi avem doar vorbe. Vorbe de rîs sau de plîns, cum vreţi. Ridicole. De ce adopţi o lege în Parlament să se facă o atostradă, cînd ai deja tot ce îţi trebuie, trebuia să faci licitaţia, să te apuci să sapi primul metru sau primul kilometru. Toată lumea s-a felicitat că a adoptat o lege, şi domnul Iohannis a făcut nu ştiu ce eveniment la Cotroceni. Nu era mai bine să faceţi licitaţia să vă apucaţi de treabă din 2015?”, a întrebat, probabil retoric, Ponta, dovedind că îi prieşte mai bine discursul “de opoziţie”, în condiţiile în care cît a fost la putere nu s-au bulucit nici el, nici alţii să facă autostrăzi prin Moldova. Una peste alta, întreg discursul lui Ponta de la Piatra Neamţ, într-un judeţ considerat fief PSD, a avut un laitmotiv: cei din PSD care s-au săturat de Dragnea sînt aşteptaţi cu braţele deschise să folosească “alternativa”. Adică să se înregimenteze în PRO România. Dacă se va întîmpla sau nu aşa, doar viitorul ne va arăta. Însă un lucru e cert: dacă PSD a fost catalogat în trecut de mulţi ca fiind un partid care îşi devorează liderii, la fel de evident este că majoritatea foştilor lideri, după detronare, au avut discursuri extrem de critice la adresa formaţiunii politice pe care au condus-o. Situaţie din care unii ar putea trage următoarea concluzie: că social-democraţii se “deşteaptă” abia după ce nu mai sînt social-democraţi. Ceea ce pare a fi valabil şi pentru membrii altor partide.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Un comentariu

Un comentariu

  1. vali

    25 ianuarie 2019 at 1:50 PM

    Oriunde intorci ochii in politica vezi aceleasi figuri triste, invechite si fara valoare pt bunastarea acestei natii !

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Luna lui „Cuptor“ nu şi-a meritat renumele

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pînă la final de lună nu va fi prea cald ■ abia spre sfîrşitul intervalului vor fi 28 de grade ■ nu scăpăm de instabilitate ■ săptămîna viitoare sînt anunţate precipitaţii ■

Anul acesta, luna lui Cuptor nu prea şi-a meritat numele. Cu excepţia cîtorva zile de la începutul intervalului, vremea a fost capricioasă, a plouat destul de mult şi au fost zile destul de reci. Frecvent s-au înregistrat valori termice sub media perioadei, iar la un moment dat pe crestele montane au fost temperaturi de numai 2 grade noaptea şi o maximă diurnă ce nu a depăşit 4 grade. Nici de acum înainte nu va fi deosebit de cald, dar nici prea rece. Se anunţă vreme amestecată şi abia spre finele lunii, în cea mai caldă zi termometrele vor indica 28 de grade. Vor fi ploi în majoritatea intervalului, în special după amiază, iar uneori sînt anunţate furtuni. Aşa sînt previziunile publicate pe site-ul ANM. Conform sursei citate, pe 20 iulie, la amiază, în Piatra Neamţ termometrele vor indica vreo 25 de grade. Va fi bine în prima parte a zilei, dar după amiază ar putea veni furtună cu toată suita de fenomene – tunete, fulgere şi descărcări elctrice. Noaptea vremea se calmează şi pe fondul unui cer mai mult senin se vor înregistra 15 grade. Ceva mai bine va fi duminică, 21 iulie, cînd în zona noastră avem promisiuni de o vreme mai caldă, 27 de grade la umbră. Cerul va fi degajat şi după lăsarea întunericului cînd se vor înregistra 17 grade. Dacă prognoza se adevereşte, luni avem la început timp bun, apoi vor fi iarăşi furtuni. În cel mai cald moment nu vor fi mai mult de 25 de grade. După lăsarea întunericului va fi mai cald decît în intervalul precedent, 18 grade. Marţi, 23 iulie, se anunţă soare, dar ploi în aversă mai după amiază. Maxima diurnă nu trece de 24 de grade, iar minima nocturnă se opreşte la 18 grade. Fix pe acelaşi model va fi vremea şi miercuri, dar se păstrează condiţiile meteo şi joi, 25 iulie: soare, ploi după amiază, 24 de grade ziua şi cam 17 grade după lăsarea întunericului. Abia de vineri, 26 iulie, scăpăm de ploi, va fi o zi cu cer degajat şi sensibil mai cald, cu pînă la 25 de grade ziua şi numai mult de 18 grade după lăsarea întunericului. Dacă previziunile se adeveresc, cea mai caldă zi pare a fi cea de sîmbătă, 27 iulie, cînd va fi cer variabil cu soare şi o maximă de zile mari, 28 de grade la umbră cea ce înseamnă că în plin soare vom resimţi valori mai ridicate. Cădura de peste zi nu influenţează şi regimul termic nocturn şi minima rămîne cantonată la valoarea de 18 grade Celsius.

Citește știrea

Actualitate

Încep sărbătorile sfinţilor nemţeni

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ pe 21 iulie vor fi sărbătoriţi Sfinţii Cuvioşi Rafail şi Partenie de la Agapia Veche

La mănăstirile nemţene începe seria sărbătorilor dedicate celor nouă sfinţi nemţeni, care au fost canonizaţi în 2008, printr-un ceremonial impresionant desfăşurat la Mănăstirea Neamţ. Primii vor fi omagiaţi sfinţii Rafail şi Partenie de la schitul Agapia Veche, care vor fi prăznuiţi duminică, 21 iulie. Pomenirea lor va începe sîmbătă seara, cu o slujbă de priveghere, iar la primele ore ale dimineţii următoare maicile şi pelerinii vor porni în procesiune de la Mănăstirea Agapia spre schitul Agapia. În curtea schitului va fi oficiată Sfînta Liturghie, la care sînt aşteptaţi să ia parte membrii comunităţii monahale şi mulţi credincioşi, ce vor fi poftiţi şi la obişnuita agapă de la finalul evenimentului religios. Cuviosul Rafail a fost monah în vechiul aşezămînt călugăresc Agapia din Deal şi se spune că s-ar fi născut în satul Bursucani, din ţinutul Bîrladului. A plecat din tinereţe la renumita mănăstire nemţeană unde a fost călugărit sub numele de Rafail. A trăit o perioadă în inima munţilor, iar după ani de rugăciune şi asceză a devenit îndrumător al fraţilor din obşte. Toţi îl priveau ca pe o icoană a virtuţilor, iar în pomelnicele vechi este numit Fericitul stareţ Rafail. Se spune că încă din timpul vieţii făcea minuni, dar şi după ce a trecut la cele veşnice la mormîntul său mergeau mulţi bolnavi pentru a se vindeca. Ucenici săi i-au dezgropat moaştele şi le-au aşezat în biserică spre închinare. Sfîntul Partenie a trăit în secolul al VII-lea, fiind urmaşul sihaştrilor din Munţii Agapiei. Tradiţia spune că Sfîntul Partenie a sihăstrit în muntele „Scaunele“, după modelul pustnicilor dinaintea sa: ziua se ruga în singurătate, mai ales cu Psaltirea pe care o ştia pe dinafară, iar la apusul soarelui gusta puţin din pîine şi legume fierte, după care toată noaptea rostea rugăciunea lui Iisus, în timp ce împletea coşuri. Dormea puţin cînd obosea, în laviţe(scaune) aşezate între trunchiurile de brazi, de aici şi numele muntelui şi al poienei în care a sihăstrit. Ucenicii duceau coşurile la tîrg şi le vindeau, iar cu banii astfel cîştigaţi cumpărau hrană şi cele necesare traiului pustnicesc. A trecut la cele veşnice în 1660, iar cînd trupul său a fost dezgropat, după tradiţie, s-a găsit neputrezit, moaştele fiind ascunse pentru o perioadă lungă de timp. Pe lîngă Cuvioşii Rafail şi Partenie de la Agapia Veche au mai fost trecuţi în rîndul sfinţilor în acelaşi an Cuviosul Iosif de la Văratec, Cuv. Ioan de la Râşca şi Secu, Cuv. Simeon şi Amfilohie de la Pîngăraţi, Cuv. Chiriac de la Tazlău şi Cuv. Iosif şi Chiriac de la Bisericani.

Citește știrea

Actualitate

„Tenisul e altfel la Wimbledon; aşa şi hipismul e mai elegant pe iarbă“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ interviu cu Vadim-Glad Iavorovski, şef de pistă la Cupa TCE 3 Brazi şi director tehnic în cadrul Federaţiei Române Ecvestre

Rep: Domnule Vadim Iavorovski, veniţi periodic la Piatra Neamţ, la evenimentele găzduite de Baza Hipică. Ce aşteptări aveţi acum, cînd se reia tradiţia concursurilor internaţionale după o pauză de 10 ani?

V. I: Mai ales după ce am aflat la şedinţa tehnică faptul că avem un set de obstacole noi, aşteptările mele sînt foarte mari şi chiar sînt convins că va fi un concurs extraordinar.

Rep: Ce înseamnă aceste noi obstacole pentru dumneavoastră, ca oficial desemnat să le gestionaţi în timpul probelor de concurs?

V. I: În primul rînd, designul lor este mult mai atrăgător. Setul de obstacole folosit pînă la acest concurs la Baza Hipică era vechi de vreo 15 ani. Obstacolele comandate şi aduse pentru Cupa TCE 3 Brazi sînt create din materiale mult mai uşoare, ceea ce ne ajută şi pe noi la mobilitate, le putem muta mai uşor între probe. Avînd în vedere că e un concurs pe iarbă, obstacolele trebuie mutate foarte des ca să nu se strice gazonul.

Rep: Baza Hipică de la Piatra Neamţ este printre puţinele cu teren de iarbă pentru concursurile de sărituri peste obstacole…

V. I: Practic, în România avem concursuri pe iarbă de acest gen doar la Piatra Neamţ şi la Sânnicolau Mare, în Timiş. În rest, pe celelalte baze hipice este teren textil cu nisip unde nu contează dacă rămîne un obstacol în acea zonă de la începutul concursului şi pînă la sfîrşit, deşi nu se întîmplă nici acolo aşa. Şi pentru ochiul publicului e mult mai plăcut, cînd vezi că aceste obstacole nu sînt în acelaşi loc.

Rep: Cum percep caii aceste obstacole în concurs şi cum lucrează sportivii în aceste probe de sărituri?

V. I: Unghiul de vedere al cailor este foarte mare, ei practic văd la peste 310 grade. Un cal nu vede doar 10-15 grade în faţa nărilor şi 10-15 grade în spatele lor, am putea spune că acesta este „punctul mort“. Eu avînd Level 2 Jumping Course Designer International, a trebuit să mă documentez şi am învăţat foarte multe de textura obstacolului, de forma sa – dacă e format din mai multe bare, sau dacă e compact, din ziduri.

Rep: E importantă şi culoarea acestor obstacole?

V. I: Culoarea contează foarte mult. Caii văd foarte bine contraste. La caii tineri, sau atunci cînd sînt probe de călăreţi începători, e foarte bine să ai obstacole cu contrast foarte puternic pentru a fi uşor de perceput de cai.

Rep: Caii pot avea reacţii imprevizibile la anumite culori?

V.I: Există o singură discuţie la obstacolele de culoare albastră, deoarece caii asociază albastrul cu apa. Aşa cum se ştie, în lanţul trofic, calul este un animal vînat, nu un prădător. Singura slăbiciune a cailor sălbatici era atunci cînd mergeau să se adape şi nu mai vedeau pericolul şi a rămas acea frică. Sînt foarte mulţi cai chiar la nivel de Campionat Mondial sau Olimpiadă care la acel obstacol numit „Rivieră“ – fără înălţime ci doar cu 4,5 metri de apă, la care caii ajung să facă greşeli – să calce în apă, sau să refuze să sară din cauza acestei reticenţe la culoarea albastră.

Rep: Ce alte probleme mai trebuie gestionate în concursurile de sărituri peste obstacole?

V.I: Primul obstacol dintr-un concurs, şi mai ales unde sînt cai tineri, sau călăreţi începători trebuie să fie amplasat spre ieşire. Atunci cînd calul intră în teren şi se trezeşte singur, fiind un animal de turmă, caută să meargă spre ieşire. Şi atunci, ca să dai încredere şi calului şi călăreţului, primul obstacol trebuie amplasat astfel încît să sară spre ieşire.

Rep: Cum arată condiţiile de concurs pentru această întrecere internaţională?

V.I: Un concurs de sărituri peste obstacole pe iarbă, şi într-o zonă împădurită este mult mai frumos şi mai confortabil pentru cai. Fac o comparaţie şi cu tenisul: la Wimbledon e cu totul altfel decît pe zgură, sau pe hard, la fel şi hipismul e mai elegant pe iarbă. Dar e mult mai greu de întreţinut o astfel de suprafaţă. La Piatra Neamţ terenul de concurs arată foarte bine şi sper să nu plouă astfel încît să fie afectat aspectul gazonului.

Citește știrea

Trending